REVISTA PRESEI 04.11.2015

Willy Homner
Revista Presei / 4 octombrie 2015

ADEVARUL

Peste 30.000 de oameni au cerut demisia lui Ponta, Oprea şi Piedone

În jur de 30.000 de oameni s-au strâns în Piaţa Universităţii, marţi seară, într-un protest în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv. Mulţimea a cerut demisia lui Victor Ponta, a lui Gabriel Oprea şi a lui Cristian Popescu Piedone de-a lungul unui traseu care a trecut prin faţa Guvernului, a MAI, a Parlamentului şi apoi a Primăriei Sectorului 4. După mai bine de 6 ore, manifestanţii au revenit în Piaţa Universităţii. La ora 21.50 aproximativ 15.000 de oameni au plecat din Piaţa Revoluţiei şi s-au îndreaptat spre Parlament în timp ce scandează "Demisia", destinaţia fiind Primăria Sectorului 4. În jur de 20.000 de manifestanţi au ajuns în faţa Palatului Parlamentului, unde strigă "Jandarmeria apără hoţia", iar unii dintre protestatri s-au urcat pe gardul Parlamentului. Manifestanţii, care au plecat din Piaţa Constituţiei, pe bulevardul Libertăţii, au ajuns la sediul Primăriei Sectorului 4, unde au cerut demisia primarului Cristian Popescu Piedone.

Proteste au loc şi în alte oraşe din ţară

Cei mai mulţi oameni au ieşit în stradă în Ploieşti, unde peste 1.000 de tineri s-au adunat pentru un miting de solidaritate cu victimele incendiului din clubul Colectiv. Aceştia au afişat mesaje cu "România, deschide ochii!" şi "Vrem spitale, nu catedrale!" Aproximativ 300 de persoane au protestatat şi la Braşov, tot în urma unui anunţ pe Facebook. Cel care a lansat apelul la protest a declarat presei că "este nevoie să punem presiune civică pe factorii decizionali din România, indiferent că este vorba de cei de la nivel local sau central". Câteva sute de persoane au participat şi la Alba Iulia la un marş al tăcerii în memoria tinerilor morţi în incendiul din clubul Colectiv din Bucureşti. Organizatorii au spus că manifestarea se desfăşoară cu binecuvântarea ÎPS Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei şi participă şi studenţi şi liceeni din oraş. Şi constănţenii au început să se strângă în centrul oraşului.

Preşedintele executiv al PSD cere indirect demisiile lui Oprea şi Piedone

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele executiv al PSD, a publicat pe contul său de Facebook un mesaj de solidarizare cu protestatarii din Bucureşti. "Îi înţeleg pe oamenii care au ieşit în seara aceasta în stradă. Le înţeleg furia. Cred că a venit momentul ca întreaga clasă politică să înţeleagă că nu mai merge cu jumătăţi de măsură. De data aceasta, trebuie să se meargă până la capăt. Trebuie ca societatea să ştie exact cine şi de ce se face vinovat pentru moartea acelor tineri nevinovaţi. Regulile nu mai trebuie aplicate discreţionar. Legile nu mai trebuie acoperite de corupţie şi şpăgi. Aplicarea corectă a legilor poate salva vieţi. La fel cum nerespectarea lor a omorât oameni. Este nevoie să se afle adevărul şi toţi cei care se fac vinovaţi de această tragedie să plătească, indiferent ce funcţii sau responsabilităţi au. Memoria tinerilor morţi in "Colectiv" nu are nevoie de monumente, ci de dreptate!", a scris Zgonea pe contul său de Facebook.

Şeful ANPC a fost demis de Ponta şi înlocuit cu Bogdan Pandelică, secretar de stat la Economie

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, a fost demis, marţi seară, de către premierul Victor Ponta. Marius Dunca, preşedintele ANPC, susţine că nu a fost anunţat oficial de decizia lui Ponta. "Nu ştiu nimic, am aflat şi eu de la TV. Negru pe alb nu am văzut nimic. ANPC nu poate fi acuzată că nu şi-a făcut datoria. Pot fi acuzat de orice, dar nu că nu mi-am făcut datoria sau că aş fi încălcat legea", a declarat Marius Dunca, pentru "Adevărul". Am aflat în direct că am fost demis. Este o surpiză şi pentru mine. Acum dacă ANPC este vinovată pentru tot ce se întâmplă rău în acestă ţară, ne asumăm şi această e vină... Eu nu cred că ANPC este vinovată", a spus Dunca, pentru Mediafax. Întrebat când a făcut ultima dată un control la Clubul Colectiv, Dunca a afirmat că ANPC a primit o sesizare joi privind neconcordanţe de preţuri în local.

Anchetă: ISU ştia de existenţa Clubului Groazei

Patronii de la Colectiv au confirmat că au primit vizita celor de la ISU. Astfel, Costin Mincu a declarat că " în primăvara anului 2015, unul dintre angajaţi mi-a comunicat că la nivelul întregii fabricii Pionierul a fost un control efectuat de la PSI/Pompieri, că s-au prezentat două persoane, au lăsat un număr de contact. Acestea s-au prezentat, ulterior, la club şi ne-au întrebat dacă avem dosar PSI. Le-am spus că nu. Ne-au prezentat nişte formulare pe care le-am semnat, dar care au fost completate integral de dânşii, inclusiv nişte cărticele, unele în referire la personalul angajat, toate cu privire la PSI. (...) Cu ocazia controlului, persoanele respective au văzut spaţiul şi au întrebat de numărul de extinctoare", susţine Mincu. Mai mult, cei de la ISU ar fi trecut pe la clubul Colectiv şi anul trecut, fără însă să ceară avizele de funcţionare. Controlul a fost cât se poate de formal, susţine Cătălin Gancea.

Efectul Colectiv: Ce impact va avea tragedia de vineri asupra unei pieţe de peste o jumătate de miliard de euro

Măsurile drastice anunţate de autorităţi după tragedia de la clubul Colectiv, în urma căreia 32 de oameni şi-au pierdut viaţa până acum, ar putea avea efecte negative în cifrele de afaceri ale restaurantelor şi cafenelelor, cel puţin pe termen scurt. Cea mai afectată piaţă din zona HORECA va fi cu siguranţă cea din Capitală, unde funcţionează o treime din restaurantele şi cafenelele din România. În Bucureşti sunt înregistrate peste 3.400 de restaurante şi baruri, arată datele Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinare. Dintre acestea, peste 3.100 sunt restaurante şi 329 sunt baruri şi cafenele, adică o piaţă estimată la peste o jumătate de miliard de euro, cea mai dinamică din România pe acest segment.

Oprea a pus ochii pe imobilele lui Voiculescu

Între două tragedii, cea în care un poliţist şi-a pierdut viaţa în timp ce deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea şi cea de la clubul Colectiv, în care peste 30 de tineri au murit într-un incendiu, ministrul de Interne, acelaşi Gabriel Oprea, a avut timp să pună la cale trecerea în administrarea sa a imobilelor ce i-au fost confiscate omului de afaceri Dan Voiculescu în dosarul ICA. Potrivit unui document obţinut de portalul Profit.ro, Oprea a cerut Ministerului Finanţelor să treacă în administrarea Ministerului Afacerilor Interne sediile Grivco, Intact şi ale televiziunilor Antena 1 şi Antena 3, argumentând că instituţia pe care o conduce se confruntă cu o lipsă acută de spaţii pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţii operative. Mai mult, susţin jurnaliştii de la Profit.ro, la nivelul Guvernului a fost redactat deja un proiect de hotărâre în vederea realizării acestui transfer.

PRM a ales urmaşul lui Vadim: Generalul, preocupat de blesteme, deochi şi extratereştri

La nici două luni de la moartea lui Corneliu Vadim Tudor, membrii PRM şi-au ales au alt conducător în persoana lui Emil Străinu, general, fost ofiţer SPP, care se ocupă de OZN-uri, deochi şi de atacuri cu zăpadă artificială. A devenit succesorul lui Vadim cu un discurs profund şovin, antieuropean şi antiamerica. PRM a organizat, la sfârşitul săptămânii, Congresul de alegere a noului preşedinte al partidului, după ce Vadim Tudor a plecat la cele sfinte. Generalul Emil Străinu a fost ales, cu unanimitate de voturi, după ce a preluat discursul extremist al Tribunului. Potrivit lui Străinu, PRM este singurul partid care poate salva România din ghearele Europei şi a SUA, care i-a pus gând rău ţării noastre.

BANCHERUL

La Camera Deputaţilor se dezbate legea care lasă băncile fără dreptul de a-si executa silit clienţii cu credite restante

In comisia de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor se discuta un proiect de lege adoptat recent de Senat care conţine un singur articol: se abroga articolul 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit si adecvarea capitalului, potrivit căruia contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit, constituie titluri executorii, ceea ce înseamnă ca băncile îşi pot executa silit clienţii fără acordul unei instanţe de judecata. Guvernul nu susţine adoptarea acestei legi, "având in vedere ca in Codul de procedura civila contractul de credit este calificat ca titlu executoriu, iar abrogarea acestei dispoziţii ar determina insecuritatea raporturilor juridice, de natura sa aducă atingere principiului securităţii raporturilor juridice, consacrat de art.1 alin.5 din Constituţia României". De asemenea, bancherii avertizează ca adoptarea legii ar putea afecta serios activitatea băncilor, prin prelungirea semnificativa a timpului necesar recuperării creditelor restante, întrucât executarea silita va trebui aprobata de un judecător.

Cum se fraudează o banca din interior, de către propriii angajaţi

Frauda a avut loc in anii 2006-2007, la BRD sucursala Decebal, iar bancherii au fost reclamaţi la politie de către păgubit, administratorul a doua firme, conform declaraţiilor acestuia in fata procurorilor DIICOT care au investigat acest caz. Cu toate acestea, frauda a fost descoperita abia in 2012. Schema fraudei este destul de simpla si se bazează pe falsificarea de documente si complicitatea unei persoane din afara băncii, patroana unei firme cu care bancherii, se pare chiar şefa sucursalei, aveau relaţii de prietenie mai vechi. Ce au făcut ei: întrucât firma avea deja o serie de credite obţinute de la BRD, in condiţii numai de ei ştiute, astfel ca ar fi bătut la ochi daca săreau coarda, dar cum voiau si mai mulţi bani, întrucât, ne amintim, in acea perioada lăcomia era de nestăvilit, s-au gândit ca mai pot stoarce banca de bani, fără sa dea de bănuit, prin alte canale, adică alte firme.

CURENTUL

Deşi ISU avea suficienţi controlori, Arafat abia acum începe verificări în cluburi şi biserici

Este incredibil tupeul secretarului de stat în MAI, Raed Arafat care a declarat, marţi, că ISU dispune de personal suficient pentru a controla obiectivele care nu respectă normele privind securitatea la incendii şi a precizat că prioritate în acest tip de acţiuni va fi acordată localurilor, cluburilor şi sălilor care găzduiesc evenimente cu mulţi participanţi. "Numai la Bucureşti, pentru că s-a ridicat problema numărului inspectorilor, cel puţin în ştate există 110 funcţii pentru inspecţie şi control. Cine a zis că sunt numai 10 a dezinformat. Am auzit la un moment dat. Am verificat la ISU Bucureşti, sunt 110 funcţii de inspecţie şi control. Poate nu toate sunt ocupate, dar sunt zeci de oameni care sunt în aceste funcţii, care pot controla şi face inspecţii", a spus Arafat, la Palatul Victoria. Interesant ar fi fost să ne explice de ce nu a făcut asta până acum, ISU iar el ca şi coordonator ce-a păzit. Acum se dă din nou erou! Arafat a spus că acţiunile de control ale inspectorilor ISU vor fi făcute din oficiu, după un plan, sau ca urmare a unei sesizări.

Torţe - de Tia Şerbănescu

Nicio demisie după patru zile de la nenorocire deşi vinovaţii au fost identificaţi. Şeful ISU, Raed Arafat, care trebuia să controleze toate bombele de acest fel, este eroul televiziunilor. Şi în spitale e jale. La Floreasca a fost inaugurată cu fast, în aprilie, o modernă secţie de arşi, dotată cu cele mai performante aparate, o investiţie ce a durat 15 ani. Ca la noi. De bine ce s-a inaugurat, ultramoderna secţie e închisă cu lacăt şi n-a fost folosită niciodată deşi acum sunt internaţi acolo 14 arşi. Dr. Lascăr a explicat că au preferat să grupeze pacienţii urmând ca "măsura evoluţiei să selecteze cazurile" pentru această secţie cu cinci paturi. Şi dacă va fi prea târziu pentru cei care se califică pe cele cinci locuri? Asistenta care a povestit despre haosul şi iadul de la club a fost ameninţată "de sus" să-şi ţină gura. Avem voie să plângem şi atât. Ce tot răscolim jarul? Ce tot pomenim de Oprea? La sugestia generaţiei FB preşedintele i-a decorat post mortem pe Adrian Rugină şi Claudiu Petre care s-au întors în club să salveze alţi tineri cu preţul propriei vieţi. Un medic se întreba "câţi politicieni s-ar fi întors în foc ca să salveze un om?". Niciunul. Ăştia se întorc numai la joc. Jocul cu moartea ţării. Scârbe!

EVENIMENTUL ZILEI

Protestul s-a terminat cu o rugăciune la locului tragediei

Aproximativ 30000 de oameni au protestat în centrul Capitalei marţi seara. Jandarmeria Română a renunţat, la un moment dat să mai ofere cifre oficiale ale oamenilor care scandau în stradă. Oamenii s-au strâns în Piaţa Universităţii începând cu orele 18:00. Numărul acestora a crescut extrem de rapid, astfel încât, deşi la evenimentul organizat pe Facebook şi-au anunţat 7000 de persoane participarea, în stradă au ieşit aproape 30.000. De la oră la oră, tot mai mulţi protestatari se adunau pe străzile Bucureştiului. Din Piaţa Universităţii s-a mers la Guvern, apoi la Ministerul de Interne, acolo unde Jandarmeria a făcut cordon pentru a securiza împrejurimile instituţiei, Guvern, Parlament, Patriarhie, Primăria Sectorului 4, înapoi spre Universitate, iar la sfârşitul protestului, cele câteva mii de oameni care au rămas au mers împreună spre clubul Colectiv.

Patriarhul Daniel, prima apariţie publică după tragedia din clubul Colectiv: "Lumea să vină la biserică, nu la club"

De 4 zile oamenii aşteaptă o reacţie din partea Bisericii, în ceea ce priveşte tragedia din clubul Colectiv. Marţi, Patriarhul Daniel a participat la slujba de înmormântare a uneia dintre victime şi a făcut câteva declaraţii. Patriarhul Daniel a mers la slujba de înmormântare a femeii de serviciu, care a lăsat în urmă 5 copii. " Noi ne facem datoria după tradiţia si rânduiala noastră. Nu învaţă biserica sa rupă liniştea celor care trebuiau sa se reculeagă. Astăzi au fost preoţi acolo si au făcut slujba. Nu vrem sa se considere ca facem spectacol. Nu vrem sa ne lăudam dar la fiecare am dat o anumita suma. Sa vina lumea la biserica, nu la club. Acolo au murit, dar noi ne rugam in biserica", a spus Patriarhul Daniel. Ulterior, Patriarhul Daniel a oferit mai multe explicaţii referitoare la lipsa preoţilor, în cele trei zile de doliu naţional, când mii de oameni au adus un omagiu victimelor incendiului produs vineri seara în clubul Colectiv.

Cristian Tudor Popescu: Aceşti oameni aflaţi în stradă sunt greu de prostit

Cristian Tudor Popescu a descris acţiunea amplă de protest din Bucureşti drept o revoltă morală, o revoluţie morală. "Oamenii aceştia se organizează spontan, tocmai în asta constă forţa lor", a declarat jurnalistul. "S-au copt lucrurile. Au fost ani în şir, poate un deceniu, în care mă uitam cu durere la tineretul acestei ţări lipsit de reacţie civică, care se lăsa de fapt călcat în picioare. Iată că am ajuns în sfârşit la această conştiinţă a revoltei, care nu e programată, nu e pusă în cadre de partid şi tocmai de aceea e foarte preţioasă", a spus Cristian Tudor Popescu. "E vorba de tehnică, de calculator, e vorba de Facebook. Diferenţa pe care o face această generaţie este coeziunea rapidă pe care o poarte realiza şi pe care noi n-o aveam. De aceea i-a fost atât de uşor şi atâta vreme dictaturii să ne supună: pentru că oamenii erau segregaţi, fiecare în bucăţica lui înjurând", a explicat jurnalistul la Digi24.

Blaga a venit "pudel" la DNA. A plecat "buldog"

Vasile Blaga, copreşedintele PNL, şi Ioan Oltean, deputat al aceleiaşi formaţiuni, au susţinut ieri la DNA că habar nu au de faptul că suma de 3,8 milioane de dolari dată ca mită Elenei Udrea, conform procurorilor, de afaceristul Nicolae Bogdan Buzăianu să fi ajuns la PDL. Legat de declaraţia Elenei Udrea că el ar fi ştiut că banii care au ajuns la PDL proveneau din şpaga de la Buzăianu, Vasile Blaga a declarat, puţin speriat, la sosire: "Ferească Dumnezeu! Nu ştiu aşa ceva şi nici nu am auzit-o pe doamna Udrea zicând aşa ceva". La ieşirea de la audieri, Blaga a mai precizat ca are statut de martor în acest dosar. "Am declarat clar că nu am cunostinţă de nicio sponsorizare de trei milioane de euro sau dolari din partea domnului Buzăianu. De asemenea, nu există niciun denunţ al Anei Maria Topoliceanu, cum că aş fi fost în vreo cameră, unde s-au adus genţi cu bani pentru campanie PDL din 2012", a declarat Vasile Blaga, fostul şef de campanie al PDL.

Papa Francisc i-a trimis o telegramă lui Klaus Iohannis

Papa Francisc, şi-a exprimat, printr-o telegramă trimisă, în numele său, preşedintelui Klaus Iohannis, "adânca durere pentru incidentul tragic care a avut într-o discotecă din Bucureşti, în care şi-au pierdut viaţa foarte mulţi tineri". Telegrama de condoleanţe a fost trimisă de secretarul de stat Pietro Parolin. În aceasta, Papa Francisc a dat asigurarea "apropierii sale spirituale faţă de familiile victimelor, de autorităţile guvernului şi de întreaga naţiune", potrivit B1 TV. Totodată, Suveranul Pontif îi încredinţează "milostivirii Domnului pe cei care au murit într-un incident atât de dramatic", potrivit Radio Vatican.

JURNALUL NATIONAL

Prima DEMITERE după tragedia din Colectiv

Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, a fost demis, marţi seară, de către premierul Victor Ponta. Potrivit unor surse guvernamentale, premierul Victor Ponta a decis, marţi seară, să-l demită, la propunerea ministrului Economiei, pe şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca. Potrivit aceloraşi surse, în locul lui Dunca, Ponta a decis numirea secretarului de stat în Ministerul Economiei Bogdan Pandelică, cele două decizii nefiind încă publicate în Monitorul Oficial. Şeful demis al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, spune că a aflat "în direct" că a fost demis.

Peste 400 de locuinţe din Bucureşti au preţul de vânzare de peste un milion de euro

Site-urile imobiliare promovează 430 de proprietăţi rezidenţiale din Capitală la preţuri de vânzare ce depăşesc un milion de euro, 378 dintre ele fiind vile, iar restul apartamente. Una dintre clădirile-emblemă ale Bucureştiului de altădată, clasată în mod oficial ca monument istoric, este scoasă la vânzare pentru suma de 2,2 milioane de euro, se arată într-un comunicat al Imobiliare.ro, remis luni AGERPRES. Amplasată în zona Victoriei, vila a câştigat ediţia din 2012 a Anualei de Arhitectură, secţiunea 'Restaurări', competiţie în cadrul căreia a concurat cu obiective precum Muzeul de Artă al României şi Banca Naţională a României. Potrivit anunţului de vânzare, oferta se adresează în principal iubitorilor de artă şi cultură, ambasadelor şi consulatelor, dar şi firmelor care pun preţ pe imagine şi îşi doresc un sediu cu prestanţă.

Cardurile bancare pot reduce economia subterană

În 2015, 93% dintre plăţi încă se fac în numerar în România. Studiile arată că fiecare creştere a nivelului de plăţi electronice conduce la o creştere a nivelului fiscalizării. "Economia subterană este estimată la 28,4% în prezent, în România. Media europeană este de circa 18%. In ţara noastră se consideră că nivelul este acceptabil, deşi Germania declară stare de urgenţă dacă ajunge la 17-18 procente", explică directorul general MasterCard România, Cosmin Vladimirescu. Studiile realizate în ultimii ani au demonstrat că nivelul crescut al economiei subterane are o legătură foarte strânsă cu modalitatea de plată.

NATIONAL

Exclusiv! Înţelegerea secreta care explica dezastrul de pe autostrada Orăştie - Sibiu!

"National" a intrat in posesia unui document incendiar, care, practic, arunca in aer toata povestea autostrăzii Orăştie-Sibiu. Deşi CNADNR mai are puţin si ii roagă in genunchi pe italienii de la Salini-Impregilo, câştigătorii licitaţiei pentru construirea lotului 3 al autostrăzii, sa termine dezastruoasa lucrare, National a aflat de ce s-a ajuns in aceasta situaţie uluitoare si, in aparenta, fără ieşire. Marea companie Salini-Impregilo, care nu poate construi 22 de kilometri de drum in Romania, dar care lărgeşte Canalul Panama si consolidează piramidele din Egipt, a trucat licitaţia pentru autostrada Orăştie-Sibiu. Intrarea pe piaţa construcţiilor de la noi s-a făcut cu ajutorul unei alte mari companii din Italia, Impresa Pizzarotti, care deja participase la mai multe licitatii in Romania si care avea deja deschise multe uşi la nivel înalt. Cu zece zile înainte de depunerea ofertelor pentru tronsonul 3 al autostrăzii care astăzi este închis si demolat, Impregilo si Pizzarotti semnează o înţelegere denumita "letter of intent", încheiata la Bucureşti, pe 18 februarie 2011.

Kovesi, ultima mare provocare: DNA scurtcircuitează Justiţia!

De când "tăvălugul" DNA s-a pornit in acţiunea de curăţire a clasei politice, a mediului de afaceri si, in general, a întregii societăţi româneşti, una măcinată profund de flagelul generalizat al corupţiei, aproape ca nu a fost domeniu de activitate in care sa nu dea iama procurorii Laurei Codruta Kovesi. Justiţia nu a făcut nici ea excepţie. Astfel că, pe lângă poliţişti, avem si o grămadă de grefieri, procurori sau judecători arestaţi pentru fapte de corupţie mai mult sau mai puţin grave. Pentru că, daca unii s-au dedulcit la sume uriaşe de bani, alţii au vândut dreptatea doar pe nişte mâncare, băutură sau prestaţiile sexuale ale unor prostituate. Până acum nu a fost destructurata niciuna dintre reţelele complexe care acţionează in sistemul judiciar, deşi toata lumea de aici ştie de existenta acestor "circuite" prin care se albesc dosare. "Scurtcircuitarea" aşa-numitei "părţi întunecate" a Justiţiei rămâne, in continuare, marea provocare a DNA-ului.

Culmea inconştientei: 600 de locuri, la Revelion, in Colectiv

Clubul in care a avut loc incendiul devastator in care au pierit 30 de tineri ieşise deja pe piaţa cu o oferta de Revelion: Iată reclama: "Marea maimuţăreala colectiva, 31.12.2015. Aşa-i ca in ultimii ani Revelionul a devenit supraevaluat? Totul e plin de «oferte» care mai de care mai opulente si mai all inclusive, dar in the end e vorba fix de o singura seara, in care vrei doar sa te distrezi fără prea multe bătăi de cap si poate sa bei peste măsură pentru ca doar o data pe an este 31 decembrie. Ne place sa păstrăm lucrurile cat mai simple, aşa ca te aşteptam la o petrecere unde te poţi distra fix aşa cum ai făcut-o in timpul anului. Nu credem ca e nevoie de mai mult. Bilete: 50 de lei primele 150, 60 de lei pana pe 1 decembrie, 70 lei pana pe 30 decembrie, 80 de lei la intrare. Si apropo de bar: păstrăm preturile fix ca in restul anului. Atenţie: Numărul biletelor este limitat la 600!".

PUTEREA

Inedit! Detaliile percheziţiei DNA la aghiotantul "căzut" al lui Frunzăverde

După reţinerea şi arestarea omului numărul doi al lui Sorin Frunzăverde, au apărut foarte multe legende cu privire la percheziţia casei acestuia. Fost şef al Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din Caraş-Severin, Ianăş Roşeţi a fost condamnat, cu un an în urmă, de Tribunalul Caraş-Severin, la închisoare de 2 ani şi 6 luni cu executare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 3 ani. PUTEREA a obţinut, în exclusivitate, procesul verbal al percheziţiei realizate de procurorii DNA la casa lui Ianăş Roşeţi din Teregova. Conform documentului, unele legende se adeveresc 100%.

Primarul Piedone, decizie de ultimă oră

Deşi o parte a opiniei publice îi cer public demisia, primarul sectorului 4, Cristian Piedone a luat o decizie cel puţin surprinzătoare: în rondul din zona localului va fi ridicat un monument în memoria victimelor - "monumentul celor fără de vină". "În urma lor ne-a rămas tuturor o durere imensă, care ne-a împietrit. După bunul obicei creştin, atunci când un suflet se stinge într-un loc, departe de casă şi de cei dragi, întru pomenirea sa, locul este marcat cu o troiţă sau o cruce, pentru ca familia să aibă unde să se reculeagă, să aprindă lumânări şi să-şi plângă durerea", spune Primăria Sectorului 4, într-un comunicat de presă transmis marţi seară, în timp ce oamenii protestează în Piaţa Universităţii, cerând demisia primarului Piedone pentru tragedia din Clubul Colectiv.

ROMANIA LIBERA

Mafia petrolului din Caracas

Procurorii americani anchetează dacă liderii venezueleni utilizează compania petrolieră de stat Petroleos de Venezuela - PDVSA - pentru a deturna milioane de dolari prin mită şi comisioane. Ancheta americană a fost declanşată deşi autorităţile de la Caracas au respins de câteva ori acuzaţiile motivând că sunt fabricate de partidele de opoziţie care lucrează cu SUA şi cu alţi "inamici străini" pentru destabilizarea şi răsturnarea guvernului. Procurorii studiază dacă PDVSA şi conturile sale bancare din străinătate au fost utilizate în scopuri ilegale, ca regim de schimb pe piaţa neagră, spălarea banilor din traficul cu droguri. Potrivit Wall Street şi Financial Times, până în prezent nici o acuzaţie nu a fost făcută publică. Ofiţeri de poliţie din New York au stat de vorbă cu şase foşti înalţi responsabili pentru a ancheta asupra acuzaţiilor de corupţie şi există speranţa obţinerii cooperării fostului ministru venezuelean al Energiei, Rafael Ramirez, care anul trecut a fost înlăturat de la conducerea PDVSA. În prezent este ambasadorul Venezuelei la ONU.

Ameninţarea rusă modifică doctrine

Marina SUA îşi reevaluează poziţia la nivel mondial, în contextul activităţii navelor de război şi submarinelor ruse, care funcţionează la capacităţi nemaiatinse de două decenii. Noul şef al US Navy, amiralul John Richardson, şeful operaţiunilor navale, a declarat pentru Financial Times că marina americană reevaluează dacă îşi va întări prezenţa în Europa şi în Pacific, pe fondul noilor provocări ale marinei ruse. "Forţa submarinelor lor şi a navelor de război este mai mare ca niciodată în ultimele două decenii", de la Marea Neagră trecând prin Mediterana şi până în Pacific. Deşi unele din aceste activităţi intense decurg din participarea Rusiei în Siria, marina sa a fost din ce în ce mai activă, plecând de pe coasta estică a SUA în Pacific. Amiralul Viktor Cirkov, şeful marinei Rusiei, declara recent că patrularea submarinelor ruse a crescut cu 50% din 2013.

ZIARUL FINANCIAR

ZF cere transparenţa totală a instituţiilor publice. Puneţi toate cererile şi avizele de funcţionare pe site-urile instituţiilor!

Ziarul Financiar solicită guvernului şi autorităţilor locale să dea dispoziţie tuturor instituţiilor din subordine să pună pe site-urile proprii toate avizele şi autorizaţiile pe care le dau companiilor pentru orice fel de activităţi, într-un program care să se numească "Transparenţa 100%" a administraţiei. În cazul tragediei de la Colectiv, într-un exerciţiu de transparenţă, Primăria Sectorului 4 a publicat pe site Actul constitutiv al Colectiv Club SRL, Certificatul de funcţionare, Cererea de eliberare a autorizaţiei de funcţionare, Avizul de funcţionare şi alte acte. Astfel, se demonstrează că aceste acte se pot publica pe site-uri. Prin programul "Transparenţă 100%" se va putea şti astfel, din trei clicuri, pentru orice club, restaurant sau spaţiu public din România dacă are autorizaţiile necesare şi nu cumva încalcă legea, aşa cum s-a întâmplat în cazul tragediei de la fosta fabrică Pionierul. Acesta este un prilej pentru ca de acum încolo toate avizele date, de la un chioşc pe trotuar şi până la o clădire de birouri de 20 de etaje, să fie publicate pe internet pentru uzul publicului larg.

Fermierii români cumpără mai nou tractoare pe şenile

Tractoarele de mare putere, care în loc de roţi dispun de şenile şi care costă până la 300.000 de euro, sunt tot mai căutate de fermierii români în condiţiile în cale aceştia trebuie să cultive şi zonele afectate de ploi. "După doi ani cu o umiditate foarte mare a solului în perioada de recoltat trendul de pe roţi s-a mutat foarte mult pe şenile. Pentru că atât tractoarele, cât şi combinele pe şenile au fost singurele care au scos oamenii din necaz având în vedere cantitatea de precipitaţii atât anul acesta cât şi anul trecut în perioada de recoltat. Acum trendul este pe tractoarele mari, cele de 620-700 CP", a spus George Stanson, business manager pentru echipamentele Case IH şi Steyr pentru România, Bulgaria, Serbia şi Croaţia. Tractoarele Case sunt vândute în România de compania Titan Machinery România.

Industria de leasing are de recuperat peste 22 de milioane de lei de la Astra Asigurări

Firmele de leasing au de încasat despăgubiri de peste 22 milioane de lei (5 mil. euro) de la asigurătorul ajuns în faliment Astra, însă până în prezent au depus cereri de plată pentru daune de 35 de ori mai mici. "Valoarea despăgubirilor aferentă dosarelor de daună astfel după cum rezultă din evidenţele preluate de la Astra este de 22,3 milioane lei. Până în prezent, la Fond s-au depus de către societăţile de leasing cereri de plată pentru valoarea de 620.000 lei, au declarat pentru ZF reprezentanţii Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA). Cele mai mari şase companii de leasing, care controlează peste jumătate din piaţă, au aproape 3.000 de dosare de daună la Astra Asigurări, potrivit datelor agregate de ZF de pe site-ul FGA. Porsche Leasing, jucătorul cu numărul trei din piaţa de profil cu afaceri de 450 milioane de lei anul trecut, are cele mai multe dosare de daună deschise la Astra Asigurări, peste 1.300, fiind urmat de Impuls Leasing cu aproape 1.000 de dosare înregistrate la Fond.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb