REVISTA PRESEI 03.05.2013

Willy Homner
Revista Presei / 3 mai 2013

ADEVARUL

Leul devine vedetă în Uniunea Europeană. A marcat cea mai amplă apreciere faţă de euro şi dolar dintre toate monedele din UE

Leul a înregistrat atât în luna aprilie, cât şi şi primele patru luni din 2013, cea mai amplă apreciere faţă de euro şi dolarul american. Succesul obligaţiunilor guvernamentale româneşti şi confirmarea de către agenţia Fitch a ratingului de credit au contribuit la evoluţia bună a monedei naţionale. Leul s-a apreciat în aprilie cu aproximativ 2% în raport cu euro şi cu 4,8% în raport cu dolarul american. După primele patru luni ale anului, leul s-a apreciat cu aproximativ 2,7% faţă de moneda unică europeană şi cu 2,3% faţă de cea americană. "Confirmarea de către Fitch a ratingului de credit pe termen lung în valută al României la BBB-, cu perspectivă stabilă, precum şi succesul obligaţiunilor guvernamentale româneşti au contribuit în ultima perioadă la aprecierea monedei naţionale", a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities- sucursala România.

Isărescu: Aprecierea cursului este remarcabilă în condiţiile crizei din Cipru

"Noi suntem într-un interval să îl numesc aşa de toleranţă, ca să nu îl speculaţi altfel. Cursul este liber, determinat de piaţă, sigur influenţat de intrări de capitaluri. Este remarcabil, şi o spun cu toată convingerea, este remarcabil ca în condiţii de criză, şi nu cu o criză prin Islanda, Irlanda, ci o criză în coasta României, în Cipru, cu o situaţie tensionată care a durat mai mult de o lună de zile, şi, cu într-adevăr, Bank of Cyprus avea 0,6% din total piaţă bancară, dacă piaţa bancară este 40% din PIB, 0,6 înseamnă 0,25% din PIB. Sumă mică, dar aţi văzut cum se inflamează lucrurile de la lucruri mici (...) este remarcabil că în condiţii de criză, cu o criză în coasta României, cu tensiuni inerente, cursul s-a apreciat, nu s-a depreciat. A fost un test care se poate citi în termeni pozitivi, fără să fim optimişti", a spus Isărescu, citat de Mediafax.

Şefa FMI: Nu există alternativă la austeritate

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat joi, după manifestaţiile anti-austeritate din ziua de 1 Mai, că nu există alternativă la această politică, relatează AFP. Lagarde participă la un simpozion la Saint-Gall, în nord-estul Elveţiei, un fel de mini-Davos care reuneşte anual lideri internaţionali, organizat de universitatea din localitate. Ea a arătat că nu există alternativă la austeritate şi că eforturile actuale ale guvernelor trebuie continuate. Într-un interviu difuzat pe pagina de Internet a televiziunii elveţiene RTS Lagarde a apreciat că situaţia este dificilă, este nevoie de disciplină bugetară şi favorizate "elemente de creştere", pentru promovarea investiţiilor şi a locurilor de muncă. În privinţa Germaniei şefa FMI a spus că ţara este pe cale "să culeagă fructele politicii sale". În opinia sa, în lume există trei tipuri de creştere economică, cea mai rapidă în ţările emergente, urmată de cea din Statele Unite, Suedia şi Elveţia. A treia grupă este formată din zona euro şi Japonia, care au greutăţi să revină la creştere.

BCE a redus dobânda de politică monetară la 0,5%, un nou minim istoric. Criza economică e mai adâncă decât se credea

Banca Centrală Europeană (BCE) a redus joi dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 0,5%, un nou minim istoric. Instituţia a coborât ultima dată în luna iulie rata cheie, cu 0,25 puncte procentuale, de la 1% la 0,75%, şi a redus rata depozitelor la zero, ambii indicatori ajungând la minime istorice. Anunţul privind scăderea dobânzii va fi urmat de o conferinţă de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi. Mai mult de jumătate din cei 70 de economişti consultaţi de Bloomberg au anticipat decizia BCE. Rezerva Federală a SUA a păstrat miercuri dobânda de politică monetară la minimul record aproape de zero, iar programul de achiziţii de obligaţiuni la 85 de miliarde de dolari pe lună. Tăierea dobânzii de referinţă vine după ce criza economică începe să se adâncească tot mai mult în Europa.

Isărescu: "Urmează un ciclu de reducere a dobânzii"

"La noi va urma un ciclu de reducere. Noi nu obişnuim să preanunţăm ce vom face în următoarea şedinţă, dar când vorbim de reducerea pe toate palierele a indicatorilor cu care măsurăm inflaţia şi de reducerea anticipaţiilor inflaţioniste. Mesajul nostru este de intrare a României într-un ciclu de reducere a ratelor de dobândă. Am început cu coridorul pentru că rata de referinţă îşi diminuează mult din semnificaţie dacă transmisia nu este eficientă", a spus Isărescu la conferinţa de presă după şedinţa Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară. Scăderea ratei dobânzii de referinţă va duce la scăderea dobânzilor pentru creditele în lei ce vor fi acordate în perioada următoare. De asemenea, este necesară pentru aderarea României la zona euro.

Analiză: Germania a economisit zeci de miliarde de euro din criza euro

Deşi statele nordice, precum Germania, Finlanda, Olanda şi Austria, se lamentează că sunt nevoite să salveze popoarele leneşe din sudul Uniunii Europene de la faliment, adevărul este că până acum contribuabilii nu pierdut nici măcar un eurocent. Ba chiar, culmea, au economisit zeci de miliarde de euro din scăderea dobânzilor la titlurile de stat, pe măsură ce investitorii s-au îngrămădit să îşi ducă banii în zone considerate sigure. Astfel, în ciuda pompării a peste 400 de miliarde de euro, contribuabilii din statele nordice de fapt au beneficiat de criză. Potrivit unui studiu, realizat de asiguratorul german Allianz, Germania a economisit 10,2 miliarde de euro în perioada 2010-2012 datorită scăderii costurilor de împrumutare, pe măsură ce dobânzile la bondurile pe 10 ani au scăzut de la 3,9% la 1,18%. Potrivit Allianz, dacă se pun la socoteală şi dobânzile scăzute pe care Germania le va plăti în anii următori, atunci economiile la bugetul german sunt estimate la 67 de miliarde de euro.

Marfin Bank România ar putea fi preluată de fondul de investiţii AnaCap. Săptămâna trecută aceasta a preluat depozitele Bank of Cyprus

Fondul britanic de investiţii AnaCap negociază preluarea Marfin Bank România, filială a Cyprus Popular Bank, instituţie aflată în lichidare, potrivit unor surse citate de Mediafax. Marfin Bank România a preluat săptămâna trecută de la sucursala locală a Bank of Cyprus depozite în valoare totală de 77 de milioane euro şi active brute de 82 de milioane euro. Tranzacţia a fost singura soluţie acceptată de Banca Centrală a Ciprului pentru a transfera depozitele sub jurisdicţie românească, astfel încât să nu se aplice tăierile convenite cu FMI şi UE. Marfin România a fost capitalizată de Cipru cu 20 de milioane euro, pentru ca indicatorii prudenţiali să rămână la un nivel ridicat.

EVENIMENTUL ZILEI

De ce mâncăm miel, pască şi ouă de Paşti

Tradiţii precreştine, vechi de mii de ani, preluate de la iudei sau chinezi, au fost adaptate şi îmbogăţite. Astăzi, ele fac parte integrantă din fiinţa poporului român. Mielul este alimentul pascal cu cea mai veche tradiţie. Îşi are originea în perioada de dinaintea eliberării evreilor din robie. Cum Faraonul nu a vrut să-i lase pe iudei să plece spre Pământul Făgăduinţei, Dumnezeu a trimis asupra Egiptului zece plăgi. Cea mai cumplită a fost moartea celor întâi născuţi. Pentru ca evreii să fie feriţi de plagă, Dumnezeu le-a cerut ca fiecare familie să taie câte un miel, să ungă cu sângele lui pragurile uşilor şi ferestrelor, iar carnea să o mănânce friptă în foc, împreună cu azimă (pâine nedospită) şi ierburi amare. Dacă în Vechiul Testament mielul simboliza trecerea de la robie la libertate, pentru creştini mielul simbolizează sacrificiul lui Hristos pentru eliberarea omului din jugul păcatului.

Warren Buffet face senzaţie pe Twitter

Investitorul american cel mai admirat din Statele Unite, Warren Buffett, a făcut senzaţie pe reţelele sociale lansându-se, joi, pe Twitter, unde a reuşit să atragă peste 100.000 de abonaţi în doar câteva ore, relatează AFP şi Reuters. 'Warren is in the house' /'Warren e aici'/, a anunţat 'Oracolul din Omaha', în vârstă de 82 de ani, care a adoptat pe Twitter numele @WarrenBuffett. 'Nu muşcă?' - a întrebat în glumă Buffett despre tableta pe care şi-a compus primul mesaj, într-o sesiune on-line de întrebări şi răspunsuri organizată de revista de afaceri Fortune. Miliardarul care se poziţionează pe locul 4 pe plan mondial în clasamentul Forbes este cunoscut pentru rezervele sale faţă de noile tehnologii. 'Familia mea nu mai poate să spună că am rămas ancorat în secolul XIX!' - a continuat Buffett, pentru a conchide pe acelaşi ton glumeţ: 'Aşadar, poţi învăţa şi un cimpanzeu bătrân să se strâmbe'.

JURNALUL NATIONAL

Presa germană, despre 1 Mai, Ziua Muncii: "Proteste în Europa, picnic în România"

Tradiţionalele demonstraţii cu ocazia zilei de 1 Mai au început să îşi piardă din forţă, scriu jurnaliştii germani. La Moscova, Sankt Petersburg şi în alte oraşe din Rusia, zeci de mii de oamenii au ieşit în stradă. Sub mottoul "Pentru dreptate", persoanele adunate de Frontul Popular au mărşăluit prin centrul capitalei ruse. "Ideile lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin trăiesc şi vor învinge", era mesajul de pe un banner la protestele de la Sankt Petersburg, unde s-au strâns aproape 200.000 de persoane. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ţările europene afectate de criză. Manifestaţiile stradale din Portugalia, Spania sau Italia au stat sub semnul crizei economice şi al lipsei locurilor de muncă.

Un supermarket din Miercurea Ciuc refuză etichetarea produselor şi în limba română

In ultimul an, un supermarket din Miercurea-Ciuc a fost avertizat şi amendat de opt ori de comisarii de la Protecţia Consumatorului pentru că produsele nu erau etichetate şi în limba română. Oficialii lanţului de magazine preferă să folosească exclusiv limba maghiară pe etichete. Comisarul şef de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) - Regiunea Centru Braşov, Sorin Susanu, a subliniat că activitatea supermarketului în cauză ar putea fi suspendată temporar, până la remedierea acestui neajuns.

NATIONAL

Vine Pastele! Intreaga lume se pregateste de razboi

Frenezia razboiului pare sa cuprinda marile puteri, chiar inainte de sarbatoarea Pastelui, care ar fi trebuit sa aduca macar ganduri de pace. Surse militare sustin ca rusii au stabilit un comandament in sediul Ambasadei de la Beirut, Liban, pentru a monitoriza indeaproape conflictul din Siria. Rusia estimeaza ca SUA vor interveni curand in razboiul civil din Siria, pentru a ajuta la "debarcarea" lui Bashar al-Assad. In afara faptului ca SUA au admis ca optiunea interventiei militare este pe masa, au si dispus mutarea sistemelor de rachete Patriot din Arabia Saudita si din Kuweit, in nordul Iordaniei. Ceea ce inseamna ca Iranul nu mai e o amenintare "iminenta". Fostul ministru israelian al Apararii, Ben Eliezer, a declarat ca este uimit de lipsa de atitudine a intregii lumi fata de genocidul care are loc in Siria si, in perspectiva ca Bashar sa foloseasca din nou arme chimice.

PUTEREA

Guvernul face demersuri la Bruxelles ca mititeii să fie introduşi în categoria produselor tradiţionale

Reprezentanţii Guvernului României la Bruxelles vor face demersuri ca produsul "mititei" să fie introdus alături de Burger şi cârnatul spaniol chorizo în categoria produselor tradiţionale, astfel că "micii" produşi după reţeta actuală nu vor fi interzişi, conform Agerpres. Cu ocazia grupului de lucru care va avea loc joi în cadrul Comisiei Europene, reprezentantul Guvernului României va transmite solicitarea formulată de către Asociaţia Română a Cărnii ca reţeta produsului mititei să fie inclusă pe lista reţetelor tradiţionale, informează un comunicat transmis de Biroul de presă al Executivului.

FRAUDĂ. Peste 200.000 de litri de vin falsificat a ajuns în en-gros-uri

Administratorul unei firme din Buzău este suspectat de poliţiştii antifraudă că a distribuit, în mai multe en-gros-uri din ţară, peste 220.000 de litri de vin falsificat, o parte a acestei cantităţi fiind confiscată, întrucât nu era bună pentru consum, informează Poliţia Română. Potrivit poliţiştilor, administratorul societăţii comerciale este suspectat că, în perioada ianuarie - aprilie 2013, a furnizat, cu ajutorul a zece distribuitori, în vederea comercializării, băuturi falsificate la pet-uri de doi litri, în mai multe en-gros-uri din Argeş, Brăila, Buzău, Ialomiţa şi Prahova. Cu ocazia cercetărilor, a reieşit că bărbatul a distribuit aproximativ 222.000 de litri de vin falsificat, în valoare de 770.000 de lei.

Cei mai bogaţi oameni din Rusia îşi protejează averile de Vladimir Putin

Cei mai bogaţi 20 de oameni din Rusia, cu o avere însumată de 227 miliarde de dolari, îşi protejează averile de Vladimir Putin. Bogaţii Rusiei îşi controlează o parte însemnată a activelor prin intermediul unor companii holding înregistrate în afara ţării, pentru a-şi proteja afacerile de stat, dar şi de rivali, potrivit Bloomberg. "Entităţile offshore sunt principalele instrumente ale oamenilor de afaceri ruşi pentru protejarea activelor de autorităţi şi rivali", a declarat Valeri Tutikhin, avocat la firma John Tiner & Partners, din Geneva, specializată în administrarea averii. Cel mai bogat om din Rusia, Alisher Usmanov, a transferat anul trecut controlul averii sale de 20 de miliarde de dolari unei companii holding din Insulele Virgine Britanice, aflată la o distanţă de circa 9.000 de kilometri de Moscova.

România trebuie să plătească 201,4 milioane euro către FMI, UE şi BIRD, în luna mai

România trebuie să plătească, în luna mai, suma de 201,4 milioane euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană (UE) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor furnizate de Guvernul României. Prima plată din această lună va avea loc pe data de 10 mai către UE şi va fi în valoare de 33,8 milioane euro, reprezentând plăţi de dobânzi şi comisioane, scrie Agerpres. Cinci zile mai târziu, urmează ca România să achite două milioane de euro, în plăţi de dobânzi şi comisioane, către BIRD, iar cea de-a treia plată va avea loc pe 23 mai, suma ridicându-se la 165,6 milioane euro, din care 154,6 milioane euro sunt rambursări de rate de capital şi 11 milioane euro plăţi de dobânzi şi comisioane.

CNN difuzează începând cu 23 mai emisiunea cu Traian Băsescu despre Portul Constanţa

Postul de televiziune CNN va difuza începând cu 23 mai o emisiune despre Portul Constanţa, în cadrul seriei de emisiuni "The Gateway", la realizarea căreia a participat preşedintele Traian Băsescu, imagini din timpul filmărilor fiind deja postate pe site-ul CNN, scrie Mediafax. Emisiunea în cadrul căreia preşedintele român i-a fost ghid în Portul Constanţa jurnalistei Becky Anderson, a fost înregistrată în aprilie şi va fi difuzată la 23, 25 şi 26 mai. Anderson s-a întâlnit cu preşedintele Băsescu, fost căpitan de navă, pentru a discuta despre planurile acestuia de viitor în privinţa Portului Constanţa, prezentat drept "cel mai mare port de la Marea Neagră" şi un "important punct de tranzit care leagă Europa de Est de Transcaucazia, Asia Centrală şi Extremul Orient".

ROMANIA LIBERA

Radu Golban îl atacă dur pe Mugur Isărescu: "Un expert n-ar trebui să mintă cetăţenii"

Radu Golban, un român stabilit în Basel, Elveţia. Doctor în economie, a descoperit în timp ce îşi făcea documentarea pentru teza doctorală că Germania are o datorie istorică către Banca Naţională a României: peste 18 miliarde de euro, informează Realitatea.net. Radu Golban a spus în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, că în timp ce toate ţările caută să aibă o valută ieftină pentru a-şi promova exporturile, România caută să aibă un leu puternic ca să se califice ca bun importator. Radu Golban spune că în timp ce toate ţările caută să aibă o valută ieftină pentru a-şi promova exporturile, România caută să aibă un leu puternic ca să se califice ca bun importator. "Eu i-aş spune Banca Anaţională a României. Toate ţările caută să aibă o valută ieftină pentru a-şi promova exporturile. Noi căutăm să avem un leu puternic ca să ne calificăm ca buni importatori. Un leu puternic nu înseamnă altceva decât să exportăm forţă de muncă.

Caz ŞOCANT la Spitalul Judeţean din Alexandria: copil în stare extrem de gravă. Medicii, în concediu

Un copil de doi ani şi jumătate se zbate acum între viaţă şi moarte pentru că doctorii care ar fi trebuit să-l trateze şi-au luat concediu de 1 Mai. Părinţii copilului susţin că, în locul medicilor, la spital nu era decât o asistentă care se ocupa de toţi pacienţii. Pe 29 aprilie, părinţii copilului de doi ani şi jumătate s-au prezentat la Spitalul Judeţean din Alexandria şi au spus că fiul lor are febră şi că este într-o stare destul de gravă. Medicii l-au consultat, apoi l-au lăsat să plece acasă spunând că are roşu în gât, potrivit Realitatea.net. A doua zi, pentru că starea de sănătate a copilului nu s-a ameliorat, părinţii l-au dus iar la Spitalul din Alexandria unde, după un alt consult sumar, medicii i-au spus că e posibil să aibă rubeolă. L-au trimis apoi acasă. Abia a treia zi, pe 1 mai, în momentul în care starea copilului devenise extrem de gravă, medicii au decis că este cazul să-l interneze. Astfel l-au adus la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului din Alexandria.

ZIARUL FINANCIAR

Arabii au promis să transforme Electroputere într-un gigant când au cumpărat-o, dar i-au vândut activele

Arabii din grupul Al-Arrab care promiteau cu ocazia privatizării Electroputere Craiova să crească de cinci ori vânzările şi să transforme compania într-un gigant mondial, au făcut exact opusul angajamentelor pe care şi le-au luat în urmă cu cinci ani, disponibilizând peste 1.500 de oameni şi au vândut activele valoroase şi principalul obiect de activitate al societăţii, respectiv divizia de locomotive care a consacrat-o. Privatizarea Electroputere a fost semnată de Teodor Atanasiu, preşedintele AVAS de la acea vreme. În prezent, din compania care înainte era un simbol al industriei româneşti nu a mai rămas nimic, valoarea contabilă a acesteia devenind negativă la finele anului trecut.

BNR a strâns încă 200 mil. euro în rezerva valutară în aprilie

Rezerva valutară administrată de BNR a ajuns la 32,4 mld. euro la sfârşitul lunii trecute, cu echivalentul a 200 mil. euro peste nivelul din ianuarie, datorită alimentării conturilor Ministerului de Finanţe cu banii din emisiunea de obligaţiuni în euro lansată pe piaţa internă la jumătatea lunii aprilie. Intrările în rezerva valutară s-au ridicat în total la 924 mld. euro, în timp ce ieşirile au totalizat 721 mld. euro. Fluctuaţia rezervei a fost mai puţin vizibilă în aprilie comparativ cu lunile anterioare în condiţiile în care plăţile efectuate de BNR în contul datoriei publice au fost mai mici. Banca centrală a avut de achitat luna trecută circa 187 mil. euro în contul datoriei publice externe, mai puţin decât în lunile anteriore. Spre comparaţie, în februarie şi martie plăţile în contul datoriei publice externe s-au ridicat la 863 mil. euro şi respectiv 462 mil. euro. România a rambursat în februarie inclusiv o rată din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI)

CCR împinge Parlamentul să reintroducă INSULTA şi CALOMNIA în Codul Penal. "Libertatea de exprimare nu poate fi înţeleasă ca un drept absolut"

Curtea Constituţională a emis o decizie prin care insulta şi calomnia ar putea redeveni, teoretic, fapte penale, care se pot pedepsi cu amendă penală. Judecătorii CCR au decis luni, în unanimitate, că "dezlegarea" dată în 2010 de Curtea Supremă magistraţilor, prin care se clarifica faptul că articolele de lege referitoare la insultă şi calomnie "nu mai sunt în vigoare", este neconstituţională. Totuşi, în practică, judecătorii nu pot fi forţaţi să aplice această decizie a CCR, pentru că prevederile Codului Penal în vigoare nu mai conţin o asemenea realitatea juridică. Practic, Parlamentul este chemat să repare legislativ o gafă făcută în urmă cu 6 ani, când nu a pus în aplicare o decizie obligatorie a Curţii Constituţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb