• ADEVĂRUL
• Banii românilor sunt în pericol şi la bancă, şi la saltea
Peste un milion de lei din conturile a 15 braşoveni au fost transferaţi către câteva firme, cu complicitatea unor angajaţi ai Credit Europe Bank. Procurorii au deschis o anchetă, principalul suspect fiind o angajată din conducerea băncii. Cei 15 braşoveni păgubiţi au depus plângeri la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) după ce reprezentanţii Credit Europe Bank le-au spus că nu le pot restitui banii pentru că la mijloc este o fraudă internă.
• Arde Cernobîl: nori radioactivi ameninţă Europa de Est
Particule radioactive colectate de norul de fum format în urma incendiilor din Rusia şi Ucraina riscă să ajungă în Polonia şi ţările baltice. Autorităţile ruse au recunoscut că aproape 4.000 de hectare din zonele contaminate în urma accidentului din 1986 la centrala nucleară sunt afectate de incendii. Meteorologii germani avertizează că este posibil ca norii de fum care colectează particule radioactive să fie purtaţi de curenţi spre estul Europei, în următoarele zile.
• Inundaţii controlate
Mii de locuitori ai metropolei au părăsit oraşul din cauza aerului irespirabil de atâta fum. Cei care au rămas se adăpostesc în instituţii cu sistem de climatizare. Ca să stingă incendiile de vegetaţie în zona capitalei ruse, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a deviat cu 20 de kilometri cursul râului Oka. "Inundarea terenurilor cuprinse de flăcări în sud-estul Moscovei a început. Însă incendiile de vegetaţie care au pârjolit regiunea Moscovei sunt greu de controlat. În aceste foste mlaştini, secate în perioada sovietică, turba arde mocnit până la o adâncime de câţiva metri, uneori chiar şi în timpul iernii.
• Cel mai mare ceas , inaugurat de Ramadam
Odată cu începerea Ramadanului, perioada sfântă de post a musulmanilor, la Mecca a intrat în funcţiune cel mai mare orologiu din lume. Ceasul-gigant domină Marea Moschee din oraşul saudit ce atrage anual milioane de credincioşi. Indonezienii, la rândul lor, se "purifică" într-un mod inedit. Orologiul le arată musulmanilor "ora de la Mecca" pentru ca aceştia să ştie cu exactitate când soseşte momentul rugăciunii.
• Odată cu TVA cresc şi facturile la întreţinere
Chiar dacă statul a menţinut preţurile gazelor şi curentului electric, aplicarea TVA la aceste utilităţi se va vedea în costurile casei. Facturile pe luna iulie, emise în august, vor fi mai mari faţă de cele pe iunie cu 4,2% la gaze şi curent, cu 5,3% la apă şi salubritate şi cu 4,7% pentru telefon.
• Blestemul cheltuielilor deşanţate
Consiliul Fiscal a transmis, ieri, că România este obligată să reducă deficitul bugetar, iar aceasta va adânci recesiunea. Economia nu poate creşte în condiţiile în care diferenţa dintre salariile bugetarilor şi cele ale angajaţilor din privat este de 126%.
• Economii care sfidează criza globală
În timp ce SUA şi Europa se confruntă cu deficite Europa imense, rate ale şomajului şi datorii publice în creştere, există state care prosperă. Australia, Columbia, Peru, Singapore şi Uganda, deşi nu sunt mari puteri economice, au reuşit să creeze locuri de muncă şi să înregistreze creşteri ale PIB. Faptul că state precum China, Canada, India sau Brazilia au trecut cu bine de perioada de recesiune şi că acum economiile acestora cresc nu este o noutate pentru nimeni, având în vedere potenţialul industrial şi resursa umană imensă de care se bucură acestea.
• Statele Unite scumpesc vizele temporare
Ministrul indian al Comerţului, Anand Sharma, a trimis o scrisoare reprezentantului SUA pentru Comerţ, Ron Kirk, pentru a critica decizia "discriminatorie" a Washingtonului de a scumpi vizele temporare pentru muncitorii calificaţi, scrie "The Washington Post". Potrivit proiectului de lege, vizele H-1B şi L - care se acordă temporar pentru muncitorii străini calificaţi - se vor scumpi semnificativ, de la 320 de dolari la 2.320 de dolari, respectiv, de la 320 de dolari la 2.570 de dolari.
• CURENTUL
• Preşedintele Israelului, Shimon Peres, în vizită la Bucureşti
În contextul strângerii relaţiilor dintre România şi Israel, liderul statului israelian, Shimon Peres, va efectua, începând de astăzi, o vizită de două zile la Bucureşti. Vizita survine pe un fundal tensionat, în care ameninţările Teheranului la adresa Israelului se înmulţesc periodic odată cu intensificarea programului nuclear iranian, iar relaţiile dintre Turcia şi Israel cunosc o perioadă de îngheţ total, pe fondul incidentului legat de flotila propalestiniană în urma căruia nouă cetăţeni turci au fost ucişi de militari israelieni.
• Decuplări, de Tia Şerbănescu
A dat criza-n PDL: aşa cum în multe familii scandalurile încep de la bani, şi în PDL au început discuţiile fiindcă nu se mai ajung cu procentele. Unii parlamentari PDL îl critică pe dl Boc fiindcă guvernează în mod păgubos pentru ţară şi sondaje, alţii, precum senatorul Radu F. Alexandru, îi reproşează dlui Băsescu faptul că "anulează autoritatea premierului Boc atât în PDL cåt şi în afara lui" impunându-i decizii fără consultarea partidului aşa cum s-a întâmplat cu fosta alianţă PDL-PSD. Probabil că dl Boc are totuşi ultimul cuvânt în asemenea decizii: da, să trăiţi.
• Bisexualul Dragoş Bucurenci - liderul Noii Stângi
Un nou curent marxistoid răzbate la suprafaţă întrupat de un tânăr lider - Dragoş Bucurenci, ce se consideră, aidoma lui Ion Iliescu, de la care a preluat ştafeta roşie, un "brand" tare de tot. Tânărul e gay la bază dar umblă şi cu fete, sau invers, recomandându-se drept bisexual şi lansând un întreg discurs para politic despre asumarea homosexualităţii dar şi a indentităţii marxiste. Tânărul face parte dintr-un grup cu vederi de stânga care a monopolizat aria de activitate ecologistă din România, un aşa zis curent verde reprezentat la vârf de un Mircea Toma şi Liviu Mihaiu, la rândul lor, la bază, reprezentanţi ai unui alt gen de curent eoliano/mogulian.
• CURIERUL NAŢIONAL
• "Scamatorii" care te scapă de datorii
"Întreprinzătorii" de criză promit că-ţi preiau firma fără ştirea Fiscului şi a băncilor. Cesiunea va fi înregistrată "fără riscul de opoziţie (al creditorilor) şi fără a fi comunicată către ANAF". La finalul procedurii "nu vei mai avea nicio legătură cu vechea ta firmă". Copleşiţi de criza financiară şi de măsurile de austeritate impuse de guvernanţi, mii de oameni de afaceri s-au trezit citaţi în instanţă în cadrul procedurilor de insolvenţă, cot la cot cu reprezentanţii statului şi creditorii. Românul, inventiv dintotdeauna, a găsit însă o soluţie de a-i scoate din impas, dar nu neapărat ilegală, ci mai degrabă la limita legii.
• Inflaţia pe iulie nu a depreciat leul
Moneda naţională a fost ieri ceva mai ferită de deprecierile ample ale celorlalte valute din regiune care au înregistrat deprecieri faţă de euro de până la 1,4%, în cazul celei maghiare, sau 1,2% pentru cea poloneză. Cursul mediu al euro a urcat ieri de la 4,2340 la 4,2404 lei, pe o piaţă fără un istoric deosebit, cu o volatilitate foarte redusă a tranzacţiilor, dar cu o creştere a volumelor, cotaţiile fluctuând într-un culoar îngust, cuprins între 4,2350 şi 4,2420 lei, valori care se înregistrau şi pe finalul şedinţei. Investitorii nu au fost influenţaţi de creşterea cu 50%, în primele şase luni, a deficitului contului curent al balanţei de plăţi la 3,647 miliarde euro sau de majorarea inflaţiei de la 4,38% în iunie la 7,14% în iulie, ei luând deja în calcul aceste date.
• România contribuie la bugetul UE mai mult decât încasează
Agathon: ACPR continuă să solicite Guvernului înfiinţarea unui comitet de monitorizare a situaţiei accesării fondurilor europene. România, stat membru UE din 2007, este singura dintre cele zece ţări care au aderat după 2004 aflată în poziţia de plătitor net la bugetul comunitar, cu un sold negativ de 455,9 milioane euro în perioada 2007-2009 şi o rată de absorbţie a fondurilor de coeziune de numai 10,1% în acelaşi interval. "România este, din nefericire, singura ţară care a aderat la UE după 2004 aflată în poziţia de debitor net, luând în calcul doar fondurile post-aderare", a afirmat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, citat de Mediafax.
• Ford va accelera angajările la Craiova de la anul
Ford menţine angajamentul de a investi în uzina de la Craiova peste 675 milioane euro, iar Automobile va începe angajările în 2011, cu intenţia ca numărul de angajaţi să crească de la 3.500 la 7.000 salariaţi în următorii ani, au afirmat reprezentanţii grupului american într-o întâlnire cu premierul României, Emil Boc, ce a avut loc la Palatul Victoria. Noul preşedinte pentru predicţie şi relaţii privind aspectele de muncă din cadrul Ford, John Fleming, a confirmat angajamentul pentru România şi fabrica de la Craiova, se arată într-un comunicat oficial al Guvernului României.
• Angajaţii Rompetrol vor salarii mai mari - compania nu vede motivul
Aproximativ 200 de reprezentanţi ai sindicatului Petrochimistul au organizat ieri un miting la sediul Rompetrol din Bucureşti, cerând mărirea salariilor angajaţilor de pe platforma Petromidia cu 8-10%, solicitare considerată nejustificată de grup, în contextul crizei şi al rezultatelor financiare negative. "Menţinerea unui echilibru bugetar şi a unei stabilităţi financiare este importantă pentru asigurarea nevoilor operaţionale curente ale unei companii, iar orice scădere neaşteptată a veniturilor poate determina adoptarea unor măsuri drastice pentru compensarea acestora.
• Băsescu: Introducerea cotei unice pe orice fel de venit este o soluţie
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la RRA, că introducerea cotei unice de impozitare pe orice fel de venit i se pare o soluţie, opinând că "orice trăitor într-o ţară este dator un impozit", informează Mediafax. Şeful statului a atras atenţia că, în 2011, deficitul fondului de pensii va fi de 3,6 miliarde euro. Întrebat când va găsi Guvernul soluţiile, el a spus că şi public presează pentru acest lucru şi că este o chestiune de responsabilitate pentru ţară "să ai forţa să-ţi sacrifici voturile".
• Record mondial la creşterea economică - în Singapore
Recent, în Coreea de Sud, la Daejeon, a avut loc o reuniune cu tema "Asia 21", la care au participat miniştri din domeniile financiare şi economice, guvernatori ai băncilor centrale, numeroşi economişti din zona asiatică, precum şi reprezentanţi ai FMI. Analiza situaţiei economiilor - în general prospere - din zona amintită a dus la concluzia - inclusă într-un document final oficial - că Asia are toate şansele să redevină centrul economiei mondiale. Presa internaţională anunţă şi comentează în aceste zile o primă informaţie ce vine să susţină concluzia la care s-a ajuns la Daejeon. Oraşul-stat Singapore a înregistrat în primul semestru al acestui an cel mai înalt ritm de creştere de pe planetă, cu perspectiva de a ajunge, în acest an, la 13 - 15 la sută
• CF propune simplificarea sistemului de taxe
Se ia în calcul şi creşterea bazei de impozitare. Specialiştii cred că ar fi oportună şi mărirea impozitelor pe avere. "În România nu avem o evaziune eminamente ilicită, ci o evaziune care este promovată de lege". Reducerea evaziunii fiscale este o prioritate pentru Consiliul Fiscal (CF), motiv pentru care membrii CF propun eliminarea excepţiilor şi creşterea bazei de impozitare, dar şi simplificarea sistemului de taxe, alinierea impozitelor pe avere la standarde europene (creşterea impozitelor pe stocul de avere), creşterea veniturilor nefiscale prin mai buna administrare a activelor proprietate a statului sau a celor concesionate şi creşterea redevenţelor pentru exploatarea resurselor naturale.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Victor Ponta: "Pe vremea lui Geoană, mogulii influenţau 100% deciziile PSD"
Victor Ponta îl desfiinţează pe predecesorul său la conducerea PSD, afirmând despre Mircea Geoană că era lipsit de viziune şi dependent de patronii trusturilor de presă. "In PSD se va vorbi de Iliescu , Nastase,Ponta si cine va veni dupa mine. Se va sari peste Geoana". "Nu am incredere in Basescu nici daca imi spune buna ziua, ca ma gandesc ca e noapte". Presedintele PSD spune ca nu are de gand sa plateasca cele 8 milioane de euro datorii din campania electoralaa lui Geoana deoarece nu are garantia ca au existat acele cheltuieli.
• Cele 426 de zile de domnie a gripei porcine
Între 20% şi 40% din populaţia lumii a avut A/H1N1, şi astfel oamenii s-au imunizat. Pandemia depăşită oficial marţi a prilejuit teorii ale conspiraţiei şi prognoze sumbre care nu s-au adeverit. Pe 11 iunie 2009, asupra omenirii se adunau nori negri: Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) anunţa începutul pandemiei de gripă porcină. Până la sfârşitul oficial de acum două zile, din cauza temutului virus A/H1N1 au murit peste 18.000 de oameni, cazuri confirmate în laborator. Se poate spune totuşi că am scăpat ieftin: între 20% şi 40% din populaţia lumii a luat virusul, dar jumătate nici n-au avut semne. În total, au fost imunizaţi 350 de milioane de oameni.
• Consiliul Fiscal: Mai bine reduceţi CAS-ul decât cota unică
Angajatorii români ar scoate rapid la suprafaţă mai multe salarii plătite acum la negru dacă guvernul ar reduce contribuţiile sociale, spune Ionuţ Dumitru, preşedintele instituţiei. Dacă guvernul ar decide să taie cotele de contribuţii sociale, o parte din salariile primite în plic ar fi înregistrate la inspectoratele de muncă, crede Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal. El susţine că pe plătitorii români de contribuţii sociale îi motivează să scoată aceste venituri la lumină mai degrabă reducerea cotelor la CAS decât o diminuare a impozitului pe venit.
• "Steaua şi-a luat cel mai slab antrenor pe care l-a avut Oţelul"
Foştii săi elevi de la formaţia gălăţeană, la care Ilie Dumitrescu a debutat ca antrenor în 2001, spun că actualul tehnician al Stelei este un dezastru din punct de vedere profesional. Becali l-a "uns" pe banca tehnică pe Ilie Dumitrescu, jucător reprezentativ pentru Steaua, mai mult pentru a încerca să amortizeze furia suporterilor decât pentru că ar avea încredere în capacităţile lui profesionale. Steaua este cea de-a 13-a echipă din cariera de nouă ani pe care Ilie Dumitrescu o are ca antrenor.
• FINANCIARUL
• România lui Boc: inflaţie peste aşteptări; investiţii -30%;datorie externă de 87 mld. euro
Tabloul este la fel de sumbru când vorbim de deficitul de cont curent, care a crescut cu 50%. Pe ansamblu, economia este în cădere liberă, iar previziunile nu sunt deloc optimiste. Mult-aşteptatul pachet anticriză pare să fie din nou doar o vorbă-n vânt. Datele publicate ieri de INS şi BNR arată care sunt consecinţele instabilităţii fiscale şi a lipsei unei strategii coerente de ieşire din recesiunea economică. O inflaţie mare, după aplicarea noii cote a TVA.
• Vom avea patru reactoare nucleare, dar vom rămâne fără uraniu
Resursele interne pentru aprovizionarea centralei de la Cernavodă mai ajung maximum şapte ani. Resursele mondiale de uraniu ajung pentru cel puţin o mie de ani. România mai are zăcăminte doar până în 2017, în condiţiile în care programul sau nuclear este foarte ambiţios. Mineritul uranifer autohton stă în prezent doar într-o mină, iar investiţiile în prospecţiuni sunt zero.
• Ministerul Economiei scoate la vânzare şi industria de apărare
Pentru a mai face rost de ceva bani la buget, Ministerul Economiei încearcă să privatizeze şi câteva unităţi din industria de apărare. Este vorba de Avioane Craiova, care a mai avut câteva tentative de privatizare, IAR Ghimbav, care a mai fost curtată de marii producători de elicoptere, dar şi de Romaero sau IOR SA. De reorganizare s-a vorbit în cazul Companiei Naţionale Romarm şi cele 16 societăţi comerciale din subordine, al Şantierului Naval Mangalia, al SC Construcţii Aeronautice Braşov, dar şi al SC Uzina Mecanică Orăştie.
• Recolta de grâu, sub estimările iniţiale: 5,7 mil. tone
Recolta de grâu a României va atinge în acest an 5,7 milioane de tone, peste nivelul de 5,2 milioane de tone din 2009, dar cu mult sub estimarea iniţială, de 6,7 milioane de tone, din cauza inundaţiilor, potrivit Ministerului Agriculturii. Până în prezent au fost recoltate 5,6 milioane de tone de grâu de pe 98% din suprafeţele cultivate. Randamentul de pe cele 2,01 milioane de hectare recoltate a fost de 2,78 t/ha. Prognozele oficiale prevedeau iniţial un randament de 3,4 t/ha.
• GÂNDUL
• Românii au ajuns să trăiască mai rău ca bulgarii
Comparaţiile dintre puterea de cumpărare a românilor şi cea a vecinilor nu ne avantajează deloc. Ultimele date colectate după începerea crizei arată că până şi bulgarii trăiesc mai bine ca noi. Potrivit portalului Numbeo.com, una din cele mai mari baze de date referitoare la costul vieţii, un român are salariul mediu net de 373,24 euro, mai mic cu 56 de euro decât cel al unui bulgar. În plus, multe preţuri sunt la noi mai mari.
• Cum s-a rătăcit salariul donat al lui Traian Băsescu
Gândul a remarcat că preşedintele nu apare pe lista donatorilor anticriză pe iulie. Preşedintele şi consilierii săi au reacţionat imediat, dar în mod diferit. Atenţionat de Gândulcă nu se regăseşte pe lista "donatorilor" anticriză pe luna iulie, dată publicităţii marţi de către Ministerul de Finanţe, preşedintele Traian Băsescu s-a făcut foc şi pară. "De plata acestor bani se ocupă Serviciul Administrativ. Am înţeles că persoana care are în sarcină această situaţie este în concediu. Să vină din concediu şi să facă această plată", a declarat preşedintele la Radio România Actualităţi.
• România dă o treime din venituri pe pensii. Doar Grecia ne depăşeşte
România se află pe prima poziţie în rândul noilor state membre în funcţie de cheltuielile cu pensiile în raport cu veniturile. În UE, ocupăm locul al doilea, după Grecia, România alocând mai bine de o treime (36,8%) din ce încasează, după Grecia, care cheltuie 40,5% din venituri, potrivit datelor Consiliului Fiscal. "Trebuie rezolvată în primul rând problema facturii sociale, pentru că România nu o poate susţine. Noi plătim din veniturile bugetare salarii şi pensii şi... cam atât. Pensiile reprezintă prioritatea zero pentru România, pentru că nu putem finanţa la nesfârşit plata pensiilor de la bugetul de stat", susţine Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.
• JURNALUL NAŢIONAL
• Romii evacuaţi s-au instalat în faţa Primăriei din oraşul francez Saint-Etienne
Autorităţile din Saint-Etienne au şters ieri şi ultimele urme ale tabere abuzive din care au evacuat vineri peste 100 de romi români. Dacă pentru îndepărtarea barăcilor ridicate de romi rezolvarea a fost uşoară: un miniexcavator şi un camion, autorităţile nu par, deocamdată, să fi găsit o soluţie şi în privinţa evacuaţilor.
• Dinel Staicu: "Fac lobby cu toţi politicienii, inclusiv cu Boc"
Preşedintele SIF Oltenia, Dinel Staicu, revenit în această poziţie după ce Consiliul de Administraţie l-a suspendat din funcţie ca urmare a condamnării penale de patru ani de închisoare pentru corupţie, susţine că a contactat persoanele importante din politică pentru a face lobby de neeliminare a pragului SIF. Staicu recunoaşte că ar face orice pentru a-i determina pe politicienii care au un cuvânt de spus în privinţa menţinerii legii cu privire la activitatea SIF în forma actuală.
• Bugetul României, cel mai sărac din UE
"Problemele economiei româneşti sunt structurale şi degeaba obţinem o creştere economică dacă nu le corectăm. După ce am turat maşina economică peste potenţial şi am băgat-o în gard, a o lua din nou la drum cu aceeaşi maşină, fără a o repara, poate fi fatal pentru economie", a declarat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economistul-şef al Raiffeisen Bank.
• ROMÂNIA LIBERĂ
• De ce şi-a deschis un extremist maghiar birou la Târgu Mureş
Interviu cu europarlamentarul Szegedi Csanad, din partea formaţiunii de extremă dreapta Jobbik. Euro deputatul de extrema dreapta Segedi Csanad este transant: UDMR nu-I reprezinta bine pe maghiari, dar Jobbik lupta pentru autonomie.
• O bacterie invincibilă atacă Europa
Cercetători microbiologi britanici şi agenţia guvernamentală pentru profilaxie avertizează cu privire la apariţie unei bacterii care rezistă şi la cele mai puternice antibiotice. Supermicrobul originar din India se află deja în Europa şi se poate extinde în spitalele din întreaga lume. Potrivit specialiştilor Health Protection Agency (HPA), agenţia pentru profilaxie a guvernului britanic, superbacteria a fost identificată la peste 50 de pacienţi din 17 spitale din Regatul Unit, dar şi în SUA, Canada şi alte state europene.
• Pe ce aruncă milioanele edilii capitalei
Cheltuieli ilegale cu hainele angajaţilor, contracte cu firme abonate la bani publici şi sporuri diverse, iată ce a descoperit Curtea de Conturi la primăriile din Capitală. Nenumărate sporuri, bani pentru haine sau plăţi ilegale pentru firmele abonate la bani publici, toate acestea reprezintă motivele pe care s-au consumat banii publici în primăriile din Bucureşti, aşa cum reiese dintr-un raport al Curţii de Conturi.
• Bani pentru "ţinută decentă"
În sectorul 1, de la primărie au plecat spre conturile salariaţilor aproape 3,5 milioane lei sub forma celor mai variate bonusuri: spor de fidelitate, indemnizaţie de dispozitiv (care se plăteşte de obicei militarilor - n.r.), primă de Paşte, bani de uniforme, spor de mobilitate şi confi-den-ţialitate pentru consilierii juridici, spor de confi-denţialitate pentru personalul de la cabinetul primarului. În urma dispoziţiilor date de Curtea de Conturi, edilul Andrei Chiliman este obligat acum să recupereze banii.
• ZIARUL FINANCIAR
• Consiliul Fiscal: Banii trebuie să meargă de la salarii şi pensii în investiţii
Angajările masive în sectorul public şi majorarea nesustenabilă a salariilor bugetarilor în perioada de boom economic a adus bugetul într-o situaţie critică. La prima ieşire în public, reprezentanţii Consiliului Fiscal au pledat ieri pentru restrângerea fondului de salarii publice, susţinând că fără consolidare fiscală România nu poate să aibă creştere economică sustenabilă. "Este necesară reducerea facturii sociale prin diminuarea fondului de salarii din sectorul bugetar, reforma sistemului de pensii şi a celui de ajutoare sociale. Reducerea va elibera spaţiu fiscal pentru cheltuieli de capital mai mari", a declarat Ionuţ Dumitru.
• Cea mai mare inflaţie din ultimul deceniu
CreŞterea TVA de la 19% la 24% a adus cea mai mare inflaţie lunară din ultimul deceniu, preţurile urcând în iulie cu 2,6% faţă de iunie, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Inflaţia anuală a ajuns astfel la 7,1%, fiind însă sub aşteptările analiştilor, în contextul în care majorarea fiscalităţii s-a suprapus peste o scădere a consumului".
• Resetarea dobânzilor la creditele vechi aprinde războaie
Zeci de clienţi care au în derulare credite au intrat în conflict cu băncile lor, considerând că le sunt impuse marje prea mari faţă de indicatorii de referinţă de pe pieţele monetare - Euribor pentru euro sau Robor pentru lei. Miza este obţinerea unei reduceri a ratei lunare cu până la 50%. basescu insista
Practic, clienţii consideră că nu pot să beneficieze de nivelul scăzut al indicatorului Euribor (aflat în prezent la niveluri minime istorice, apropiate de 1% pe an) şi să aibă rate mai mici de plată, deoarece băncile le impun marje ridicate.
• Băsescu insistă: Soluţia redresării este impozitarea oricărui venit, deci şi a pensiilor
PreŞedintele Traian Băsescu reiterează că introducerea cotei unice pen-tru orice fel de venit, inclusiv pe cel din pensii, oricât de mic ar fi el, este obligatorie, aceasta fiind soluţia redresării economice. Într-un interviu la Radio România Actualităţi şeful statului a susţinut ieri că România va continua să se împrumute pentru a plăti pensiile şi salariile, dar economia începe să-şi revină, iar în T2 vom avea o uşoară creştere economică de 0,1-0,2%, chiar dacă, pe în-treg anul 2010, va fi înregistrată o creştere negativă.
• Bursa şi CNVM au căzut de acord cum să rezolve necunoscuta pieţei RASDAQ
După mai bine de doi ani de discuţii şi incertitudini, arbitrul pieţei de capital şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au căzut de acord că piaţa RASDAQ trebuie desfiinţată, cei mai valoroşi emitenţi de pe această piaţă urmând să fie transferaţi la cota Bursei iar restul pe sistemul alternativ de tranzacţionare. Propunerile Bursei de Valori Bu-cureşti aflate pe masa de lucru a Co-misiei Naţionale a Valorilor Mo-bi-liare (CNVM) stabilesc că emitenţii RASDAQ care au o capitalizare bursieră de minim un milion de euro vor fi selectaţi de Bursă pentru a fi transferaţi pe piaţa reglementată a BVB, în timp ce restul com-paniilor listate pe RASDAQ vor trece pe Sis-temul Alternativ de Tranzacţionare (ATS) al Bursei.
• Dacă România nu are datoria atât de mare ca a Ungariei, de ce avem în continuare nevoie de FMI?
Nu mai devreme de săptămâna trecută, cele mai titrate co-tidiene de business din lume, Financial Times şi The Wall Street Journal, etichetau Ro-mânia ca fiind o "ţară cu probleme", care nu reuşeşte să iasă din cea mai gravă recesiune din ultimii 60 de ani. Nu aceleaşi cuvinte au fost folosite la adresa Ungariei, care deşi a întrerupt acordul de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), reuşeşte să se finanţeze de pe pieţele internaţionale de capital "cu succes", în timp ce România respinge ofertele pentru obligaţiunile de stat pentru că acestea au un nivel al randamentului considerat inacceptabil.
• CNVM: Prima valoare a FP, pe 15 septembrie
iOficialii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) estimează că Fondul Proprietatea (FP) va fi înregistrat "în timp util" astfel încât pe 15 septembrie să fie calculată şi făcută publică prima valoare unitară a activului net. Fondul Proprietatea a terminat de curând procedura de depunere a documentelor în vederea înregistrării la CNVM. Această procedură este echivalentă cu intrarea Fondului sub reglementarea arbitrului pieţei de capital şi cu publicarea lunară a valorii activelor nete, aşa cum fac toate fondurile de investiţii active pe piaţa locală de capital. După înregistrarea la CNVM, valoarea activelor va fi certificată de un depozitar şi va deveni un indicator important pentru investitorii care iau în calcul o investiţie în acţiunile Fondului Proprietatea. Depozitarul activelor Fon-dului Proprietatea este Bancpost.