REVISTA PRESEI 08.02.2013

Willy Homner
Revista Presei / 8 februarie 2013

ADEVARUL

Ce scumpiri ne aşteaptă în 2013: preţurile se vor încinge din trei în trei luni

Primăvara vor creşte anticipat accizele la ţigări şi carburanţi, iar vara şi toamna se vor majora tarifele la gaze pentru firme şi populaţie. Banca Naţională se arată îngrijorată doar de creşterea facturilor la utilităţi. Raportul asupra inflaţiei, lansat ieri de conducerea Băncii Naţionale, arată că preţurile vor urca doar temporar, până în vară, urmând ca în toamnă să se tempereze, iar principalul factor de presiune vine din creşterea tarifelor reglementate la gaze, curent şi energie termică. Pentru a vedea mai clar ce ne aşteaptă în acest an, "Adevărul" vă propune o trecere în revistă a celor mai importante zile din calendarul posibilelor scumpiri.

Parlamentarii români. Cu ANI se ceartă, dar anii nu iartă

Parlamentarii români şi-au dorit, încă de la începutul acestui mandat, mai multe privilegii dar şi "protecţie" în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate şi au votat un statut care-i apără, spun ei, de "abuzuri". "Adevărul" a descoperit, în toată dezbaterea "super-imunităţii", singurul lucru faţă de care deputaţii şi senatorii nu au avut vreodată imunitate: timpul. Senatorii şi deputaţii au părut că dau înapoi şi renunţă la artiolele care îi protejează excesiv, dar până la urmă, după o dezbatere aprinsă în plen, chiar între parlamentari ai PNL şi PSD, legea a fost retrimisă în comisia de statut. Această agitaţie a deputaţilor şi senatorilor de a-şi proteja funcţiile, în timp ce în alte ţări parlamentarii au renunţat aproape complet la imunitate, lasă impresia că parlamentarul român vrea doar privilegii şi ar vota, la nevoie, chiar şi o imunitate în faţa timpului.

RAAPPS a reactualizat lista datornicilor de lux. În top: clanul Awdi, Mioara Roman şi PSD

Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) are de recuperate zeci de milioane de lei din restanţe la chiria locuinţelor de protocol. În topul datornicilor se află partide politice, asociaţii şi fundaţii, confederaţii sindicale, dar şi persoane fizice. În privinţa partidelor politice, cele mai mari restanţe la chirie le are PSD Bucureşti, cu o datorie de 719.000 de lei (165.000 de euro). În topul datornicilor mai figurează Partidul Ecologist Român (75.000 de euro), PNL Ilfov (59.000 de euro) şi Partidul Conservator (48.000 de euro). Dintre societăţile comerciale, cele mai mari datorii le au trusturi de presă şi distribuitori de ziare. Topul este condus detaşat de Network Press Concept SA, societate aflată în insolvenţă, deţinută de Hassan Awdi, care are o restanţă de 9,3 milioane de lei (4,2 milioane de euro). Datorii mari au şi Realitatea Media SA (194.000 de euro). Editura Intact SRL (164.000 de euro) şi B1 TV Channel SRL (32.000 de euro).

CORESPONDENŢĂ DE LA BRUXELLES De unde taie Europa 30 de miliarde de euro?

Departe de atmosfera flamandă, în spatele uşilor închise, liderii Europei au început, ieri, la Bruxelles, negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene, care va cuprinde o perioadă de şapte ani ( 2014-2020). Numit, oficial, "Cadrul financiar multianual", bugetul UE se va negocia, şi de această dată, sub presiunea tăierilor financiare, şi s-ar putea solda cu un nou eşec. La precedentul Consiliu European, din perioada 22-23 noiembrie 2012, singurul acord convenit a fost diminuarea bugetului cu aproximativ 100 de miliarde de euro, faţă de propunerea susţinută, atunci, de Comisia Europeană. Dacă în aceste două luni au fost convenite diminuări de 70-80 miliarde de euro, acum liderii europeni s-au aşezat la masa pentru a găsi o soluţie pentru reducerea finală, de 30 de miliarde de euro, iar această tăiere trebuie să evite bugetul pentru politica de coeziune şi politica agricolă comună.

Scandal în USL: PNL se agaţă de superimunitate

Deşi miercuri în Comisia de Statut s-a decis că parlamentarii care nu vor contesta deciziile ANI îşi vor pierde mandatul, joi, în plen, articolul care făcea referire la acest lucru a devenit sămânţă de scandal între senatorii şi deputaţii USL. PNL, prin vocea senatorului Tudor Chiuariu, a criticat articolul din Statut potrivit căruia parlamentarii declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îşi vor pierde mandatul dacă nu contestă decizia în termen de 15 zile. "Un mandat al unui parlamentar nu poate să înceteze în urma unui act de comunicare. Grupul PNL va vota împotriva acestui act", le-a transmis Chiuariu colegilor prezenţi la şedinţa de plen.

Încrederea în euro începe să crească, dobânda-cheie a BCE rămâne la minimul de 0,75%

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut joi dobânda de politică monetară la nivelul minim-record de 0,75%, unde se află de la mijlocul anului trecut. BCE va monitoriza impactul aprecierii monedei euro asupra economiei şi asupra stabilităţii preţurilor, dar "cursul de schimb nu este o ţintă de politică monetară, dar este important pentru creştere şi stabilitatea preţurilor", a precizat Mario Draghi, preşedintele BCE. Şeful Băncii Centrale Europene a mai arătat că rata de schimb este aproape de nivelul mediu pe termen lung.

CURIERUL NATIONAL

Inflaţia va fi încătuşată abia la final de 2013

Proiecţia BNR este pentru o inflaţie de 3,5% în 2013, la limita superioară a intervalului ţintit de instituţie. În prima jumătate a anului rata anuală a creşterii preţurilor se va menţine în afara acestui coridor. Deficitul de cerere şi ancorarea anticipaţiilor legate de cursul de schimb ar urma să stea la baza procesului dezinflaţionist. Banca Naţională a României a ratat ţinta de inflaţie în anul 2012, însă dinamica preţurilor ar urma să revină în intervalul vizat de instituţie către finalul anului.

Dacia a produs 400.000 de Duster

Uzina Vehicule Dacia de la Mioveni a fabricat automobilul Dacia Duster cu numărul 400.000, a anunţat joi constructorul auto. Vehiculul, un Laureate 4x4, de culoare gri platine, va fi livrat unui client din Franţa, principala piaţă de export a mărcii Dacia. În prezent, Duster reprezintă în jur de 45% din producţia totală zilnică realizată la Uzinele Dacia, se arată într-un comunicat al constructorului auto. Modelul Duster a fost lansat în martie 2010 la Salonul Auto de la Geneva, iar în cei aproape trei ani 95% din producţia modelului a fost exportată, în special în ţările Europei Occidentale. Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, Duster a fost anul trecut cel mai vândut model la export (135.189 unităţi), corespunzător unui procent de 42% din numărul total de autoturisme livrate pe plan extern.

De unde mai poate face bani statul

Toată lumea se preocupă cum să repună economia într-o poziţie de creştere şi cum se poate face acest lucru folosind politica fiscală. Toţi vor creştere, dar în esenţă aproape toate măsurile fiscale, oricât de creative sunt soluţiile, nu par a duce la creştere deloc, a declarat Angela Roşca, Managing Partner, TaxHouse - Taxand România, la un eveniment de specialitate. "Sunt trei tendinţe importante în toată Europa: lărgirea sferei de impozitare, majorarea accizelor şi impozitarea tranzacţiilor din sectorul financiar.

De ce atâta mister în jurul sorţii RASDAQ?

CNVM a trimis în atenţia Ministerului de Finanţe un proiect legislativ de restructurare a pieţei RASDAQ, al cărui conţinut nu l-a dat publicităţii. Comisia spune că propunerea de act normativ apără interesele acţionarilor, însă nu avem detalii dacă se prevede că emitenţii vor rămâne sub supravegherea instituţiei sau dacă OPP vor fi obligatorii înainte de delistare. Surse din piaţă au declarat pentru Curierul Naţional că încă din decembrie au fost urgentate încercările de clarificare a statutului pieţei RASDAQ prin consultări între BVB şi CNVM. Consiliul Bursei a votat prin corespondenţă în data de 28 decembrie 2012 o iniţiativă privind transformarea pieţei RASDAQ în sistem alternativ de tranzacţionare şi care a fost depusă la autoritatea de reglementare a pieţei de capital pe data de 8 ianuarie a.c.

EVENIMENTUL ZILEI

EVZ L-A PRINS PE PRIMAR CU MINCIUNA! Oprescu, selecţie trucată pentru sediul Primăriei

Primarul general s-a dat de gol: ştia dinainte ce firmă va câştiga concursul pentru noul sediu, unde chiria e de 2,7 milioane de euro pe an. Minciuna edilului-şef al Capitalei a fost bine regizată. În 2008, el a anunţat că va muta Primăria Generală din clădirea situată pe bulevardul Regina Elisabeta, vechiul sediu urmând a intra în renovare. Mai mulţi consilieri generali au dezvăluit, pentru EVZ, că nu au fost informaţi niciodată cum s-a ales sediul şi ce firme au participat la selecţie. Reporterii EVZ au vrut să afle cum şi când s-a organizat procedura de selecţie în urma căreia s-a ales clădirea cu 14 etaje, situată pe Splaiul Independenţei, unde Municipalitatea stă acum cu chirie substanţială. O şedere care pare să se permanentizeze suspect, de vreme ce, la vechiul sediu, lucrările merg cu viteza melcului.

Cadou de la Mona pentru prietenul Vlasov: Registrul Comerţului!

Una dintre cele mai profitabile instituţii de stat este la un pas să ajungă sub controlul avocatului PNL, Mihail Vlasov. Miza: zestrea imobiliară şi încasările anuale de 130 milioane de lei. Unul dintre oamenii de încredere ai lui Mihail Vlasov, Vasile Bar, vicepreşedinte al CCIR, a declarat, ieri, că instituţia doreşte întoarcerea RC de la Ministerul Justiţiei în subordinea CCIR, susţinând că şi mediul de afaceri vrea acelaşi lucru. El a mai spus că, din informaţiile sale, şi Mona Pivniceru doreşte acest lucru fiindcă nu ar face decât "să repare o greşeală". "Vrem, într-adevăr, Registrul fiindcă a fost al nostru, noi l-am creat. În perioada 1990-2002, RC a fost al CCIR. RC este, în prezent, în subordinea Ministerului Justiţiei, iar miza o reprezintă zestrea imobiliară de 60 milioane de lei în întreaga ţară, încasări anuale de 130 milioane de lei şi baza de date a tuturor firmelor din România.

NEMŢII DAU PESTE NAS UNGURILOR. Johannis: minoritatea germană nu agreează autonomia pe criterii etnice

Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România, Klaus Johannis, a îndemnat la calmarea spiritelor în relaţiile diplomatice dintre Ungaria şi România. "Astfel de lucruri nu se rezolvă prin declaraţii ambalate. România şi Ungaria sunt state vecine şi ar fi bine să ne înţelegem". "Eu personal nu agreez autonomia pe criterii etnice şi aceasta este şi poziţia FDGR. Credem în autonomia locală, în autonomia culturală, dar nu pe criterii etnice. Altfel, lucrurile intră într-o zonă sensibilă, ale cărei potenţiale manifestări le-am mai avut în apropiere, mă refer la fosta Iugoslavie", spune Johannis. Preşedintele FDGR a catalogat discuţiile din ultimele două zile drept "un scandal artificial".

FLAGRANT. Şefa de cabinet a Marianei Câmpeanu este cercetată pentru fapte de corupţie!

Două consiliere de la Ministerului Muncii sunt cercetate de DNA pentru fapte de corupţie. Este vorba de şefa de cabinet a ministrului şi consiliera acesteia. Potrivit unor surse judiciare este vorba de Iuliana Coruţ, şefă de cabinet a ministrului şi consilierul Paula Manuceanu. Cele două sunt cercetate pentru posibile infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă. Potrivit unor surse judiciare, procurorii au organizat ieri un flagrant la sediul ministerului Muncii, iar denunţătorul avea pe el echipament audio-video.Cei doi angajaţi ai Ministerului ar fi fost înregistraţi în timp ce un om de afaceri le-ar fi oferit mită în schimbul rezolvării unor probleme contractuale cu ministerul. "M-am săturat! Nu mai pot! Mă obligaţi să fac numai acte de corupţie. Nu mai pot. Îmi dau demisia!", ar fi spus Mariana Câmpeanu într-o şedinţă a PNL, la începutul acestui an.

Cum a vrut Becali să conducă PNL-ul

Latifundiarul a încercat să-l convingă pe Crin Antonescu să-l mai pună o dată pe liste. De data asta, pentru alegerile din PNL. Nu i-a ieşit. Chiar dacă nu a obţinut o funcţie în PNL, Becali are rolul său în USL. Acesta are misiunea de a racola parlamentari, în special de la PP-DD. De fapt, imediat după alegerile din decembrie, Becali a dezvăluit că 12 dintre parlamentarii PP-DD au fost "infiltraţi" în formaţiunea lui Dan Diaconescu de catre un fin de-al său, mai exact Florin Pandele, primarul din Voluntari şi soţul senatoarei PSD Gabriela Vrânceanu Firea.

Regionalizarea îi încaieră pe Frunzăverde şi Dragnea

Proiectul de regionalizare a României a provocat o tamponare la vârf în USL, între vicepremierul social-democrat Liviu Dragnea şi vicepreşedintele liberal Sorin Frunzăverde. Dragnea l-a acuzat voalat pe preşedintele CJ Caraş-Severin că ar fi dat drumul pe piaţă propriei sale variante de regionalizare. "Guvernul nu îşi asumă niciun fel de variate care circulă pe internet sau pe diverse surse. Cel apărut (...) este un document care nu are nicio legătură cu proiectul oficial de regionalizare şi descentralizare al Guvernului României," a spus Dragnea. Acesta a comentat că documentul este elaborat de "un domn director de la o agenţie de dezvoltare regională de undeva din Banat". "Probabil că sunt unii oameni care vor să-şi facă imagine pe ideea de regionalizare", a spus Dragnea. Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma (PSD), a ieşit şi el la atac, acuzând că documentul "este un proiect de lege făcut subversiv de directorii regiunilor de dezvoltare".

Jocuri de culise cu directorul general de la Oltchim

Ministerului Economiei a anunţat ieri că directorul general al Oltchim, Mihai Bălan, se va retrage din funcţie peste 30 de zile. "După acest termen, convenit în cadrul discuţiilor, acţionariatul Oltchim Râmnicu Vâlcea va desemna succesorul domnului Mihai Bălan", se menţiona în comunicat. Potrivit informaţiilor care circulă în cadrul combinatului, autorităţile ar pregăti pentru Bălan o funcţie multe mai înaltă, de secretar de stat în unul din ministerele cu profil economic. Numirea ar putea fi o mulţumire pentru felul în care a fost gestionată situaţia de la Oltchim. Tensiunile sociale au fost destul de puţin prezente la combinat, deşi perspectivele sunt tot mai sumbre.

JURNALUL NATIONAL

Summit-ul Consiliului European, un fiasco? Marea Britanie pune condiţii, Franţa ar negocia şi nu prea, Cehia ameninţă cu dreptul de veto

Summitul Consiliului European, dedicat discuţiilor pe tema bugetului multianual al Uniunii Europene, a început cu o întârziere de câteva ore. Summitul a început la ora 20.45 (21.45, ora României), cu aproape cinci ore mai târziu, după o serie de întrevederi pentru a se încerca depăşirea divergenţelor persistente privind bugetul multianual al Uniunii Europene. Înaintea summitului, premierul britanic, David Cameron, s-a întâlnit cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. David Cameron a avertizat că ar putea bloca acordul privind bugetul multianual al UE dacă acesta nu va fi redus.

Gigi Becali: "Dacă voi fi condamnat, vă jur că mut şi mormintele părinţilor mei din ţara asta"

Gigi Becali a confirmat existenţa unei discuţii între patru ochi cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, dar spune că s-a hotărât să rămână în PNL, fără să mai aştepte termenul de 7 zile care i-a fost acordat pentru a lua o decizie. "Gata, m-am hotărât! Rămân în PNL. Nu trebuie să îi comunic această decizie preşedintelui. Trebuia să îi comunic dacă îmi dădeam demisia. Nu m-a dat nimeni niciun ultimatum. A fost o discuţie pe care stabilisem să o avem după alegeri, după ce se mai liniştesc apele. Să vedem ce facem, mă întorc în PNG, rămân în PNL... Vă jur că dacă la proces, pe 11 februarie, se dă un alt verdic, dar vă spun eu că nu se va da, o să mut şi mormintele părinţilor mei din România. Nu o să vreau nici să mai respir în ţara asta."

Băsescu, înainte de plecarea la Bruxelles: Miza noastră la acest summit este legată de agricultură

Preşedintele Traian Traian Băsescu a făcut declaraţii în salonul oficial al Aeroportului "Henri Coandă". Şeful statului urmează să plece la Bruxelles, unde are loc reuniunea Consiliului European la care urmează să se stabilească bugetul UE pentru perioada 2014-2020. Primul subiect pe agendă: Contributia comertului international la cresterea economica si la angajari. Noi avem ca prioritate solicitarea ca acordul de asociere UE - Moldova sa fie finalizat cat mai rapid, astfel incat in noiembrie, la Vilnius, sa fie semnat acest acord. Vom încerca şi o soluţie cât mai bună pentru plăţile pentru agricultură, dar şi ca dezvoltarea sistemelor de irigaţii să fie introdusă pentru România.

Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României, ne dă veşti bune

'De regulă, în analizele agenţiilor de rating şi ale investitorilor străini este luată în calcul analiza datoriei publice, dar la fel importantă este şi datoria privată. Aici avem o confluenţă între macroeconomie şi microeconomie şi vedem în ce fel este afectată economia. România îndeplineşte trei dintre cele cinci criterii de la Maastricht, respectiv pentru evoluţia cursului de schimb, deficitul bugetar şi datoria publică totală, care este de 38% din PIB, mult sub nivelul maxim admisă de 60%. Suntem în afara criteriilor de la Maastricht cu rata inflaţiei, care depăşeşte cu 0,6% criteriul admis. Al doilea criteriu pe care România nu-l îndeplineşte se referă la dobânzile pe termen lung care la 6,67% depăşesc cu 1,3% criteriul de la Maastricht', a afirmat Lazea.

NATIONAL

Giovanni Becali si-a pregatit fuga in Brazilia!

In 12 noiembrie anul trecut, hotararea Curtii de Apel Bucuresti cadea ca o ghilotina peste lumea fotbalului romanesc. Condamnarile cu ani grei de inchisoare primite cu executare i-au luat prin surprindere pe cei implicati in "Dosarul transferurilor", mirati atat de severitatea pedepselor primite, cat si de "pocainta" altor colegi de lot, in frunte cu Gica Popescu, Gigi Netoiu si Jean Padureanu. Prinzand de veste ca George Copos este pe punctul de a ceda in fata presiunilor DNA, care intre timp au obtinut condamnarea sa si intr-un alt dosar, Giovanni Becali si-a dat seama ca zilele sale petrecute in libertate sunt pe terminate. Cel putin la noi in tara...Din informatiile pe care procurorii sustin ca le au, Giovanni ar fi apelat inclusiv la ajutorul fostei sale sotii, columbianca Stella Narda, pentru a-i inlesni fuga in America de Sud, cea mai probabila destinatie a exilului sau fiind Brazilia.

Exclusiv "Cazul Patriciu": imensele minciuni ale casei de avocatura Nestor. Dezvaluiri GRELE!

Asa cum "National" a prevazut strategia de tergiversare a casei de avocatura Nestor, facuta de avocata Ana Diculescu-Sova in dosarul de partaj intentat de Dana Patriciu, aparatorii afaceristului au mintit in instanta, obtinand amanarea. Motivele invocate de firma Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) in fata magistratilor au fost doua: ca au fost angajati recent si ca Dinu Patriciu nu se poate deplasa, fiind in perioada de convalescenta dupa transplatul de ficat.

Ce jocuri de putere face RTV

Doua stiri de senzatie au spart monotonia dupa amiezii de ieri. Prima: ministrul Muncii, Mariana Campeanu este audiata la DNA si, doi: Codrut Marta ar fi fost rapit, iar Elan Schwartzenberg "pare sa fi fost implicat". Desi RTV mai avea putin si o baga pe Mariana Campeanu direct in arest, DNA a repus repede adevarul in drepturi: nu este inceputa nicio urmarire penala pe numele doamnei in cauza, Directia are in lucru doar un dosar in care sunt cercetati un director si un consilier din cadrul Ministerului Muncii. A doua bomba se refera la Codrut Marta, sef de cabinet al fostului presedinte ANAF, Sorin Blejnar. Numele lui Marta revine in actualitate la pachet cu acela al afaceristului Elan Schwartzenberg, despre care se spune la RTV ca "pare sa fi fost implicat in disparitia (rapirea) lui Marta".

Băncile centrale au un "naş", neales, netransparent, imun fata de taxe si in afara vizorului legilor naţionale

Băncile centrale, cu politicile lor mai mult sau mai puţin transparente, au un "naş", neales, netransparent, imun fata de taxe si in afara vizorului legilor nationale, informează Wall Street Journal. Acest "Il capo di tutti capi" este Banca pentru Reglementari Internationale (BRI), cu sediul in Elvetia si cu sucursale in Hong Kong si Mexico City. In prezent, BRI este mult mai putin cunoscuta decat era in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, când spăla banii naziştilor. Acum este "creierul" a 58 de banci centrale, o "caracatita" care dicteaza, practic, mersul economiilor, prin mecanismele financiare instaurate de elita, indiferent de ce vor sa faca politicienii unei tari.

PUTEREA

Vîntu ar putea fi eliberat condiţionat, Comisia Penitenciarului Jilava a dat aviz favorabil

Comisia de eliberare condiţionată din cadrul penitenciarului Bucureşti-Jilava a dat aviz favorabil, joi, în privinţa eliberării lui Sorin Ovidiu Vîntu, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Georgiana Gherman. Ea a precizat că în luarea acestei decizii comisia a ţinut seama de faptul că Vîntu a executat două treimi din pedeapsa privativă de libertate pe care o primise. Gherman a spus că avizul va fi trimis instanţei de judecată, care va decide dacă îl va elibera sau nu pe Sorin Ovidiu Vîntu, avizul comisiei penitenciarului fiind unul consultativ.

Clauzele abuzive din contractele de credit nu pot fi atinse

Noul Cod de procedură civilă, ce va intra în vigoare pe 15 februarie 2013, nu va aduce românilor care au contractat credite la bănci în ultimii ani nici o uşurare la plata ratelor. Aceasta întrucât Executivula amânat până în luna iulie, la cererea FMI, prevederile din noul Cod care puteau determina eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele (inclusiv din cele de credit). În schimb, Guvernul a adus o altă modificare Legii 193/2000, ce va avea efect din 15 februarie 2013: hotărârile instanţelor de fond la sesizarea Protecţiei Consumatorilor sunt supuse numai apelului.

BNR: Propuneri pentru trecerea la euro

Comitetul de trecere la moneda euro din cadrul Băncii Naţionale a României urmează să prezinte în această lună Consiliului de Administraţie al BNR şi Guvernului un material cu propuneri privind ţinta de adoptare a monedei europene, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Întrebat care este orizontul ţintă pe care şi-l asumă instituţiile abilitate, printre care şi banca centrală, pentru adoptarea monedei euro, şeful BNR a spus că nu a fost stabilit încă nici un termen.

Soarta RAFO, în balanţă

Acţionarul majoritar, Iakov Goldovsky, şi administratorii societăţii comerciale RAFO au anunţat că se vor pronunţa asupra situaţiei de la rafinăria din Oneşti "într-o săptămână", a declarat Ion Marian, liderul sindicatului Rafinorul, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, "până la primirea deciziei, cei 600 de salariaţi care se află încă în şomaj tehnic se vor întoarce la lucru începând de luni, 11 februarie, dar abia de miercurea viitoare vom vedea ce li se va da de muncă şi ce s-a hotărât pentru viitor". La începutul acestuia an, administratorii de la RAFO au lansat ideea că 700 dintre cei aproape 1.000 de salariaţi ar putea fi concediaţi, pentru că "efortul financiar al rafinăriei la capitolul cheltuieli de personal este uriaş", în condiţiile în care nu s-a obţinut finanţarea pentru aplicarea unui proiect în valoare de peste 300 de milioane de euro vizând reconversia producţiei rafinăriei.

Bursa zvonurilor: Şpagă pentru ASF

Fostul preşedinte al Comisiei de Supraveghere pentru Asigurări (CSA), Angela Toncescu, care a fost în centrul mai multor scandaluri din domeniu, dar şi în atenţia ANI şi DNA, face mari eforturi să fie aleasă printre cei 15 viitori membri ai Consiliului noii autorităţi financiare, ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiară. După ce a încercat pe la liberali unde a primit un categoric NU, doamna cu pricina s-a întors către un vechi colaborator al său, nimeni altul decât Micky Şpagă (alias senatorul USL Şerban Mihăilescu). Micky Şpagă o promovează din toate puterile pe Toncescu pentru locul călduţ din consiliul ASF.

ROMANIA LIBERA

PSD, de partea ANI, spre furia PNL

Pentru prima oară de la instalarea actualului Parlament, PSD şi PNL s-au situat pe poziţii divergente în privinţa modificărilor la Legea Statutului Parlamentarilor solicitate de preşedinte. În centrul disputei dintre PSD şi PNL s-a aflat articolul care prevede că parlamentarii declaraţi incompatibili de ANI îşi pot pierde mandatul dacă nu contestă decizia în instanţă în termen de 15 zile. Articolul răspundea solicitării preşedintelui Băsescu din cererea de reexaminare a Legii Statutului care a fost trimisă luni Parlamentului, dar şi recomandărilor Comisiei Europene din Raportul MCV publicat săptămâna trecută.

Răfuială în Majlis. Tensiuni şi confruntări publice între clanurile puterii din Iran

O afacere de mită accentuează tensiunile dintre clanul preşedintelui Ahmadinejad şi cel al fostului său protector, atotputernicul ayatollah Khamenei, ghidul spiritual al revoluţiei iraniene. Apropierea alegerilor prezidenţiale acutizează aceste tensiuni în spatele cărora se află bani şi reţele de influenţă. Ieri, ayatollahul Khamenei a cerut liderilor politici să înceteze certurile, care de câteva zile deţin prima pagină a ziarelor. În Iran, neînţelegerile dintre preşedintele Mahmoud Ahmadinejad şi Ali Larijani, preşedintele Parlamentului nu mai sunt un secret, dar în această săptămână ele au atins un stadiu mult mai violent. Acuzele de o parte şi de alta au fost aruncate chiar în incinta Parlamentului (Majlis), anunţând o campanie electorală cu iz de gherilă pentru prezidenţialele din iunie.

ZIARUL FINANCIAR

Cohn, om de afaceri: Dacă te uiţi la economia noastră, cred că leul e nejustificat de puternic. Cursul ar trebui să fie de 5,5-6 lei/euro. Isărescu, BNR: Cursul este acum în echilibru, apropiat de fair value

"Dacă te uiţi la capacitatea noastră economică, cred că leul e nejustificat de puternic. Pentru economie, cursul ar trebui să fie de 5,5-6 lei/euro, ceea ce ar fi excelent, pentru că ar da un avânt exporturilor, în condiţiile în care importurile de materii prime nu sunt atât de importante şi avem resurse interne extraordinare. Cred că astfel România ar deveni foarte competitivă", a declarat Vladimir Cohn. În schimb, guvernatorul BNR Mugur Isărescu susţine că actualul curs este cel corect şi că acesta este determinat şi de piaţă. "Încercăm să atenuăm deviaţia de la fair value a cursului de schimb, să îl păs­trăm într-o zonă de echilibru şi credem că am reuşit în bună măsură", a declarat guvernatorul.

Draghi, BCE: Supraveghetorii trebuie să aibă puterea să concedieze şefii băncilor comerciale care nu sunt competenţi

Supraveghetorii ar trebui să aibă posibilitatea să evalueze şefii băncilor comerciale şi să îi concedieze, dacă, din diferite motive, nu corespund poziţiilor pe care le ocupă şi nu sunt competenţi, consideră Mario Draghi, presedintele Băncii Centrale Europene (BCE). El a fost întrebat la conferinţa de presă de după decizia de politică monetară, organizată la Frankfurt, dacă consideră că se poate învăţa o lecţie din scandalul Monte dei Paschi, respectiv faptul că băncii centrale a Italiei ar trebui să i se acorde puterea de a concedia şefii băncilor comerciale.

Cel mai important proces pentru stat: Electrica cere la Paris penalităţi de 250 mil. euro de la CEZ, Enel şi E.ON.

Statul român, prin Electrica, îşi caută dreptatea la Paris în chestiuni care privesc neîndeplinirea clauzelor din contractele de privatizare de către greii europeni ai energiei. Cel mai nou raport al Curţii de Conturi arată că sumele pe care investitorii străini le-au adus ca majorări de capital atunci când au cum­părat distribuţiile de energie nu s-au dus de fapt în investiţii, lucru care contravine obligaţiilor contractuale. Astfel, Electrica, singura companie controlată de stat activă în domeniul distribuţiei şi furnizării de energie electrică, un business de 1,5 mld. euro, este sau urmează să intre în procese cu toţi giganţii europeni care au cumpărat în perioada 2005-2008 cinci din cele 8 filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb