REVISTA PRESEI - 13.08.2011

Willy Homner
Revista Presei / 13 august 2011

ADEVARUL

După Băsescu, şi Isărescu se fereşte de criză

Autorităţile se feresc să pronunţe cuvântul "criză" pentru a caracteriza turbulenţele de pe plan mondial din ultima perioadă şi efectele care s-ar putea transmite şi în România. După ce săptămâna aceasta, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu ar trebui folosit cuvântul "criză" în actualul context, a venit rândul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. "Toată lumea vorbea de criză în 1971, de criza dolarului. Peste zece ani, după atâta criză a dolarului, am constatat că dolarul devenise rege. Au trecut 40 de ani şi toată lumea vorbeşte despre criză în continuare. Eu, personal, mă feresc de acest cuvânt sau dacă nu mă feresc de cuvântul criză, am o mare reţinere în a-l folosi", a spus azi guvernatorul, cu ocazia Forumului "România Jună", potrivit Agerpres.

Ucraina se pregăteşte pentru un nou război al gazelor cu Rusia

Guvernul din Ucraina se pregăteşte pentru o nouă criză a gazelor în această iarnă, după ce discuţiile de ieri dintre preşedinţii celor două ţări pe tema preţului gazelor nu au dus la niciun acord, spun surse guvernamentale de la Kiev, citate de presa internaţională. Potrivit cotidianului Kommersant, Rusia ar fi de acord să reducă preţul gazelor pentru ucraineni, cu condiţia ca Naftogaz, compania de gaze din Ucraina, să fuzioneze cu Gazprom. Gigantul rus ar avea astfel controlul conductelor de gaze de pe teritoriul Ucrainei, pe unde trec în prezent 80% din gazele ruseşti destinate Europei. Rusia asigură un sfert din consumul de gaze al europenilor.

Se întâmplă şi la alţii: 700 de greci din Zakynthos se prefac orbi pentru pensii de invaliditate

Insula grecească Zakynthos a fost numită recent "insula oarbă" de presa elenă după ce s-a constat că 700 de locuitori ar fi primit pensii de invaliditate pentru orbi în ciuda faptului că văd perfect. Ministerul Sănătăţii din Grecia a decis să înceapă o anchetă după ce a observat numărul relativ mare de orbi - aproximativ 2% din populaţia totală de 35.000, potrivit cotidianului turc Hurriyet Daily News. Anchetatorii au descoperit că certificatele de orbire au fost acordate în perioade preelectorale. Majoritatea celor care beneficiază de pensii au susţinut că au fost orbi la naştere, deşi insula grecească nu avut niciodată în istoria ei vreun focar care cauzează orbirea. Pensiile livrate celor care se pretind orbi în Zakynthos costă statul grec 6,4 milioane de euro pe an.

Traian Băsescu: "Trebuie redus numărul bugetarilor"

Preşedintele Traian Băsescu susţine strategia fiscal-bugetară, document aprobat săptămâna aceasta de către Guvern. El a precizat că, dacă România rămâne pe poziţia unei ţări care plăteşte salariile bugetarilor şi pensiile din împrumuturi, atunci "dăm faliment toţi". "Trebuie să ştim un lucru limpede: România împrumută bani pentru plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Pentru pensii în acest an împrumutăm 3,5 miliarde de euro, iar pentru salariile bugetarilor diferenţa până la 4,8 miliarde. Nu putem rămâne pe poziţia unei ţări de a plăti bugetarii şi pensiile din împrumuturi, pentru că dăm faliment toţi", a declarat Traian Băsescu, aflat într-o vizită la Mangalia, potrivit Mediafax.

Cutremurul din martie a costat Japonia un punct procentual din creşterea economică

Guvernul nipon a revizuit prognoza de creştere economică pentru anul fiscal 2011-2012, care va fi de doar 0,5%, faţă de estimările anterioare de 1,5%, relatează Reuters. Revizuirea PIB-ului este conformă cu proiecţia înaintată în urmă cu o lună de Banca Japoniei, care anticipează un avans economic de 0,4%. Guvernul a avertizat că revenirea economică este şubredă, în contextul problemelor globale şi a aprecierii yenului. Deficitul de energie reprezintă de asemenea un risc, întrucât conduce la creşterea costurilor pentru unele companii, care ar putea decide să-şi mute producţia în alte ţări.

Ce împiedică presa românească să-şi asume transparent apartenenţa şi simpatiile politice?

O analiză spunesitu.ro despre raportul Universităţii Oxford asupra libertăţii presei din România arată pericolul pe care aservirea economică a presei din România îl are asupra libertăţii de expresie. În timp ce TVR este cunoscut ca aservit puterii, ziarele şi televiziunile private din România sunt afectate de reglementări şi taxe excesive, care fac ca presa să ajungă, inevitabil, la cheremul politicienilor, aceştia fiind singura cale de acces pe piaţă. Care ar fi soluţia? În occident, presa nu depinde de politicieni tocmai pentru că îşi asumă sprijinul pentru o forţă politică sau o cauză, fără ca acest lucru să-i aducă prejudicii.

Şmecherii care şi-au retras la timp banii de la FNI: Universitatea Hyperion

Procurorii au identificat 12 persoane, o universitate şi o fundaţie care şi-au retras sume între unu şi zece miliarde de lei vechi de la FNI , pe 10 aprilie 2000, cu 45 de zile înainte de prăbuşirea fondului. Singurul care a scos, în aceeaşi zi, o sumă cu mult mai mare de 10 miliarde de lei vechi a fost Nicolae Popa. Conform anchetatorilor, Universitatea Hyperion şi Fundaţia Hyperion au retras, cu o lună înainte de căderea FNI, sume cuprinse între unu şi zece miliarde de lei. Universitatea Hyperion din Bucureşti a fost înfiinţată în anul 1990 odată cu Fundaţia Universitară Hyperion. Este acreditată prin Legea nr. 275 din 15 mai 2002, functioneaza cu 10 facultăţi cu 21 de specializări acreditate sau autorizate. Este prima universitate particulară înfiinţată ca fundaţie. Are peste 8.000 de licenţiaţi.

Obama i-a primit pe marii patroni americani pentru a discuta despre economie

Directori ai producătorului de copiatoare Xerox, American Express, băncilor US Bank şi Wells Fargo, societăţilor de investiţii Black Rock şi Silver Lake Partners, întreprinderii metalurgice US Steel şi Johnson&Johnson au participat la reuniune, potrivit unei surse de la Casa Albă care a solicitat anonimatul. Şansele de realegere a lui Obama la prezidenţialele din 2012 sunt strâns legate de sănătatea economiei Statelor Unite şi de reducerea şomajului, a cărui rată a atins 9%, notează AFP, citat de Agerpres. Obama consideră această reuniune "o ocazie de a discuta cu aceşti şefi de întreprinderi din sectorul privat, care este în cele din urmă cheia pentru redresarea noastră economică", a explicat Josh Earnest, un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Bruxellesul le-a pus gând rău marilor fermieri

Comisia Europeană propune reducerea subvenţiilor pentru marile ferme. Măsura ar afecta ţări precum Franţa, Marea Britanie sau Germania şi i-ar avantaja pe fermieri din Est. O fermă nu ar trebui să primească mai mult de 300.000 de euro anual. Aceasta este una dintre propunerile Comisiei Europene cuprinse în proiectul de modificare a Politicii Agricole Comune după 2014, obţinut de agenţia Reuters. Pentru exerciţiul bugetar 2014-2020, CE vrea să reducă plăţile directe pentru fermieri cu peste 2,5 miliarde de euro, intenţie care nu este deloc pe placul Parisului, cel mai mare beneficiar al PAC. Totodată, Executivul european vrea să dea un impuls agriculturii ecologice, legând subvenţiile de respectarea criteriilor ecologice.

S-a pierdut un hipersonic

Un avion experimental al SUA, fără pilot, capabil să atingă o viteză maximă de 20 de ori mai mare decât cea a sunetului (1.200 de kilometri la oră) a pierdut contactul cu turnul de control joi, în timpul celui de-al doilea zbor de testare. Falcon HTV-2 (Hypersonic Technology Vehicle 2) îşi luase zborul de la baza Vandenbergh Air Force din California, folosită pentru lansarea de rachete şi sateliţi. Avea ataşată o rachetă Minotaur IV, iar planul de zbor prevedea ca aparatul să ajungă la viteza de 24.000 de kilometri la oră în timp ce se înapoia spre Pământ, unde ar fi urmat să amerizeze în Oceanul Pacific. Numai că lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată, astfel că la doar 26 de minute de la lansare specialiştii americani au comunicat sec pe Twitter că au pierdut contactul cu Falcon HTV-2.

Mii de persoane decedate primeau în continuare pensia în Grecia

Aproximativ 1.500 de persoane din Grecia, care aveau peste 90 de ani, încasau în continuare pensia, deşi nu mai erau în viaţă. Autorităţile elene au decis astfel să întrerupă plăţile către aceste persoane, iar grecii care au încasat banii în locul celor decedaţi urmează să fie daţi în judecată. Potrivit informaţiilor oferite de Guvernul Greciei, banii achitaţi către persoanele moarte ating suma de 2,7 milioane de dolari. Mai mult, grecii au descoperit că aproximativ 9.000 de persoane care au depăşit vârsta de 100 de ani primesc în continuare pensia, urmând ca aceste fraude să fie investigate.

EVENIMENTUL ZILEI

Praznic sărbătorit cu rugăciune: Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este unul dintre Praznicele Împărăteşti ale ortodocşilor. Ridicarea la Cer i-a fost anunţată Sfintei de către Gavriil. Ridicarea Maicii Domnului la Cer este una dintre cele mai mari sărbători din calendarul creştinortodox. Pentru credincioşi, sărbătoarea înseamnă, pe lângă pelerinaj, rugăciune şi iertare. Istoria unui moment biblic. Cu trei zile înainte ca Maica Domnului să se ridice la Cer, Iisus Hristos l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să-i dea Sfintei Marii vestea adormirii ei. Spre deosebire de Buna Vestire, când căpetenia îngerilor purta în mână o floare de crin, simbol al purităţii, de data aceasta Gavriil a ţinut o ramură de finic. Cu ramuri de finic fusese primit şi Iisus Hristos, la intrarea în Ierusalim, înainte de Patimi, Moartea pe Cruce şi Înviere.

Prin aplicarea noii Strategii fiscal-bugetare, România face dreapta-mprejur

Documentul adoptat de guvern continuă procesul de ajustare, îndepărtându-se de practicile politice populiste de stânga. Strategia fiscal-bugetară 2012-2014, aprobată în această săptămână de guvern, elimină măsurile populiste de stânga, precum creşterile nesustenabile de pensii şi salarii, continuând programul de ajustare început anul trecut. Mai mult, cheltuielile cu salariile vor scădea ca pondere în PIB, iar, până în 2014, angajaţii la instituţiile statului nu vor primi premii, tichete de masă, de cadou şi de vacanţă. Totodată, la şapte bugetari care ies din sistem va fi angajată o singură persoană. În plus, cota unică de impozitare rămâne neatinsă, la fel ca şi nivelul TVA, în anii care urmează. Astfel, prin aplicarea noii strategii fiscal-bugetare, România se îndreaptă, fără dubiu, spre dreapta.

Chinezii ar putea să ne facă metrou privat în Capitală

O nouă magistrală de metrou ar putea fi construită de chinezi, iar dezvoltarea agriculturii ar putea fi lăsată tot la mâna asiaticilor. Aceştia s-au arătat interesaţi şi de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Premierul a avut, ieri, la Shenzhen, o întrevedere cu preşedintele Republicii Populare Chineze, Hu Jintao. La finalul întâlnirii, şeful Executivului român a declarat că discuţiile au avut rolul de a da un semnal foarte clar, atât din punct de vedere economic, cât şi politic, în ceea ce priveşte susţinerea dezvoltării unor proiecte majore de investiţii chineze în România. "Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, realizarea autostrăzii Bucureştiului sau canalele Dunăre - Bucureşti, Siret - Bărăgan şi construcţia centralei de la Lăpuşeşti sunt proiecte concrete pe care le voi discuta şi cu premierul luni, urmând ca specialiştii noştri să lucreze la detaliile de implementare a acestor proiecte", a afirmat premierul Emil Boc.

Englezii vor explicaţii pentru "anarhie"

Prima noapte relativ liniştită în Marea Britanie, după cinci nopţi cu violenţe, jafuri, incendieri şi peste 1.500 de oameni arestaţi. Premierul britanic David Cameron a anunţat că sunt luate în considerare mai multe opţiuni pentru ca cei vinovaţi de dezastrul din ţară să fie aduşi în faţa justiţiei şi pentru a preveni reapariţia unor astfel de acte de vandalism. "Vom utiliza întreaga tehnologie de care dispunem şi vom verifica imaginile înregistrate prin sistemul de supraveghere CCTV, iar făptaşii, chiar dacă nu au fost încă arestaţi, nu vor scăpa de judecată. Lucrăm împreună cu poliţia, cu serviciile secrete şi cu industria pentru a vedea dacă ar trebui să oprim comunicarea prin intermediul internetului, când ştim că acolo se pun la cale violenţe, dezordine şi infracţiuni", a mai spus Cameron.

Listarea BCR va fi decisă de acţionarii SIF-urilor

După eşecul ofertei secundare de la OMV Petrom, bursa mai primeşte o veste proastă: BCR nu se va lista dacă austriecii de la Erste reuşesc să cumpere pachetele minoritare de la SIF-uri. Banca Comercială Română ar fi trebuit să fie listată la bursă, conform contractului de privatizare, până în octombrie 2009. La momentul respectiv, majoritarul BCR, austriecii de la Erste, au obţinut o amânare de doi ani din partea minoritarilor, cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF). Cum termenul se apropie de final, Erste trebuie ori să înceapă pregătirile pentru listare ori să găsească o soluţie pentru renunţarea la urcarea companiei pe bursă.

Perseidele 2011, ghid complet de observare a unui spectacol cosmic

Curentul de meteori activi numit Perseide, de la constelaţia din care par că vin, va putea fi admirat în noaptea dintre 12 şi 13 august 2011 (vineri spre sâmbătă). Ora de vârf este 2.30, dar veţi putea observa zeci de meteori în cădere în fiecare dintre orele nopţii. Numele de Perseide vine de la constelaţia Perseus, de unde par că vin aceste dâre luminoase. Însă este important să ştiţi că nu vorbim de stele căzătoare, ci de meteori care "se topesc" în atmosferă. Dacă am stabilit că denumirea de "ploaie de stele" este doar una metaforică, greşită este şi cea de "ploaie de meteori". Cu ocazia ploilor de meteori, dârele luminoase a mii de astfel de particule cosmice pot fi observate în numai o oră. "Ploile" au loc mult mai rar, în timp ce Perseidele au loc anual. La Perseide, se pot observa maximum 100 de meteori într-o oră.

Cum a reuşit România să producă 3,5 mil. tone de legume, cu peste 10% mai mult decât anul trecut

Producţia de legume din acest an a ajuns la aproape 3,5 milioane tone, cu 400.000 tone peste cea obţinută de România anul trecut. Pe cele 42.705 hectare cultivate cu legume au fost obţinute 3.490.804 tone de legume, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Din această cantitate, în solarii au fost obţinute 156.800 tone, iar în sere 28.481 tone. Suprafaţa ocupată de solarii este de 3.000 hectare, iar de sere de 317 hectare. Producţia de aproape 3,5 milioane tone de legume obţinută anul acesta este considerată de bun augur pentru revenirea sectorului legumicol din România, în condiţiile în care anul trecut abia s-a atins cantitatea de 3,1 milioane tone.

NATIONAL

Parchetul General redeschide dosarul Stanoiu pentru suspiciuni de fals

La cererea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), Parchetul de pe langa Inalta Curte a redeschis ancheta privind doua declaratii de avere ale fostului ministru al Justitiei, Rodica Stanoiu, depuse la Senat in aceeasi zi, insa cu scris diferit. Rezolutia initiala a Parchetului a fost de neincepere a urmaririi penale. Iar aceasta solutie se baza pe o eroare. Astfel, rezolutia retinea ca una dintre cele doua declaratii ar fi fost scrisa de mana, iar cealalta dactilografiata. Si, asa cum se stie, ambele declaratii erau scrise de mana, dar contineau doua tipuri de scris si semnaturi diferite, desi se pretindeau a fi de la aceeasi persoana", a declarat, la Realitatea TV, purtatorul de cuvant al CNSAS, Anca Median.

Soros, dat in judecata de amanta brazilianca

Miliardarul George Soros a fost dat in judecata de fosta amanta, brazilianca Adriana Ferreyr, pentru 50 milioane de dolari. Adriana, 28 de ani, a devenit cunoscuta dupa ce a avut un rol in telenovela Marisol, dar si mai cunoscuta dupa ce s-a cuplat cu George Soros. Din timpul legaturii lor, actrita s-a ales cu promisiunea unui apartament de peste un milion de dolari, de la care nu-si mai poate lua gandul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb