REVISTA PRESEI - 13.10.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 13 octombrie 2010

ADEVĂRUL

Straiele Cuvioasei, vândute pe bucăţele

Cel mai vândut obiect religios a fost, zilele acestea, icoana cu bucăţi din veşmintele Sfintei Parascheva. La tarabele din preajma Catedralei Mitropolitane din Iaşi se vând zilele acestea icoane în care sunt încorporate bucăţele din materialul textil ce acoperă moaştele peste an. Suvenirul cu bucăţi de veşminte costă 17 lei, iar tarabagiii spun că este cel mai bine vândut obiect religios. Preoţii îl prezintă însă ca pe "un dar pentru pelerini". Vânzătorii de obiecte religioase plasaţi în preajma Catedralei Mitropolitane din Iaşi îşi freacă în aceste zile mâinile a profit, pe care-l obţin din sutele de icoane, cruciuliţe şi brelocuri cu teme religioase vândute.

Merkel: Atenţie la corupţia din consulate

Cancelarul Germaniei a atras atenţia asupra neregulilor la acordarea vizelor româneşti pentru cetăţenii din Moldova, Ucraina şi Serbia. Securitatea graniţelor UE nu trebuie să fie periclitată de corupţie, a avertizat cancelarul german. Angela Merkel a mai cerut Bucureştiului să-şi plătească datoriile faţă de firmele germane. Aderarea României la spaţiul Schengen va avea loc la termen (în martie 2011) doar dacă Bucureştiul va îndeplini condiţiile tehnice de securizare a frontierelor şi dacă asigură un proces de acordare a vizelor fără corupţie.

Guvernul îşi asumă Legea educaţiei şi ignoră opinia Curţii Constituţionale

"Am recurs la metoda tăioasă a asumării răspunderii pe Legea educaţiei şi am pus în joc Guvernul", a anunţat ieri premierul Emil Boc. Proiectul de lege, în forma adoptată de Camera Deputaţilor, va fi trimis astăzi Parlamentului, iar conducerea celor două Camere va stabili calendarul asumării. Puterea nu are însă majoritate în Birourile Permanente, iar asumarea ar putea fi întârziată. Procedura aleasă de Executiv vine după ce această lege a fost blocată în Senat încă din luna mai. Asumarea răspunderii pe Legea educaţiei nu este prima încercare de acest fel a Guvernului Boc.

Boc a ajuns şi pe fluturaşul de salarii

Cei 1.000 de angajaţi în unităţile de învăţământ din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, au rămas cu gura căscată ieri, când şi-au primit fluturaşii cu salariile de pe septembrie. Pe bileţele apăruse o rubrică nouă intitulată sugestiv "diminuare BOC". "Iniţial, am crezut că este vorba despre o glumă a celor de la secretariat, dar această rubrică apare la toate şcolile, grădiniţele şi liceele din Maramureşul istoric", a declarat Anuţa Bizău, lider de sindicat la Grupul Şcolar pentru Industrie Mică din Sighetu Marmaţiei.

Salariul minim nu mai ajunge pentru coşul zilnic

Numai pentru a-şi asigura hrana zilnică prevăzută în statistici, românii ar trebui să câştige cel puţin 750 de lei, cu 150 de lei mai mult decât minimul pe economie. "Adevărul" a calculat costurile de acoperire a coşului minim lunar, aşa cum apare el în statistici. Suma totală necesară depăşeşte actualul salariu minim pe economie. Scumpirea continuă a alimentelor din ultimele luni, mai ales după creşterea TVA de la 19% la 24%, a generat un fenomen care va pune Guvernul în faţa unei noi provocări: salariul minim pe economie este prea mic pentru asigurarea hranei zilnice a populaţiei!

Adevărul Holding are licenţă TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului a acordat ieri licenţă audiovizuală companiei Adevărul Digital Media. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 37,4 milioane de euro. În viitor, postului de televiziune Adevărul TV i se va alătura şi o reţea de radiouri. Proiectul noii televiziuni a fost prezentat ieri la CNA de către Alexandru Sassu, directorul executiv al diviziei Radio-TV a Adevărul Holding, şi de Peter Imre, directorul general al trustului media.

Ohanesian: "sunt urmărit de serviciile secrete"

Fostul jurnalist de la "România liberă" este singurul dintre cei trei ziarişti răpiţi în Irak, în 2005, care nu vrea să uite ceea ce i s-a întâmplat în cele 55 de zile pe care le-a petrecut în captivitate. La 28 martie 2005, trei jurnalişti români au fost răpiţi în Irak împreună cu ghidul lor, irakianul Mohammad Munaf. Au fost eliberaţi după 55 de zile de captivitate. După ce ieri aţi putut citi ce spune Marie-Jeanne Ion la cinci ani de la răpirea din Irak, astăzi vă prezentăm varianta lui Ovidiu Ohanesian. În vârstă de 42 de ani, fostul jurnalist de la "România liberă" nu vrea să recunoască în ruptul capului că evenimentul din 2005 l-a marcat în vreun fel. Respinge cu vehemenţă orice întrebare despre imaginile concrete ale dramei pe care a trăit-o în primăvara lui 2005, preferând o luptă încrâncenată cu umbrele acelor zile.

CURENTUL

"Metoda Roberta Anastase" - omologată de PSD şi la Senat

Comisia juridică a Senatului i-a audiat ieri pe candidaţii societăţii civile pentru locul care revine ONG-urilor în Consiliul Naţional de Integritate, organism care monitorizează activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate. Până aici nimic neobişnuit, poate doar faptul că a fost singura poziţie din CNI unde au existat doi candidaţi: Codru Vrabie, care a mai fost în CNI şi a fost declarat de aceeaşi Comisie juridică din Senat incompatibil, şi Florea Sava, susţinut de nu mai puţin de 17 ONG-uri pentru această poziţie. Deşi în urma discutiilor s-a conturat concluzia că decizia va aparţine plenului, care va hotărî prin vot secret cine va fi reprezentantul societăţii civile în CNI, PSD a recurs la fals şi minciună grosolană, anunţând, prin vocile senatorilor jurişti, că s-a decis, prin vot, să fie recomandată plenului candidatura lui Codru Vrabie.

România propune Germaniei un parteneriat strategic

După parteneriatele strategice pe care ţara noastră le-a încheiat în ultimii ani cu Polonia şi cu Franţa, două piese foarte grele în angrenajul Uniunii Europene, Bucureştiul propune Germaniei să încheie un astfel de document care ar consfinţi o nouă etapă în relaţiile bilaterale. Această propunere a fost făcută ieri cancelarului german, Angela Merkel, aflat în prima sa vizită oficială la Bucureşti, de către omologul său român, Emil Boc. "Vizita dumneavoastră la Bucureşti constituie un element important pentru consolidarea relaţiilor politice, economice, comerciale, culturale dintre România şi Germania".

Vîntu a început să dea rateuri şi amestecă puterile în stat. De la extaz la agonie

După prezentarea, luni, de către procurori a materialului de urmărire penală pentru trimiterea sa în judecată, Sorin Ovidiu Vîntu a devenit un umil om de afaceri hăituit de "organele represive ale statului" a căror funcţionare este reglementată de Legea Supremă. Văzând că toate portiţele de scăpare i se închid succesiv şi în sfârşit ar putea ajunge după gratii, SOV s-a metamorfozat. A devenit din vânător, vânat. Din matroană, fecioară neprihănită. Până şi obiceiul de a nu transmite mesaje prin structurile sale de propagandă media i-a devenit străin. Astfel, el s-a plâns aseară, în direct la Realitatea TV, că este o victimă, un om de afaceri pe care "statul poliţienesc" numit România îl atacă din toate părţile şi nu îl lasă să dea de mâncare la miile de angajaţi pe care îi are.

CEDO recomandă României plafonarea şi eşalonarea indemnizaţiilor către foştii proprietari

CEDO a recomandat ieri statului român, prin hotărârile date în cauzele-pilot, să plafoneze indemnizaţiile acordate foştilor proprietari şi să le eşaloneze pe o perioadă mai lungă de timp, astfel încât să se realizeze un echilibru între interesele vechilor proprietari şi cele ale statului. De asemenea, Curtea a statuat că buna practică şi modificările legislative adoptate în alte state ar putea deveni o sursă de inspiraţie pentru statul român. De aici, o revizie generală a legislaţiei în domeniu, care ar duce la crearea de reguli clare şi simple pentru procedurile de compensare sau retrocedare, ar face ca schemele de compensare să fie predictibile. Numai că, în situaţia în care aceste indemnizaţii vor fi plafonate, este posibil să se creeze un sistem de discriminare între proprietarii care încă nu au primit despăgubiri şi ceilalţi proprietari.

Timpul şi spaţiul, de Tia Şerbănescu

Dl Iliescu l-a sfătuit pe dl Ponta: "să nu lăsăm dreapta să se refacă". Spre liniştea lor, dreapta preferă trânta, că-i mai dreaptă. Ba, uneori, fiecare luptă cu sine, precum ministrul Tabără: într-o singură săptămână acesta a scumpit alimentele cu 10-15%, apoi a trecut în tabăra adversă coerenţei şi le-a declarat neschimbate. Guvernul a decis să mai dea totuşi o şansă opoziţiei de a-şi păstra locurile de muncă în parlament anunţând că-şi asumă răspunderea pentru legea Educaţiei astfel că PSD şi PNL trebuie să scrie o moţiune de cenzură în plus. Iar trebuie să copieze articole din presă, să înveţe poezii şi bancuri pentru transmisia TV din plen! Puterea trebuie să asculte şi ea a douăzecea ediţie cu discursul dlui Boc, să-şi numere bilele şi să se concentreze să nu le încurce între ele. Greu al naibii

Bancherii ameninţă cu dobânzi de 40-50%. Avizul final pe ordonanţa creditelor populaţiei, după 21 octombrie

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, a declarat la Comisia de Buget Finanţe din Camera Deputaţilor că în urmă cu patru-cinci ani dobânzile la credite erau de 40-50%, iar calculul marjei de la acea perioadă, în funcţie de indicii monetari, nu ar avantaja clienţii. "O să răspund la această întrebare (calculul marjei fixe în funcţie de rata dobânzii şi indicele de referinţă de la momentul acordării - n.r.). Acum patru-cinci ani erau dobânzi de 40-50%. Nu cred că cineva se gândeşte la acea marjă", a declarat Gheţea, citat de Mediafax. Datele publicate de BNR arată că, la finele anului 2005, ratele medii pentru creditele acordate populaţiei cu scadenţă mai mare de cinci ani (care mai sunt în derulare în prezent - n.r.) erau de 15%, în timp ce indicele ROBOR se plasa la 7%, iar în anul 2006 marja s-a restrâns semnificativ.

CURIERUL NAŢIONAL

Prea săraci pentru a ne trata ieftin

Măsurile autorităţilor de a creşte accesul pacienţilor la tratament au avut un efect de bumerang. Pacienţii care se puteau trata în ambulatoriu se vor îndrepta către spitale, fapt ce va determina o creştere a costurilor din sistem. Sistemul trebuie eficientizat, fraudele ajung la 300-400 mil. euro. "Măsurile implementate în acest an pentru piaţa farmaceutică vor determina scăderea numărului de pacienţi care vor avea acces la tratamente, cu toate că acestea au avut scopul de a mări accesul pacienţilor la medicamente", a declarat, pentru Curierul Naţional, Sorin Popescu, Corporate Affairs Director al producătorului de medicamente Amgen România.

CEDO ne obligă să schimbăm modul de despăgubire în cazul imobilelor naţionalizate

Legea care înfiinţează Fondul Proprietatea conţine dispoziţii contradictorii, lipsite de claritate şi coerenţă. Până la remedierea neajunsurilor, dar nu mai târziu de 18 luni, judecarea tuturor cauzelor similare a fost suspendată. Faimoasa Lege 247/2005, cea în baza căreia se efectuează despăgubirile foştilor proprietari ale căror case au fost naţionalizate de regimul comunist, ne creează din nou probleme. La exact patru ani de la prima sesizare de acest gen a judecătorilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), statul român este obligat ca în maximum 18 luni să schimbe legislaţia, astfel încât retrocedarea imobilelor şi măsurile compensatorii să fie cu adevărat posibile. Până la remedierea neajunsurilor, toate cauzele similare au fost suspendate. Reiterând că modul în care sunt despăgubiţi foştii proprietari nu este eficient, magistraţii au conchis ieri că legislaţia precară este o problemă sistemică a României, nerezolvată, care a condus la plata a milioane de euro despăgubiri către foştii proprietari.

Drept teoretic la despăgubiri

Din cauza întârzierilor aplicării legislaţiei şi a slabelor prevederi stipulate în aceasta, în luna iunie 2006, CEDO anticipa "un nou val de condamnări ale României pentru încălcarea dreptului de proprietate, cu nişte consecinţe financiare considerabile pentru bugetul de stat". Reproşurile adresate de CEDO statului român priveau adoptarea unor acte normative contradictorii, lipsite de claritate şi coerenţă, precum şi încălcarea de către organele administraţiei publice a hotărârii judecătoreşti care dispunea restituirea în natură către fostul proprietar, prin vânzarea imobilelor către chiriaşi, fără a se verifica situaţia juridică a acestora. Mai mult, CEDO a observat că funcţionarea efectivă a Fondului implică parcurgerea prealabilă a unor operaţiuni care nu au fost încă finalizate, în vederea realizării cotării la Bursă. Citând din Legea 247/2005, "pentru ca acţiunile emise de Proprietatea să poată face obiectul unei tranzacţionări pe piaţa financiară, este necesar mai întâi să fie urmată procedura de aprobare de către CNVM.

Asigurarea obligatorie a locuinţelor a demarat cu doar 1.200 de poliţe pe zi

Bulugea: Peste 80% dintre locuinţe nu sunt asigurate, iar pentru atingerea obiectivelor ar trebui să se ajungă la 4.000 poliţe emise pe zi. CSA: Circa 50% din proprietari vor încheia, până în iulie 2011, o asigurare obligatorie a locuinţei. Peste 75.000 de poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor au fost încheiate în 63 de zile de la începerea acestui proces în România (15 iulie), cu un ritm mediu de circa 1.200 de poliţe pe zi, a declarat ieri Marius Bulugea, preşedintele PAID, compania care emite aceste poliţe. În continuare peste 80% dintre locuinţe nu sunt asigurate, iar pentru atingerea obiectivelor ar trebui să se ajungă la 4.000 poliţe emise pe zi, a mai spus Bulugea.

Să-i credem pe cei care ne zic să dăm banii pe SIF-uri?

Raiffeisen Capital & Investment recomandă cumpărarea titlurilor SIF, fixând preţuri-ţintă între 37% şi 216% peste cele din piaţă. În perioada de efervescenţă bursieră, investitorii aveau "buy" şi la un euro pe titlu. Cine a mers atunci pe mâna RCI consemnează pierderi de 60-75%.

Cum să devii funcţionar european?

Pentru a obţine un astfel de post trebuie să treci prin multe probe de foc. Dar salariul pe care îl obţii merită efortul depus. Oricine a auzit că un post de funcţionar european este foarte bine plătit, dar şi foarte greu de obţinut. Pentru a ajunge funcţionar european trebuie să te prezinţi la concurs şi să treci o serie de probe de preselecţie. Dacă reuşeşti să treci cu brio de aceste probe, eşti considerat "laureat" şi eşti trecut automat pe lista de rezerve. Abia atunci poţi candida efectiv pentru un post vacant în cadrul vreunei instituţii europene. Din 2010 procesul de recrutare este organizat în cicluri anuale după cum urmează: martie - competiţie pentru administratori (AD), august- competiţie pentru lingvişti (traducători şi interpreţi) şi decembrie - competiţie pentru asistenţi (AST).

Rezerva Federală ar putea surprinde piaţa prin deciziile din noiembrie

93% din cei 70 de respondenţi sunt de părere că Fed va spori valoarea portofoliului său. Participanţii la piaţă estimează că Fed îşi va anunţa planurile de a cumpăra active în noiembrie. Dezbaterea publică în rândul preşedinţilor băncilor regionale reprezintă opacifierea punctului de vedere al pieţei. În urma raportului dezamăgitor privind locurile de muncă, participanţii de pe piaţă sunt aproape siguri că Rezerva Federală (Fed) va anunţa o reluare a achiziţiilor de active la sfârşitul reuniunii sale din luna noiembrie, conform unui studiu realizat de CNBC.

Dănilă: Băncile nu au calculat bine riscul de nerambursare

Creşterea semnificativă a creditelor restante şi îndoielnice începând cu 2007 arată că băncile nu au calculat bine riscul de nerambursare a împrumuturilor, iar pentru reluarea creşterii economice şi a creditării băncile trebuie să schimbe modelul de business, afirmă Nicolae Dănilă, membru CA al BNR. "Principalul risc pe care şi-l asumă o bancă comercială este cel de nerambursare a creditului de către debitori. Creşterea semnificativă a creditelor restante şi îndoielnice din 2007 şi până în 2010 arată că băncile nu au calculat bine acest risc.

Goldman Sachs: Preţul aurului va ajunge 1.650 dolari pe uncie

Preţul aurului ar putea creşte cu 20% în următoarele 12 luni faţă de recordul înregistrat săptămâna trecută, la 1.650 dolari pe uncie (53 dolari pe gram), după noi intervenţii ale Federal Reserve pentru susţinerea economiei, anticipează analiştii Goldman Sachs, transmite Bloomberg, conform Mediafax.

Companii financiare de pe Wall Street vor acorda remuneraţii-record

Cele mai mari companii financiare de pe Wall Street vor acorda remuneraţii-record personalului şi directorilor în acest an, potrivit unui studiu realizat de publicaţia Wall Street Journal, scrie Mediafax. Studiul acoperă 35 dintre cele mai mari companii financiare, care vor acorda, probabil, remuneraţii de 144 de milarde de dolari anul acesta, nivel cu 4% peste cel din 2009. Datele arată că veniturile ar putea urca în cazul a 29 dintre companiile analizate, însă într-un ritm mai lent decât cel al avansului remuneraţiilor. În total, veniturile de pe Wall Street vor creşte cu 3%, la 448 de miliarde de dolari, în pofida unei încetiniri în unele activităţi de bază, precum tranzacţiile cu acţiuni sau obligaţiuni. Companiile financiare vor aloca 32,1% din venituri pentru remunerarea angajaţilor, aceeaşi pondere ca anul trecut, însă mai redusă decât cea de 36% din 2007.

EVENIMENTUL ZILEI

Blaga ar candida la şefia PDL, dar nu împotriva lui Boc

Condiţiile lui Blaga pentru o eventuală candidatură: apariţia unor tensiuni interne şi decizia lui Boc de a nu mai intra în cursă. În jurul premierului, pronosticul este că acesta nu va mai candida. După recenta demisie de la Interne, Vasile Blaga a făcut ieri o nouă mutare- surpriză. Invitat în emisiunea "100%", la postul B1, secretarul general al PDL a anunţat că nu exclude ideea de a candida la congresul din primăvară pentru funcţia de preşedinte al partidului "dacă lucrurile se vor tensiona" în interior. Concret, "tensunile" au fost echivalate de Blaga cu încercările "unor colegi" de a-şi crea "platforme în interior criticând alţi colegi" sau "de a-şi face notorietate criticând partidul pe bloguri".

Jucătorii pe Bursă câştigă încă trei luni fără birocraţie

După ce a decis ca aceşti contribuabili să depună cinci declaraţii pe an în loc de una şi să-şi plătească singuri impozitele, guvernul se pregăteşte să amâne termenul de aplicare. Guvernul ar putea decide să amâne cu trei luni obligaţia investitorilor pe piaţa de capital de a depune mai multe declaraţii la Fisc şi de a-şi vira singuri impozitele la stat. Subiectul e încă în dezbatere în interiorul Ministerului de Finanţe. Aşa se explică de ce, cu circa zece zile înainte de termenul până la care aceşti contribuabili trebuie să-şi depună declaraţiile şi să-şi achite impozitele, 25 octombrie, încă nu există formularul şi nici normele de aplicare ale ordonanţei care a modificat Codul Fiscal.

FINANCIARUL

Angela Merkel i-a reproşat premierului lipsa de transparenţă în acordarea contractelor publice

Cancelarul german insistă ca statul român să îşi achite datoriile către firmele private. Guvernanţii afirmă că relaţiile româno-germane sunt excelente. Vizita Angelei Merkel la Bucureşti l-a îngălbenit, la propriu, pe premierul Emil Boc. Într-o discuţie ce se anunţa mai degrabă protocolară, cancelarul Germaniei a atras atenţia că este la curent cu neregulile legate de achiziţiile publice. Executivul a primit totuşi şi o veste bună, şi anume că Germania va liberaliza piaţa muncii pentru lucrătorii sezonieri începând cu 1 ianuarie 2011.

Ponderea comisioanelor în creditele de consum în lei s-a triplat, la 36,4%

În acelaşi timp, băncile reclamă creşterea provizioanelor şi a riscului. Ponderea comisioanelor în costul creditelor de consum în moneda naţională a crescut de aproape trei ori pe parcursul primelor opt luni din acest an. Per total sistem bancar, acestea reprezentau, în medie, 13,9% la finalul anului trecut, pentru ca la sfârşitul lui august să ajungă la 36,4%. În cazul împrumuturilor pentru consum în euro, datele BNR indică o scădere a ponderii, pe fondul diminuării costurilor de administrare.

Intermediarul dintre România şi Gazprom intră în South Stream

Prin compania germană am importat cu 20% mai mult gaz rusesc decât în 2009. Demararea proiectului Nabucco întârzie cu încă un an. La câteva zile după ce premierii Italiei şi Rusiei, Silvio Berlusconi şi Vladimir Putin, au acceptat intrarea grupului german Wintershall - unul dintre intermediarii de gaze dintre România şi Gazprom -, filială a companiei BASF, la proiectul South Stream, cu o cotă de participaţie cuprinsă între 10% şi 20%, s-a anunţat că şeful Gazprom, Aleksei Miller va sosi zilele acestea la Bucureşti. "Rusia vrea să facă imbatabil acest gazoduct gândit ca o contrapondere la conducta Nabucco", scrie presa de la Moscova, în timp ce ziarul german "Handelsblatt" anunţă că lucrările de construcţie a magistralei europene menită să reducă din dependenţa UE de gazul rusesc se amână cu un an.

Guvernul forţează adoptarea Legii educaţiei

Cabinetul Boc intenţionează să îşi asume răspunderea în Parlament pe proiectul privind Legea educaţiei naţionale. Decizia a fost luată în cadrul coaliţiei, iar anunţul oficial a fost făcut aseară, după o şedinţă de guvern convocată de urgenţă la Palatul Victoria. Informaţia a fost confirmată de senatorul PDL Mihai Hărdău care, în calitate de preşedinte al Comisiei de învăţământ, a sistat ieri dezbaterile pe acest proiect de lege. "Este decizia guvernului, o luăm ca atare", a spus Hărdău. Recent, senatorul PDL declara că graba Executivului nu se justifică, întrucât legea se aplică din septembrie 2011.

Murgu: Fondul Proprietatea va deveni privat în maximum un an

Marius Murgu, preşedintele Asociaţiei Acţionarilor Privaţi de la Fondul Proprietatea (FP), spune că participaţia statului în cadrul acestuia poate ajunge la zero doar prin conversia în acţiuni a despăgubirilor către maximum 5.000-10.000 de persoane. Potrivit acestuia, în jur de 60.000 de foşti proprietari deposedaţi de regimul comunist aşteaptă în prezent rezolvarea dosarelor depuse la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). "Valoarea acestor 60.000 de dosare depăşeşte cu mult valoarea activului total al Fondului Proprietatea (de 3,4 mld. euro - n.r.).

Cele mai bogate femei din lume trăiesc în China

Pe lista celor mai bogate femei ale lumii, care şi-au creat singure imperiile, majoritatea sunt din China, scrie "Financial Times". Institutul de cercetare Hurun a publicat ieri clasamentul femeilor miliardare care şi-au construit singure afacerile. Pe primul loc se află Zhang Yin, în vârstă de 53 de ani, patroana companiei de prelucrare a hârtiei Nine Dragons Paper. Averea ei a fost estimată la 5,6 mld. $. Următoarea este proprietara Lonfor Property, Wu Yajun, cu 4,1 mld. $. Poziţia a treia a revenit lui Chen Lihua, în vârstă de 69 de ani, care conduce grupul Fu Wah International, specializat în imobiliare şi obiecte de artă, şi care deţine 4 mld. $. Printre cele mai bogate reprezentante ale topului şi care nu sunt cetăţeni ai Chinei se regăsesc Rosalia Mera, de origine spaniolă, proprietara firmei Zara, a cărei avere a fost evaluată la 3,5 mld. $, precum şi Doris Fischer, ocupanta poziţiei a 8-a, care deţine compania Gap.

GÂNDUL

Vasile Blaga, la Interviurile Gândul: "Voi candida la preşedinţia PDL dacă lucrurile vor evolua spre o tensionare a relaţiilor din partid"

Vasile Blaga a declarat marţi, la Interviurile Gândul, că va candida la şefia PDL dacă "lucrurile se vor tensiona în partid", la intervenţia "unor colegi" care se grăbesc să ardă etapele pentru a accede la funcţiile supreme din formaţiunea democrat liberală. Astfel, fostul ministru de Interne spune, cu subiect şi predicat, că va candida la şefia PDL dacă unii colegi de partid vor sări paşii ierarhici şi vor încerca să impună "o anumită direcţie" formaţiunii democrat-liberale. Precizează că anunţul nu se vrea "o ameninţare" şi că totul va depinde de felul cum vor evolua lucrurile în partid.

Lupta pentru putere în PDL. Baconschi mută şi el: îşi lansează miercuri platforma creştin-democrată la Ateneu. Băsescu, aşteptat la eveniment

Retragerea celor "trei grei", Videanu, Berceanu şi Blaga din guvern a fost compensată de intrarea în scenă a ministrului Teodor Baconschi. Proaspăt înscris în PDL, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, strânge rândurile democrat-liberalilor, în cadrul umbrelei creştin-democrate, teză ce va fi oficializată miercuri, în cadrul unei ceremonii la care este aşteptat şi preşedintele Traian Băsescu. Practic, noul pilon pe care se încearcă regruparea pedeliştilor va fi lansat, miercuri seara, la Ateneul Român din Bucureşti, sub denumirea Fundaţiei Creştin Democrate. Pe lângă şeful statului, la eveniment sunt aşteptaţi şi primvicepreşedinţii PDL, Adriean Videanu şi Theodor Stolojan, precum şi Vasile Blaga, secretarul general al democrat-liberalilor confirmând, pentru gândul, că va fi prezent la lansarea platformei lui Baconschi.

Cum se luptă BNR cu Protecţia Consumatorilor pentru ordonanţa creditelor

Bancherii susţin că vor pierde aproape 600 de milioane de euro, în 2010, dacă OUG 50 rămâne în forma actuală, iar statul va pierde din impozitul pe profit. Banca Naţională a lansat ieri, public, un atac dur la adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pentru conceperea OUG 50 privind contractele de credit, acuzând-o de un comportament discreţionar în conceperea normativului, excluzând BNR din acest proces, prin ignorarea observaţiilor instituţiei. Veronica Răducănescu, directorul Direcţiei de Reglementare a BNR, a declarat în plenul Comisiei de Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor: "Este adevărat, nu avem rol de reglementare în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor. Dar am avut numeroase observaţii la proiectul Ordonanţei care nu se regăsesc în textul final.

După 20 de ani de lobby intens, UDMR a reuşit să-şi vadă visul cu ochii: ce drepturi le dă maghiarilor Legea educaţiei pe care Boc îşi asumă răspunderea

Guvernul a anunţat că îşi va asuma răspunderea atât pe legea salarizării, cât şi pe legea educaţiei, aceasta din urmă reprezentând, în ultimele luni, obiectul unui intens şantaj pe care UDMR l-a făcut la adresa partenerului de guvernare. Blocată de mai multe luni în Senat, aceasta din urmă a fost declarată neconstituţională de Curte anul trecut, după ce a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Odată cu decizia angajării răspunderii, UDMR va reuşi, după 20 de ani, să-şi îndeplinească unele dintre cele mai mari deziderate în privinţa învăţământului pentru minorităţi.

JURNALUL NAŢIONAL

Merkel poartă fesul nemţesc

Cancelarul Germaniei s-a arătat în România foarte pragmatic, susţinând interesele firmelor germane. Cancelarul german Angela Merkel s-a aflat ieri la Bucureşti şi Cluj într-o vizită oficială într-un moment de încercare pentru partea română. Ea a îndemnat România să continue reformele în domeniul justiţiei, promiţând ajutor pentru îmbunătăţirea ab-sorbţiei de fonduri europene, sector în care suntem codaşi. De notat însă că noua Doamnă de Fier a Europei nu a venit în România însoţită şi de o delegaţie de oameni de afaceri.

Guvernul taie banii handicapaţilor

Guvernul a găsit soluţia pentru salvarea bugetului: taie banii de mâncare şi medicamente ai persoanelor cu handicap. În plus, se elimină abonamentele gratuite la radio şi tv pentru veteranii de război. Jurnalul Naţional a intrat în posesia unui proiect de ordonanţă de urgenţă la care lucrează Guvernul, proiect care vizează noi tăieri şi abrogări de drepturi acordate unor categorii de persoane. Vizaţi de noile tăieri sunt, aşa cum ne-a obişnuit deja Guvernul Boc, bătrânii şi persoanele cu handicap.

Internele vor să controleze bazele de date ale primăriilor

Decizia a fost luată în secret într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării. Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) condus de Traian Igaş lucrează "intens în aceste zile în beneficiul cetăţeanului". Jurnalul Naţional a intrat în exclusivitate în posesia hotărârii privind adoptarea unor măsuri pentru debirocratizarea administraţiei publice, creşterea transparenţei şi eficienţei în relaţia cu cetăţeanul, reducerea cheltuielilor operaţionale şi reducerea taxelor nefiscale. Sună pompos, denumirea actului normativ n-are legătură cu textul în sine.

Libertate de mişcare de 1 miliard de euro

Marian Tutilescu, secretar de stat în MAI, explică avantajele şi dezavantajele aderării la spaţiul Schengen. 27 martie 2011. Doar câteva luni ne mai despart de mult visata aderare a ţării noastre la spaţiul Schengen. Mai multă libertate de mişcare, fără cozi la vamă, fără controale la frontieră... Vor dispărea graniţele cu Ungaria şi Bulgaria, iar România va deveni a doua graniţă externă a spaţiului, ca mărime, după Finlanda. Teoretic. Practic, raportul nefavorabil pe Justiţie şi controversata problemă a romilor reprezintă două dintre bilele negre ale ţării noastre.

ROMÂNIA LIBERĂ

Odiseea unui Michelangelo pierdut după canapea

O familie din New York a deţinut, fără să ştie, vreme de multe generaţii o lucrare originală a lui Michelangelo. Tabloul, considerat "descoperirea secolului", a fost estimat la 300 milioane de dolari. Povestea începe la mijlocul anilor "70, când în casa familiei Kober din statul New York era la loc de cinste, pe un perete, un tablou neterminat cu Maria şi Iisus după răstignire, lucrare botezată de familie "Mike". (Este vorba de o pictură în ulei pe un panou din lemn de brad, de dimensiunea 63,5x48,2 cm.) Din joacă, copiii au lovit tabloul cu o minge de tenis şi acesta a căzut. Adulţii au decis să-l protejeze, l-au învelit şi l-au aşezat după o canapea din livingul casei, scrie New York Post.

Cum acţiona filiera Petrom Service

Hotărâre. Magistraţii Tribunalului Bucureşti şi-au motivat ieri decizia de arestare a celor implicaţi în delapidarea PSV Company. Milioanele de euro delapidate de la PSV Company, fosta Petrom Service, au ajuns şi în conturi din Cipru. Lunar, au fost luaţi 200.000 de euro, sumă ce coincide în mod straniu cu renta promisă de Vîntu fugarului Nicolae Popa, condamnat la 15 ani închisoare în dosarul FNI. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au hotărât că Sorin Mihai, Ioan Ciucă, Ionuţ Călinescu, Tatiana Dinu, Mihaela Nacu, Ioan Predan trebuie arestaţi preventiv pentru delapidarea sumei de 5 milioane de euro de la SC PSV Company (fosta Petrom Service deoarece s-au asociat în grup organizat şi pot prejudicia ancheta prin presiuni asupra martorilor (subordonaţii arestaţilor). Ei mai sunt acuzaţi de spălare de bani, fals, evaziune fiscală şi asocierea în grup de criminalitate economico-financiară.

Reţeaua Beinur clatină Poliţia

Nuredin Beinur, interlopul care controlează sudul litoralului şi fin al lui Nicu Gheară, este cercetat pentru şantaj alături de şefa Poliţiei Rutiere Mangalia şi de adjunctul Poliţiei Neptun. Beinur le este cunoscut autorităţilor pentru modul violent în care-şi conduce afacerile subterane. Doi şefi din Poliţie şi doi inspectori din Corpul de Control de la Primăria Mangalia au fost ridicaţi ieri de Parchetul General alături de cunoscutul interlop constănţean, Nuredin Beinur, pentru audieri într-un dosar penal pentru acuzaţii de şantaj, abuz în serviciu şi evaziune fiscală, delapidare, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

Merkel: Reformaţi justiţia şi veţi avea şi Schengen, şi investiţii

Cancelarul Germaniei Angela Merkel a venit în România cu un mesaj extrem de limpede despre dispoziţia Germaniei de a sprijini România în împlinirea propriului potenţial pe plan european. Dacă Bucureştiul îşi va juca cinstit cărţile, Germania va fi acolo să ajute. România s-a aflat până acum departe de centrul preocupărilor liderilor politici sau chiar ale experţilor germani.

De ce apa de la Luncaviţa e 
mai ieftină ca în restul ţării

Apă ieftină cu bani europeni luaţi în 1894. Cu o sută de ani în urmă, un primar tulcean a realizat că fondurile europene pot reprezenta o bună oportunitate pentru dezvoltarea comunităţii sale. Edilul de atunci din comuna Luncaviţa a vrut să tragă apă potabilă pentru toţi localnicii, aşa că a plecat în Franţa şi Elveţia pentru a face rost de bani, materiale şi specialişti. I-a trebuit un an să-i convingă pe străini că merită să-l ajute. Sistemul de apă potabilă construit atunci funcţionează şi acum la fel de eficient. "Când s-a săpat pe acel deal, să se facă bazinul de apă, s-au găsit urmele vechilor fortificaţii", zice primarul. Dar nu numai atât, au ieşit la lumina zilei şi aducţiunea de apă făcută de romani. Deci şi ei colectau apa din aceleaşi izvoare, din apropierea aceluiaşi deal.

Banca Naţională - laţul se strânge, de Ilie Şerbănescu

Laţul se strânge în jurul politicilor derulate de Banca Naţională. Şirul contestărilor creşte. Până într-atât încât instituţia a abandonat ignorarea suverană a acestora şi consilierul guvernatorului a găsit cu cale să răspundă direct unor critici ale unor reprezentanţi ai cercurilor de afaceri. Contestarea este inevitabilă, având în vedere deteriorarea masivă a situaţiei economice şi - la o analiză atentă - lipsa de perspective spre o ameliorare. Nu se poate ca aceste lucruri să se întâmple şi să nu existe responsabilităţi şi hibe şi în politicile băncii centrale, şi nu doar în cele guvernamentale.

Ce ascunde sindromul Auschwitz. Sute de mii de evrei ucişi pentru avere?

Cuvântul "Holocaust" trimite, cel mai adesea, la Auschwitz, lagărul morţii. Notoritetatea sa este justificată: la urma urmei, este locul unde evrei din toată Europa au fost exterminaţi sistematic. Cu toate acestea, Auschwitz nu e sinonim cu Holocaustul în sine. Potrivit istoricilor, fascinaţia faţă de acest loc al morţii, denumit de aceştia "sindromul Auschwitz", a afectat capacitatea oamenilor de a înţelege pârghiile reale din spatele genocidului, care a avut şi alte premise, nu numai antisemitismul.

Isărescu: Un angajator care ştie cât este de dificil să concedieze va face recrutări foarte greu

Obstacolele întâmpinate la desfacerea contractului de muncă duc în mod firesc la apariţia unor dificultăţi substanţiale în procesul de angajare, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care consideră că o astfel de situaţie reprezintă una dintre capcanele economiei, potrivit mediafax. "Ieşirile din sistem în economia de piaţă, pe piaţa forţei de muncă, trebuie să fie mai uşoare, pentru ca şi intrările să fie uşoare. Pentru că, dacă un angajator ştie cât de greu se poate despărţi de un angajat, bineînţeles că va angaja foarte greu. Aceasta este logica", a afirmat Isărescu la o emisiune difuzată marţi la TVR2. El a spus că atunci când sunt puse foarte multe obstacole la desfacerea contractului de muncă, în mod firesc aceleaşi piedici apar la intrarea pe piaţa muncii.

ZIARUL FINANCIAR

Merkel bate cu pumnul în masă la Bucureşti şi cere plata datoriilor către firmele germane

Puternicul cancelar al Germaniei Angela Merkel a revendicat ieri la Bucureşti, pe un ton ridicat, în întâlnirile pe care le-a avut cu premierul Emil Boc şi cu preşedintele Traian Băsescu plata datoriilor statului român către firmele germane şi retrocedarea rapidă a proprietăţilor etnicilor germani. Germania este principalul partener comercial al României (13 mld. euro schimburile comerciale în 2009) şi al treilea investitor străin (peste 7,5 mld. euro), însă în ultimii ani relaţiile politice nu au fost dintre cele mai cordiale, în ciuda faptului că şi la Berlin şi la Bucureşti conduc guverne de dreapta.

Sancţiune istorică: România are 18 luni să rezolve restituirea proprietăţilor

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) obligă statul român să facă în următoarele 18 luni ce nu a făcut în ultimii douăzeci de ani în problema restituirii proprietăţilor, prin declanşarea în premieră a procedurii - pilot împotriva României. Statul ar trebui să cheltuiască circa 21 mld. euro din buget pentru a-i despăgubi pe foştii proprietari. Cum nu dispun de aceşti bani, autorităţile locale s-au mulţumit în ultimii douăzeci de ani să îi arunce pe foştii proprietari într-un adevărat hăţiş legislativ oferindu-le drept compensaţii acţiuni la Fondul Proprietatea (FP) - titluri fără nicio valoare având în vedere că Fondul nu este listat nici după cinci ani de la înfiinţare.

Seminţele Nutline au fost preluate de nemţi

Nutline, brandul creat de omul de afaceri israelian Amir Krenzia - proprietarul Alka Grup - care deţine peste 50% din piaţa seminţelor prăjite, va intra în portofoliul companiei rivale Intersnack. Reprezentanţii celor doi producători au confirmat tranzacţia, estimată de ZF la peste 10 mil. euro, însă nu au dorit să ofere mai multe detalii. Acesta este primul recul al lui Krenzia pe piaţa snacks-urilor şi cea mai mare preluare pe segmentul fructelor uscate şi al seminţelor, pe care Nutline este lider de piaţă, având o cotă estimată de companie la 38% în 2009.

Gigantul media Naspers, la a doua tranzacţie în România: a preluat 83% din GECAD ePayment

Grupul Allegro, parte a gigantului media sud-african Naspers, a achiziţionat un pachet de 83% din acţiunile companiei GECAD ePayment International, furnizor de servicii de plată online cu cardul, deţinut de omul de afaceri Radu Georgescu. Reprezentanţii celor două companii nu au oferit detalii despre valoarea tranzacţiei. Naspers a mai cumpărat în România site-ul de anunţuri autovit.ro în cadrul unei tranzacţii evaluate la câteva milioane de euro. Pe de altă parte, Radu Georgescu este la a treia tranzacţie prin care vinde unei companii internaţionale acţiuni la una dintre companiile pe care le-a fondat de la zero. Georgescu a vândut în 2003 tehnologia antivirus RAV către Microsoft pentru ca în 2007 să vândă un pachet de acţiuni la firma care deţine compania Axigen mai multor investitori, printre care şi un fond finanţat de Cisco. Radu Georgescu, care va păstra un pachet de 17% din GECAD ePayment, va rămâne şi în Consiliul director al GeCad.

Dacia a produs la Mioveni Logan-uri în valoare de 8 mld. Euro

Automobile Dacia, principalul constructor auto de pe piaţa locală, a produs ieri modelul Logan cu numărul 1 milion, la şase ani şi patru luni de la producţia primului model la uzina de la Mioveni. Valoarea de 1 milion reprezintă producţia totală a modelului Dacia Logan la Mioveni, cu cele patru versiuni de caroserie, sedan, MCV, pick-up şi Van, nu şi modelele asamblate la Casablanca, în Maroc, şi fără Sandero sau Duster. Modelul cu numărul 1 milion este un Logan sedan de culoare albă, cu motor 1,2 litri 16v de 75 CP Euro 5, care va fi livrat unui client din Bucureşti.

Deputaţii amână cu zece zile ordonanţa creditelor

Comisia de Buget, Finanţe, Bănci din Camera Deputaţilor a decis ieri, în unanimitate, să primească până pe 21 octombrie amendamente şi informaţii suplimentare privind ordonanţa 50/2010, prin care sunt reglementate condiţiile de acordare a creditelor pentru populaţie, urmand să-şi dea avizul după această dată. Preşedintele Comisiei, deputatul PSD Viorel Ştefan, a arătat că va solicita Consiliului Fiscal o opinie privind impactul bugetar pentru anul în curs şi pentru următorii cinci ani a ordonanţei.

Citi vinde clienţilor asigurări de viaţă de la ING

Americanii de la Citibank au început să vândă clienţilor două produse de asigurare de viaţă dezvoltate de către ING Asigurări, care completează oferta de retail a băncii, lansată la scară completă începând de anul trecut. Citi targetează acum clienţii de top care au nevoie de servicii financiare complexe, după ce în trecut operaţiunile de retail s-au limitat la vânzarea de credite de consum. La lansarea ofertei complexe de retail, în toamna lui 2009, banca prezentase pe lângă conturi curente, depozite la termen şi carduri de credit şi poliţe de asigurări de viaţă de la AIG Life (devenită între timp Alico).

Asigurătorii au plătit 5 mil. euro în urma inundaţiilor

Companiile de asigurări au plătit despăgubiri de peste 5 mil. euro în urma inundaţiilor din vară şi au constituit rezerve de daună de 15,5 mil. euro, din care se vor face plăţi pe măsură ce dosarele vor fi instrumentate, a declarat Angela Toncescu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). "Aproximativ 4.500 de asiguraţi au fost despăgubiţi după inundaţiile din vară. Acesta este un semnal că societăţile de asigurare îşi respectă angajamentele, mai ales în contextul în care sistemul de asigurare a locuinţelor, ca de altfel orice proiect nou, a trezit temeri, reticenţă sau chiar suspiciuni în rândul populaţiei", a spus Toncescu în cadrul unui seminar organizat de Media XPRIMM.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb