• ADEVARUL
• Şansele României de intrare în Schengen se zguduie din temelii
Acţiunile USL riscă să compromită eforturi le făcute în ultimii ani pentru ca România să treacă în faţa cancelariilor occidentale drept un partener credibil care îşi poate reforma justiţia. Primul avertisment serios că ultimele acţiuni ale Guvernului de la Bucureşti ne-ar putea lăsa afară din Schengen au venit de la cel mai înalt nivel: comisarul pentru justiţie, Viviane Reding. La nivel decizional, în Consiliul European, nu mai este deloc sigur că România va mai putea conta pe sprijinul Germaniei care, alături de Franţa, a fost parte a aşa numitului compromis al aderării în două etape. "Dacă nu vor exista asigurări foarte credibile şi acţiuni concrete din partea Guvernului român în privinţa restabilirii statului de drept în România, ţara ar putea pierde ani întregi în procesul de integrare deplină în UE", a spus Reding.
"Prietenul" Schulz către Ponta: la referendum trebuie cvorum
Ordonanţele de urgenţă ale premierului Victor Ponta nu sunt cea mai potrivită metodă de a rezolva problemele ţării, a declarat preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, fost lider al grupului socialiştilor care i-a ţinut constant apărarea şefului Executivului de la Bucureşti în ultimele săptămâni. În ultimele zile însă, tonul lui Schulz s-a schimbat şi primele îndoieli au fost exprimate de social democratul german în presa franceză. Şeful PE a recunoscut că "nu a avut cea mai prietenoasă discuţie pe care doi prieteni o au" şi i-a cerut premierului Ponta să dea asigurări că la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu să fie asigurat cvorumul necesar, conform deciziei CCR .
• DNA a stopat "negocierile mafiote" ale procurorilor PSD pentru Parchete
Procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru sunt urmăriţi penal pentru că îşi negociau la vârful USL funcţiile de procuror general al României şi de şef al DNA. Birourile lor de la CSM au fost percheziţionate. Direcţia Naţională Anticorupţie a declanşat o anchetă fără precedent în Justiţia din România. Procurorii George Bălan, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, şi Marcel Sâmpetru, detaşat la aceeaşi instituţie, îşi negociau funcţiile de procuror general al României şi cea de şef al DNA. Ancheta procurorilor anticorupţie a început după ce DNA îl intercepta pe comisarul-şef Mihai Vlad, de la SIPI Ilfov, cercetat pentru luare de mită.
• Manualul USL de ocolit decizia CCR
Ponta a promis la Bruxelles că referendumul va fi organizat conform deciziei CCR, dar USL a ales calea cea mai lungă de aplicare. Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va fi organizat conform deciziei Curţii Constituţionale, procedura urmând să fie reglementată de către Parlament, a declarat, la Bruxelles, premierul Victor Ponta, precizând că l-a asigurat în acest sens pe preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Afirmaţiile lui Ponta au venit în contextul în care bătălia politică şi juridică pe Legea referendumului se încinge la Bucureşti. USL vrea să îl demită pe Băsescu după o ordonanţă de urgenţă care nu prevede niciun cvorum de prezenţă, în timp ce PDL invocă decizia Curţii Constituţionale care a validat Legea referendumului, cu condiţia participării a 50% plus unu din alegători.
• CTP: Băsescu mizează pe greşelile USL. Copilul ţinut în braţe la discurs reprezintă o tehnică de manipulare
Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV discursul lui Traian Băsescu spunând că preşedintele suspendat nu a făcut altceva decât să folosească greşelile adversarilor, însă a precizat că tehnicile folosite de acesta ar putea fi pe cât de folositoare, pe atât de dăunătoare. "Lucrurile s-au mai schimbat în acest moment, după ieşirea publică a lui Traian Băsescu. Acesta le-a comunicat susţinătorilor săi că merge la victorie în referendum, deci nu merge pe ideea câştigării la 'masa verde', prin neîndeplinirea cvorumului. Traian Băsescu declanşează, în clipa aceasta, lupta reală în referendum, fără neapărat această plasă de siguranţă a invalidării prin cvorum".
• Spania este în fierbere
Măsurile de austeritate anunţate de Guvernul de la Madrid i-au determinat pe minerii spanioli să vină în capitală pentru a protesta. Între manifestanţi şi forţele de ordine au avut loc confruntări violente. Sute de mineri spanioli, aflaţi în grevă din luna mai, au venit pe jos din nordul ţării la Madrid. Au plecat, în urmă cu 19 zile, din regiunile Asturias, Castilia şi Leon şi Aragon, au parcurs sute de kilometri pe jos, iar marţi, după ce au ajuns, au mărşăluit pe străzile capitalei cu lămpile frontale şi căştile pe cap, în semn de protest faţă de reducerea cu 63% în acest an a ajutoarelor publice din sectorul minier. Agitând drapelele regionale, minerii, în haine de lucru, au trecut prin faţa Palatului Moncloa, reşedinţa premierului Mariano Rajoy, strigând "noi suntem mineri, nu terorişti".
• Ultimii bani de la UE pentru fermele mijlocii
Mâine se închide ultima sesiune de primire a cererilor de finanţare europeană. În cadrul Măsurii 141, destinată fermelor de semisubzistenţă, se acordă 1.500 de euro anual. Ministerul Agriculturii a prelungit în mai multe rânduri sesiunea de depunere a proiectelor pentru Măsura 141 - "Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă", ultimul termen fiind vineri, 13 iulie. Aceasta va fi ultima sesiune de finanţare din perioada bugetară comunitară 2007-2013, următoarea fiind posibilă din 2014. Măsura 141 este cuprinsă în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi beneficiază de o alocare totală de 112,7 milioane de euro. Fiecare fermă eligibilă în parte poate primi 1.500 de euro anual, timp de cinci ani, în cadrul acestui mecanism de finanţare.
• Guvernul elen s-a angajat să renegocieze planul de austeritate convenit cu UE şi FMI
Guvernul elen de coaliţie şi-a reiterat, miercuri, angajamentul de a renegocia planul de austeritate dictat de creditorii externi, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, a precizat purtătorul său de cuvânt, Simos Kedikoglou, informează AFP. Afirmaţiile sale au fost făcute la sfârşitul unei întrevederi între premierul conservator Antonis Samaras, liderul partidul socialist PASOK, Evangelos Venizelos, şi cel al Stângii democratice Dimar, Fotis Kouvelis, care participă la un nou guvern de coaliţiei rezultat în urma alegerilor de la 17 iunie.
• CURENTUL
• Reţeaua Voicu II: Procurorii Bălan şi Sâmpetru - atac de tip mafiot, pe mâna USL, la vârful Justiţiei
Procurorii DNA au destructurat, ieri, o nouă reţea de crimă organizată constituită la cel mai înalt nivel şi care era parte a structurii mafiote desemnate să pună în aplicare planul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi de preluare a controlului justiţiei, prin acapararea a două dintre cele mai importante funcţii din sistem: conducerea DNA şi a Parchetului General. În reţea apar personaje ale căror discuţii, interceptate de procurorii anticorupţie, dezvăluie natura mafiotă a USL şi a intenţiilor acesteia. Avem de-a face, de fapt, cu un complot organizat de personaje corupte din interiorul sistemului de justiţie, care prin traficarea de informaţii secrete, sustrase cu ajutorul unor cârtiţe de la vârful unei importante filiale a DGIPI, îşi negociau poziţiile de la vârful celor două instituţii vizate de conducerea USL.
• Berlinul şi Parisul i-au trântit uşa în nas lui Ponta
Rând pe rând uşile cancelariilor europene sunt trântite direct în nasul premierului român Victor Ponta, semn de preţuire dacă interpretăm aceste gesturi în cheia ultimelor declaraţii halucinante ale premierului român. Imediat după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu de către Parlament, vinerea trecută, Ponta anunţa, într-o conferinţă de presă în care a apărut alături de Crin Antonescu, faptul că în această săptămână se va deplasa la Bruxelles, Berlin şi Paris pentru a-i convinge pe demnitarii europeni că în România nu a avut loc nicio lovitură de stat şi că USL respectă statul de drept, legile , etc. Între timp, vizitele la Paris şi Berlin au fost anulate, guvernul făcând publice doar informări legate de deplasarea de două zile la Bruxelles.
• CURIERUL NATIONAL
• Porsche Finance Group, condus din august de Christoph Binder
Porsche Finance Group va fi condus, de la începutul lunii august, de Christoph Binder, fost director general al Porsche Bank Croaţia, care îl va înlocui pe Alexander Nekolar, numit membru în Consiliul de Administraţie al Porsche Bank AG din Salzburg, a anunţat compania. "După cinci ani în România, Nekolar a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al Porsche Bank AG din Salzburg", se arată într-un comunicat al Porsche Finance Group. Binder are o experienţă de peste 10 ani în consultanţă, dezvoltarea afacerii şi management strategic. În vârstă de 43 de ani, Binder vine în România după şase ani în care a ocupat poziţia de director general al Porsche Bank în Croaţia.
• Victor Ponta cere soluţii de sprijinire pentru agricultorii afectaţi de secetă
Premierul a spus că în şedinţa de ieri a Guvernului a fost informat că sectorul agricol este afectat de seceta din ultima perioadă. El vrea ca soluţiile să fie definitivate până la sfârşitul acestei săptămâni. Premierul Victor Ponta a cerut ministrului Agriculturii ca, împreună cu ministrul Finanţelor şi cel al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, să îi prezinte soluţii de sprijinire a agricultorilor în perioada de secetă. El a arătat, în şedinţa de ieri a Guvernului, că a fost informat că sectorul agricol este afectat de seceta din ultima perioadă şi a cerut ministrului de resort soluţii de sprijinire a agricultorilor. Premierul a cerut ca soluţiile să fie definitivate până la sfârşitul acestei săptămâni.
• Aurul - sau cum să te pui în carantină faţă de sistemul financiar
Un raport al grupului bancar austriac Erste spune că aurul poate constitui atât o protecţie la inflaţia creată de băncile centrale, cât şi în cazul unui scenariu deflaţionist care să survină. Politica dobânzilor zero promovată în aceşti ani favorizează o apreciere a aurului. Analiştii Erste pun o ţintă de preţ de 2.000 dolari pe uncie pentru următoarele 12 luni şi una de 2.300 dolari pe uncie pe termen lung. Aurul cunoaşte un proces de remonetizare, iar percepţia din pieţe se schimbă treptat, în sensul că acesta este privit mai degrabă ca ban decât ca o marfă. Analiştii de la Erste recomandă aurul ca variantă de economisire şi acţiunile companiilor miniere care au în exploatare zăcăminte aurifere ca investiţii.
• François Hollande s-a dus la Londra să vorbească de o "Europă cu mai multe viteze"
David Cameron şi-a schimbat poziţia faţă de François Hollande, pe care l-a vexat grav în perioada campaniei sale prezidenţiale, refuzând să-l întâlnească şi sprijinindu-l deschis pe Sarkozy. Premierul britanic este serios fragilizat politic în plan intern, aflat sub o presiune puternică a aripii anti-Europa din propriul partid al conservatorilor. Cameron este interesat de relaţii apropiate cu Franţa şi cu celelalte ţări ale zonei euro, în ieşirea lor din criza economică şi financiară, UE fiind o importantă piaţă de desfacere pentru produsele britanice. François Hollande s-a aflat acum două zile în prima sa vizită oficială în Marea Britanie de la instalarea sa la Elysée.
• Grecia ar putea ajunge ca Bulgaria - săracă, dar financiar disciplinată
Potrivit analistului bulgar Ivan Krastev, previziunile sale optimiste din urmă cu 20 de ani au fost că Bulgaria va deveni ca Grecia. Acest lucru înseamnă "democratică moderată, dar moderat coruptă". Acum, a adăugat el, sunt speranţe ca Grecia să ajungă ca Bulgaria - slabă, dar financiar disciplinată şi neprovocând probleme majore pentru ceilalţi "- aşa începe analiza finală a "Economistul", dedicat Bulgariei. Până în prezent, Bulgaria a rezistat crizei economice şi crizei din zona euro. Şomajul a crescut până la 12%, dar este încă jumătate din nivelul din Grecia şi Serbia.
• Spania va fi obligată să cedeze instituţiilor europene controlul asupra băncilor
Spania va fi obligată să cedeze instituţiilor europene cea mai mare parte a controlului asupra băncilor şi va fi nevoită să impună pierderi investitorilor locali, pentru un program de ajutor financiar de până la 100 de miliarde de euro, potrivit Wall Street Journal, preluat de Mediafax. Cerinţele, incluse în proiectul de acord care însoţeşte ajutorul financiar pentru sectorul bancar spaniol, sugerează că investitorii care deţin obligaţiuni fără prioritate la plată sau acţiuni preferenţiale ale băncilor salvate vor înregistra pierderi. În proporţie semnificativă, aceşti investitori sunt în Spania mici deponenţi, care au cumpărat obligaţiunile prin intermediul sucursalelor bancare.
• EVENIMENTUL ZILEI
• CARACATIŢA CORUPŢIEI. USL a activat reţeaua din justiţie a lui Cătălin Voicu
Planurile senatorului penal Voicu au fost la un pas de a fi puse în aplicare de doi şefi din magistratură. În plin scandal al suspendării preşedintelui Traian Băsescu, Uniunea Social- Liberală (USL) a încercat resuscitarea reţelei senatorului PSD, Cătălin Voicu. Ţinta politicienilor era numirea în funcţiile de procuror general al României şi de şef al DNA a doi magistraţi controversaţi: un membru în CSM, George Bălan şi consilierul acestuia, Marcel Sâmpetru. Pasul doi era blocarea dosarelor penale deschise de DNA liderilor USL. Uneltirile urmau să aibă loc la Palatul Victoria. "Acesta este la DNA, care este la mâna premierului", explica într-o discuţie Bălan. Schimbarea procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, şi a procurorului-şef DNA, Daniel Morar, urma să aibă loc în perioada în care preşedinte- interminar este Crin Antonescu.
• Referendumul i-a ajutat pe Hitler, Carol al II-lea şi Pinochet
Regimuri dictatoriale dure şi-au legitimat puterea utilizând frecvent instrumentul consultărilor populare care, prin diferite metode, putea fi manipulat. Fostul Fuhrer al Germaniei naziste a fost un mare adept al lor. De-a lungul istoriei, organizarea referendumurilor la nivel naţional a fost pusă la cale pentru a legitima gesturi politice controversate şi chiar pentru a acoperi o serie de ilegalităţi. Indiferent dacă ne referim la Germania lui Hitler, la regimurile cu tendinţe dictatoriale din America de Sud sau la Franţa generalului de Gaulle acestea erau convocate doar atunci când existau asigurări că rezultatul va fi cel dorit.
• Ministrul de Interne, Ioan Rus: Pe listele electorale apar 18.308.612 de români
Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat aseară la România TV că pe listele electorale apar 18.308.612, care pot participa la referendumul din 29 iulie. "Eu ca Guvern trebuie să organizez în perfectă legalitate acest referendum. Vrem să facem o comisie de transparenţă ca să vadă lumea cum organizăm referendumul şi să vadă că respectăm legea. Până la referendum, partidele trebuie să se mobilizeze şi să îi îndemne pe cetăeni să vină să voteze", a declarat Ioan Rus la România TV. Curtea Constituţionale a decis luni că Legea Referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Concret, preşedintele Traian Băsescu poate fi demis cu voturile a 50 la sută plus unu din numărul celor care se prezintă la urne, cu condiţia să vină la vot jumătate din populaţia cu drept de vot a României, adică peste 9 milioane de persoane.
• JURNALUL NATIONAL
• ANALIZĂ Cum s-a dezumflat în doar câteva ore balonul DNA privind traficarea funcţiilor de conducere din Procuratură
Miercuri, la ora 9.04, Agenţia Mediafax informa că anchetatorii DNA au descins la sediul CSM, unde fac percheziţii, vizaţi fiind procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru, "care şi-ar fi negociat cu persoane din conducerea USL funcţiile de procuror-şef al DNA şi de procuror general al României". Stupefacţia a fost totală şi pentru învinuiţi, când s-au aflat faţă în faţă cu anchetatorii DNA şi au aflat acuzaţiile propriu-zise, în care nu se zice nimic nici de politicieni din conducerea USL şi nici nu li s-au prezentat dovezi că şi-ar fi negociat numirile în locul lui Morar şi Kovesi. Ca şi în alte situaţii, procurorii lui Daniel Morar au preferat însă să livreze pe piaţă un dosar umflat artificial - negocierea funcţiilor de conducere din Procuratură de către conducerea USL - în locul unui dosar penal referitor la corupţia din magistratura română.
• Reţeaua Blejnar: Miliardara din casa de chirpici din Kogălniceanu. "Îţi închipui, dacă undeva la 10 miliarde intrau odată în cont..."
Observatorul Antenei 1 a ajuns la pionul din schema de evaziune care l-a trimis pe Sorin Blejnar în faţa procurorilor, alături de alte nume grele. O femeie simplă căreia i s-au pus în spate milioanele de euro pe care le-ar fi furat reţeaua. Dintr-o casă de chirpici, a condus, fără să ştie, pentru câteva sute de lei pe lună, o afacere diabolică. A povestit, în exclusivitate, reporterilor Antenei 1, cum s-a lăsat amăgită. Nu i-au zis că au fraudat statul cu peste 15 milioane de euro. Printr-o schemă complicată, cei 17 membri ai reţelei au cumpărat între 2011 şi 2012 peste 33 de mii de tone de motorină. Le vindeau apoi către diverse firme fantomă, care aveau grijă să transforme motorina în păcură, în acte. Una dintre aceste firme s-a dovedit a fi această casă de chirpici femeii din satul Viişoara, comuna Cobadin. Aici se făceau tranzacţii de milioane de euro şi nimeni nu plătea accize către stat.
• Marta, biletul de călătorie al lui Sorin spre blejnărie. Dispărutul, arestat în contumacie, este interfaţa dintre evazionişti şi "palierul de protecţie" Blejnar - Comăniţă
Lotul celor 11 reţinuţi în marele dosar de evaziune fiscală instrumentat de DNA, cu pagubă de peste 15 milioane euro, a fost audiat marţi seară, cu uşile închise, de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. În final, 8 dintre inculpaţi, în frunte cu fostul şef al Serviciului de informaţii şI Protecţie Internă constanţa, Dan Florin Secăreanu, au fost arestaţi pentru 29 de zile. Fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă, a primit interdicţie de părăsire a ţării. Ceilalţi şase membri ai grupării, care se sustrag urmăririi penale, fac obiectul unui dosar separat. Arestarea lor a fost decisă în contumacie. Cinci din şase au primit mandat. Printre ei, şI Codruţ Marta.
• Remus Borza: "Machitski a venit la negocierile Alro cu Hidroelectrica. Ne-am plăcut, a fost dragoste la prima vedere, dar oferta a rămas ca-n tren"
Oligarhul rus Vitali Machitski, proprietarul grupului Vimetco, a venit la Bucureşti pentru a participa la discuţiile dintre Hidroelectrica şi Alro, cel mai mare client al producătorului de stat. Cu toate acestea, oferta făcută de ruşi pentru energia hidro este în continuare departe de aşteptările pe care Hidroelectrica, societate aflată în insolvenţă, le are. "Ne-am plăcut, a fost dragoste la prima vedere, dar totul a rămas ca-n tren. Machitski a fost fermecător, jovial dar oferta comercială a dânşilor e încă departe de ceea ce ne dorim", a declarat pentru Jurnalul Naţional Remus Borza, partener la Euro Insol, firma desemnată de instanţă ca administrator judiciar pentru insolvenţa Hidroelectrica.
• EXCLUSIV: O bancă i-a scris ministrului Ioan Rus despre cât de răi sunt clienţii poliţişti
Banca cu cele mai multe procese cu clienţii din România a decis să ducă conflictul la un alt nivel. Conducerea Volksbank a adresat o scrisoare ministrului de interne Ioan Rus prin care îl informează că mai mulţi angajaţi ai MAI au o atitudine potrivnică băncii, tendenţioasă, împotriva deontologiei specifice profesiei poliţiştilor, şi cere intervenţia ministrului în acest conflict.
• NATIONAL
• In lesa cui ramane Justitia?
Politicul stranuta si justitia se gripeaza. Actiunile DNA din ultimele zile confirma ca in Romania se duce un razboi pe viata si pe moarte. Aflata tot timpul sub presiunea mediului politic, justitia este disputata acum de toate partile aflate in conflict. Altfel spus, cine pune mana pe DNA, Parchet, DGIPI etc. devine automat marele castigator.
• Meci nul intre Hidroelectrica si "baietii destepti"
Administratorul judiciar al Hidroelectrica a avut ieri negocieri cu magnatul rus Vitali Matchitski, patronul combinatului Alro. Acesta nu prea vrea sa plateasca in plus pentru energia electrica. Discutiile, care vor fi purtate cu fiecare dintre "baietii destepti", au avut in vedere renegocierea contractului de energie ieftina dintre Hidrolelectrica si Alro, cel mai mare consumator de energie electrica din Romania. La momentul numirii ca administrator judiciar la Hidroelectrica a firmei Euro Insol, coordonatorul acesteia, Remus Borza, era pus pe fapte mari."Pot anula orice contract pagubos, si pe cele cu < baietii destepti >, si altele", avertiza Borza. El a si-a temperat insa tonul ieri. "Meci nul. Nici noi nu i-am convins pe ei, nici ei pe noi.
• Gitenstein drege busuiocul stricat de USL
Chiar daca a batut palma cu actuala putere, americanii nu inghit prostiile facute de uselisti si il scot din nou pe ambasadorul Gitenstein la inaintare. Un ambasador care a sesizat pericolul incalcarii cu buna-stiinta a deciziei CCR cu privire la referendum si a decretat: "Este inacceptabil un referendum care nu este in concordanta cu Constitutia, acest lucru ar provoca intentionat o criza constitutionala foarte periculoasa". Culmea coincidentei, cu doar cateva ore inainte, Victor Ponta cerea convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, in vederea corelarii cu decizia CCR a tuturor textelor de legi referitoare la referendum.
• Organizatia Mondiala a Muncii avertizeaza: vin valuri de someri si lupte de strada
De la inceputul crizei, din 2008, firmele europene au lasat pe drumuri 3,5 milioane de angajati, dar raul abia acum vine. Actuala criza va mai "produce" peste 4,5 milioane de someri, fiind asteptate mari miscari sociale si chiar lupte de strada. Reprezentantii Organizatiei Mondiale a Muncii (OMM) au avertizat ieri ca guvernele statelor UE trebuie sa ia masuri concrete pentru sustinerea pietei muncii, altfel criza economica va fi urmata de una de ordin social. In prezent, doar in zona euro se inregistreaza un somaj de peste 11%, numarul celor fara loc de munca ridicandu-se la peste 17 milioane. OMM atrage atentia intr-un raport ca la acestia se vor mai adauga alti 4,5 milioane de someri, daca guvernele continua cu actualele masuri de austeritate.
• PUTEREA
• Victor Ponta, la Înalta Poartă
Premierul Victor Ponta se află la Bruxelles pentru a-i convinge pe partenerii europeni că nu au de ce să fie îngrijoraţi de situaţia politică din România. Ieri-seară, Hannes Swoboda, liderul Grupului europarlamentar al socialiştilor, a declarat, într-o conferinţă de presă comună cuVictor Ponta, că va accepta orice decizie a Comisiei Europene în urma analizei pe care Executivul european urmează să o facă săptamâna viitoare asupra celor întâmplate la Bucureşti. Preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz, tot din Grupul socialiştilor, a spus că Victor Ponta l-a asigurat, "după discuţii nu tocmai prietenoase în spatele uşilor închise", că va lua măsurile pentru aplicarea deciziei Curţii Constituţionale privind desfăşurarea referendumului de demitere a preşedintelui Băsescu.
• Comisia de Etică şi-a stabilit regulamentul pentru verificarea plagiatului
Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti (UB) s-a reunit astăzi având pe ordinea de zi definitivarea Regulamentului propriu de organizare şi funcţionare şi autosesizarea instituţiei de învăţământ superior în cazul acuzaţiilor de plagiat aduse premierului Victor Ponta. "A fost definitivat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de Etică, ce va fi validat în şedinţa Senatului Universităţii din Bucureşti din data de 18 iulie 2012. De asemenea, a fost ales preşedinte al Comisiei de Etică domnul prof. dr. Marian Popescu", spun reprezentanţii instituţiei.
• Forumul de investiţii "Implicarea Chinei în dezvoltarea regiunii Dunării"
"Evenimentul face parte din strategia noastră de relaţii externe şi reprezintă o premieră pentru regiune. Pe lângă oportunitatea unui dialog constructiv între iniţiatori şi potenţiali finanţatori, forumul oferă participanţilor şi posibilitatea de a-şi forma o imagine completă asupra mediului investiţional şi de afaceri din întreaga zonă. De asemenea, prin invitarea unor consultanţi de top, inclusiv de la Bruxelles, şi a unor specialişti de marcă în domenii cu potenţial, am dorit să venim în sprijinul iniţiatorilor de proiecte cu informaţii de calitate, care să-i ajute în acordarea proiectelor la cerinţele reale ale economiei regionale", a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în deschiderea Forumului de investiţii "Implicarea Chinei în dezvoltarea Regiunii Dunării".
• ROMANIA LIBERA
• Ce plănuiau Sâmpetru şi Bălan pentru intoxicarea presei cu informaţii despre numirile de la parchete
Din dovezile strânse de anchetatori mai reiese faptul că George Bălan şi Marcel Sâmpetru, ajutaţi de Mirela Plăpcianu (soţia lui Marcel Sâmpetru) şi de Marian Petrache (preşedintele CJ Ilfov) au pus la cale un plan de intoxicare a presei cu informaţii false despre numirile care trebuie făcute la Parchetul General şi DNA.
• EXCLUSIV. Premierul Ponta a picat pe interceptări în timp ce vorbea cu procurorul George Bălan, membru CSM, învinuit pentru corupţie. DNA face percheziţii la CSM, în biroul lui Bălan şi al consilierului său, Marcel Sâmpetru
Doi importanţi oficiali ai Consiliului Superior al Magistraturii- procurorul George Balan şi consilierul Marcel Sâmpetru-sunt anchetaţi deoarece doreau să-şi folosească influenţa pe lângă oameni politici din USL pentru ocuparea posturilor de Procuror General al Romaniei si cel de sef al DNA. Inspecţia Judiciară a declanşat, la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), verificări privind buna reputaţie a procurorilor George Bălan şi Marcel Sâmpetru, informează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Comisarul şef al Şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Ilfov, Vlad Adrian Mihai, este învinuit că a folosit informaţiile nedestinate publicităţii la care avea acces în virtutea funcţiei şi a permis accesul unor persoane neautorizate la astfel de informaţii, susţin anchetatorii DNA.
• Geostrategie. Deşi Ponta visează la banii chinezilor şi ruşilor China s-a reorientat spre Polonia şi Ungaria. Cum a devenit Budapesta poarta de intrare a Chinei în Europa
În timp ce Ungaria şi Polonia se anunţă ca destinaţiile privilegiate ale investiţiilor chineze în Europa Centrală şi de Est, la Bucureşti, Camera de Comerţ nu a fost în stare să ţină investitorii chinezi nici măcar o zi la un forum ce le era dedicat. Aceştia au preferat să plece înainte de încheierea manifestării la Budapesta. Victor Ponta declara într-un interviu din ianuarie 2011 că nu ar mai trebui să împrumutăm bani de la FMI, ci de la Rusia şi China. Nici zece zile mai târziu, preşedinţii Chinei, Hu Jintao, şi Poloniei, Bronislaw Komorowski, semnau la Beijing un parteneriat strategic.
• Ponta, despre refuzul lui Daul, şeful PPE, de a-l întâlni: O grosolănie pe care nimeni nu a mai întâlnit-o în Parlamentul European
Premierul Victor Ponta a comentat miercuri seara refuzul liderului PPE, Joseph Daul, de a avea o întâlnire cu el. "Faptul că un lider de grup politic pune condiţii unei ţări nu s-a mai întâmplat până acum", a spus Ponta, citat de Realitatea.net. "Eu am făcut o solicitare, în calitate de prim-ministru, nu în calitatea mea de social-democrat, pentru că reprezint România în mod legal, de a mă întâlni cu toţi liderii grupurilor politice principale, adică sociali-democraţi, liberali, de verzi şi de populari, inclusiv domnul Daul, chiar dacă declaraţiile domniei sale la adresa României au fost cel puţin exagerate.
• ZIARUL FINANCIAR
• Plata TVA la încasarea facturilor ar da o gură de oxigen companiilor, dar trebuie acordul FMI şi al UE. Reacţiile oamenilor de afaceri
Măsura ar viza firmele cu o cifră de afaceri anuală de mai puţin de 500.000 euro. Condiţia este ca aceste plăţi să se facă prin bancă, nu cash. Plata TVA la încasarea facturii pentru companiile cu cifră de afaceri de până în 500.000 de euro, măsură pe care guvernul doreşte să o introducă în legislaţia fiscală de la începutul lunii august, ar putea să aducă o gură de oxigen pentru firmele care au probleme cu lichidităţile, iar în cazul IMM-urilor ar putea face chiar diferenţa dintre faliment şi continuarea activităţii, însă pe termen scurt există riscul scăderii încasărilor bugetare şi este necesar ca modificarea să fie agreată în prealabil de Comisia Europeană şi FMI.
• Dacă nu vă pricepeţi la economie şi vă preocupă doar scandalul politic, lăsaţi atunci economia pe seama altora şi vedeţi-vă de luptă
În curând se fac patru ani de când primele semne ale crizei s-au instalat în România. Pe la Palatul Victoria au trecut de atunci patru prim-miniştri - Tăriceanu, Boc, Ungureanu şi acum Ponta. Care au depus jurământul în faţa unui singur om: Traian Băsescu. La patru ani de la debutul crizei, aceiaşi oameni îşi încrucişează săbiile încercând să acapareze puterea. La început au negat criza şi suferinţele economiei. Apoi au ignorat-o. Acum, preocupaţi de lupta politică, nu le mai pasă. Dar măcar să fi lăsat companiile de stat, care sunt devalizate de toată lumea, indiferent de culoarea politică, unui management privat sau să le fi privatizat cu totul, sau să le fi listat pe bursă.
• O tranzacţie în transportul naval de marfă scoate la iveală un nou grup de milionari
Divizia de investiţii a Băncii Mondiale a plătit 12 mil. euro pentru 10% din compania de transport naval de marfă controlată de Mircea Mihăilescu, un om de afaceri care a evitat până acum orice ieşire publică. Mircea Mihăilescu, un discret antreprenor, care a evitat apariţiile în presă, a atras International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale, în firma Transport Trade Services (TTS), printr-o investiţie de 12 mil. euro de tip private equity. Investiţia realizată de IFC prin majorarea cu 10% a capitalului TTS scoate la iveală valoarea uneia dintre cele mai mari companii din transportul de marfă. În urma operaţiunii, IFC va deţine circa 9,09% din acţiunile TTS, firma fanion a lui Mihăilescu prin care acesta controlează mai multe companii importante de transport. Valoarea companiei TTS se ridică la 133 mil. euro, potrivit calculelor ZF.