REVISTA PRESEI - 04.01.2011

L.D.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 4 ianuarie 2011

ADEVĂRUL

Anul 2011 aduce joburi în IT, servicii bancare şi vânzări

Specialiştii în resurse umane apreciază că piaţa muncii se va dezgheţa mai ales în a doua jumătate a lui 2011. Pe lângă joburile în IT, sunt semnale pozitive şi pentru domenii cum ar fi băncile şi serviciile clienţi. Companiile care au făcut concedieri pe motiv de criză vor trece la angajări. "Domeniile în care s-au făcut recrutări puternice în 2010 (software, vânzări, marketing şi inginerie) îşi vor păstra acest trend şi în 2011", a declarat Carmen Hădărău, specialist în recrutare la Bestjobs.

Evaziune din vârf de pix: 40 de milioane de euro

Fostul deputat PDL Graţiela Iordache a fost trimisă în judecată de DNA pentru că, în calitate de secretar de stat la Finanţe, a semnat pentru o evaziune fiscală de 40 de milioane de euro. Semnătura unui secretar de stat a dus la producerea unei fraude colosale la bugetul de stat. Graţiela Iordache ar fi înlesnit "cu intenţie şi în mod determinant" săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în dosarul Galaxy Tobacco (fosta societate "Tutunul Românesc"). Prejudiciul în această cauză a fost calculat la aproximativ 40 de milioane de euro.

Ameninţările lui Baconschi la adresa Comisiei Europene ne pot lăsa fără fonduri de la UE

Denunţarea unilaterală a acordului stabilit cu Comisia Europeană pe monitorizarea în justiţie, aşa cum a ameninţat ministrul de Externe Teodor Baconschi, ar putea atrage măsuri legate de fondurile europene alocate României, susţin experţii. Baconschi avertiza că, dacă Mecanismul de Cooperare şi Verificare îi va fi menţinut României, atunci nici Croaţia nu va intra în UE fără un asemenea mecanism.

Cât mai creşte mallul preţul locuinţei

Dacă în anii de boom doar zvonul construirii unui mall creştea preţurile apartamentelor din zonă, acum proprietarii aşteaptă finalizarea centrului comercial. Chiar şi după doi ani de criză, locuinţele situate în proximitatea centrelor comerciale costă cu 5%- 50% mai mult decât preţul mediu de pe piaţă. "Locaţia, indiferent de perioadă, rămâne unul dintre cele mai importante criterii care stau la baza preţului unei oferte pe segmentul rezidenţial", declară Adrian Erimescu, director general al imobiliare.ro. Şi totuşi, ceva s-a schimbat faţă de anii de boom.

CURENTUL

Vlad Filat: Până pe 14 ianuarie voi forma noul Guvern al Republicii Moldova

Premierul desemnat al Republicii Moldova, Vlad Filat, a declarat, într-un interviu acordat Radio Europa Liberă, că va forma noul Guvern până la data de 14 ianuarie. Vlad Filat a mai adăugat că partidul său a făcut toate compromisurile necesare pentru formarea noii coaliţii democratice la Chişinău, dar şi că ar putea oferi, în noul Cabinet, un fotoliu şi opozitţei comuniste. Referindu-se la negocierile pentru formarea noii coaliţii, Filat a afirmat că "Până la urmă s-a rezumat totul la obţinerea anumitor poziţii în instituţiile statului. Partidul Liberal-Democrat din Moldova a facut cedări, sau, haideţi să spunem, a creat condiţiile necesare ca Alianţa să fie creată".

Eschecgen, de Tia Şerbănescu

Veştile proaste sosesc întotdeauna mai repede decât cele bune: înainte de a afla dacă primim banii de la FMI şi CE în ianuarie 2011, am aflat că nu vom intra în spaţiul Schengen în martie. Germania şi Franţa au cerut în scris CE să amâne intrarea României şi Bulgariei întrucât n-au "un mediu juridic şi administrativ" capabil să lupte împotriva corupţiei, crimei organizate şi emigraţiei ilegale. Deşi eşecul era previzibil şi el însuşi l-a anticipat cerând justiţiei şi Parlamentului să ia decizii conforme spaţiului european, dl Băsescu l-a primit arţăgos: "este un act de discriminare la adresa României care a îndeplinit condiţiile tehnice" iar "introducerea de noi condiţionalităţi creează un precedent periculos" - drept care "România nu acceptă discriminări din partea nimănui, nici măcar din partea Franţei şi Germaniei". Serios? Să vezi ce tremură Merkel şi Sarkozy de teamă că România nu acceptă discriminarea!

Prima Casa poate continuă şi în 2011

Programul Prima Casă poate continua şi în 2011, în condiţiile în care a rămas un plafon neutilizat de garanţii de peste 300 milioane de euro, a declarat preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Aurel Şaramet. "Sperăm în continuarea programului Prima Casă şi în 2011. Plafonul neutilizat din ambele programe Prima Casă depăşeşte 300 milioane de euro", a menţionat Aurel Şaramet pentru NewsIn.

CURIERUL NAŢIONAL

Cât de departe suntem de aderarea la euro?

România ar trebui să adere la moneda euro în anul 2015 conform calendarului anunţat de către autorităţile române, numai că această ţintă de trecere la moneda europeană este pusă sub semnul întrebării de către analiştii economici dat fiind situaţia economică din ultimii ani, dar şi perspectivele privind evoluţiile viitoare. Mai mult, chiar şi reprezentanţii Comisiei Europeane (CE) atrăgeau atenţia anul trecut că România nu îndeplineşte niciunul din criteriile pentru aderarea la zona euro, respectiv stabilitatea preţurilor, poziţia bugetară a Guvernului, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa dobânzilor pe termen lung, întâmpinând în acelaşi timp şi obstacole legislative.

MDRT vrea să suplimenteze numărul locuinţelor ANL scoase la vânzare

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a iniţiat un proiect de hotărâre prin care suplimentează cu 3.615 cele 11.863 de locuinţe trecute deja în proprietatea privată a statului, astfel încât acestea să poată fi vândute tinerilor care întrunesc condiţiile cerute de lege. "În contextul în care consiliile locale au continuat să răspundă eşalonat celor două solicitări ale Guvernului, de la data iniţierii Hotărârii Guvernului nr. 843/2010 au mai fost trecute în proprietatea publică a statului încă 3.615 locuinţe care urmează să fie trecute în proprietatea privată a statului şi pentru care s-a iniţiat prezentul proiect de hotărâre a Guvernului", se arată în Nota de fundamentare a proiectului postat pe site-ul ministerului la data de 30 decembrie.

Asigurarea obligatorie a locuinţei se amână până la 15 iulie

Românii mai au timp până la jumătatea lunii iulie a acestui an să îşi cumpere asigurări obligatorii pentru locuinţe, fără a risca amenzi de la primării. Astfel, potrivit unei note a Ministerului Administraţiei şi Internelor, termenul-limită pentru asigurarea obligatorie a locuinţelor este de 15 iulie 2011, în caz contrar primăriile urmând să aplice sancţiuni cuprinse între 100 şi 500 de lei. Această amânare a venit ca urmare a numărului foarte mic de poliţe încheiate de români. Termenul anunţat iniţial de autorităţi expiră pe 15 ianuarie 2011.

Taximetriştii vor creşterea "tarifului de criză", în plină criză

Finalul de an a adus un val de proteste sociale îndreptăţite, sau mai puţin fondate, asociaţiile sindicale venind în întâmpinarea guvernanţilor cu liste de solicitări care propun revitalizarea anumitor sectoare. Breasla taximetriştilor a venit în faţa premierului Emil Boc prin Asociaţia pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI) cu o listă ce cuprinde opt revendicări principale cu privire la actualele legi în vigoare ce îi afectează în mod direct pe taximetriştii independenţi.

EVENIMENTUL ZILEI

Cum devin mai "inteligente" exporturile României

Bilanţul anului 2010 arată bine nu doar din punct de vedere al valorii produselor exportate, ci al creşterii ponderii electronicelor, autoturismelor şi alimentelor în total exporturi. Exporturile au înflorit anul trecut, depăşind cu 2 miliarde de euro valoarea din 2008 şi cu 25% pe cea din 2009, potrivit Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR). Exporturile în anul 2010 au fost cheia relansării producţiei industriale, ne-a declarat Cezar Mereuţă, preşedintele Centrului Român de Modelare Economică (CERME). "Pe opt luni ale anului 2010, rata de creştere a exporturilor a fost de 25,3%", ne-a spus el.

WikiLeaks: UE, tot mai dezamăgită de România şi Bulgaria

O telegramă expediată Departamentului de Stat de către ambasada americană la Sofia, pe 26 iunie 2009, dezvăluie frustrarea mai multor state europene în faţa lipsei constante de progrese înregistrate de Bulgaria şi România în reformarea sistemelor judiciare. Documentul, semnat de fostul ambasador american la Sofia, Nancy McEldowney, şi care citează un oficial al Comisiei Europene (CE), membru al echipei de monitorizare a reformelor din cele două noi state comunitare, face, în special, referire la situaţia din Bulgaria.

Alianţa PSD-PNL se coace în spatele lui Ponta şi Antonescu

Liberalii şi social-democraţii au negocieri avansate privind împărţirea sferelor de influenţă electorală şi desemnarea candidaţilor comuni pentru alegerile locale din 2012. În ciuda divergenţelor manifestate între Victor Ponta şi Crin Antonescu, discuţiile privind alianţa PSD-PNL sunt foarte avansate. Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, şi Radu Stroe, omologul său din PNL, au avut câteva întâlniri în care au negociat formula prin care cele două partide să se prezinte împreună la alegerile din 2012.

GÂNDUL

România, pe locul 10 în topul FBI al infractorilor online

Un top al FBI îi plasează pe români în Top10 mondial al "infractorilor www". Anul trecut, 262 de perosane au fost arestate în România pentru infracţiuni informatice şi au fost deschise peste 1.300 de dosare penale. În decembrie a fost anihilată o reţea care adusese pagube de circa 11.000.000 euro companiilor de telefonie din întreaga lume. Tot atunci a intrat la închisoare gălăţeanul Gigi T., care şantaja un cetăţean american, după ce îi spărsese adresa de e-mail.

România joacă la rupere cu Franţa şi Germania

Pentru a forţa Franţa şi Germania să renunţe la amânarea acceptării României în Schengen, ministrul român de Externe ameninţă cu blocarea aderării Croaţiei la Uniunea Europeană şi sugerează că România poate denunţa unilateral Mecanismul de Cooperare şi Verificare. După ce preşedintele Traian Băsescu a declarat că România se simte discriminată de Franţa şi Germania, care se opun aderării în 2011 a ţării noastre la Schengen, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, face declaraţii mai tranşante care pot fi interpretate drept ameninţări.

De ce dă o primărie 35 milioane de euro pentru iarbă? Răspuns: "Pentru că ne permite legea"

Primăria lui Poteraş cheltuieşte 35 de milioane de euro pe amenajarea peisagistică a Sectorului 6. Lucrările de arhitectură peisagistică şi întreţinere a spaţiilor verzi vor fi încredinţate unei singure firme, timp de patru ani, în urma unei licitaţii restrânse accelerate. Potrivit site-ului guvernamental de licitaţii, valoarea estimată a contractului este de 121 milioane de lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 35 de milioane de euro. Asta înseamnă că, în fiecare an, Primăria Sectorului 6 va cheltui câte 8,75 milioane de euro pe întreţinerea spaţiilor verzi, adică 729.200 de euro lunar. Finanţarea va fi asigurată din fonduri bugetare iar "lucrările de arhitectură peisagistică şi întreţinerea spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă se vor face pe o suprafaţă de maximum 2.500.000 mp şi minimum 500.000 mp".

Ministerul Agriculturii angajează lăutari ca să cânte succesul ţăranilor români în Germania - 170.000 de euro, pentru un stand

Ministerul Agriculturii caută lăutari. În 20 de zile instituţia trebuie să găsească un ansamblu folcloric, însă nu unul oarecare, ci unul care să fie de acord să primească onorariul după serviciile prestate, nu înainte. Problema a apărut după ce taraful "Lăutarii din Teleorman", cu care se negociase de principiu, a refuzat contractul propus, pe motiv că doreau plata înainte. România va participa, în perioada 21-30 ianuarie, la cea mai mare expoziţie din Europa destinată industriei alimentare, agriculturii şi horticulturii care are loc în fiecare an la Berlin, cunoscută sub numele "Săptămâna verde".

JURNALUL NAŢIONAL

S-au împlinit profeţiile lui Brucan?

"Pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani", a fost prima declaraţie făcută de Brucan căreia românii i-au atribuit sensul de profeţie. La jignirea de "stupid people" însă, concetăţenii au reacţionat în unitate şi forţă. "Nu-mi amintesc să fi beneficiat de o singură susţinere în presă sau în lumea politică", şi-a comentat Silviu Brucan, în 2004, efectele afirmaţiilor publicate în cotidianul Le Figaro din 22 ianuarie 1990. Brucan mai făcuse şi alte afirmaţii şocante de care însă nu apucaseră să afle românii. "Ţi-a rămas vreodată un os de peşte în gât? Nu poţi să-l scuipi afară, nici să-l înghiţi. Ei bine, eu am fost un os de peşte în gâtul lui Ceauşescu." Această declaraţie o făcuse Silviu Brucan într-un interviu acordat ziarului The Boston Globe în 1988.

Udrea vrea să lege turiştii români de glie

După eşecul de anul trecut în convingerea turiştilor străini să viziteze România şi scandalul creării brandului de ţară, Ministerul Turismului a schimbat strategia pentru acest an, şi s-a orientat, cel puţin pentru început, către piaţa internă, direcţionând 2 milioane de euro pentru a-i convinge pe români să îşi facă vacanţele în Grădina Carpatină şi nu prin alte grădini. În acest scop, ministerul a declanşat procedurile pentru achiziţionarea de spaţiu publicitar pe televiziuni şi radio în perioadele aprilie-iunie şi septembrie-decembrie, suma estimată ajungând la 6.935.484 ron fără TVA, adică aproximativ 2 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene.

Decoraţii lui Băsescu, sancţionaţi de Igaş

Ca să treacă în uitare scandalul diplomei de bacalaureat luate la 24 de ani şi al diplomelor universitare (vreo trei!) obţinute pe bandă rulantă, Traian Igaş s-a gândit să ne arate că e pus pe fapte mari. Bosul de la Interne a sesizat ieri Parchetul ICCJ în legătură cu modul în care Jandarmeria a deblocat trei posturi de ofiţer şi a organizat concursul pentru ocuparea acestora. Traian Igaş a dispus trimiterea în faţa Consiliului de Judecată constituit la nivelul MAI a primului adjunct al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, eliberarea din funcţie a directorului general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, trimiterea în faţa Consiliului de Judecată al IGJR a şefului Direcţiei Resurse Umane din Jandarmeria Română.

Sumbrele previziuni ale economistului Nouriel Roubini

Un an marcat de războiul monedelor, de conflicte comerciale şi de accentuarea tendinţelor protecţioniste. Acestea sunt câteva dintre previziunile pe care celebrul economist american Nouriel Roubini le face pentru anul 2011, relatează cotidianul francez La Tribune, preluat de Mediafax. Roubini este de părere că anul care tocmai a început va fi marcat de o revenire în două viteze a economiei mondiale. Relansarea economică în formă de "U" va continua în statele avansate, cu o creştere inferioară tendinţei pe termen lung. În economiile emergente, avansul va fi mai rapid, dar şi rata inflaţiei va fi ridicată.

NAŢIONAL

Nici gărzile de corp nu-l mai vor pe Boc!

Deşi fac parte dintr-o structură militarizată, subofiţerii şi şefii lor din SPP nu se sfiesc să bombăne pe faţă atunci când vine vorba să facă de serviciu pe lângă Emil Boc. Nemulţumirea faţă de premier a ajuns atât de mare, încât până şi gărzile de corp nu ştiu ce să mai facă pentru a scăpa de corvoada de a figura pe diagrama Grupului 2, care asigură protecţia primului ministru. Aghiotantul şi şoferul nu au ce face, trebuind să fie mereu la datorie. În schimb, restul membrilor din echipa de protecţie şi din cea de intervenţie au ajuns să tragă la sorţi între ei, mai în glumă, mai în serios, pe care să pice "măgăreaţa" de a-l însoţi "pe ăla micu" prin vizitele de lucru pe care se încăpăţânează să le facă încă prin ţară.

Mirela Huidu: "Îl aştept pe Şerban să vină cât mai repede acasă"

"Cârcotaşul" de la Prima Tv şi Kiss Fm îşi revine treptat după ce miercurea trecută a suferit un accident pe o pârtie de schi din Austria, lovindu-se cu capul de un copac. Actuala soţie a lui Florin Huidu, tatăl lui Şerban, ne-a mărturisit că starea de sănătate a prezentatorului a evoluat foarte bine, el urmând să părăsească spitalul peste două săptămâni. După coma indusă şi zilele petrecute la Terapie Intensivă, Şerban Huidu a fost mutat ieri într-un salon al secţiei Neurologie a Spitalului Universitar din Innsbruk, unde familia şi prietenii au făcut coadă pentru a-l vedea.

PUTEREA

Sub ochii prefectului, Bucureştiul, oferit ""rechinilor"" imobiliari

Din data de 20 decembrie 2010, capitala României nu mai are un Plan de Urbanism General (PUG) legal. Perioada de valabilitate a PUG-ului adoptat în anul 2000 de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a expirat după 10 ani, iar administraţia Oprescu nu a avut timp, în mai mult de doi ani şi jumătate, să îl înlocuiască. Primarul general a folosit un subtrefugiu şi, în şedinţa din 20 noiembrie 2010 a CGMB, a obţinut aprobarea consilierilor să prelungească valabilitatea PUG-ului cu un an. Prefectul Bucureştiului, Mihai Cristian Atănăsoaei, a participat la şedinţa respectivă. Cu toate acestea, nu a reuşit să sesizeze că prelungirea valabilităţii este total în afara legii. Sau nu a vrut.

Preţul carburanţilor ar putea atinge şi 7 lei/litru la sfârşitul acestui an

Chiar dacă s-a crezut că 5 sau 6 lei/litrul de benzină este un prag psihologic peste care românii nu vor trece, se pare că preţul carburanţilor va ajunge spre sfârşitul acestui an până la 7 lei/litru, afirmă specialiştii. Această ipoteză este perfect plauzibilă, dacă avem în vedere faptul că, la începutul lui decembrie 2008, benzina costa la pompă mai puţin de 3 lei/litru, iar astăzi, cel mai mare lanţ de benzinării din ţară vinde carburant şi cu 5,68 lei/litru. Consultanţii financiari consideră că atât timp cât există cerere, "preţurile carburanţilor ar putea creşte cu aproape un leu şi în acest an". Şi benzinarii particulari avertizează că preţurile carburanţilor vor creşte anul acesta.

Noul CSM, cuiul lui Băsescu. Curtea Constituţională arbitrează războiul pe care preşedintele ţării îl are cu viitorul Consiliu Superior al Magistraturii

În ciuda contestaţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a convocat membrii Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa de constituire, în data de 7 ianuarie, iar până atunci, în alte două şedinţe, actualul CSM îşi prezintă rapoartele de activitate pe ultimul an, respectiv pe întreg mandatul de şase ani. Şi totuşi, în şedinţa de constituire, din 7 ianuarie, prezidată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vor fi aleşi preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. În termen de 15 zile de la şedinţa de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii se stabilesc atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui membru permanent, pe domenii de activitate.

ROMÂNIA LIBERĂ

Zero km de autostradă în 2011?

Anul în curs riscă să fie încă unul în care românii nu beneficiază de kilometrii noi de autostradă. Aceasta,în pofida promisiunilor şi a banilor plătiţi statului pentru carburanţi, rovinietă şi taxe pe maşini. Regilor asfaltului le merge bine cu marje ale profitului de până la 25%, statul strânge bani înmulţiţi din carburanţi, roviniete şi taxe pe maşini, lungimea reţelei de autostrăzi se majorează însă doar cu câteva zeci de kilometri pe cincinal. România are o reţea de puţin peste 300 kilometri, alcătuită mai degrabă din frânturi de zeci de kilometri răspândite prin ţară decât din tronsoane de autostradă legate cu cap unele de altele.

La ce curs leu/euro ne putem aştepta în 2011

Românii care au credite în euro speră ca evoluţia cursului leu/euro să nu aibă fluctuaţii foarte mari în acest an. În 2010, moneda europeană a atins un maxim istoric faţă de leu, astfel că în 30 iunie un euro era cotat la 4,3688 lei. Andreea Paul Vass, consiliera primul ministru, consideră că în 2011 moneda europeană va fi stabilă şi va evolua în banda 4,12 - 4,28 lei/euro. "Mizez în 2011 pe un curs relativ stabil în banda 4,12 - 4,28 lei/euro", a declarat pentru romanialibera.ro Andreea Paul Vass, consilier al premierului Emil Boc. La rândul său, Ionel Blănculescu, fostul ministru al Controlului în guvernul Adrian Năstase, este de părere că moneda europeană se va tranzacţiona în acest an în palierul 4,10 - 4,30 lei/euro.

Guvernul Boc atârnă de şcoală şi de muncă

Legea educaţiei, Codul Muncii şi introducerea votului prin corespondenţă sunt câteva dintre priorităţile legislative ale puterii în 2011 şi, cel mai probabil, ţintele de atac ale opoziţiei. Dispute, moţiuni simple şi de cenzură pe bandă rulantă, o coaliţie la putere fragilă şi o opoziţie mereu în căutarea unui numitor comun. Cam aşa arată "horoscopul" politic pentru 2011, an preelectoral în care toate partidele îşi vor concentra acţiunile spre obiectivele din 2012. Cea mai vulnerabilă formaţiune este, de departe, PDL, care, pe fondul scăderii încrederii reflectată de sondaje, va avea ca principală grijă păstrarea majorităţii în Parlament.

Cetăţenii maghiare la Ghişeul Orban

Cetăţenia maghiară le oferă ungurilor din Ardeal posibilitatea de a munci fără nici o restricţie în orice ţară din Uniunea Europeană, precum şi o procedură simplificată în obţinerea vizelor pentru SUA. Zeci de persoane au completat, la Consulatul General al Ungariei din Cluj, formularele necesare pentru a dobândi cetăţenia maghiară. Printre aceştia s-au numărat şi politicieni, precum consilierul local UDMR Lajos Molnos. Situaţia este identică şi la Consulatul Ungariei din Miercurea Ciuc. Printre primii solicitanţi ai cetăţeniei maghiare s-au numărat preşedinţii consiliilor judeţene Mureş, Harghita şi Covasna.

ZIARUL FINANCIAR

Cât de mare este taxa de poluare plătită de la 1 ianuarie pentru cele mai vândute maşini noi

Cele mai economice automobile noi vor plăti o taxă de poluare în valoare de 50 de euro de la 1 ianuarie, în timp ce valoarea acesteia urcă până la aproape 1.900 de euro pentru maşinile cu motoare de peste 4,0 litri, cum este cazul limuzinelor Audi A8 sau Mercedes-Benz S-Klasse. Cea mai mică taxă de poluare din topul celor mai bine vândute maşini de pe piaţa locală porneşte de la aproximativ 70 de euro, potrivit datelor Ministerului Mediului şi este valabilă pentru motoarele de 1,2 litri care se regăsesc pe modele precum Dacia Logan, Volkswagen Polo sau Renault Symbol. Din topul celor mai bine vândute maşini de import, cele mai mari taxe sunt plătite de modelele cu motoare de 1,6 litri, cum ar fi Ford Focus sau Skoda Octavia, în aceste cazuri valoarea taxei urcând la aproape 330 de euro.

Palmaresul lui Boc în 2010: 131 OUG-uri şi 1.323 de hotărâri

Guvernul a emis anul trecut 131 de ordonanţe de urgenţă, cu 20 mai multe decât în anul precedent, 29 de ordonanţe simple şi a adoptat 1.323 de hotărâri. Astfel România a fost condusă şi în 2010 prin ordonanţe de urgenţă, chiar dacă numărul lor a fost ceva mai mic decât în anii precedenţi. În aceeaşi vreme, Parlamentul a adoptat 282 de legi, dintre care 53 de legi doar în decembrie. Numai că 156 dintre cele 282 de acte normative trecute de Parlament au fost proiecte de aprobare sau de respingere a unor ordonanţe de urgenţă sau de ratificare a unor acorduri internaţionale, după cum reiese din statistica realizată de Camera Deputaţilor.

Slăbirea dolarului şi a lirei sterline a scos 368 mil. euro din rezerva BNR în decembrie

Banca Naţională avea în vistierie 32,4 mld. euro la sfârşitul anului trecut, rezerva valutară coborând cu 368 mil. euro pe parcursul lunii decembrie din cauza deprecierii lirei sterline şi a dolarului american în faţa monedei unice europene şi a plăţilor efectuate în contul datoriei publice externe. Luna trecută au ieşit din conturile băncii centrale aproape 1,2 mld. euro, în timp ce intrările de valută au însumat doar 821 mil. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime constituite de bănci, alimentarea conturilor Comisiei Europene şi Ministerului de Finanţe şi venituri din administrarea rezervelor.

Reţeaua de socializare Facebook, de trei ori mai valoroasă decât acum patru ani

Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, a obţinut o finanţare de 500 de milioane de dolari de la banca de investiţii Goldman Sachs şi de la compania rusă Digital Sky Technologies, ceea ce evaluează compania la 50 de miliarde de dolari, relatează cotidianul american The New York Times. Potrivit unor surse apropiate situaţiei citate de cotidian, suma de bani va ajuta Facebook să "fure" angajaţii valoroşi de la companiile rivale, să lanseze noi produse şi să facă achiziţii. Compania nu este listată la bursă, iar Mark Zuckerberg, CEO-ul şi fondatorul Facebook, exclude acest lucru în viitorul apropiat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb