• ADEVARUL
• Cronica unei suspendări anunţate
raian Băsescu a fost suspendat de Parlament, după negocieri de culise între liderii USL şi cei ai UDMR şi UNPR. Parlamentul a decis suspendarea preşedintelui Traian Băsescu cu 256 de voturi pentru şi 114 împotrivă. Este a doua oară când Traian Băsescu este suspendat de Parlament după o decizie similară în 2007. După ce Curtea Constituţională va constata interimatul funcţiei, Crin Antonescu va deveni preşedinte interimar. Soarta preşedintelui Traian Băsescu urmează să fie decisă în cadrul unui referendum care va fi organizat pe 29 iulie. Demiterea preşedintelui a fost simplificată de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă. Executivul nu a scăzut doar numărul de voturi necesar pentru demiterea preşedintelui, coborându-l de la majoritatea celor cu drept de vot la majoritatea celor prezenţi la urne, dar a desfiinţat şi criteriul prezenţei la vot pentru ca referendumul să fie declarat valabil.
• Atacuri dure
Prinşi într-un meci cu final previzibil, politicienii au intrat direct în campania pentru referendum. Cei mai hotărâţi au fost preşedintele suspendat, Traian Băsescu şi adversarul său principal, Crin Antonescu, cel care îi va locul la Cotroceni până la referendum. Liderul PNL, Crin Antonescu a anunţat că, dacă preşedintele Traian Băsescu nu este demis la referendum, el se va retrage din viaţa politică. Crin Antonescu a făcut, de asemenea, o trimitere la faptul că Traian Băsescu a făcut parte din FSN şi nu este străin de mineriade: "Când îşi va scrie memoriile sau i le va dicta lui Mircea Cărtărescu, domnul Traian Băsescu să ne spună unde era în timpul mineriadei din 13,14 şi 15 iunie 1990".
• CCR s-a spălat pe mâini
Şedinţa Parlamentului a avut loc în contextul în care Curtea Constituţională a evitat să dea un aviz consultativ clar , analizând separat fiecare din cele şapte capete de acuzare. În cinci cazuri preşedintele a fost găsit nevinovat, iar în alte două magistraţii au găsit încălcări ale Constituţiei. Chiar dacă are un caracter consultativ, avizul Curţii Constituţionale are o anumit greutate. În 2007, decizia CCR potrivit căreia preşedintele nu a încălcat "grav" Constituţia a fost folosită în campanie de preşedintele Traian Băsescu.
• Pentru trei săptămâni: Un tulcean a ajuns preşedintele României
Fostul profesor de istorie de la "Spiru Haret" este de ieri preşedinte interimar. Vineri seară 256 de parlamentari (din cei 370 care au exprimat voturi valide) au decis suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României. Tot ieri s-a decis ca referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu să aibă loc pe data de 29 iulie. Astfel, în urma votului din Parlament, noul preşedinte interimar al României este Crin Antonescu (a preluat atribuţiile din calitatea sa de preşedinte al Senatului, al doilea om în stat). "Preşedintele Senatului îndeplineşte atribuţiile preşedintelui României, iar din punctul meu de vedere până pe data de 29 iulie nu avem o situaţie definitivă. Voi face exact ceea ce scrie în Constituţie. (...) Voi face cu responsabilitate şi discreţie ceea ce am de făcut până pe 29 iulie", a precizat astăzi, într-o conferinţă de presă Crin Antonescu. Acesta a confirmat faptul că se va muta, cel mai probabil, la Cotroceni.
• Primele reacţii ale presei internaţionale legate de suspendarea lui Traian Băsescu
Criza politică de la Bucureşti generează temeri că democraţia din România ar fi expusă ameninţărilor, scrie Agenţia France-Presse, relatând că preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat de Parlament. "Parlamentul României a votat vineri în favoarea suspendării preşedintelui de centru-dreapta Traian Băsescu, în cadrul unei crize politice care generează temeri că democraţia din România ar fi expusă ameninţărilor", comentează France-Presse. France Presse mai scrie că preşedintele Băsescu a respins acuzaţiile aduse de USL şi a avertizat cu privire la "riscurile pentru stabilitatea şi reputaţia ţării" aduse de această decizie. "Parlamentul României a votat suspendarea preşedintelui Băsescu", titrează BBC News online. Agenţia Associated Press titrează: "Parlamentul României s-a pronunţat cu o majoritate covârşitoare pentru suspendarea preşedintelui Băsescu".
• Traian Băsescu: N-am încălcat niciodată Constituţia. Le mulţumesc românilor că au suportat măsurile de criză
Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională cu privire la conflictul juridic cu Parlamentul din dorinţa de a apăra funcţia de preşedinte. Şeful statului nu consideră că a comis abuzuri în timpul mandatelor sale, susţinând că a respectat mereu Constituţia. Băsescu le-a mulţumit românilor pentru că au suportat măsurile de austeritate.
• Joseph Daul, liderul grupului PPE: Situaţia de la Bucureşti poate fi considerată o lovitură de stat
Liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, consideră că înlăturarea din funcţie a şefului statului şi a preşedinţilor celor două Camere în doar patru zile, prin încălcarea regulamentelor Parlamentului, a Constituţiei şi legilor poate fi considerată lovitură de stat. "Înlăturarea primilor trei oameni în stat, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi preşedintele ţării, în doar patru zile, prin încălcarea regulamentelor Parlamentului, legilor şi a Constituţiei, pot fi considerate lovitură de stat", afirmă Daul într-o declaraţie după ce Parlamentul a decis suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. În opinia sa, nu se poate spune că a fost o luptă politică între doi adversari, ci "un atac concentrat împotriva instituţiilor statului, sistemului judiciar şi statului de drept".
• Grecia cere doi ani pentru echilibrarea balanţei bugetare
Grecia va solicita doi ani suplimentari din partea creditorilor internaţionali pentru reducerea deficitului bugetar şi echilibrarea balanţei bugetare, afirmă premierul Antonis Samaras, citat de AFP. "Cerem doi ani pentru ajustarea balanţei bugetare", a declarat premierul într-un discurs rostit în Parlament. El a prezentat o serie de măsuri pentru menţinerea ţării în zona euro, printre care accelerarea privatizărilor şi privatizarea unor companii publice.
• Hidroelectrica: 37 de persoane s-au înscris pentru posturile din Consiliul de Administraţie
Un număr de 37 candidaturi au fost depuse pentru posturile de administratori ne-executivi la SC PEEH Hidroelectrica SA, dintre care 11 aparţin unor persoane din străinătate, a anunţat, vineri, cel mai mare producător de energie electrica din România, Hidroelectrica SA. Procesul de selecţie va intra în etapa finală, care presupune organizarea interviurilor cu aplicanţii selectaţi. Pentru a ocupa un loc în viitorul Consiliu de Administraţie al Hidroelectrica SA, candidaţii vor fi selectaţi din rândul persoanelor cu cel puţin cinci ani experienţă în domeniul economic, contabilitate, audit financiar, juridic, tehnic sau cel puţin trei ani experienţă în funcţii de conducere executivă sau administrare de companii private sau publice profitabile. De asemenea, un avantaj îl vor avea candidaţii cu experienţa în companii care au raportat câştiguri cumulate mai mari de 5 milioane euro şi venituri cumulate mai mari de 50 milioane euro, în ultimii trei ani.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Băsescu iese la luptă!
Crin Antonescu a anunţat că se retrage din politică dacă preşedintele nu va fi demis. Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al României, ca urmare a votului dat ieri seară în Parlament: 256 de voturi "pentru" şi 114 "împotrivă". Referendumul de demitere va avea loc pe 29 iulie. Ca şi la moţiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului Ungureanu, lucrurile cu adevărat importante s-au petrecut în culise, nu în plen. Primul vot dat de plen, cel al ordinii de zi, arăta că USL avea 218 voturi, cu numai unul peste numărul necesar suspendării. Ca urmare, pe parcursul şedinţei s-a negociat intens, mai ales că UNPR şi minorităţile naţionale au preferat să nu ia cuvântul în plen ca să spună cum votează, iar UDMR a anunţat că lasă decizia la latitudinea fiecărui parlamentar. La un moment dat însă, în timpul dezbaterilor, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a întâlnit cu lideri ai USL. Şi UNPR a avut o serie de negocieri, în urma cărora şi-a asigurat locuri eligibile la alegerile viitoare.
• "Mai căutaţi dictator!"
Prezent pentru a combate acuzaţiile, Traian Băsescu a declarat că avizul CCR "nu constată nicio abatere care să justifice suspendarea". El a subliniat că nu coabitează bine cu PSD şi PNL. "Am numit doi prim-miniştri, unul Călin Popescu Tăriceanu, altul Victor Ponta, i-am văzut pe amândoi venind cu ochii blânzi şi umezi să le pun în mână mandatul şi i-am văzut, după ce au ajuns la Palatul Victoria, marionete ale partidelor lor", a declarat el.(...) El a reluat ideea că actuala Putere vrea să pună mâna pe Justiţie. "Pentru a vă apăra eventual penalii. Vine rândul domnului Voiculescu, dacă am înţeles bine din presă", a spus Băsescu, care nu a ratat ocazia să sublinieze că pentru suspendarea sa va vota şi Cătălin Voicu. Acesta a respins şi acuzaţiile conform cărora ar fi dictator. "Aţi mai văzut un dictator care să dea Opoziţiei funcţia de premier? Care să dea Opoziţiei şefia singurului serviciu de informaţii interne?", a întrebat el. "Dacă n-aţi văzut, mai căutaţi dictator!"
• Un referendum mai aparte
Referendumul pentru demiterea şefului statului a devenit o formalitate. Prin Ordonanţă de Urgenţă, Guvernul nu a eliminat din lege doar prevederea conform căreia şeful statului nu poate fi demis decât dacă pentru aceasta se pronunţă peste jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot. Pe lângă aceasta, a fost eliminată şi condiţia valabilă pentru toate celelalte tipuri de referendum, şi anume că acesta este valid numai dacă la el s-au prezentat şi au votat - indiferent cum - peste jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot. Şeful statului poate fi demis şi cu trei voturi, dacă două dintre ele sunt "pentru". În acest moment, un primar de comună este mai greu de demis decât un preşedinte, pentru că nu poate fi dat jos decât dacă la referendum s-au prezentat peste jumătate dintre cetăţenii comunei. Parlamentarii nu pot ataca actul decât după ce va fi dezbătut în Parlament, iar Avocatul Poporului, care putea contesta ordonanţele de urgenţă, a fost schimbat săptămâna trecută.
• Ce se întâmplă cu preşedintele Băsescu pe perioada suspendării
Preşedintele suspendat Traian Băsescu îşi va păstra nivelul de protecţie din partea Serviciului de Protecţie şi Pază, are dreptul să locuiască la actuala reşedinţă şi va intra în campanie electorală. În urma deciziei de azi a Parlamentului, Crin Antonescu a devenit preşedinte interimar, el urmând să se mute la Palatul Cotroceni cu echipa sa: consilieri şi purtători de cuvânt. Crin Antonescu, până azi preşedintele Senatului, îi va preda atribuţiile unui vicepreşedinte pe perioada mandatului său de preşedinte interimar. În calitate de preşedinte interimar, Crin Antonescu va avea toate atribuţiile unui preşedinte în funcţie, mai puţin adresarea de mesaje Parlamentului, dizolvarea acestuia şi posibilitatea de a solicita organizarea unui referendum. Mai mult, Antonescu va putea emite decrete, promulga legi şi va avea dreptul să facă graţieri individuale şi să acorde decoraţii.
• Ce riscă România: cea mai gravă sancţiune din UE!
Suspendarea din Consiliul European este pedeapsa maximă pe care o poate primi un stat comunitar. Un val de critici s-a abătut în ultimele zile asupra autorităţilor de la Bucureşti, în contextul schimbărilor politice controversate operate de noua majoritate parlamentară. Dintre acestea, cel mai dur avertisment a venit din partea unui eurodeputat german, Markus Ferber, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) condusă de Angela Merkel. Îngrijorat de impactul măsurilor guvernului Ponta asupra spiritului şi principiilor Uniunii Europene, Ferber a atras atenţia că va face demersurile necesare pe lângă Comisia Europeană şi celelalte instituţii comunitare în vederea suspendării voturilor României din Consiliul European, pentru lipsa asigurării standardelor minime funcţionării statului de drept.