REVISTA PRESEI 16.12.2017

Willy Homner
Revista Presei / 16 decembrie 2017

REVISTA PRESEI 16.12.2017

ADEVARUL

Înmormântarea Regelui Mihai I: programul evenimentelor de la Curtea de Argeş

Regele Mihai I al României va fi înmormântat sâmbătă, 16 decembrie, în Curtea de Argeş. Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la ora 17.30. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. La ora 17.50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş. La ora 18.20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. La ora 18.40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare, anunţă reprezentanţii Casei Regale a României.

Regina Sofia şi Regele Juan Carlos I ai Spaniei şi-au prezentat omagiile la catafalcul Regelui Mihai I

Foştii suverani ai Spaniei, Regina Sofia şi Regele Juan Carlos I, şi-au prezentat omagiile la catafalcul Regelui Mihai I, la Palatul Regal, vineri seară, în jurul orei 20.30. Intrând în Sala Tronului a Palatului Regal, Regina Sofia şi Regele Juan Carlos I i-au salutat mai întâi pe membrii Casei Regale a României, prezentându-le condoleanţe, după care s-au îndreptat către sicriul Regelui Mihai I, în dreptul căruia au ţinut un moment de reculegere. Mii de persoane se perindă la Palatul Regal, unde îşi aşteaptă rândul pentru a se reculege la catafalcul Majestăţii Sale Defuncte.

Legile Justiţiei. Care sunt hibele, ce urmează în Parlament şi ce poate face Klaus Iohannis

Săptămână viitoare, cele trei legi ale Justiţiei vor fi adoptate şi de Senat, în calitate de Cameră decizională, apoi se deschid două variante: ori Opoziţia le contestă la CCR, ori ajung pe masa preşedintelui Iohannis pentru promulgare. Dezbaterea pe legile Justiţiei va fi reluată săptămâna viitoare în Comisia prezidată de Florin Iordache, după ce zilele trecute au fost adoptate de Camera Deputaţilor. Până luni dimineaţă, parlamentarii pot depune noi amendamente, pe care Comisia Iordache le va dezbate în decurs de o zi. Miercuri sau cel târziu joi e programat votul final în plenul Senatului, acolo unde pachetul legislativ va trece fără emoţii, în condiţiile în care UDMR votează alături de coaliţia PSD-ALDE.

Regele Mihai a fost citat ca pârât la Tribunalul Arad în ziua în care zeci de mii de români îi prezintă ultimele omagii

Un infractor condamnat pentru pedofilie şi închis la Penitenciarul Arad l-a dat în judecată pe Regele Mihai, iar oficialii Tribunalului Arad au stabilit pentru vineri, 15 decembrie, termen în proces. Nistor Isai Faur, procesoman cunoscut - cu peste 1.000 de procese intentate din motive absurde, l-a chemat în judecată pe Regele Mihai într-un dosar de contencios administrativ şi fiscal. Primul termen de judecată a avut loc pe 17 noiembrie 2017. Deţinutul-procesoman a indicat drept "pârâţi" Casa Majestăţii Sale Regele Mihai I, iar apoi pe rege personal. În mod absurd şi scandalos, Regele Mihai a fost citat să se prezinte ieri, 15 decembrie 2017, la ora 9.00, la Tribunalul Arad, în dosarul 5827/ 108/2017 (10121/2017), într-un nou termen al procesului.

Declaraţia comună privind priorităţile legislative ale UE 2018-2019, semnată de Juncker

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a semnat joi, 14 decembrie, noua Declaraţie comună privind priorităţile legislative ale UE pentru 2018-2019. Ceilalţi semnatari au fost preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi Juri Ratas, deţinătorul preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului şi prim-ministrul Estoniei. Declaraţia prezintă 31 de propuneri legislative noi formulate de Comisie, care vor fi tratate cu prioritate de Parlamentul European şi de Consiliu. Prin semnarea Declaraţiei comune, preşedinţii celor trei instituţii ale UE au convenit să pună în aplicare o agendă pozitivă pentru o Uniune mai unită şi mai favorabilă incluziunii şi să pregătească un nou cadru financiar pentru perioada care va urma anului 2020, care să asigure un echilibru corect dintre politicile UE, în interesul cetăţenilor, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Decizie în Consiliul Local al Romei: exilul poetului Ovidius, revocat la 2.000 ani de la moartea acestuia

Presa italiană relatează că municipalitatea din Roma a revocat joi, 14 decembrie, exilul poetului Ovidius Publius Naso, izgonit din Cetatea Eternă acum mai bine de 2.000 ani. Acţiunea a fost iniţiată de partidul anti-sistem M5S, majoritar în Consiliul Local al Romei. Politicienii au vrut să repare prejudiciul şi suferinţa îndurate de poetul latin pedepsit de împăratul Imperiului Roman Octavian Augustus. Ei au invocat, printre altele, dreptul la exprimare artistică, "delict" pentru care Ovidius a fost pedepsit. Un demers similar a fost realizat în cazul lui Dante, reabilitat de municipalitatea din Florenţa în 2008.

Averea incredibilă şi extravaganţele şeicului care a cumpărat-o pe Manchester City

Şeicul Mansour, 47 de ani, care a cumpărat gruparea din Manchester cu 240 de milioane, a investit în transferuri peste 1,5 miliarde din 2008 şi visează în acest an la prima sa Ligă a Campionilor. Patronul lui Manchester City are o avere 20 de miliarde, iaht de 450 de milioane, 4 cluburi de fotbal, 5 Bugatti şi investiţii în 50 de companii! Are un nume foarte lung. Mansour bin Zayed bin Sultan bin Zayed bin Khalifa Al Nahyan. Cunoscut drept şeicul Mansour, el este la 47 de ani vicepremierul Emiratelor, ministru afacerilor prezidenţiale şi membru al familiei Al Nahyan, care guvernează Abu Dhabi. Manchester City, trupa antrenată de Guardiola, cea mai frumoasă echipă a momentului, s-a distanţat la 11 puncte în clasamentul Premier League, după 15 victorii consecutive (record), având ca obiective titlul în Anglia şi Champions League.

EVENIMENTUL ZILEI

Revin jihadiştii în ţările-mamă. România nu ştie nimic despre militanţii săi din Stat Islamic - Ion Cristoiu

Unde ni sunt islamiştii? În martie 2015, surse care citau serviciile speciale americane anunţau că în Siria cel puţin un cetăţean român era înrolat şi lupta în rândul miliţiilor grupului sunnit terorist Stat Islamic (Daesh, ISIS). În 2016, un raport european confirma prezenţa unor voluntari români, alături de islamiştii din Siria. Surprinzător, în octombrie 2017, jihadiştii români din grupul terorist Stat Islamic nu mai apăreau în statisticile referitoare la "luptătorii străini": prezumtiv, dacă militanţii Daesh de origine română nu mai fuseseră găsiţi în Califat, ei fuseseră eliminaţi fizic în lupte sau se aflau, deja, reîntorşi în România, ca să-şi continue "opera" de radicalizare: în rândul maselor largi de oameni ai muncii, de la oraşe şi sate. România şi Triunghiul Bermudelor

Smiley a ieşit ÎNVINGĂTOR în lupta de la Vocea României

Smiley are toate motivele să fie fericit. Ana Munteanu, cea care a făcut parte din echipa sa la Vocea României este marea câştigătoare din acest sezon. Al şaptelea sezon al show-ului de talente Vocea României s-a încheiat vineri seara, iar câştigătoarea, care a plecat cu marele premiu de 100.000 de euro, vine din echipa lui artistului. Este vorba despre Ana Munteanu. Locul al patrulea a fost ocupat de Andrada Creţu din echipa lui Adi Despot, în timp ce pe trei a fost Zsuzsana Cerveni din echipa Loredanei. Locul al doilea i-a revenit lui Meriam Jane, din echipa lui Tudor Chirilă. Ana Munteanu are doar 16 ani şi este originară din Chişinău.

Nicio zi fără SEISME! Un nou CUTREMUR a zguduit Vrancea

Un nou cutremur cu magnitudinea de 2.8 pe scara Richter şi cu adâncimea de 81.6km s-a produs în jurul 01:01:49, în judeţul Vrancea. Reamintim că zilnic, în această săptămână, Vrancea a fost zguduită de cutremure. În această lună, în România au avut loc 6 cutremure în zona seismică Vrancea cu magnitudini cuprinse între 2,3 şi 3,9 grade pe Richter, iar în luna noiembrie s-au produs 16 seisme în zonele Vrancea şi Transilvaniei, magnitudinea acestora fiind între 2 şi 3,4 grade pe scara Richter. Şi vineri, un cutremur cu magnitudinea de 3.5 grade pe scara Richter s-a produs în judeţul Vrancea la 127.4km, la ora 05:24:22.

In 1994, Eugen Nicolicea a solicitat ca Regele Mihai să fie declarat persoană non grata

Cum au trecut 23 de ani de la momentul respectiv, timpul a aşternut uitarea peste o cerere făcută de Eugen Nicolicea, la momentul vizitei Regelui Mihai în România. O cerere plină de ruşine. Pe atunci, Nicolicea era membru la PDSR şi, culmea, era deputatul care solicita public ca regele Mihai să fie declarat persoană non grata deoarece a încercat să intre fraudulos pe teritoriul României. Cererile deputatului Nicolicea nu s-au oprit aici. După faza cu regele şi persoana non grata, Nicolicea a vrut ca parlamentarii care l-au aşteptat pe rege, la Aeroportul Internaţional Otopeni, între care Dinu Patriciu, decedat între timp, să rămână fără imunitate parlamentară şi să fie trimişi în faţa justiţiei pentru că "ar fi trecut fraudulos graniţa pentru a-l întâmpina pe pista Aeroportului Internaţional Otopeni, pe cetăţeanul Mihai Hohenzollern".

JURNALUL NATIONAL

Bugetul Ministerului Finanţelor Publice, redus cu 5,8 milioane lei în Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament

Bugetul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) a fost adoptat, vineri, în Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament cu o diminuare de 5,8 milioane lei de la cheltuieli de personal. Această scădere de 5,8 milioane lei reprezintă amendamentele adoptate zilele trecute la Curtea Constituţională, de 2,18 milioane, Consiliul Concurenţei, de 1,7 milioane lei şi restul la Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei. Bugetul Ministerului Finanţelor Publice avea alocată, în proiectul iniţial, o sumă de peste 4,56 miliarde lei, în creştere cu 25,7% comparativ cu anul anterior.

Parlament: Sumele pentru Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, incluse în proiectul bugetului de stat

Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului au inclus, prin amendamente, în proiectul legii bugetului de stat sumele alocate pentru realizarea Monumentului Marii Uniri de la Alba Iulia. "E o propunere legată de monumentul de la Alba Iulia. După depunerea proiectului de buget de stat a apărut Legea care s-a votat în Parlament cu Monumentul Unirii de la Alba Iulia cu două surse de finanţare: Ministerul Culturii cu 10,3 milioane lei şi componenta locală din bugetul Consiliului Local Alba Iulia de 10,5 milioane lei, din care 8,5 milioane conform prevederilor Legii privind realizarea monumentului şi 2 milioane de lei pentru alte lucrări adiacente", a afirmat vineri preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan, la dezbaterile alocate proiectului bugetului de stat pentru anul 2017.

Iuliana Andronache, revocată din funcţia de director financiar al Electrica

Consiliul de Administraţie al Electrica SA a aprobat vineri revocarea Iulianei Andronache din funcţia de director financiar al Electrica SA, în locul acesteia fiind numit Mihai Darie, potrivit unui anunţ postat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti. Mihai Darie a fost numit pe o perioadă de 4 ani, iar hotărârea va intra în vigoare începând cu data de 3 ianuarie 2018. Grupul Electrica a înregistrat în primele 9 luni ale anului financiar 2017 un profit net de 95 milioane lei, din care 87 milioane lei au fost realizaţi în trimestrul al treilea (iulie - septembrie).

De ce nu poate recepţiona CNAIR loturile de autostradă aflate in lucru

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va recepţiona lucrările numai dacă proiectele şi rigorile standardelor de calitate sunt respectate de antreprenori, însă neconformităţile constatate pe mai multe loturi de autostradă, aflate în execuţie, fac imposibilă recepţionarea lor în acest an, a anunţat, vineri, compania. Este vorba despre lotul 3 al autostrăzii Lugoj - Deva, care înregistrează un stadiu fizic de 79,59%, lotul 4 al autostrăzii Lugoj - Deva (71,30% stadiu de execuţie), lotul 3 al autostrăzii Sebeş - Turda (99%) şi lotul 4 al autostrăzii Sebeş - Turda, unde stadiul fizic al execuţiei este de 95%. Reprezentanţii CNAIR precizează că astfel de practici nu mai sunt permise de noua legislaţie privind recepţionarea lucrărilor de construcţie,

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb