REVISTA PRESEI 06.07.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 6 iulie 2015

ADEVARUL

Referendum Grecia 2015: 61,31% din greci au votat NU, potrivit rezultatelor finale

Grecii au ieşit, duminică, 5 iulie, la vot pentru a decide dacă acceptă măsurile de austeritate impuse de creditorii internaţionali sau dacă ies din zona euro. Premierul Alexis Tsipras a îndemnat oamenii să nu se lase "şantajaţi" de creditorii formaţi din Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană. Rezultatul final indică 61,31% din voturi pentru "Nu". Rezultate oficiale parţiale după numărarea a 41,69% din voturi: 61,09% dintre greci au votat NU, 38,91% au votat DA la referendum. Comisia Europeană a dat publicităţii un comunicat în care anunţă că a luat la cunoştinţă rezultatul referendumului din Grecia şi că îl va respecta. Totodată, în comunicat se arată că preşedintele Jean-Claude Juncker se va consulta în cursul zilei de mâine cu cu liderii celor 18 state membre ale zonei euro, cât şi cu lideri ai Uniunii Europene. Angela Merkel şi Francois Hollande au vorbit la telefon şi au căzut de acord asupra faptului că marţi trebuie să aibă loc summit-ul liderilor zonei euro.

La Chişinău, moldovenii au cerut unirea cu România. Aceştia speră să o sărbătorească în 2018

Marea Adunare Naţională de la Chişinău organizată de Platforma Unionistă "Acţiunea 2012" şi Tinerii Moldovei s-a încheiat după ce mii de oameni s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, au scandat lozinci unioniste şi au votat, simbolic, unirea. Potrivit organizatorilor, la eveniment au participat 30.000 de oameni. Aceştia au fost susţinuţi inclusiv de deputaţi în Parlamentul României, dar şi de moldoveni din Diaspora. După trecerea la grafie latină (Prima Mare Adunare Naţională - 27 august 1989), schimbarea denumirii statului în Republica Moldova (A Doua Mare Adunare Naţională - 16 decembrie 1990) şi proclamarea Independenţei faţă de URSS (A Treia Mare Adunare Naţională - 27 august 1991), a venit momentul să fie convocată A Patra Mare Adunare Naţională: 5 iulie 2015. Astfel sună îndemnul Platformei unioniste Acţiunea 2012 şi a organizaţiei Tinerii Moldovei către cetăţenii Republicii Moldova de a participa la manifestaţia din centrul Chişinăului, care a avut loc duminică, 5 iulie, la ora 14:00.

Misiune (im)posibilă: scenarii despre viitorul Greciei

Grecia este prinsă între a respecta un program dur de austeritate, care ar implica reduceri ale nivelului de trai, pentru a beneficia de finanţare din partea Băncii Central Europene. A doua opţiune o constituie renunţarea la programele de sprijin din partea instituţiilor financiare şi declararea falimentului de stat. Trecerea la drahmă ar fi asemănătoare unei terapii de şoc. Rezultatele pe termen lung ar fi însă benefice. În Wall Street Journal au fost analizate toate variantele dintre cele două extreme: rămânerea cu drepturi depline în zona euro, până la revenirea bruscă la drahmă. Trecerea la noua monedă ar putea să se facă treptat, sau brusc printr-o decizie monetară. Dar o schimbare formală de monedă va reda Greciei controlul asupra propriei politici monetare. Reintroducerea drahmei, care să floteze liber faţă de celelalte valute, va crea o ruptură majoră pe termen scurt din cauză că se va devaloriza abrupt faţă de euro, iar băncile vor fi practic insolvente.

O noua statiune de pe litoral renaste si concureaza cu Mamaia. "Plaja incepe sa arate ca in Egipt"

Vechea statiune Venus de pe litoralul nostru renaste incet, dar sigur, cu ajutorul hotelurilor de 4 si 5 stele recent deschise. Proprietarii au investit milioane de euro in fostele unitati de cazare comuniste si vor sa ii atraga pe turistii care merg acum in Mamaia. Le-au pregatit tot confortul, departe de restul zonei care are nevoie de investitii majore. Proprietarii recunosc ca au investit cu emotii, dar i-a incurajat faptul ca in zona, in ultimii doi ani, au mai aparut alte trei hoteluri de 5 stele, care au camerele ocupate toata vara. Se gandesc ca exemplu lor ar putea fi urmat si de alti investitori, iar in curand, statiunea Venus ar putea fi clasificata ca una de lux, la fel ca Mamaia. Cand pasesc pe faleza, turistii sunt fascinati de zona hotelurilor de 5 stele. Peste drum insa peisajul este inca dezolant. Cladirile sunt parasite, iar iarba neingrijita. Turistii care ajung aici nu pleaca insa dezamagiti. In interiorul unitatilor de cazare au parte de tot confortul. 23 de hoteluri sunt in total in acest moment in statiunea Venus. 7 sunt clasificate la 4 si 5 stele. Preturile pentru o noapte de cazare variaza intre 400 si o mie de lei pe noapte.

Băsescu, despre aderarea României la zona euro şi spaţiul Schengen

În contextul crizei din Grecia, fostul preşedinte Traian Băsescu preferă o amânare a aderării României la zona euro şi la spaţiul Schengen. "Vreau să mă credeţi că astăzi, când văd riscurile teroriste, prefer ca frontiera să fie păzită de grăniceri români, şi să nu mă las pe ce s-o întâmpla pe frontiera franceză, ce s-o întâmpla pe frontiera olandeză, pe cea bulgărească, ce s-o întâmpla pe frontiera italiană sau grecească şi văzând riscurile teroriste, îmi dau seama că singurul mod de a fi în siguranţă este să ne păzim singuri frontiera. Să nu fie un şoc pentru dvs, o spun ca om care a militat pentru Schengen fără rezerve şi în 2012, dacă nu se întâmplau evenimentele din vară, România intra în spaţiul Schengen, dar acum vreau să ştiu frontiera păzită de români, la fel şi cu euro", a declarat fostul şef al statului într-un interviu acordat Digi24. Fostul şef al statului crede că Grecia nu va părăsi zona euro, însă va diminua din credibilitatea euro zonei.

BANCHERUL

Grecia risca sa intre in haos in următoarele zile

Daca votul "Nu" pentru respingerea acordului de finanţare cu troika se confirma la rezultatele oficiale finale, atunci situaţia din Grecia se înrăutăţeşte iar tara risca sa intre intr-un haos, din cauza lipsei banilor. Mai exact, criza se va prelungi, întrucât guvernul Tsipras va solicita noi condiţii pentru acceptarea acordului de finanţare iar pieţele financiare din întreaga lume vor reacţiona negativ. Cei mai afectaţi vor fi grecii, întrucât este puţin probabil ca băncile sa se redeschidă curând, astfel ca tara ar putea intra intr-un blocaj financiar iar economia va fi afectata tot mai mult. Băncile ar putea sa rămână fără lichidităţi, iar Banca Centrala Europeana (BCE) va avea de luat o decizie delicata, aceea de a prelungi sau nu finanţarea de urgenta pentru sistemul bancar grecesc, pe care l-a ţinut in viată pe parcursul săptămânii trecute, in contextul retragerilor masive de bani de la ATM-uri. Nu este exclusa nici opţiunea ca Grecia sa părăsească zona euro si sa treacă la propria moneda, daca nu se va ajunge la o înţelegere cu troika.

Ce efecte si reacţii produce votul Greciei la referendum de a respinge acordul cu troika

- Prima reacţie importanta după rezultatul referendumului din Grecia in care s-a votat împotriva aprobării planului de salvare a tarii de la faliment propus de troika a venit de la banca americana de investiţii JP Morgan, care considera ca ieşirea Greciei din zona euro a devenit acum cel mai probabil scenariu. - Vice-cancelarul german Sigmar Gabriel si ministru al Economiei, a spus, citat de Tagesspiegel, ca Tsipras "a demolat ultimul pod pe care Grecia si Europa ar fi putut ajunge la un compromis". - Moneda euro s-a depreciat puternic fata de yenul japonez, cu 2,1%, la 133.50 yeni. Fata de dolarul american, moneda euro s-a depreciat cu 1%, la 1.1009 dolari pentru 1 euro. - Un analist al bancii americane de investitii Goldman Sachs s-a declarat socat de rezultat, precizand ca majoritatea clientilor sai au fost convinsi ca votul va fi in favoarea acordului cu troika. - Martin Schulz, presedintele Parlamentului European: "Acest act de democratie nu inseamna ca altii trebuie sa-si schimbe opinia". - Varoufakis, ministrul de finante al Greciei: "Daca va fi necesar, vom emite lichiditate paralela si IOU's dupa modelul Californiei, in forma electronica. Ar fi trebuit sa o facem de saptamana trecuta".

CAPITAL

Grecia: Radiografia unui faliment - Autor: Adrian Panaite

Faliment pe toată linia! Acesta este tabloul Greciei cu băncile închise şi cu Guvernul ţării sistând unitaleral plata tranşei de 1,6 miliarde euro de săptămâna trecută. Statul nu îşi poate onora obligaţiile faţă de creditorii externi, iar instituţiile de credit se află în aceeaşi ipostază faţă de deponenţi. Mai grav, însă, criza coboară în stradă, economia resimţind un nou şoc din zona unui sistem financiar insolvent. "Grecia este practic în faliment. Datoria ar trebui tăiată cu 50% sau chiar cu mai mult", a declarat pentru Bloomberg TV investitorul elveţian Marc Faber, autor al newsletter-ului "Gloom, Boom & Doom Report" care a devenit foarte popular mai ales în timpul crizei financiare din anul 2008. Practic acum se culege rezultatul unei crize semănate în anii 2010-2011 când Comisia Europeană şi instituţiile financiare europene au ales să dea un credit mamut de 100 miliarde euro, ingnorând chiar rapoartele analiştilor Fondului. S-a preferat o soluţie politică ce să salveze marile bănci europene şi fonduri de hedging de pe Wall Street prinse pe picior greşit blocate pe datoria suverană elenă.

Grecia nu intenţionează să emită monedă proprie

Guvernul Greciei nu intenţionează să emită nicio monedă paralelă dacă rezultatele oficiale vor confima respingerea de către majoritatea cetăţenilor a măsurilor economice propuse de creditori, afirmă Euclid Tsakalotos, coordonatorul grec privind negocierile cu instituţiile financiare. ~~Nu avem planuri de emitere a unei monede paralele", a declarat Tsakalotos duminică seară. Majoritatea cetăţenilor greci au respins măsurile de reformă propuse de creditorii internaţionali, potrivit rezultatelor parţiale. Zilele trecute, ministrul grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, afirma că, în cazul respingerii condiţiilor creditorilor, ar putea fi introdusă drahma, o monedă care teoretic ar urma să fie paritară cu euro. "Analizăm introducerea unui vehicul monetar paralel, necesar pentru recapitalizarea băncilor şi pentru a permite deschiderea acestora înainte de izbucnirea unor revolte", a afirma joi Yannis Varoufakis. "Ar fi un fel de ucrainizare, dar, pentru a o evita, analizăm modul de funcţionare a monedelor online precum Bitcoin", spunea ministrul grec al Finanţelor.

Noua Strategie Militară a Pentagonului: Statele Unite ar putea fi implicate într-un conflict militar cu Rusia ori China

Armata Statelor Unite trebuie să se reorganizeze pentru a face faţă "probabilităţii reduse, dar în creştere" a unui conflict cu Rusia sau China, care ar avea "consecinţe imense", avertizează generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major Interarme, prezentând noua Strategie Militară a Pentagonului. "Armata Statelor Unite trebuie să se organizeze pentru a fi pregătită de un război fără un termen limitat cu organizaţii teroriste precum Stat Islamic şi cu naţiuni care folosesc entităţi pentru a lupta în numele lor", a subliniat generalul Martin Dempsey, citat de site-ul DefenseOne.com. "Viitoarele conflicte vor apărea mai rapid, vor dura mai mult şi se vor desfăşura în zone mai problematice din punct de vedere tehnic. Grupările extremiste violente reprezintă ameninţări de securitate urgente la nivel transregional", subliniază Dempsey.

CURENTUL

Elena Udrea nu merge la Boghiş, ci la Breeze în Mamaia

Elena Udrea declara bătrâneşte în urmă cu zece zile că intenţionează, după ce i-a fost înlocuită măsura arestului la domiciliu cu controlul judiciar să se ducă în staţiunea balneară pe care o deţine pentru a-şi repara articulaţiile: "E foarte greu când stai într-o cameră de 9 metri pătraţi cu patru persoane şi stai mai mult întins pentru că nu te poţi mişca încep să te mai lase articulaţiile. O să merg să-mi fac un tratament cu apă termală la Boghiş, că este fix pentru articulaţii". Evident, că nu s-a dus la niciun Boghiş, ci la Mamaia, într-un complex de lux din nordul staţiunii iar sâmbătă noaptea a chefuit pe muzică orientală în restaurantul Breeze, unde merg tinerimea de bani gata, piţipoancele şi cocalarii să mănânce seara, după ce au petrecut toată după masa la LOFT şi înainte de a merge în club, la Fratelli. De la 1 mai, Breeze a devenit locul oficial de after-party pentru protipendadă.

Opţiuni - de Tia Şerbănescu

Toate privirile Europei au fost aţintite asupra referendumului de la Atena unde grecii au fost chemaţi să spună da sau nu condiţiilor puse de CE pentru a continua finanţarea Greciei. Indiferent de rezultat, Grecia nu va părăsi UE iar una din protestatarele de pe străzile Atenei declara sigură de sine: Grecia n-are cum să iasă din UE, noi am inventat democraţia. Dar şi tragedia. Şi cine putea s-o spună mai bine decât Zorba Grecul: "şefule, ai văzut prăbuşire mai grozavă ca asta?". În fine, nu e bine să fii grec în această perioadă. Când toci aiurea banii pe care-i tot împrumuţi, e greu să pretinzi Europei să te întreţină la nesfârşit după modelul: daţi un leu pentru Ateneu, daţi o sută pentru Atena. Farmacia inimii, Atena: ce-i trebuia să arunce banii pe referendum când e în incapacitate de plată? Democraţia ateniană nu era în stare să-şi asume o decizie care să-i atenueze soarta? Dar să nu ridicăm piatra. Şi noi am făcut referendumuri degeaba iar fanarioţii noştri au avut şi au tendinţa de a risipi banii.

CURIERUL NATIONAL

Moldova se pregăteşte de faliment

Ministerul Finanţelor a înştiinţat oficial ministerele şi instituţiile subordonate Guvernului că urmează a fi finanţate doar necesităţile stringente. Experţii în economie anticipează intrarea Moldovei în default până în luna noiembrie 2015. FMI, BM şi UE au recomandat lichidarea Băncii de Economii, a Băncii Sociale şi a Unibank, prin intermediul cărora, în noiembrie 2014, s-a furat 1 mld. dolari din sistemul bancar al ţării. Ministerul Finanţelor de la Chişinău anunţă că la baza acestei decizii a stat lipsa unui program de colaborare între Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Monetar Internaţional: Este vorba de "evoluţiile macroeconomice, insuficienţa surselor interne (inclusiv din privatizare) şi externe (inclusiv împrumutul Băncii Mondiale) de finanţare a deficitului bugetar. S-a ajuns aici, deoarece guvernul lui Chiril Gaburici a demisionat, iar guvernul provizoriu, condus de ministrul de Externe, Natalia Gherman, nu este abilitat cu dreptul de a iniţia procedura de rectificare a bugetului de stat. La această chestiune se va putea reveni numai după învestirea unui nou guvern şi reluarea consultărilor cu FMI", a informat Deutsche Welle pe pagina sa de internet.

Din septembrie, toate casele vor fi construite cu diriginţi de şantier

Noua lege privind calitatea în construcţii, publicată deja în Monitorul Oficial de săptămâna trecută, prevede că toate persoanele care vor să-şi construiască locuinţe, inclusiv în mediul rural, vor fi obligate să angajeze un diriginte de şantier care să verifice calitatea lucrărilor, în caz contrar riscând să plătească amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei. Legea nr. 177/2015 pentru mo­dificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, publicată în Monitorul Oficial din 2 iulie, se va aplica efectiv după 60 de zile de la publicare, respectiv din 31 august. Potrivit modificărilor aduse prin acest nou act normativ, şi persoanele fizice care locuiesc în mediul rural şi care fac lucrări de intervenţie la locuinţele existente vor fi obligate să angajeze diriginţi de şantier autorizaţi, chiar dacă clădirea va avea doar parter sau parter cu un etaj.

Sorin Frunzăverde şi Ionesie Ghiorghioni, trimişi în judecată

Procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a preşedintelui CJ Caraş Severin Sorin Frunzăverde şi a vicepreşedintelui instituţiei, Ionesie Ghiorghioni, acuzaţi printre altele de obţinerea unor foloase necuvenite, fals intelectual şi uz de fals, după ce au încercat să obţină în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor de anul trecut un număr mai mare de voturi pentru candidatul partidului din care făceau parte. Potrivit anchetatorilor, în zilele de 12 şi 13 noiembrie 2014, Ionesie Ghiorghioni ar fi ţinut legătura cu 9 primari cărora le-ar fi solicitat să facă demersuri favorabile în direcţia respectivă. De asemenea, pentru a-i determina să procedeze în acest sens, inculpatul Ghiorghioni Ionesie le-a transmis acestora că de rezultatul votului vor depinde alocările bugetare efectuate de Consiliul Judeţean către primării în anii 2015 şi 2016 (respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraş Severin). În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Armatorii greci vor să-şi transfere sediile în Cipru din cauza crizei economice

Dificultăţile financiare şi politice în care se află Grecia i-au determinat pe armatorii greci să ia în calcul posibilitatea de a-şi transfera sediile din ţara de baştină în Republica Cipru, notează în ediţia sa online http://cyprus-mail.com. "Companiile maritime greceşti caută să-şi transfere sediile în Cipru din cauza instabilităţii şi incertitudinii în Grecia. Directorul general al Camerei Shipping Cipru, Thomas Kazakos, a confirmat că firmele greceşti au fost în contact cu furnizori de servicii maritime", notează publicaţia. Ciprul este al 10-lea cel mai mare comerciant din lume din punct de vedere al flotelor şi al 3-lea în Uniunea Europeană, cu aproximativ 1.000 de nave mari­time cu un tonaj brut de peste 19 milioane, conform datelor Camerei navale a Ciprului (Cyprus Shipping Chamber). Aproximativ 4% din flota mondială este gestionată de Cipru şi 87% din companiile din UE.

EVENIMENTUL ZILEI

Grecii întorc spatele Bruxelles-ului. Scenariile posibile

Potrivit presei internaţionale, guvernul de la Atena se pregătea, aseară, de remaniere, indiferent de rezultatul votului. Zvonurile spuneau că în locul ministrului de Finanţe, Yanis Varoufakis, ar urma să fie numit Yannis Stournaras, actualul guvernator al Băncii Greciei, fost ministru de Finanţe. Iar actualul ministru al Economiei, Giorgios Stathakis, ar urma să conducă un guvern tehnocrat, dacă Tsipras demisionează. Varoufakis anunţase că îşi dă demisia dacă grecii spun "Da" la referendum. Grecia nu va părăsi zona euro peste noapte, ar urma câteva săptămâni în care cresc presiunile pentru a începe printarea propriilor bancnote. Băncile greceşti nu pot îndeplini cerinţele Băncii Centrale Europene, pentru a avea acces la fondurile de asistenţă de urgenţă, iar guvernul va rămâne fără fondurile necesare plăţii datoriilor şi angajaţilor.

Klaus Iohannis i-a pus pe liderii PNL să lingă azi acolo unde au vomat ieri - Autor: Ion Cristoiu

Klaus Iohannis ne-a păcălit pe toţi in campania electorala că va face "Un alt fel de politică". De şase luni, de cînd e preşedinte, atît el, cît şi PNL, alintat de el drept Partidul Meu, promovează cu sîrg o politică prin nimic mai bună decît politica anterioară, ba chiar, dacă luăm în considerare secretomania, întemeierea deciziilor pe intervenţia instituţiilor de forţă, în frunte cu Binomul SRI-DNA, în viaţa politică a ţării, refuzul constant, sfidător, de a dialoga cu Poporul, putem vorbi chiar de o politică mai rea decît cea de pînă acum după decembrie 1989. Cu trei ani în urmă, liderii PNL îl acuzau pe MRU de trădare a interesului naţional în favoarea unor grupuri de interese străine prin încheierea de acorduri secrete prin care se concesionau pe şest bogăţiile naturale ale patriei. Acum aceeaşi lideri nu numai că l-au votat şef la SIE, dar mai mult s-au războit în spaţiul public cu toţi cei care-l suspectau pe MRU în planul interesului naţional. Unde au vomat ieri, liderii PNL ling azi. Şi nu numai că ling, dar şi strigă din cînd în cînd: Tare ne mai place!

Teritoriul rusesc din inima Europei care are o valoare enormă pentru Moscova

Kaliningrad oraş centru administrativ al regiunii cu acelaşi nume, este o exclavă rusă de la Marea Baltică. Exclava rusească este înconjurată de Polonia şi de Lituania, două state membre NATO. Kaliningrad este mai aproape de Berlin şi de Praga decat de Moscova sau St. Petersburg. Până în 1945, Kaliningrad se numea Königsberg şi era fosta capitala a Prusiei de Est. Kaliningrad a fost capitala Ordinului Teutonic, apoi a Principatului Prusiei (din 1701, regat). În 1772 devine centru administrativ al provinciei Prusia Orientală din cadrul Regatului Prusiei. În pofida faptului că, din 1648, capitala Prusiei a fost, de facto, la Berlin, Königsbergul a rămas locul de încoronare al regilor Prusiei până în 1918. La 2 august 1945 oraşul şi partea de nord a Prusiei Orientale au fost atribuite URSS. Populaţia germană din oraş a fost expatriată în Germania, între 1945 şi 1947, oraşul fiind populat cu etnici ruşi. Rusia a detaşat acolo rachete cu focoase nucleare.

Cea mai eficientă instalaţie de cogenerare din România!

Cea mai eficientă instalaţie de cogenerare din România a fost pusă vineri în funcţiune pe platforma firmei Chimcomplex Borzeşti, specializată în fabricarea de produse chimice. Investiţia este de 14,35 de milioane de euro, cofinanţată prin Fondul European de Dezvoltare Regională. "Această instalaţie de cogenerare, considerată vârf de tehnologie la nivel mondial, unică în România din punct de vedere al randamentului, produce mai multă energie electrică şi termică decât consumă întreg municipiul Râmnicu Vâlcea, municipiul Focşani şi de două ori mai mult decât necesarul municipiului Oneşti. Testele au arătat că eficienţa globală depăşeşte 91%", a declarat pentru AGERPRES Ştefan Vuza, preşedintele Grupului SCR, proprietarul Chimcomplex. Potrivit acestuia, din punct de vedere al impactului asupra mediului, "urmare a economiilor anuale de gaze naturale generate de implementarea proiectului, emisiile de CO2 se reduc cu peste 17.800 tone pe an".

JURNALUL NATIONAL

Puşcării noi la Caracal şi Berceni-Prahova. Penitenciarele vor fi amplasate în zonele supraaglomerate din ţară

Ministerul Justiţiei anunţă deschiderea procedurilor pentru studiile de prefezabilitate destinate construirii a două penitenciare. Ele vor fi amplasate la Caracal şi în comuna Berceni, judeţul Prahova. Proiectul Hotărârii de Guvern care autorizează Ministerul Justiţiei, prin Direcţia Naţională a Penitenciarelor, la efectuarea cheltuielilor pentru studiile de prefezabiliate este supus dezbaterii publice. Potrivit statisticii Direcţiei Naţionale a Penitenciarelor, în ţară sunt 30 de mii de deţinuti plasaţi în 33 de penitenciare, şase penitenciare- spital şi trei centre de detenţie. Din totalul deţinutilor, 1.535 sunt femei. Noile penitenciare se amplasează în zone în care aglomerarea în unităţile existente depăşeşte substanţial nivelul de 1.000 de deţinuţi. Perspectiva de a descongestiona penitenciarele prin amnistierea unor pedepse a fost anulată în urma respingerii unui proiect de lege şi opoziţia preşedintelui Klaus Iohannis.

Senatori americani cer FMI flexibilitate pentru Grecia

Un grup de senatori americani au cerut, printr-o scrisoare adresată doamnei Christine Lagarde, "mai multă flexibilitate în dialogul cu Grecia". In preziua referendumului din Grecia patru membri ai Congresului SUA s-au adresat Directorului FMI, Christine Lagarde, solicitând o mai mare flexibilitate in dialogul cu guvernul Greciei in privinţa datoriei. Senatorii subliniază ca guvernul Greciei a arătat disponibilitate pentru compromisuri. Scrisoarea arata ca populaţia Greciei a trecut printr-o ajustare dureroasa si confruntarea dintre creditori si guvern a fost o'' lovitura uriaşa pentru economie si sustenabilitatea datoriei.'' Autorii scrisorii citate de ediţia electronica a publicaţiei H Aaghi au relevat ca FMI trebuie sa admită ca ''austeritatea a fost mai mult distructiva pentru Grecia''.

NATIONAL

MRU îşi trage DNA!

După cum susţin sursele National, prioritatea absoluta a celui de-al doilea mandat al lui Mihai Răzvan Ungureanu in fruntea Serviciului de Informaţii Externe este crearea unui DNA propriu. Si pentru ca ştie ca Marile Puteri occidentale ar putea, la o adică, sa forţeze revenirea sa in fruntea scenei politice romaneşti, MRU este hotărât sa joace la rupere, doar sa le arate aliaţilor internaţionali ai României ca se pot baza oricând pe el. Si in orice condiţii. Iar momentul lansării pe scena anticorupţie a noului şef al SIE este cum nu se poate mai bine ales. Pentru ca, societatea românească va fi zguduita, in cel mai scurt timp, de nişte uluitoare scandaluri de spionaj economic. In care "băieţii buni" sunt americanii si unele companii occidentale, iar "băieţii rai", ruşii afiliaţi temutului FSB. Si chiar daca, desigur, Mihai Răzvan Ungureanu nu are cum, in mod practic, sa aibă vreun rol in anihilarea acestor reţele externe de spionaj, cu siguranţa ca acesta nu va rata oportunitatea de a se împăuna, in fata opiniei publice internaţionale, cu decapitarea filierei ruseşti.

Alina Gorghiu, împinsă la Primăria Capitalei

Deşi scaunul ocupat de Sorin Oprescu nu o atrage neam, Alina Gorghiu s-ar putea trezi ca trebuie sa candideze chiar ea la localele bucureştene. Unii dintre liberali considera ca şefa lor este candidatul perfect pentru Primăria Capitalei. "Câştigarea funcţiei de primar general al Capitalei este principalul obiectiv (al PNL - n.r.) pentru alegerile locale de anul viitor Am văzut ca mai multe personalităţi politice si-au anunţat intenţia de a participa la competiţia interna pentru desemnarea candidatului liberal, dar mie mi se pare ca lipseşte un nume extrem de important, cel al Alinei Gorghiu. Am rămas impresionat de forţa mesajului politic pe care îl transmite, precum si de determinarea cu care abordează alegerile locale. Cred ca îndeplineşte toate condiţiile si are si profilul de primar general al Capitalei", a decretat, ieri, vicepreşedintele PNL Ioan Bălan.

PUTEREA

Incredibil, dar adevărat! Transporturile vor să interzică cu totul dronele!

Dacă eşti "autoritate", cea mai simplă metodă, atunci când te confrunţi cu o problemă, este să emiţi o reglementare care să "interzică problema". Nu contează că, astfel, nici nu elimini sursa problemei şi generezi o şi mai mare problemă. Exact aşa a procedat Autoritatea Aeronautică Civilă din România, propunând Ministerului Transporturilor un proiect de ordin care să reglementeze "sistemele de aeronave pilotate de la distanţă (RPAS)". Proiectul are 74 de pagini, dar, în esenţă, se referă la interzicerea dronelor cu masa mai mare de 500 de grame - care, de fapt, sunt jucării. Proiectul urmează să fie publicat în curând de Ministerul Transporturilor, pe pagina sa, pentru consultare, înainte de a fi adoptat şi trimis spre publicare în Monitorul Oficial. Conform proiectului, obţinut în exclusivitate de PUTEREA, dronele autonome sunt complet interzise.

Calea ferată are nevoie de investiţii de 17,4 miliarde lei

Compania Naţională de Căi Ferate CFR estimează că infrastructura feroviară ar avea nevoie în acest an de investiţii de 17,4 miliarde lei (3,9 miliarde euro), de aproape patru ori peste finanţarea alocată de Guvern, de 4,6 miliarde lei, subfinanţarea urmând să afecteze compania şi în anii următori. Lungimea desfăşurată a liniilor de cale ferată este de 19.936 km. Din suma totală necesară pentru principalele lucrări de reparaţii la infrastructura feroviară publică pe anul 2015, cea mai mare parte, de 10,408 miliarde lei, ar fi direcţionată în modernizări prin investiţii pentru creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor (grav afectate de restricţiile de viteză), se arată într-un document elaborat de CFR SA privind activitatea companiei. De asemenea, alte 5,719 miliarde lei ar fi necesare pentru reparaţii capitale la infrastructura feroviară publică pentru recuperarea restanţelor la 1.000 km linii directe şi curente, pentru refacerea liniilor şi instalaţiilor afectate de calamităţi, precum şi pentru reabilitarea podurilor şi tunelurilor.

ROMANIA LIBERA

Interviu cu Bogdan Olteanu, viceguvernatorul BNR: "Legea insolvenţei personale nu-i avantajează pe cei cu credite ipotecare"

Banca Centrală a României este pregătită să preia bănci de importanţă sistemică, în situaţia în care criza din Grecia se acutizează. Viceguvernatorul BNR recunoaşte că există un grad de vulnerabilitate din cauza faptului că majoritatea băncilor din România sunt cu capital străin. Acesta spune că adoptarea monedei unice depinde de modul în care va evolua economia românească, dar şi cea din zona euro, astfel încât să micşorăm diferenţele. Iar legea falimentului personal nu îi va avantaja pe cei cu credite imobiliare, reeşalonarea datoriilor îngreunându-le situaţia. Viceguvernatorul BNR susţine că băncile se află într-un proces de învăţare şi de aceea au preferat să vândă pe nimic creditele neperformante în franci elveţieni firmelor de recuperare şi nu au negociat cu clienţii.

Ce îl aşteaptă pe Victor Ponta la întoarcerea în ţară

Potrivit unor surse, premierul urma să revină aseară în România, cu maşina şi tatăl socru. Altele îi estimau întoarcerea pe la mijlocul acestei săptămâni, astfel încât să participe la inaugurarea unei bucăţi de autostradă pe 11 iulie. Indiferent de momentul ajungerii în ţară, pe Ponta îl aşteaptă o lungă listă de probleme, ce ţin de situaţia personală, de Guvern şi de partid. Astăzi se împlinesc trei săptămâni de când premierul a dispărut în Turcia, pentru operaţie la genunchi şi recuperare, şi tot atât de când şef la Palatul Victoria este liderul UNPR, Gabriel Oprea. În ciuda insistenţelor social-democraţilor de a se întoarce mai repede din străinătate, Ponta a mers pe cartea temporizării şi a misterului, ceea ce nu a făcut decât să alimenteze speculaţiile şi zvonurile. Ba se întoarce "în câteva zile", ba "în cursul săptămânii viitoare", ba cu avionul, ba cu maşina. Mai importante decât momentul sunt însă explicaţiile pe care le va da premierul şi deciziile pe care le va lua.

ZIARUL FINANCIAR

Fără să ştie, grecii au votat cu demnitate pentru propriul program de austeritate, care va fi mult mai dur decât cel cerut de Troică

60 la suta dintre greci au votat prin referendum , la solicitarea propriilor lideri politici, împotriva planului de austeritate cerut de creditorii internaţionali. Grecii au spus un NU hotărât tăierii pensiilor, majorării TVA, restructurării aparatului de stat, reducerii cheltuielilor sociale, etc. Uman, nu, pentru că nimeni nu vrea aceste lucruri. Dar după referendum viaţa trebuie să-şi urmeze cursul. Chiar dacă grecii nu vor mai plăti un euro din datoria lor de peste 300 de miliarde de euro, cineva trebuie să plătească pentru funcţionarea curentă a Greciei. Până acum plăteau creditorii internaţionali, nemţii, băncile greceşti sau Banca Centrală Europeană, mai nou. De marţi altcineva trebuie să preia această finanţare. Fără bani curenţi, fără acces la pieţe, grecii pot plăti salariile si pensiile numai din ce strâng din economie sau prin inflaţie. Iar ce vor strânge din economie va fi mai puţin decât tăierea pe care au cerut-o creditorii. În aceste condiţii, liderii politici greci vor fi nevoiţi să taie ei mai mult!

Efectul restructurării şi al goanei după clienţi noi: scad marjele de dobândă

Marja de dobândă a scăzut la minimul ultimilor trei ani şi jumătate după ce băncile şi-au redus costurile operaţionale şi au reînceput competiţia pentru clienţi. Dobânda medie plătită de bănci la depozitele noi în lei constituite de populaţie şi companii ajungea la 1,3% pe an la finalul lunii mari, fiind în scădere cu un punct procentual faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce creditele s-au ieftinit în medie cu 1,3 puncte procentuale în aceeaşi perioadă, arată datele agregate de BNR. Marja de câştig a băncilor (diferenţa dintre dobânda la credite şi cea la depozite) ajungea la 4,4 puncte procentuale în luna mai, acesta fiind un minim al ultimilor aproape trei ani şi jumătate. Bancherii încep practic să re­nunţe la marjele mari de câştig după ce şi-au redus cos­turile operaţionale prin restructurări şi au cură­ţat o ma­re parte din creditele neperformante, ceea ce a diminuat semnificativ presiunea cheltuielilor cu provizioanele.

Cinteză, BNR: Câţiva clienţi şi-au lichidat depozitele în ultima săptămână, dar nu sunt probleme cu subsidiarele băncilor greceşti

Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, spune că săptămâna trecută au existat câteva persoane fizice şi companii care şi-au lichidat depo­zitele, "retrageri normale" pentru perioada asta în ur­ma intensificării tensiunilor legate de Grecia, însă nu sunt probleme în legătură cu subsidiarele băncilor greceşti. "Au existat câteva persoane fizice şi companii care şi-au retras depozitele. Sunt retrageri normale pentru perioada asta. Dar pierd banii aiurea. Într-o pe­rioadă ca asta tot deponenţii pierd pen­tru că intră în panică şi strică depozitele. Nu aveau motive să facă acest lucru", a declarat Cinteză pentru ZF. El a reiterat că nu au existat probleme în legătură cu subsidiarele băncilor greceşti şi, în general, a fost linişte pe piaţa bancară din România săptămâna trecută.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb