REVISTA PRESEI 06.04.2013

Willy Homner
Revista Presei / 6 aprilie 2013

ADEVARUL

Ce impact ar avea războiul din Peninsula Coreeană asupra economiei mondiale

Ameninţările tot mai frecvente ale Phenianului au făcut ca vineri bursa de la Seul să cadă, scrie "The New York Times". Efectul unui război în peninsulă ar fi unul devastator pentru economia mondială, însă mai ales pentru ţările asiatice. În timp ce Phenianul îşi "arată muşchii", aşa cum spun oficialii ruşi, mobilizând armament pe tot teritoriul ţării, iar Coreea de Sud, în contrapartidă, încearcă să se apere, folosind nave militare cu interceptoare antibalistice, pieţele încep să tremure la ideea unui război între Nord şi Sud. Vineri, moneda sud-coreeană a scăzut în raport cu dolarul american, iar bursa de la Seul a luat-o pe pantă descendentă. Principala victimă a războiului ar fi Coreea de Sud, economia ei având mult mai mult de pierdut decât izolata economie a nord-coreenilor.

Personalul ONU continuă activităţile în Coreea de Nord

"Personalul ONU din Coreea de Nord rămâne implicat în activităţi umanitare şi în dezvoltarea ţării", a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Martin Nesirky. Oficialul ONU a făcut aceste declaraţii după ce regimul de la Phenian a recomandat personalului internaţional, inclusiv angajaţilor misiunilor diplomatice, să se pregătească de o eventuală evacuare deoarece există riscul unui conflict. "Naţiunile Unite vor analiza recomandarea Phenianului", a adăugat Nesirsky.

Cât de departe pot ajunge rachetele nord-coreene

Coreea de Nord şi-a amplasat câteva dintre rachete sale pe coasta de est a ţării, o provocare şi un avertisment că şi-ar putea duce la îndeplinire unele dintre ameninţările recente. Dar cât de departe pot ajunge aceste rachete, se întreabă "Washington Post". Nu se ştie exact ce fel de rachete are Coreea de Nord, aşa că răspunsul nu este foarte sigur. Dar există două posibilităţi: ori sunt rachete Musudan (după cum susţine armata sud-coreeană), ori sunt KN-08 (după cum a precizat presa japoneză). Sau are ambele modele. Dar niciunul dintre aceste tipuri de rachetă nu este foarte periculos pentru Statele Unite ale Americii, care sunt principala ţintă a atacurilor promise de Phenian.

Rus: "Părinţii noştri ne-au lăsat după 50 de ani de comunism o ţară mai în regulă decât o lăsăm noi"

Fostul ministru Ioan Rus susţine că părinţii actualei generaţii au lăsat, după 50 de ani de comunism, "o ţară mai în regulă" faţă de ceea ce lasă copiilor părinţii de acum, astfel că este nevoie de "coagularea energiilor acestei naţii", conduse câţiva ani de politicieni "cu mult tembelism". Ioan Rus a declarat, vineri, la Bistriţa, la conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Bistriţa-Năsăud, că a decis să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD pentru Regiunea de Nord-Vest întrucât doreşte să contribuie cu ceva la "coagularea energiilor acestei naţii", transmite Mediafax.

Dragnea: "Ar trebui, ca naţie, să avem o abordare mai pragmatică privind exploatarea gazelor de şist"

"Ar trebui, ca naţie, să avem o altfel de abordare, mult mai pragmatică. Noi ne certăm deocamdată în România, fără să ştim ce avem sub noi, dacă avem gaz în subsol sau nu avem, fără ca cineva să fie lăsat să facă prospecţiuni", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Oradea, vicepremierul Liviu Dragnea, citat de Mediafax. Dragnea a invocat exemplul Statelor Unite ale Americii, unde se exploatează gaze de şist, afirmând că nu a auzit ca americanii să se fi opus acestor exploatări. Vicepremierul Liviu Dragnea a făcut aceste precizări la Oradea în contextul în care aici, la fel ca la Arad, Timişoara, Cluj-Napoca, Vaslui şi Bârlad, au avut loc, joi seară, proteste faţă de exploatarea gazelor de şist, la care au participat câteva sute de persoan

Borcea, Vîntu şi Baaklini, implicaţi în scandalul OffshoreLeaks

Scandalul OffshoreLeaks ia amploare. În ancheta evaziunii fiscale la nivel mondial, sub paravanul unor off-shore-uri, apar şi numele unor personaje celebre din România. Fostul mogul media Sorin Ovidiu Vîntu, omul de afaceri Said Baaklini şi fostul preşedinte al clubului Dinamo, Cristi Borcea, sunt doar câţiva din cei implicaţi în acest scandal. Ancheta la care colaborează peste 80 de jurnalişti din 46 de ţări a scos la iveală afacerile secrete a sute de mii de persoane publice, inclusiv din România, care vizau, in principal, infiintarea si realizarea tranzactiilor prin intermediul unor off-shore-uri. Documentele dezvăluie numele din spatele unor firme şi fonduri private din Insulele Virgine Britanice, Insulele Cook, precum şi alte paradisuri fiscale, toate grupate în proiectul numit OffshoreLeaks.

INTERVIU Şeful sindicatelor din UE: patru ani de austeritate riscă să demoleze 55 de ani de uniune a statelor europene

Georges Dassis, preşedintele grupului sindical din cadrul Comitetului Economic şi Social European, interlocutorul oficial pe teme sindicale al tuturor instituţiilor europene, a fost oaspetele jurnalistului Cristian Unteanu în studioul ADEVĂRUL EUROPA de la Bruxelles. "În acest moment nu numai modelul social european este pus sub semnul întrebării. Este ceva cu mult mai grav. Dacă ne uităm în spatele nostru, la istoria acestei Uniuni Europene care numără deja 61 de ani de existenţă, vedem că, de la naşterea primei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului, timp de 55 de ani, a existat un progres continuu, lent, în sensul integrării europene....iar popoarelor europene, dincolo de bunăstare, au avut în toată această perioadă garanţia păcii....Ei bine, 55 de ani de eforturi în acest sens riscă să se prăbuşească datorită măsurilor care au fost luate în ultimii patru ani. Aceasta este de neînţeles", remarcă Dassis încă din debutul interviului.

SUA şi Marea Britanie susţin decizia premierului Ponta de a nominaliza şefi la parchete

Misiunile diplomatice cele mai importante de la Bucureşti şi-au precizat punctul de vedere în privinţa nominalizării şefilor parchetelor. "Ambasada SUA a susţinut constant că este de o importanţă vitală să se nominalizeze procurori independenţi şi calificaţi. Ne bucurăm să vedem că s-au făcut nominalizări, iar procesul consultativ poate merge acum mai departe", se afirmă într-o poziţia Ambasadei SUA, potrivit Mediafax. De asemenea, Ambasada încurajează o soluţie cât mai rapidă sugerând premierului, preşedintelui şi CSM să colaboreze pentru a ajunge la un acord. La rândul său, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a avut un comentariu similar în care explică urgenţa procesului.

EVENIMENTUL ZILEI

Basescu i-a spus de anul trecut lui Ponta ce vrea Bruxelles-ul. Scrisoarea către premier şi Mona Pivniceru

Scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu către fostul ministru al Justiţiei Mona Pivniceru, cu privire la nominalizarea procurorilor şefi, a fost dată publicităţii de Administraţia Prezidenţială. Ea poartă data de 1 octombrie 2012 şi este adresată "în atenţia" premierului Victor Ponta şi către Mona Piviniceru, la acel moment Ministru al Justitiei. Din lectura textului reiese clar că, ceea ce nu a făcut ministrul Pivniceru la vremea respectivă a aplicat actualul ministru interimar al Justiţiei Victor Ponta, în urmă cu două zile. Pentru a scurta criza din Justiţie prin numirea unui procuror general şi a unui şef la DNA, Ponta a pus în aplicare prevederile Legii 303/2004, invocate anul trecut şi de preşedintele Băsescu, acţionând astfel perfect legal.

Crăişorii paradisurilor fiscale: Borcea, Buzăianu, Vîntu şi Sorin Roşca Stănescu

O anchetă jurnalistică internaţională a dezvăluit numele unor personaje controversate care folosesc în afacerile lor firme secrete. Au mari probleme cu legea, dar pozează în oameni de afaceri onorabili. Documentele jurnaliştilor, publicate în proiectul OffshoreLeaks, arată că firma Commonwealth Trust Limited (CTL) înregistrează societăţi off-shore care acţionează ca paravan pentru evazioniştii din România. Societatea înfiinţa firme în Insulele Virgine Britanice (BVI), recunoscut paradis fiscal, şi a avut ca şi "clienţi" oameni implicaţi în finanţarea fotbalului autohton, afacerişti specializaţi în returnarea ilegală de TVA, "jucători" influenţi de pe piaţa energiei, jurnalişti sau moguli media.

EXCLUSIV EVZ. Omul lui Voiculescu, numit Nr. 2 în Loteria Română

Noul director general al Loteriei Române, Adrian Mişu Manolache, a luat în ultimele zile o serie de decizii care scot la iveală ce susţinere politică a avut pentru a fi numit în această funcţie. Zilele trecute, l-a reactivat în unul din cele mai importante posturi din cadrul companiei pe fostul sfătuitor al senatorului Dan Voiculescu. Concret, Cristian Stănculescu, noul şef al Direcţiei Comerciale a Loteriei Române, a fost consilier la cabinetul parlamentar al mogulului. În 2007, Stănculescu a lucrat şi la grupul de firme GRIVCO, Dan Voiculescu. Omul mogulului a ajuns în Loterie în martie 2008, fiind angajat de către Liliana Mincă (Ghervasuc), care fusese numită la conducerea companiei din partea Partidului Conservator, formaţiune politică controlată de mogul şi unde aceasta era vicepreşedinte.

Morar se retrage. Occidentul salută numirile făcute de Ponta

Fostul şef al DNA a plecat din fruntea Parchetului General. Până la începutul mandatului său la Curtea Constituţională, Morar va fi consilierul preşedintelui CSM. Daniel Morar a renunţat la funcţia de prim-procuror adjunct al Parchetului General al României. În acest sens, a transmis o cerere secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care cere încetarea detaşării. Secţia s-a reunit şi, în decursul a câteva ore, a luat act de decizia lui Morar. În acest context, Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, a adresat secţiei de procurori a CSM rugămintea de a reconsidera calendarul stabilit pentru avizarea pozitivă sau negativă a celor şase candidaţi propuşi ca procurori.

PDL îşi stabileşte noua conducere în epoca Vasile Blaga II

Democrat-liberalii îşi aleg azi Biroul Permanent. Susţinătorii lui Blaga candidează unii împotriva celorlalţi. PDL îşi alege astăzi Biroul Permanent Naţional. 123 de candidaţi s-au înscris în cursa pentru ocuparea celor 54 de funcţii de conducere. În comparaţie cu alegerea preşedintelui PDL, de acum două săptămâni însă, când aproximativ 5000 de democrat-liberali şi-au exprimat votul, azi doar vor vota doar 619 delegaţi. Pentru cele 4 funcţii de prim-vicepreşedinte ale PDL s-au înscris şase candidaţi: Anca Boagiu, Andreea Paul, Ion Ariton, Dorin Florea, Liviu Negoiţă şi Theodor Paleologu. Înscrierea în cursă a fostului primar al Sectorului 3 reprezintă o surpriză, după ce acesta a fost acuzat în partid de blat cu adversarii săi politici şi în condiţiile în care, în ultimele luni, s-a retras din viaţa politică.

Atena vinde insule, castele, porturi, pentru a face rost de bani

Statul grec să străduieşte să adune bani la buget, prin orice mijloace posibile. Printre metodele la care a recurs recent se numără şi vânzarea proprietăţilor misiunilor diplomatice din străinătate. Agenţia elenă de privatizare a anunţat că deja a acumulat 41,1 milioane de lire din vânzarea unor astfel de proprietăţi. Luxoasa vilă în care locuia consulul grec la Londra a fost vândută cu 23,3 milioane de lire sterline, scrie "The Guardian". Clădirea este construită în stil victorian, se află în cartierul Notting Hill, are 810 metri pătraţi, nouă dormitoare şi vedere la Parcul Holland. A fost cumpărată cu mai mult de 3 milioane de lire decât fusese evaluată iniţial în septembrie 2012. Fondul Elen pentru Dezvoltare, care supervizează procesul de privatizare, a anunţat că pe lângă reşedinţe diplomatice scoate la vânzare insule exotice, aeroporturi, porturi şi palate regale.

JURNALUL NATIONAL

Morar renunţă la Ministerul Public: Când premierul şi preşedintele spun că eşti o problemă pentru sistem, trebuie să pleci

Daniel Morar a anunţat că renunţă la funcţia de prim-adjunct al procurorului general, după ce atât premierul Victor Ponta, cât şi preşedintele Băsescu au spus că persoana lui a devenit o "problemă pentru sistem". Morar a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să revoce detaşarea sa în această funcţie. Într-o declaraţie de presă, Morar a făcut o sinteză a activităţii sale de procuror, subliniind, apoi, şi motivele pentru care renunţă la funcţia de prim-adjunct al procurorului general.

Raport britanic despre imigranţii români: Sunt mai bine calificaţi în meseria lor ca alţi europeni

Un raport realizat la solicitarea Ministerului de Externe al Marii Britanii contrazice temerile ridicate, printre alţii, şi de premierul acestei ţări, David Cameron, cum că, după ridicarea restricţiilor de muncă, românii şi bulgarii vor emigra masiv în Marea Britanie, informează publicaţia The Guardian. Studiul, efectuat de Institutul Naţional de Studii Economice şi Sociale spune că Marea Britanie nu va fi o destinaţie preferată de românii şi bulgarii dispuşi să emigreze, iar cei care vor veni totuşi, nu reprezintă o povară pentru sistemul de beneficii sociale din această ţară. Studiul nu a furnizat o estimare a numărului de români şi bulgari care vor veni în Marea Britanie, afirmând, însă, că emigranţii vor prefera, oricum, alte destinaţii precum Italia, Spania sau Germania, într-o mai mică măsură. Raportul spune că, în prezent, în Marea Britanie s-au stabilit 26.000 de bulgari şi 80.000 de români. Marea lor majoritate au sub 35 de ani şi sunt mai bine calificaţi în munca lor decât alţi imigranţi din restul Europei. În generali, românii şi bulgarii lucrează în sistemul medical şi în construcţii.

Cod Portocaliu de creşteri ale debitelor Dunării, începând de sâmbătă dimineaţă

Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de creşteri ale debitelor peste Cotele de apărare, valabilă pentru Dunăre, începând din data de 6 aprilie, orele 6.00, informează agerpres.ro. Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), în intervalul 5 aprilie, ora 15.00 - 12 aprilie, ora 18.00, pe Dunăre - sector aval de Sistemul Hidro-Energetic de Navigaţie (S.H.E.N.) Porţile de Fier, vor exista creşteri de debite şi niveluri, cu depăşiri ale Cotelor de apărare.

Ioan Rus, implicat în scandalul desemnării procurorilor-şefi. PSD-istul ar fi mandatarul lui Ponta şi ar fi negociat cu Kovesi

Ioan Rus ar fi mandatarul lui Ponta, care ar fi negociat cu fostul procuror general al României, susţine Oana Stancu, realizator la Antena 3. Potrivit jurnalistei, există informaţii că Rus ar fi purtat mesajele lui Ponta la Bruxelles, săptămânile trecute, când a avut o întâlnire de câteva ore cu Laura Codruţa Kovesi, a spus Oana Stanciu, vineri, la emisiunea "Subiectiv", de la Antena 3. Stancu susţine că sunt martori la această întâlnire care au povestit în spaţiul jurnalistic faptul că întrunirea a avut loc. Deşi premierul Victor Ponta, ministrul interimar al Justiţiei, a spus că nu a consultat-o pe Laura Codruţa Kovesi atunci când a făcut nominalizările pentru şefia Parchetelor, dar a propus-o şi este şi a spus că sigur că va accepta, mandatarul său ar fi fost Ioan Rus, care ar fi negociat cu Laura Kovesi.

Importul de brânză al României este de patru ori mai mare decât exportul

România a importat 36.035 tone de brânzeturi şi caşuri, în 2012, o cantitate de peste patru ori mai mare decât a exportat în anul 2011, conform balanţei comerciale cu produse agroalimentare solicitate de AGERPRES Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Exporturile de brânzeturi şi caşuri au totalizat anul trecut 8.306 tone, în creştere de 2,7 ori faţă de anul 2011, când au totalizat numai 3.072 tone. Încasările din exporturile de brânză au însumat 25 de milioane de euro în 2012, de peste două ori mai mari decât cele 11,673 milioane euro încasate în anul precedent.

SURSE din Administraţia Financiară: "Noi aducem hârtia de-acasă, şi tot ce mai avem nevoie, ca să ne facem treaba!"

Cozile interminabile la ghişeele la care mergem să dăm bani, lipsa de interes a personalului din spatele ghişeelor şi nervii noştri de zi cu zi au o explicaţie foarte logică: lipsa personalului şi a investiţiilor în Administraţia Publică. Degeaba se fac cereri pentru suplimentare de buget, pentru implementarea unui sistem electronic eficient, care ar putea să ne scape de cozi şi de nervi pe noi toţi, pentru că, din 2009 până astăzi, situaţia se înrăutăţeşte constant, iar responsabilitatea este, de fapt, la cei care nu alocă fondurile necesare pentru buna funcţionare a instituţiilor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb