REVISTA PRESEI - 11.06.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 11 iunie 2010

ADEVĂRUL

Revoluţia de la Târgul de Carte

La cele mai importante lansări de ieri, de la Târgul de Carte Bookfest, publicul a putut vedea glonţul care l-a ucis pe Ceauşescu şi pe tânărul care l-a insultat pe Iliescu. Cu câteva minute înainte ca Grigore Cartianu să le arate cititorilor cartuşul extras din zidul unităţii militare de la Târgovişte, un student striga către Ion Iliescu: "Criminalule!".

Un doctor din patru a dat medical ilegal

"Poliţia concediilor" a verificat, în trei săptămâni, 1.540 de doctori care au eliberat certificate de boală. Majoritatea sancţiunilor au fost date pentru hârtii completate incorect sau care lipseau din dosarul pacientului. Din banii strânşi de pe urma amenzilor s-ar putea finanţa tratamentul anual a 90 de bolnavi de cancer sau bugetele lunare a trei secţii de urgenţă, susţine Ministerul Sănătăţii.

Robert Turcescu a refuzat interimatul la şefia TVR

Directorul general al postului de radio Realitatea FM, Robert Turcescu, a declarat joi pentru hotnews.ro că a refuzat postul de director general al TVR."Mi s-a propus varianta unui mandat interimar de şase luni şi am declinat oferta. Nu te poţi duce la un război cu o jumătate de sabie, călare pe o jumatăte de cal", a zis Robert Turcescu, potrivit sursei citate.

Băsescu se răfuieşte cu Parlamentul din cauza moţiunii

Preşedintele a cerut ieri Parlamentului să voteze moţiunea în acest weekend, pe motiv că s-ar depăşi termenele pentru dezbatere. Mircea Geoană a respins convocarea Birourilor Permanente, pentru devansarea moţiunii. Opoziţia îl acuză pe preşedinte de încălcarea separaţiei puterilor în stat.

China poate reaprinde criza globală

Miracolul economic chinezesc începe să semene cu un motor supraturat, care poate ceda în orice moment, cu efecte dezastruoase pentru pieţele din întreaga lume. Cu o piaţă imobiliară inflamată, o monedă subevaluată şi o industrie bazată excesiv pe exporturi, dar mai ales cu un sistem bancar neperformant, China ar putea trece oricând de la extaz la agonie.

CURENTUL

Deşteptări, de Tia Şerbănescu

Toate partidele şi-au luat propriile măsuri anticriză: PSD şi PNL au anunţat că parlamentarii care nu votează marţi moţiunea de cenzură vor fi daţi afară din opoziţie iar cei din PDL care o votează vor fi excluşi de la putere. Deşi fiecare tabără se declară la adăpost de surprize, unele s-au şi produs: dnii Crin Antonescu şi Dan Voiculescu ar fi dispuşi să devină premieri cu condiţia "să nu se bage Băsescu peste ei". Good point! Deşi e mai crud decât copţii săi camarazi, Fidel şi Felix, dl Ponta s-a abţinut de la autopropunere preferând doar dărâmarea guvernului.

Premierul de la Chişinău demască manevrele lui Vîntu de peste Prut

Pe principiul "Gura păcătosului adevăr grăieşte!", premierul Republicii Moldova a recunoscut ieri, în cadrul unui interviu oferit pentru Hotnews, că Sorin Ovidiu Vîntu a venit la începutul acestui an în Republica Moldova şi a vorbit cu fiecare dintre liderii politici de la Chişinău. "Personal, am vorbit cu domnul Sorin Ovidiu Vîntu, dar a fost o discuţie care a vizat probleme la general. Eu, această investiţie (Publika TV - o televiziune înfiinţată de SOV la Chişinău pe tiparul Realitatea TV - n.r.) pe care a făcut-o - nu ştiu sigur că dânsul, că nu am vorbit direct de această investiţie", a declarat Filat într-un limbaj fâstâcit.

Toader: " Este prematur să se vorbească despre restructurarea Guvernului"

În replică la zvonurile pe surse apărute în presa centrală din ultimele zile cu privire la iminenţa unei remanieri a Cabinetului Boc, liderul grupului deputaţilor PDL de la Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat ieri că trebuie făcută restructurarea Guvernului pentru a se reduce numărul de secretari de stat şi de agenţii, arătând faptul că o discuţie privind reducerea ministerelor ar fi prematură.

Reducerea comisionului de rambursare anticipată redeschide lupta pentru clienţi

Intrarea în vigoare a noii Ordonanţe care reduce nivelul comisioanelor de rambursare anticipată la maximum 1% pentru toate împrumuturile, inclusiv retroactiv, pentru creditele aflate în derulare, elimină barierele din calea refinanţării creditelor vechi, iar băncile vor fi forţate să reducă costul împrumuturilor vechi pentru a-şi păstra clienţii, spun analiştii.

CURIERUL NAŢIONAL

Luptăm împotriva evaziunii sau a firmelor?

Biriş: Măsurile proiectului de combatere a evaziunii fiscale sunt împotriva business-urilor, şi nu a contrabandei. Camera de Comert American in Romania (AmCham): Propunerile Guvernului vor creşte birocraţia fără eficientizarea activităţii de control. Mediul de afaceri nu a fost consultat cu privire la aplicabilitatea practică şi impactul acestor măsuri în economie.

Afaceriştii ruşi vânează CET Giurgiu

Controversata privatizare a societăţii giurgiuvene Uzina Termoelectrică Giurgiu pare să fie aproape de final, CET-ul urmând să fie vândut integral, prin Consiliul Judeţean, firmei Global International 2000, controlată indirect de către investitori ruşi. Valoarea tranzacţiei este de 21,7 milioane lei, cumpărătorul asumându-şi şi datoriile uzinei, de peste 88 milioane lei (peste 20 mil. euro). Firma Global International 2000 este controlată de Global Energy Investment SRL, condusă de către Boris Golovin, care, potrivit presei centrale, este reprezentantul în România al oamenilor de afaceri ruşi Oleg Deripaska şi Igor Ziuzin.

Nicolae Ţucunel: Capitalul românesc mai reprezintă doar 15% din economia României

Vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, totodată preşedinte al CCI Braşov, Nicolae Ţucunel, ne-a declarat că nu mai are încredere în Guvernul României, după ce doi miniştri au anunţat "cu lejeritate" că în campania electorală "au minţit şi că nu mai vor să mintă". Ţucunel a arătat că în acest moment se încearcă "exterminarea capitalului românesc, existând afacerişti străini care doresc să cumpere societăţile româneşti, profitând de oportunitatea oferită de criza economică". "Capitalul românesc mai reprezintă doar 15% din economia românească, iar Guvernul nu are pârghii să relanseze economia în aceste condiţii....

Locuinţele din zonele bune ale Capitalei nu sunt tocmai case de lux

Pe piaţa închirierilor din România există foarte puţine oferte care se adresează segmentului de lux. Eduard Uzunov: "Există 5-6 oferte în zonele bune ale Bucureştiului"

Încadrarea unei locuinţe în segmentul de lux doar pentru faptul că este poziţionată în centrul Capitalei nu este o clasare tocmai corectă, de aceea multe oferte din această piaţă nu sunt tocmai case de lux. De aceea şi oferta spre închiriere de locuinţe care pot fi numite într-adevăr "de lux" este foarte limitată în Bucureşti, susţin specialiştii de la Regatta.

Retailerii se agaţă cu disperare de Cupa Mondială

Companiile profită de popularitatea acestor evenimente pentru a-şi mări vânzările. Cupa Mondială de Fotbal este considerată de retailerii europeni ca fiind un prilej de a-şi creşte vânzările, promiţând că vor înapoia banii celor care cumpără produsele lor, dacă o anumită echipă câştigă, potrivit New York Times. În funcţie de ţara care va câştiga Cupa Mondială de Fotbal, care începe azi în Africa de Sud, anumiţi retaileri s-au oferit să înapoieze banii clienţilor care au cumpărat televizoare, maşini, sisteme de navigaţie sau vacanţe.

900.000 lei, strânşi în trei săptămâni din amenzile pentru concedii medicale ilegale

336 medici au fost sancţionaţi sau avertizaţi. 51 de certificate au fost respinse de la plată. Restricţiile impuse medicilor de familie şi pacienţilor care cereau concedii medicale fără a avea într-adevăr nevoie de ele au început să dea roade. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, în numai trei săptămâni de la intrarea în vigoare a actului normativ care impunea noile reguli, la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (FUAS) s-au strâns în plus peste 900.000 lei din amenzile aplicate şi sumele încasate ca urmare a respingerii de la plată a concediilor medicale care au fost eliberate ilegal.

EVENIMENTUL ZILEI

Începe thrillerul în Africa de Sud

Cel mai important eveniment fotbalistic pleacă azi la drum, dar întrecerea este pusă în umbră de infracţiunile care au dat-o deja peste cap. Odată cu concertul susţinut aseară, pe stadionul din Soweto, de cântăreaţa columbiană Shakira, a pornit la drum cea dea 19-a ediţie a Cupei Mondiale la fotbal, găzduită în premieră de o ţară de pe Continentul Negru, Africa de Sud.

Preţul căldurii se va dubla din iarnă

Edilii Bucureştiului "au cre ionat" un proiect în baza căruia familiile care în sumează venituri "de peste 2.500 - 3.000 de lei" (după cum a precizat directorul RADET) ar urma să plătească integral preţul gigacaloriei (adică 300 de lei/gigacalorie faţă de 119 lei în prezent). Această diferenţă se va traduce, în factura la întreţinere, printr-o sumă mai mult decât dublă pentru apă caldă şi căldură.

Gulea refuză şefia TVR, Boc ar prefera-o pe Culcer

Retragerea lui Robert Turcescu din cursa pentru TVR a aruncat PDL în aer: Stere Gulea a refuzat oferta, pe lista scurtă se află Rodica Culcer şi Cezar Ion. Democrat-liberalii au intrat ieri în vrie la gândul că riscă să rămână cu Alexandru Sassu la şefia TVR până la toamnă. Planul iniţial de a-l numi săptămâna viitoare pe Robert Turcescu interimar a fost dat ieri peste cap, prin anunţul brusc al retragerii sale.

Ce şanse au Nabucco şi South Stream

Cele două proiecte au în continuare dificultăţi, iar datele anunţate pentru primele livrări de gaze către statele vest-europene sunt incerte. Grupul rus Gazprom a anunţat că este gata să înceapă construcţia conductei South Stream în 2013, potrivit Ria Novosti. Un nou termen, după ce premierul rus, Vladimir Putin, declarase în aprilie că lucrările vor demara în prima jumătate a lui 2012 şi vor fi definitivate în 2015. Şi totuşi, ruşii îşi continuă "maratonul" negocierilor cu statele care ar putea fi ţări de tranzit ori posibili cumpărători.

Economiseşti o rată pe an dacă faci refinanţare acum

Calculele făcute de "Evenimentul zilei" arată că un credit luat în prezent care să-l acopere pe cel contractat în urmă cu trei ani vă aduce o rată lunară mai mică cu 10 euro. Graţie dobânzilor la credite care s-au diminuat pe parcursul ultimului an, dar şi a ultimelor decizii luate de guvern în legătură cu eliminarea comisionului de rambursare anticipată, împrumuturile au devenit ceva mai ieftine. Dacă aţi încerca, în prezent, să accesaţi un credit pentru a-l acoperi pe cel deja luat, aţi avea o rată ceva mai mică, pe aceeaşi perioadă de timp rămasă.

FINANCIARUL

Vass Lawyers a asistat contracte de achiziţii publice de peste 100 mil. euro

Firma de avocatură Vass Lawyers, a surorii consilierului prim-ministrului Andreea Paul Vass, a asistat în 2009 contracte de achiziţii publice în valoare de 100 de milioane de euro. Cu o nonşalanţă de neimaginat, Andreea Paul Vass afirma ieri, într-un comunicat de presă, ca niciun contract de achiziţii publice nu a fost derulat în 2009 de sora sa de când aceasta a devenit consilier pe probleme economice al prim-ministrului.

Românii şi-au luat în 2009 aproape 95.000 de ani de concediu medical

Numai în primul trimestru din acest an s-au dat peste 913.000 de concedii, plătite cu 255 de milioane de lei. Fie că lucrează în mediul privat, fie la stat, românii suferă de boala statului acasă. Cel puţin aşa reiese din statistica CNAS. Doar anul trecut suma reprezentând indemnizaţia de asigurări sociale plătită de FNUASS pentru "suferinţa" angajaţilor a depăşit 230 de milioane de euro. Bani plătiţi, de altfel, pentru aproximativ 25 de milioane de zile de concediu medical, adică aproape 69.000 de ani calendaristici sau 94.917 ani în zile lucrătoare, fără a mai lua în calcul "liberele" Sărbătorilor legale.

Germania cumpără din Elveţia alt CD cu date fiscale

Împreună cu landul Saxonia inferioară, statul german a achiziţionat în Elveţia un al doilea CD cu date fiscale ale unor presupuşi evazionişti. Informaţiile vizează 20.000 de clienţi ai băncilor elveţiene, cu nume, adrese, conturi. Autorităţile de la Berlin nu au dezvăluit preţul plătit dar, potrivit unor prime estimări, datele cuprinse pe CD vizează 1.700 de persoane de pe tot cuprinsul Germaniei şi sume totale de 280 mil. euro.

GÂNDUL

Copii de 11 ani, amendaţi de Fisc pentru că nu au declarat veniturile realizate în "Cocoşelul neascultător"

Statul român a recuperat 5 lei de la un evazionist minor, care nu şi-a declarat veniturile realizate jucând în piese de teatru precum "Snoave cu Păcală" sau "Cocoşelul neascultător". Alţi cinci evazionişti cu vârste între 11 şi 17 ani sunt în vizorul Fiscului. Un minor a fost amendat deja cu 5 lei, iar alţi cinci au intrat în atenţia Fiscului din Vrancea, după ce aceştia au omis să îşi declare veniturile realizate anul trecut jucând în mai multe piese ale Teatrului Municipal din Focşani.

Un milion de bucureşteni vor plăti de trei ori mai scump apa caldă şi căldura

Primăria Capitalei nu va mai subvenţiona gigacaloria celor cu venituri de peste 3.000 de lei. Cei cu salarii şi pensii minime se vor încălzi şi spăla gratis. Pentru mai mult de jumătate dintre bucureştenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare facturile la apa caldă şi căldură se vor tripla. Afirmaţia îi aparţine lui Sorin Oprescu. El a declarat că se lucrează la proiectul unei hotărâri, care, dacă va fi aprobată, bucureştenii cu venituri de peste 3.000 de lei vor plăti integral preţul gigacaloriei.

JURNALUL NAŢIONAL

427 de "graşi" în cârca lui Boc

Institutii peste institutii, comitii si comitete sub banul public. După ce preşedintele Traian Băsescu l-a criticat public pe "grasul" sistem bugetar care s-a căţărat în cârca "slabului" sistem economic privat, Guvernul începe să cânte iar aria restructurării agenţiilor guvernamentale. Anul trecut însă, tot premierul Emil Boc a făcut tam-tam pe comasarea celor 226 de astfel de instituţii în doar 112 şi reducerea cu 9.000 a numărului de posturi publice.

Cum zboară 213.000 de euro către Havana sau Dubai

Ministerul Educaţiei condus de Daniel Funeriu organizează trei licitaţii pentru "servicii de transport aerian, în valoare de aproape 900.000 de lei. Cel mai mare contract pus la bătaie de minister a fost publicat chiar ieri pe site-ul licitaţiilor publice şi are o valoare estimată totală de 539.410 lei, adică peste 120.000 de euro, pentru "servicii de transport aerian pe bază de grafic". Graficul vizează un contract pe termen de şapte luni, pentru destinaţii numeroase de pe glob, de la Havana la Dubai sau Abu Dhabi.

Restructurare portocalie la AVAS

Majoritatea salariaţilor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) care au dat în judecată instituţia deoarece le-au fost reduse salariile au fost avansaţi în funcţie. În schimb, angajaţii docili care au înghiţit găluşca, în legătură cu reducerile salariale, sunt pe lista celor care urmează a fi disponibilizaţi.

ROMÂNIA LIBERĂ

Africa în centrul lumii

Mondialul pleacă la drum azi, la Johannesburg, meciul de deschidere fiind Africa de Sud-Mexic. Până acum, niciodată în istoria competiţiei ţara gazdă nu a pierdut acest meci. Ne-ar fi plăcut să fim şi noi acolo, însă fotbalul ne-a pedepsit şi vom urmări cel mai mare eveniment sportiv al anului 2010 de acasă, în faţa televizorului. Nu vom participa la prima Cupă Mondială jucată în Africa, însă avem palida consolare că patru jucători care evoluează în Liga I autohtonă, grecul Kapetanos, slovacii Kuciak şi Kozak şi ivorianul Kone, vor fi acolo împreună cu naţionalele ţărilor lor.

Falimentul moral al presei

Narcisistă dincolo de orice limită, obsedată de influenţă, putere şi senzaţional, agresivă în tentativele constante de a impune o agendă progresistă, presa şi-a uitat misiunea fundamentală: să relateze fapte. Faptele nu sunt nici democratice, nici dictatoriale. Realitatea nu ar trebui să fie nici supusă la vot, nici impusă prin decret. Dacă lumea arată ca un loc haotic şi inospitalier este şi pentru că mass-media nu mai ştie şi nici nu mai vrea să traseze linia dintre fapte şi ideologie. La noi, această abdicare morală este evidentă în cazul aşa numitelor "televiziuni de ştiri"" care produc orice mai puţin ştiri.

Europa, guvernată de o ţară care nu se poate guverna

Scindarea ţării şi independenţa principalei sale regiuni, Flandra, au monopolizat campania electorală şi slăbesc şansele ca Belgia să aibă un guvern funcţional după alegerile de duminică. Regatul care adăpos-teşte instituţiile europene şi euro-atlantice trece în această duminică prin alegeri generale, al căror rezultat pare imposibil de prezis, într-atât vechile coduri ale convieţuirii politice şi etnice din Belgia au fost date peste cap în actuala campanie electorală. Pentru prima oară, un partid care întruneşte cel mai mare număr de intenţii de vot în Flandra şi-a anunţat ca obiective ofi-ciale abolirea monarhiei, obţinerea independenţei Flandrei şi, implicit, dispariţia Belgiei.

De ce nu afişează bancomatele comisionul?

Clienţii români nu sunt înştiinţaţi direct cu privire la comisionul de retragere, spre deosebire de utilizatorii din alte ţări. Băncile locale percep unele dintre cele mai mari comisioane din Europa pentru retragerile de numerar de la bancomat. În acelaşi timp, România ocupă unul dintre ultimele locuri din regiune în ceea ce priveşte utilizarea cardului direct la comercianţi fiind astfel fruntaşă în ceea ce priveşte retragerile de la ATM-uri. În acest context, mai ales că nivelul de educaţie financiară al românilor nu este unul tocmai de top, bancomatele locale ar putea fi tehnic adaptate încât să afişeze comisioanele percepute pentru fiecare retragere în parte.

ZIARUL FINANCIAR

Statul taie cheltuielile cu salariile şi pensiile. Mingea relansării este la companiile private. Cum comentati?

Dacă proiectele de legi privind scăderea salariilor şi pensiilor vor trece de Parlament, pasul doi va fi relansarea economiei, pe care nu o pot face decât firmele private. Dacă statul şi-a asumat scăderea salariilor şi pensiilor pentru a nu majora taxele şi frâna astfel business-ul, se poate considera că acum "mingea" relansării economiei se află în "curtea" companiilor. Ce le lipseşte în acest moment firmelor pentru a trece la investiţii şi angajări? Pieţele, finanţarea, iniţiativa? Ce mai trebuie să facă statul pentru a impulsiona businessul companiilor?

Inflaţia lunară în mai a coborât la 0,15%. Deflaţie la alimente

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,42% în urma creşterii uşoare a preţurilor de consum cu 0,15% în luna mai, cifrele fiind în linie cu estimările analiştilor. Preţurile produselor alimentare s-au redus cu 0,1%, înregistrând prima diminuare de după septembrie anul trecut, în contextul scăderii consumului populaţiei. Notă discordantă au făcut fructele proaspete, care s-au scumpit cu 1,8%, şi legumele, cu preţuri mai mari cu 1,6%.

Dobânzile urcă iar la lei şi la euro

Clienţii cu rate la credite încep să simtă la buzunar efectele tensiunilor de pe pieţele financiare, pe măsură ce dobânzile reîncep să urce la lei, dar şi la euro. Indicatorii de pe pieţele monetare interbancare - atât pe plan local, Robor, cât şi în zona euro, Euribor - sunt din nou în creştere după ce coborâseră considerabil în primăvară, ceea ce înseamnă că şi clienţii care au credite al căror cost este legat de aceştia vor avea de suportat rate mai mari.

Comenzile din industrie şi-au revenit, spune Kober

Aurel Kober, proprietarul producătorului de vopsele Kober din Piatra-Neamţ, susţine că în prima jumătate a anului au revenit comenzile din industrie de la producătorii de confecţii metalice şi utilaje care lucrează pentru export, după ce în aceeaşi perioadă a anului trecut comenzile se prăbuşiseră. Declaraţia lui Kober vine în urma datelor publicate săptămâna aceasta de către Institutul Naţional de Statistică şi care arată că în aprilie exportul a crescut cu 33% faţă de luna similară din 2009.

Pe ce se bazează revenirea exporturilor: textilele pierd locul 2, în favoarea auto

Structura exporturilor României s-a îmbunătăţit în ultimii ani, însă continuă să reprezinte un procent redus în PIB, de circa 30%, având un potenţial limitat de stimulare a creşterii economice, potrivit analiştilor. Maşinile şi echipamentele de transport continuă să aibă ponderea cea mai mare în comerţul extern al României, urmate de produsele manufacturate.

UE este dispusă să majoreze programul de 750 mld. euro

Preşedintele Uniunii Europene Herman Van Rompuy a spus că pachetul financiar în valoare de 750 mld. euro va fi majorat dacă nu va fi suficient pentru a soluţiona criza datoriilor din Europa, scrie Bloomberg. El a fost primul lider din cadrul UE care a exprimat ideea unui fond mai mare. "În prezent, nu există niciun indiciu că va veni o cerere pentru a pune acest plan salvator în practică", a spus Van Rompuy. "Iar dacă planul se dovedeşte insuficient, răspunsul meu este simplu: atunci vom face mai mult."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb