REVISTA PRESEI 04.02.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 4 februarie 2016

ADEVARUL

ANALIZĂ Creşterea accelerată a consumului încinge periculos economia

Combinaţia dintre creşterea veniturilor, scăderea taxelor şi ieftinirile din comerţ a mărit consumul populaţiei până dincolo de capacitatea internă de producţie. În anul 2015, vânzările de alimente au crescut cu peste 19%, cele de carburanţi cu aproape 6% şi cele de mărfuri nealimentare cu aproape 3%, rezultând o medie generală de 8,9% a creşterii consumului populaţiei. Asta a pus o presiune suplimentară asupra importurilor, care au crescut masiv în ultimele luni pentru că, la multe sortimente, producţia locală nu mai face faţă cererii. Acelaşi fenomen - supraturarea economiei - a mai fost întâlnit şi în anii dinaintea crizei (2007-2008), când capacităţile de producţie erau net depăşite de cerere şi, în consecinţă, importurile devansau net exporturile, provocând un fel de hemoragie de valută. Rezultatul a fost că, ulterior, leul s-a depreciat puternic, salariile şi puterea de cumpărare au scăzut, iar când - din aceste cauze - cererea s-a oprit brusc producătorii n-au mai avut cui să-şi vândă mărfurile.

Voiculescu o fi citit ce-a "scris"? "Corupţii să nu aibă dreptul la eliberare condiţionată"

Dan Voiculescu (69 de ani) este unul dintre cei mai prolifici scriitori din puşcărie, a publicat 10 cărţi în 18 luni. În medie, a scris o carte în două luni. Politicianul este închis din 8 august 2014, la Penitenciarul Rahova, unde execută o condamnare de 10 ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de spălare de bani în dosarul "Privatizării Institutului de Cercetări Alimentare". Cea mai interesantă lucrare este "A patra cale", apărută la Editura Bibliotheca din Târgovişte. În carte, Dan Voiculescu îşi prezintă ideile sale pentru România, după "Epoca Băsescu". Voiculescu arată că sunt necesare măsuri dure pentru gulerele albe găsite vinovate de justiţie. "Considerăm că trebuie aduse modificările necesare legislaţiei pentru ca infracţiunile de corupţie să nu se bucure de prescriere, graţieri, reduceri ale termenelor de recluziune sau alte prevederi favorizante, mai ales atunci când pagubele nu au putut fi recuperate", mai spune autorul.

Articolul privind reducerea pedepselor pentru deţinuţii care publică lucrări ştiinţifice, suspendat

Guvernul a decis miercuri să suspende până la 1 septembrie aplicarea prevederii referitoare la reducerea pedepselor pentru deţinuţii care publică lucrări ştiinţifice. Asta, în condiţiile în care ministrul Justiţiei ceruse abrogarea articolului din Codul Penal care le dă posibilitatea deţinuţilor să-şi micşoreze pedepsele cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă în închisoare. Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat miercuri, după şedinţa Executivului, că s-a decis suspendarea suspendarea prevederilor şi nu eliminarea lor, aşa cum era în proiectul de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Justiţiei, pentru că s-a ţinut cont şi de obiecţiile CSM. Suciu a precizat că în perioada următoare, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Educaţiei vor încerca să identifice mecanismul prin care să se poată stabili dacă o lucrare este sau nu ştiinţifică.

Surse: Liviu Dragnea nu a cedat şantajului lui Oprea. PSD nu va lua UNPR pe liste la parlamentare

Protocolul de colaborare între PSD şi UNPR va fi semnat în forma iniţială prezentată de PSD, care nu prevede un acord pentru alegerile parlamentare, au precizat surse de la vârful PSD pentru "Adevărul". "Vom semna mâine, la ora 11.00. Fără acord pentru parlamentare. Este vorba despre protocolul care a apărut azi în presă. Neschimbat", au declarat surse de la vârful PSD, pentru "Adevărul". Protocolul de alianţă trebuia să fie semnat ieri, înainte de votul privind ridicarea imunităţii lui Gabriel Oprea, însa progresiştii nu s-au prezentat la ora şi locul stabilit şi l-au lasat pe Liviu Dragnea cu ochii în soare. Varianta PSD face referire doar la alegerile locale, unde cele doua partide vor avea libertatea să facă alianţe punctuale la nivel local.

Ce n-a văzut America: Rafturi goale, mall-uri părăsite şi sute de magazine închise

Marii retaileri din SUA închid sute de magazine, în timp ce în multe dintre unităţile care mai sunt deschise, clienţii se plâng că rafturile sunt aproape goale, imagini pe care americanii nu sunt obişnuiţi să le vadă. Rezultatele marilor lanţuri de magazine americane au fost dezastruoase în 2015, dar începutul lui 2016 arată ca o adevarată criză a retailului clasic. Pe măsură ce activitatea economică încetineşte şi comerţul online devine tot mai popular , retailerii fac eforturi să-şi reducă pierderile. Fenomenul este mai vizibil în zonele în care veniturile populaţiei sunt mai scăzute decât media naţională. În localităţile afectate de reducerea activităţii economice, imaginea unor întregi mall-uri părăsite a început să fie tot mai des întîlnită, se arată într-un comentariu al publicaţiei online zerohedge.com.

Alina Mungiu-Pippidi: SIE, trezeşte-te! Ruşii sunt în spatele campaniilor antioccidentale sub pretextul protecţiei copiilor

"Jos labele de pe copiii noştri" şi "Copiii mei sunt în pericol" proclamau pancartele afişate în faţa cancelariei Reichului weekendul trecut. Mulţimea - câteva mii de persoane - nu făcea decât să repete ceea ce văzuse la televiziune sau citise pe tablete şi smartphone-uri din media de la ei acasă, anume din Rusia. Pentru că manifestanţii erau ruşi, protestând contra pericolului la care se expun copiii lor pentru că trăiesc în Germania, unde poliţia e proastă şi ineficientă, iar infractorii migranţi umblă în cete înarmate pe stradă mai ceva ca în Congo. Strategia rusească funcţioneză. Numai de câte ori am citit eu prin presa română şi scris în discursurile demnitarilor că nu putem fi de acord cu cotele faţă de refugiaţi pentru că nu tratează cauzele problemei siriene. Păi Putin e cauza problemei siriene, din cauza lui nu există o perspectivă de rezolvare pe fond, el e fericit să ne invadeze cu refugiaţi şi tot el sponsorizează demonstraţiile contra refugiaţilor, şi toată Europa de Est s-a aliniat acuma şi face ce vrea el. Succes mare, la 25 de ani după căderea zidului.

Donald Trump îl acuză de fraudă electorală pe Ted Cruz şi vrea repetarea scrutinului intern în Iowa

Magnatul Donald Trump îl acuză de fraudă electorală pe adversarul său republican Ted Cruz, câştigătorul scrutinului intern din Iowa, sugerând că ar fi necesar un nou vot în acest stat, informează The Washington Post. "Ted Cruz nu a câştigat în statul Iowa, a furat voturile. De aceea, toate voturile au fost greşite şi a obţinut mai multe voturi decât se anticipa. Rău!", a transmis Donald Trump prin Twitter. Trump, care s-a clasat pe locul doi în scrutinul republican din Iowa, susţine că Ted Cruz a făcut afirmaţii false în campania electorală referitoare. "Cruz a minţit mii de alegători că eu sunt în favoarea proiectului ObamaCare - o minciună absolută!", a explicat Trump, notând şi că adversarul său a sugerat retragerea din cursă a lui Ben Carson. În acest context, Trump cere organizarea unui nou scrutin republican în statul Iowa, în cadrul seriei de alegeri pentru desemnarea candidatului Partidului Republican la funcţia de preşedinte al SUA.

Petrolul s-ar putea scumpi cu 50% până la sfârşitul anului

În iarna acestui an, preţul petrolului ar putea urca până la aproape 50 de dolari pe baril, ceea ce reprezintă o apreciere de 50% comparativ cu cotaţiile actuale, , întrucât piaţa va trece de la excesul din prezent la deficit, odată cu declinul producţiei de petrol de şist în SUA, potrivit analiştilor consultaţi de Bloomberg. Petrolul Brent, cotat în prezent la 33,16 dolari pe baril, este estimat să ajungă la 48 de dolari pe final de an, iar petrolul tranzacţionat în SUA, acum la 30,21 dolari pe baril, ar urma să ajungă la 46 de dolari. Producţia SUA va înregistra între primul şi ultimul trimestru un declin de 620.000 de barili pe zi, sau 7%, conform estimărilor Administraţiei pentru Informaţii privind Energia din SUA. Petrolul este "investiţia anului", potrivit Citigroup, care alături de bănci precum UBS Group şi Societe Generale se aşteaptă la creşteri de preţ în a doua parte a anului.

BANCHERUL

Creditele ipotecare noi acordate de bănci au scăzut la cel mai redus nivel din ultima jumătate de an

Creditele imobiliare acordate de bănci in luna decembrie 2015 au scăzut la 901 milioane lei, fata de 1,1 miliard lei in luna precedenta, acesta fiind cel mai redus nivel din ultimele 7 luni, conform datelor statistice publicate de BNR. Volumul de noi credite imobiliare ar putea scădea si mai mult in acest an, in condiţiile in care valoarea garanţiilor pentru programul Prima Casa a fost înjumătăţit iar intr-un sondaj al BNR printre bănci se arata ca "pentru prima dată în ultimele 4 trimestre, băncile anticipează că vor înăspri într-o anumită măsură standardele.

Băncile sunt cuprinse de revoluţia tehnologica: se pregătesc să lanseze portofele digitale

Băncile romaneşti se pregătesc sa lanseze in acest an aşa-zisele portofele digitale (digital wallets), adică versiuni electronice ale cardurilor de plastic, aplicaţii cu care clienţii lor vor putea efectua cumpărături online sau in magazinele reale, la POS-uri contactless, precum si alte operaţiuni uzuale, cum ar fi plata facturilor sau transferuri de bani. Gabriel Ghiţă, şeful noilor tehnologii la MasterCard pentru Europa Centrala si de Est (Head of New Business CEE), spune ca este firesc pentru băncile romaneşti să urmeze "un trend vizibil, nu mai e o viziune" din alte ţări din zonă, in care băncile îşi fac wallet-uri cu diverse funcţionalităţi, nu doar pentru plăti. El precizează ca portofelele digitale exista de mai multa vreme, in formule mai simple sau mai complexe (PayPal sau Amazon One Click au fost printre primii), însă acum asistam la dezvoltarea acestora, odată cu dezvoltarea accelerată a serviciilor digitale.

CURENTUL

Anghel a iniţiat revenirea la legea din 1968: critici demnitarii, mergi la puşcărie 3 ani

Cristiana Anghel, mai celebră pentru greva foamei decât pentru inteligenţa sa, a ajuns să fie criticată chiar şi de jurnaliştii Antenei 3 fără de care ea ar fi rămas ce era: o nimeni care a făcut greva foamei pentru a obţine nimic. Antena 3 şi cu Dan Voiculescu au făcut-o senator USL pentru ca era, aşa cum o numeşte acum Radu Tudor, o precupeaţă şi le era utilă. Între timp, Anghel i-a tras clapa lui Voiculescu iar recent, Radu Tudor chiar a întrebat-o dacă este proastă. În toamna anului 2015, grevista foamei, acum senator, a depus o iniţiativă legislativă prin care doreşte reincriminarea insultei şi a calomniei, pedeapsa propusă de ea fiind închisoarea. În expunerea de motive, Anghel invocă o decizie a CCR din 2007 prin care abrogarea celor două articole din Codul Penal din 1968 a fost declarată neconstituţională, pe motiv că nici în Codul Civil nu exista prevăzută repararea daunelor morale provocate prin cele două fapte dezincriminate.

Parlamentarii îşi dublează veniturile de săptămâna viitoare prin lege

Noi i-am trimis în Parlament, ei îşi dau bani şi votează legi cu prevederi care se contrazic între ele, cum adesea a dezvăluit presa. Să nu-şi închipuie cineva că se grăbeşte vreun parlamentar să îndrepte legislaţia. Nici măcar deciziile Curţii Constituţionale nu sunt implementate iar articolele declarate neconstituţionale pur şi simplu se abrogă. Acum senatorii şi deputaţii îşi pregătesc şi salarii mai mari după ce şi-au aprobat pensii speciale. Parlamentarii vor ca, săptămâna viitoare, să-şi crească, prin lege, indemnizaţiile la 12.000 de lei lunar. Aleşii vor să adauge un articol în proiectul de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă care a majorat salariul preşedintelui şi al premierului în 2015. Parlamentarii vor să amendeze această lege pentru a-şi dubla salariile. Aleşii beneficiază de un venit între 5.000 şi 6.000 de lei pe lună, iar dacă această lege va fi adoptată ei vor avea un salariu de 12.000 de lei pe lună.

Momentul - de Tia Şerbănescu

Înţelegând (din aluzia DNA în dosarul Oprea) că nu mai e cazul să stea la Parchetul General, Tiberiu Niţu şi-a dat demisia pe care preşedintele Iohannis i-a acceptat-o imediat. Ar fi fost nepoliticos s-o refuze. Gestul lui Niţu a fost interpretat în fel şi chip. Autorul a zis că e "un gest de onoare" iar dna Prună a spus că e "un gest corect". Deşi l-a considerat pe Niţu "o pată de grăsime pe un perete" fostul preşedinte Băsescu a declarat că Niţu avea totuşi nevoie de protecţie întrucât făcea naveta zilnic la Ploieşti: "dacă intra un TIR în maşina lui n-am fi ţipat toţi că de ce nu i s-a asigurat escortă procurorului general?". Întrebarea e dacă avea dreptul legal la escortă. Şi dacă un protocol semnat de Oprea bate legea. De altfel Oprea care a înţeles ce înseamnă "momentul ăsta politic" - adică înlăturarea ultimelor pete de grăsime lăsate de Ponta - a declarat că "există zeci de asemenea protocoale" şi chiar a cerut CSAT să desecretizeze câteva. Pesemne cele cu SRI şi SPP. Oprea recunoaşte astfel că se substituia legii dând coloane, escorte şi primiri cu onoruri militare cui avea el chef. Că doar nu dădea de la el.

EVENIMENTUL ZLEI

Cutremurele care ne sperie. Povestea nespusă a bulinei roşii

În Centrul Vechi al Bucureştiului, dar şi în zone centrale din oraşele provinciale, foarte multe clădiri prezintă risc seismic major, motiv pentru care au fost "decorate" cu celebra bulină roşie. Când şi cine a inventat bulina roşie? Care era planul din spatele acestui demers de interes naţional? Cine l-a distrus? Cum? Când şi de ce? Cum putem revitaliza acel plan, dar şi cum putem consolida clădirile aflate în pericol de prăbuşire? Bulina roşie, acel semn rotund lipit pe imobilele vechi, perceput ca un fel de sperietoare în prezent şi care generează dezbateri nesfârşite, a fost inventată în urmă cu 17 ani. La acea vreme, exista şi o strategie bine pusă la punct pentru consolidarea clădirilor "stigmatizate" cu această bulină roşie.

Davos 2016: Record de probleme ale economiilor lumii

Preţul petrolului şi criza bursieră care stă să explodeze au dominat discuţiile World Economic Forum, care a avut loc, ca de obicei, la Davos în Elveţia. S-au discutat şi teme precum inegalitatea globală, migraţia, avansul tehnologiei şi riscul intrării într-o nouă recesiune. Preşedintele Forumului, Klaus Schwab, a declarat că de 46 de ani de când există WEF nu s-au mai întâlnit atâtea probleme în acelaşi timp, enumerând încetinirea creşterii economice din China, prăbuşirea preţurilor la petrol, turbulenţele de pe pieţele financiare, criza imigranţilor şi războaiele, tensiunile diplomatice dintre multe state. E greu de crezut că toate aceste discuţii se vor transforma în proiecte de urmărit pentru liderii lumii şi vor găsi soluţii, însă reprezintă un indicator bun pentru problemele cu care se confruntă populaţia de pe întreaga planetă şi care ar trebui rezolvate cât mai rapid.

Fosta jurnalistă Laura Chiriac se înscrie în cursa electorală

Fosta jurnalistă Laura Chiriac, acum purtător de cuvânt al ALDE, se înscrie în cursa electorală pentru alegerile locale. Potrivit unor surse EVZ, Laura Chiriac va fi candidatul ALDE la Primăria Sectorului 6. Până acum la Sectorul 6 şi-au anunţat candidatura Gabriel Mutu, din partea PSD, şi Răzvan Mironescu de la PNL. Laura Chiriac a fost consilier de stat, cu atribuţii în domeniul politicilor sociale, în Guvernul Ponta. Ea a demisionat din Executiv după învestirea Guvernului Cioloş. Fosta jurnalistă s-a înscris la mijlocul lunii iulie a anului trecut în ALDE şi se ocupă de politicile sociale, precum şi de relaţiile internaţionale ale partidului.

În judeţul Iaşi se întâmplă lucruri ciudate.

Iaşiul poate atinge la anul peste un milion de locuitori, conform ultimilor statistici oficiale ale autorităţilor. Aşa cum informează bzi.ro, populaţia judeţului a explodat. În judeţ au apărut peste 200.000 de mii de oameni, de aproape cinci ori populaţia municipiului Paşcani. Cifrele arată că, la 1 ianuarie 2016, populaţia judeţului Iaşi număra 927.500 de persoane. Numai în municipiul Iaşi sunt peste 367.000 de mii de locuitori, oraşul devenind astfel al doilea al ţării după Capitală. Se pare că la această situaţie a contribuit şi faptul că foarte mulţi cetăţeni basarabeni s-au mutat cu acte în Iaşi în ultimii ani. Cetăţenii din Republica Moldova apar înregistraţi la anumite adrese, chiar dacă ei nu locuiesc acolo. Şi foarte mulţi ieşeni au apărut din senin după ce s-au înregistrat la domiciliile din judeţ, deşi la recensământul populaţiei efectuat în anul 2011 nu au fost înregistraţi în statisticile oficiale, majoritatea fiind plecaţi în străinătate.

JURNALUL NATIONAL

Directorul de Autostrăzi din CNADNR şi un consilier al directorului general interimar au demisionat

Directorul de Implementare Proiecte Autostrăzi şi Drumuri Expres din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Raul Mag, şi-a depus miercuri demisia, au declarat pentru AGERPRES surse din minister. Potrivit acestora, motivul "ar putea fi lipsa reuşitelor în privinţa autostrăzilor". Raul Mag va lucra în continuare la CNADNR. Tot miercuri, a demisionat şi Aurel Petrescu, consilier al directorului general interimar al companiei, Cătălin Homor. Petrescu a fost, anterior, consilierul fostului şef al CNADNR, Narcis Neaga, demis în decembrie 2015 de actualul ministru al Transporturilor, Dan Costescu. "Probabil că va fi o reaşezare a activităţii şi a întregii companii", au adăugat sursele.

Cum este sabotat radarul care trebuia să ne salveze pădurea

Anunţat cu mult fast acum doi ani de Guvern, "Radarul pădurii", serviciul electronic care ar fi trebuit să depisteze transporturile ilegale de lemn, se scurtcircuitează pe traseu. Cetăţenii sunt descurajaţi să ajute poliţia chiar de poliţişti. Sistemul funcţionează astfel: toţi cei care transportă lemn pe drumurile publice trebuie să declare transportul printr-o aplicaţie care centralizează la nivel naţional materialul lemnos. Aşa se face că din prima secundă de la încărcarea cu buşteni sau cherestea, camioanele ar trebui să figureze în baza de date verificabilă la numărul de urgenţă. Dar "Radarul pădurii", oricât de automat ar fi, are nevoie de un aliat-cheie pentru depistarea ilegalităţilor: apeluri de verificare de la oameni simpli. Astfel, din 2014 s-a format o armată de români transformaţi în inspectori silvici voluntari, care sună la apelul unic 112 de fiecare dată când observă un camion cu lemne. Datorită acestor oameni în doar jumătate de an s-au depistat nu mai puţin de 1.800 de încălcări ale legii. De 30 de ori mai multe decât au reuşit în aceeaşi perioadă inspectorii silvici angajaţi de stat.

Banii europeni, blocaţi de reorganizarea ministerului

Întârzierea accesării banilor europeni, menţinută de ministerul de resort, va face imposibilă demararea proiectelor până în septembrie. Chiar dacă unele proiecte vor porni mai devreme, efectele întârzierilor vor fi devastatoare pentru români. La sfârşitul anului trecut, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, î i asigura pe români că noile proiecte finanţate de UE vor putea fi depuse în luna ianuarie. Între timp, liniile de finanţare au fost închise, reorganizarea ministerului încă nu s-a finalizat, iar cei care se pregătesc să acceseze cele 43 de miliarde d e e u r o d i n finanţarea 2014- 2020 ar putea să fie lăsaţi să aştepte până la sfârşitul lunii august. Acest lucru înseamnă şomaj pentru circa 200.000 de specialişti, falimentul a mii de firme şi lipsa banilor din taxe şi impozite pe salarii, care intrau în bugetul de pensii.

NATIONAL

Acuzaţii grave din interiorul partidului: "Fără imunitate, Oprea joacă UNPR-ul la rupere"

"Ne vinde ca să-si rezolve problemele!", îl acuză, off the record, unii progresişti pe liderul lor, Gabriel Oprea. Iar de ieri, zi in care Senatul a fost de acord cu începerea urmăririi sale penale, problemele lui Gabriel Oprea sunt mari. Atât de mari încât fostul ministru de Interne a refuzat sa semneze protocolul cu PSD (care garanta accederea UNPR in viitorul Parlament ) cu gândul la propria sa salvare, după cum acuza voci uneperiste. "Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii de partid, am înţeles ca Liviu Dragnea a insistat ca protocolul sa se semneze totuşi. Cel care s-a sucit de vreo trei ori a fost preşedintele nostru, Gabriel Oprea. Mai mult, am înţeles ca a schimbat si termenii înţelegerii. Atitudinea asta ridica semne de întrebare. Ar fi mare păcat sa amaneteze viitorul politic al UNPR ca sa-si rezolve problemele cu care se confrunta in aceste zile", a declarat un parlamentar UNPR.

Procurorii DNA se muta la "Doi s'un sfert"!

După cum reiese din informaţiile intrate in posesia National, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie par să se fi mutat practic la Direcţia de Informaţii si Protecţie Interna. Ce-i drept, au venit aici in interes de serviciu, dar in niciun caz prin detaşare sau transfer, ci doar pentru a cere tot felul de documente. Multe documente! Si pentru a pune întrebări. Tot mai multe întrebări! Aşa că este foarte posibil să se fi "copt" si celebra unitate "Doi s'un sfert", rămânând de văzut care este perioada de timp care ii interesează in mod special pe procurorii anticorupţie. Pentru ca nu ar fi deloc imposibil sa apară surprize nebănuite in aceste cercetări...

ANAF n-are grija de banii statului

In Raportul public pentru anul 2014, Curtea de Conturi prezinta situaţia hotărârilor judecătoreşti pronunţate in cauze penale. Din datele existente, in cursul lui 2014, s-au primit spre executare, de către ANAF, 2.140 de sentinţe in cauze penale, cu o valoare de peste 2,57 miliarde lei. Din care Fiscul a recuperat doar 23 milioane lei. Adică sub 1% din sumă.

Intrarom intra in insolventa

Una dintre cele mai bănoase afaceri a fost întotdeauna cea cu statul. In plus, când e vorba de sisteme informatice, nu mulţi dintre înalţii responsabili sunt capabili sa citească bine o oferta fără a-si prinde urechile printre pagini. Si uite aşa a făcut Intrarom SA (companie controlata de grecii de la INTRACOM TELECOM), care si-a făcut conturile extra groase. După ce s-a "ocupat" de sisteme informatice de milioane de euro, precum cele pentru Loteria Romana, Ministerul Finanţelor Publice sau Ministerul Justiţiei, Intrarom S.A. intra in insolventa la cererea Romsoft SRL. Romsoft, firma românească, integrator de sisteme informatice, a cerut insolventa in instanţa pentru o datorie de aproximativ 3 milioane de euro. Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti pe data de 02.11.2015.

PUTEREA

Băsescu dezvăluie relaţia cu UNPR

Traian Băsescu, a declarat că este exclusă o înţelegere politică între PMP şi UNPR, precizând că zvonurile din spaţiul public în acest sens sunt "minciuni staliniste". "Este exclus. Am mai văzut unii analişti spunând cu foarte mult aplomb că au fost discuţii între UNPR şi Mişcarea Populară. Este o minciună de tip stalinist. N-am avut niciodată discuţii cu Gabriel Oprea pe această temă. Singura discuţie pe care am avut-o cu Gabriel Oprea a fost înainte de Consiliul JAI, când eu i-am cerut o întâlnire, să-i spun punctul de vedere cu privire la migranţi. (...) Nu am discutat nimic despre colaborarea între cele două partide", a spus Băsescu la TVR 1. Întrebat dacă s-ar mai aşeza la masă cu liderul UNPR, Gabriel Oprea, pentru negocieri politice, fostul şef al statului nu a dat un răspuns clar.

Bancnota de 500 de euro, în pericol

Uniunea Europeană ar putea lua o decizie cel puţin surprinzătoare. Din cauza apetitului ridicat al infractorilor pentru bancnota de 500 de euro, aceasta ar putea fi scoasă din circulaţie. De ani buni exista cereri pentru eliminarea acestei bancnote, a carei valoare e prea mare pentru a fi folosita in tranzactiile uzuale, dar perfecta pentru activitatile de crima organizata sau, pur si simplu, pentru evaziunea fiscala. Comisia Europeana vrea sa ia masuri concrete, dupa ce un raport al Europol a aratat ca bancnota e folosita pentru finantarea terorismului. "Hartia de 500 de euro este instrumentul financiar favorit al infractorilor pentru stocarea profiturilor obtinute din activitati ilegale" , se arata in raport. In document se da si exemplul unei retele de spalare de bani din Portugalia, condusa de un general din Angola, care tinea in apartamentul sau din Lisabona 8 milioane de euro in astfel de bancnote. De asemenea, ele permit transportarea ilegala a unor sume mari de bani.

ROMANIA LIBERA

De ce reformele din Educaţie nu reuşesc să oprească abandonul şcolar în România

Cifrele abandonului şcolar au variat extrem de puţin în ultimii zece ani, deşi România şi-a asumat să îl reducă la aproape jumătate. Ministrul Educaţiei a propus o primă măsură de combatere a fenomenului, dar este un pas mic pentru o problemă extrem de complexă. Ministerul Educaţiei a fost condus în ultimul deceniu de zece oameni. Toţi au promis reforme în sistemul de învăţământ, iar în 2011 a apărut o nouă lege a Educaţiei. Dar unele cifre au rămas constant negative. Potrivit datelor Eurostat, în anul 2005, 19,6% din românii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani absolviseră cel mult ciclul gimnazial şi nu se aflau prinşi în nicio altă formă de învăţământ. De altfel, în ultimii zece ani, acesta a fost un procent care a variat puţin, cu un minim de 16% în anul 2009, care a urcat la 19,3% în 2010 şi a coborât la 17,8% în anul 2012, pentru ca în 2014 ponderea românilor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani care au absolvit cel mult ciclul gimnazial să fie de doar 18,1%.

Un miliard de euro din surse incerte ruseşti, blocaţi în România

Un basarabean care s-a aflat printre "turiştii sovietici" de la Revoluţie este implicat într-o controversată mega-afacere pentru construcţia unei fabrici de avioane şi a unui aeroport lângă Bucureşti. O afacere uriaşă, cu bani ruseşti din surse neclare, ar fi trebuit să înceapă într-o comună din apropierea Bucureştiului, unde ar fi urmat să fie ridicată inclusiv o fabrică pentru asamblarea de avioane Tupolev, dezvăluie site-ul Euroactiv.ro. "Primul miliard de euro dintr-o sumă imensă ar fi fost deja trimis de ceva vreme în România, conform investitorului. Ba chiar fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a discutat cu oficiali ruşi despre investiţie. Administratorul afacerii este un personaj controversat: Vitalie Usturoi. Numele lui apare în afacerea Ţigareta 2, în afacerea Aro şi devalizarea Bancorex, dar şi legat de Revoluţia din 1989, fiind inclus pe lista "turiştilor ruşi" care au împânzit România în acele zile", se arată în investigaţia realizată de portalul menţionat.

ZIARUL FINANCIAR

Immofinanz a adus 46 de milioane de euro în logistică înainte de a preda proiectele către fondul de investiţii american Blackstone

Trei companii care se aflau în portofoliul dezvoltatorului imobiliar Immofinanz - Log Center Braşov, Log Center Sibiu şi Almera New Capital Investment - au primit în luna decembrie infuzii cumulate de capital de circa 46 milioane de euro, conform calculelor ZF pe baza datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Recent, Immofinanz a vândut portofoliul său logistic către Blackstone, "pachetul" incluzând şi trei proiecte logistice finalizate din România, dar şi proiecte în dezvoltare din Bucureşti şi Ploieşti. "Această măsură de consolidare a capitalului a reprezentat o etapă de pregătire pentru vânzarea companiilor", au răspuns reprezentanţii Immofinanz, fără a da detalii despre ce active controlează prin inter­mediul acestor companii. Anul trecut, compania Almera New Capital Investment a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş un proiect pentru a lega centrul logistic aflat în comuna Remetea de Drumul Naţional 6.

Cum a evoluat leul în prima lună din 2016

Moneda naţională a început liniştit 2016 - an care va pune la încercare leul, având în vedere cele două rânduri de alegeri, în ianuarie fiind înregistrate deprecieri practic nesemnificative în faţa monedei europene şi în faţa dolarului american. Astfel, euro a câştigat pe parcursul lunii ianuarie doar 0,2% în faţa leului, cursul urcând de la o paritate de 4,52 lei/euro la 4,53 lei/euro. Totodată, leul s-a depreciat cu 0,1% în faţa dolarului american, cotaţia ajungând de la 4,14 lei/dolar la finele anului trecut la 4,15 lei/do­lar. În faţa francului elveţian, moneda naţională s-a apreciat cu 2,3%, cursul coborând la 4,08 lei/franc elveţian. La polul opus, moneda românească s-a apreciat în faţa hryvnei ucrainene şi a zlotului polonez cu 6% şi, respectiv, 3,7%.

Ford face restructurări la fabricile din Europa. "Nu ne aşteptăm ca aceste programe să afecteze uzina din Craiova"

Constructorul auto intenţionează să elimine sute de locuri de muncă din Europa în cadrul unui proces de restructurare care vizează mai multe fabrici de maşini. Decizia vine după ce americanii au hotărât la începutul anului să închidă şi toate operaţiunile din Japonia şi Indonezia. Ce se întâmplă cu cei 2.700 de salariaţi ai uzinei Ford din Craiova? "Nu ne aşteptăm ca aceste programe să afecteze uzina noastră din Craiova. Anunţul face parte dintr-un plan mai amplu al Ford de a construi o afacere solidă şi profitabilă la nivel european", au spus pentru ZF reprezentanţii Ford România. Ford a demarat la începutul acestui an o campanie de optimizare a costu­rilor la nivel mondial, luând inclusiv de­ci­zia de a închide toate operaţiunile din Japonia şi Indonezia, întrucât nu "vede" o revenire la profitabilitate pe cele două pieţe.

Prima bătălie a anului din telecom. Orange vine cu primele oferte fix-mobil care folosesc reţeaua Telekom

Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, face ultimele pregătiri pentru a lansa, în această lună, primele sale oferte comerciale care includ şi servicii livrate prin intermediul infrastructurii fixe a Telekom, cel mai mare grup de comunicaţii fixe şi mobile din România, pe baza acordurilor de partajare a reţelelor semnate între cele două companii în luna decembrie 2015. "Primele oferte comer­cia­le fix - mobil ale Orange care includ servicii fixe livrate pe baza infrastructurii Telekom vor fi lansate în februarie", a declarat pentru ZF o sursă din industrie, familiară cu negocierile dintre operatori. "Lansarea va avea loc la jumătatea lunii februarie", conform unei alte surse din piaţă de comunicaţii. Orange şi Telekom, cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, au semnat la începutul lunii decembrie 2015, după doi ani de negocieri duse în secret, un acord prin care îşi oferă acces la reţeaua fixă, respectiv mobilă 4G.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb