REVISTA PRESEI - 18.08.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 18 august 2010

ADEVĂRUL

Spionul şi Ghimpu din coasta Moscovei

Mulţi comentatori cred că tamtamul făcut pe seama arestării diplomatului român acuzat de spionaj are legătură cu referendumul din Moldova. Moscova nu vede cu ochi buni susţinerea pe care Bucureştiul o acordă autorităţilor prooccidentale din Republica Moldova şi în special preşedintelui interimar Mihai Ghimpu. Filmul reţinerii diplomatului român Gabriel Grecu, acuzat de spionaj la Moscova, a fost prezentat, ieri, de postul de televiziune Rossia-24 (fost Vesti), în deschiderea tuturor jurnalelor de ştiri.

Conexiunea Bucureşti-Chişinău

Conexiuni ale acestui scandal de spionaj cu relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău face şi presa internaţională. Agenţia Associated Press scrie că "relaţiile româno-ruse sunt reci de la aderarea României la NATO în 2004, iar Bucureştiul a deranjat şi mai tare Moscova sprijinind guvernul pro-european din Republica Moldova". În luna iunie, notează AP, guvernul de la Chişinău a cerut Rusiei să retragă cei 1.500 de militari staţionaţi în regiunea transnistreană.

Ţinta Ghimpu

Postul de televiziune Euronews nota că această afacere de spionaj "ar putea complica relaţiile dintre Moscova şi Bucureşti". Şi fostul premier Adrian Năstase a declarat pentru Televiziunea Română că reţinerea diplomatului Gabriel Grecu de către autorităţile ruse poate fi interpretată ca un mesaj pentru referendumul din Republica Moldova de la 5 septembrie.

Liderii PDL îşi pun mandatul pe masă

Democrat-liberalii analizează posibilitatea "dezgheţării" alegerilor din partid şi organizarea scrutinului pentru garnitura centrală până la sfârşitul acestui an. Soluţia va fi dezbătută în şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN) al PDL de săptămâna viitoare. "Avem nevoie de structuri nou alese atât pentru calmarea tensiunilor, cât şi pentru eficientizarea activităţii partidului. Am amânat în primăvară alegerile pentru a ne axa pe problemele guvernării, dar acum am reanalizat decizia, având în vedere contextul politic", a declarat pentru "Adevărul" preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

UDMR, nemulţumită fidelă guvernării

Lideri ai UDMR susţin că formaţiunea va trebui să fie mai fermă cu partenerii de guvernare şi spun că nu se gândesc în acest moment la părăsirea Executivului. "Adevărul" vă prezintă un serial despre strategia de toamnă a partidelor. Pe fondul măsurilor nepopulare luate de Guvern, Opoziţia plănuieşte să dea jos Executivul. Puterea este în impas: trebuie să stăvilească ofensiva PSD şi PNL, nemulţumirile sociale, dar şi atacurile din interiorul PDL.

Ce înseamnă "ţara"? de Andrei Pleşu

Ce nu pricep e de ce crede preşedintele că reacţia normală şi soluţia la rău e un juvenil puseu erotic. Că exasperarea se tratează cu pupături. Deunăzi, aflat pe teren într-o zonă inundată, domnul preşedinte a spus unei jurnaliste că lucrurile vor merge bine în România numai dacă ne vom iubi toţi ţara. Lucrurile merg prost, pentru că o înjurăm. Întrebarea căreia Traian Băsescu îi răspundea în acest fel se referea la o altă declaraţie a sa, potrivit căreia România, trăind din împrumuturi, e o "ţară de mâna a doua". Ni se sugerează, deci, că dacă ne vom îndrăgosti de această ţară de mâna a doua, iubirea noastră o va transforma peste noapte, ca în basme, din broscuţă răpciugoasă în prinţ.

Cum se "scurge" petrolul irakian în Iran

70 de rafinării clandestine din Kurdistanul irakian alimentează piaţa neagră a hidrocarburilor. Acest comerţ ilegal încalcă embargoul impus de ONU şi dă bătăi de cap Guvernului de la Bagdad. Până nu demult, Statele Unite au închis ochii în privinţa comerţului ilegal cu petrol irakian, mai ales în privinţa celui provenit din Kurdistan. Din 1991 încoace, Washingtonul a protejat prin toate mijloacele autonomia acestei regiuni din nordul Irakului şi a trecut cu vederea excesele politicienilor locali.

Sărăcia, un atu pentru retailerii cu preţuri mici

După ce buzunarele li s-au subţiat ca urmare a măsurilor guvernamentale de austeritate, tot mai mulţi români merg la cumpărături în supermarketurile de tip discount, în detrimentul hipermarketurilor. În acest an, analiştii vizează o scădere a pieţei de retail cu până la 10% şi o creştere a vânzărilor de produse sub marcă proprie ("private label"). Dacă până anul trecut marile magazine erau pline ochi, acum, în timpul săptămânii, cam suflă vântul printre rafturi.

Premierul britanic David Cameron e hotărât să reducă deficitul bugetar, chiar şi pe seama pensionarilor

În Marea Britanie, contribuţiile către fondurile de pensii au continuat să scadă în iulie într-un ritm alarmant, iar în curând beneficiarii vor fi nevoiţi să se descurce cu jumătate din suma necesară unui trai decent, informează independent.co.uk. Din cauza diminuării sumelor cotizate la fondurile de pensii, veniturile unui pensionar vor ajunge, în medie, la 7.666 de lire sterline (aproximativ 9.323 de euro) anual, potrivit calculelor Aon Consulancy.

CURENTUL

Criminalul Oprescu - direct responsabil de tragedia de la Giuleşti

Cea mai mare parte a presei româneşti s-a lansat ieri în dezbaterea cazului tragediei la de Maternitatea Giuleşti, trăgând în plin în medici. Toată lumea se face însă a uita că adevăratul responsabil al dramei de la Giuleşti este Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, în grija căruia se află (şi) spitalul Giuleşti. Drama de la spital a fost generată de harababura administrativă instituită de când Oprescu a luat în grija sa spitalele după un îndelungat scandal şi după ce acesta a perorat pe toate tonurile posibile să i se dea lui totul, că se ocupă el mai bine de afacerea asta, cu spitalele.

Vântu pregăteşte lansarea "disidentului" Turcescu

Robert Turcescu nu va "muri", ci se va "transforma". Se va metamorfoza în slujbaş din "Reţeaua Vântu" la concurenţa mogulică, după modelul implementat de Vântu prin intermediul lui Răzvan Dumitrescu, aterizat cu arme şi bagaje în curtea lui Felix Voiculescu. Probă pentru susţinerea acestei ipoteze stă chiar IP-ul de pe care funcţionează blogul - cică personal - al jurnalistului, www.turcescu.ro. Într-o postare a unuia dintre cei mai de succes bloggeri din România, Zoso, acesta demonstrează că domeniul de Internet care găzduieşte blogul lui Turcescu nu este altceva decât o nouă platformă a Realitatea Media S.A., cu adresa în Piaţa Presei Libere nr. 1

Embargo, de Tia Şerbănescu

Se-ngroaşă criza: pe măsură ce semnele de redresare economică întârzie să apară iar amenzile la adresa guvernului Boc se înmulţesc, partidele devin tot mai nervoase şi chiar violente. Victima cea mai răsunătoare (un rol care-i vine ca turnat) este dl Geoană: preşedintele Senatului a fost pus la colţ de dl Ponta care i-a interzis timp de şase luni să mai vorbească despre PSD. Altfel, zboară din partid. Ce pedeapsă infantilă! Cui spune prostii îi tăiem limba.

Mita din Rusia reprezintă jumătate din PIB-ul ţării

Un raport independent publicat luni la Moscova atrage atenţia că piaţa corupţiei din Rusia reprezintă 50 la sută din Produsul Intern Brut al ţării. Astfel că, un post de agent în poliţia rutieră din Rusia poate fi cumpărat contra sumei de 40.000 de euro, în timp ce o decizie favorabilă în justiţie costă 26.000 de euro. Raportul a fost realizat în perioada 2 iulie 2009-30 iulie 2010 de Asociaţia avocaţilor pentru drepturile omului (rusadvocat.com), care a primit în acest timp 6.589 de plângeri.

CURIERUL NAŢIONAL

Măsurile dure ne dau o şansă anul viitor

Creşterea produsului intern brut din trimestrul doi a fost o surpriză pozitivă pentru economia românească, chiar dacă mediul economic este încă ostil, a declarat Lucian Anghel, economistul şef al Băncii Comerciale Române. "Sunt semnale pozitive că în 2011 vom începe să avem o creştere economică sănătoasă şi sustenabilă. Chiar dacă măsurile de austeritate luate de Guvern sunt foarte dure pentru populaţie, ele ajută în schimb la creşterea economică de anul viitor, care se va baza pe indicatori economici sustenabili. "O nouă majorare a taxelor ar fi fatală pentru economie, care ar risca să rămână în recesiune şi în 2011, când deja celelalte economii îşi revin"". Întreprinzătorii nu cred însă că România va ieşi din recesiune anul viitor, atâta timp cât nu s-a făcut nimic pentru a ajuta sectorul privat.

Păgubiţii FNI ar putea fi amânaţi încă trei ani

Până acum s-au achitat 390 mil. lei. Mai sunt de plătit 70-80 mil. lei. AVAS are conturile blocate din luna mai şi nu poate suporta nici măcar cheltuielile de funcţionare. Dezinteresul investitorilor pentru puţinele pachete de acţiuni scoase la privatizare a adus Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) în impas, aceasta nemaiavând fonduri nici măcar pentru buna desfăşurare a activităţii şi implicit nici pentru achitarea plăţilor restante către păgubiţii Fondului Naţional de Investiţii (FNI). Aurelian Popa, preşedintele AVAS, a anunţat ieri că va cere Guvernului să aprobe amânarea cu trei ani a acestor plăţi.

Veniturile din privatizare însumează numai 10% din targetul pe 2010

AVAS a propus Guvernului şi să modifice legislaţia care reglementează majorările de capital la companiile de stat cu valoarea terenurilor, astfel încât operaţiunile să fie realizate luând în calcul valoarea de piaţă a suprafeţelor, actualizată cu rata inflaţiei până la decizia acţionarilor. Astfel, capitalul firmelor va fi majorat cu valoarea terenurilor actualizată cu indicele de inflaţie până la data adoptării hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, nu până la data evaluării, ca în prezent.

14 administratori de pe Pilonul II au fost amendaţi că şi-au împărţit clienţii

Consiliul Concurenţei (CC) a amendat cu 5,2 milioane de lei un număr de 14 administratori de fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) care "s-au înţeles" să încalce legislaţia cu privire la repartizarea persoanelor care s-au înscris la două sau mai multe fonduri. "Administratorii de fonduri de pe Pilonul II, în pofida legii, au modificat legislaţia în ceea ce priveşte modul de repartizare a persoanelor care au aderat la mai multe fonduri de pensii private. Potrivit legii, cei cu mai mult de două semnături trebuiau să intre într-un proces de repartizare aleatorie, aşa-numita loterie. Practic, administratorii s-au înţeles şi şi-au împărţit în mod egal persoanele cu dublă semnătură", a declarat preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu.

Franţa începe mâine expulzarea romilor către România şi Bulgaria

Ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux a declarat ieri, citat de AFP şi Mediafax, că 51 de tabere instalate ilegal în Franţa au fost demolate în această vară, urmând ca de mâine 700 de romi să fie expulzaţi în ţările lor de origine, România şi Bulgaria. "În total sunt 700 de romi care vor fi trimişi în ţările lor până la sfârşitul lunii", cu avionul, a afirmat Hortefeux, precizând că primele zboruri vor avea loc la 19 şi 26 august, iar un al treilea este prevăzut pentru "sfârşitul lui septembrie".

EVENIMENTUL ZILEI

Imperiul lui Vîntu se destramă ca un castel de nisip

Impasul financiar în care se află companiile lui Sorin Ovidiu Vîntu are ca efect nu numai dezintegrarea trustului Realitatea-Caţavencu, ci şi un exod al angajaţilor, care nu şi-au mai primit salariile de o lună şi jumătate. Anul trecut, SOV anunţa investiţii masive în presă, în Serbia, Ungaria şi Republica Moldova. Acum toate aceste planuri s-au oprit. Grupul Realitatea-Caţavencu a fost scos la vânzare, pe bucăţi, de Sorin Ovidiu Vîntu, acesta intenţionând să-şi păstreze în portofoliu doar postul de televiziune Realitatea TV.

"Fabrica de viaţă Giuleşti", transformată în infern

Anchetatorii verifică noi ipoteze privind cauzele tragediei de la Maternitatea Giuleşti, nu doar pe cea referitoare la incendiul declanşat din cauza unui aparat de aer condiţionat defect. În plus, o înregistrare-surpriză ar putea lămuri lipsa de reacţie a personalului medical. Prof. dr. Bogdan Marinescu, managerul Spitalului "Panait Sârbu", explică într-un interviu EVZ posibilele cauze ale celei mai mari tragedii din sistemul de sănătate românesc.

Lumina din capătul tunelului economiei, doar o scânteie

Prognozele pentru cel de-al treilea trimestru al acestui an sunt sumbre, chiar dacă în perioada aprilie-iunie am văzut câteva semne de îmbunătăţire, spun analiştii economici. Deşi al doilea trimestru din acest an a avut rezultate uşor pozitive datorită indicatorilor macroeconomici care s-au îmbunătăţit, economiştii se tem că al treilea nu va mai fi tot atât de bun. Unul din principalele motive pe care se bazează această concluzie ţine de tăierile importante de cheltuieli publice conform programului de austeritate, dar şi de creşterea TVA-ului.

FINANCIARUL

Dezastru în Sănătate: nepăsarea guvernanţilor face ca zilnic şapte medici să plece din ţară

Bugetul alocat în 2010 nu poate asigura supravieţuirea sistemului nici măcar la cota de avarie. Din 2007 şi până acum 20% dintre cadrele medicale au emigrat. Avem cele mai precare servicii medicale din Uniunea Europeană. Tragedia din Bucureşti, de la Maternitatea Giuleşti, reflectă încă o dată situaţia dezastruoasă în care se află sistemul sanitar românesc. Explozia exodului medicilor în străinatate, datoriile în care se scaldă spitalele şi farmaciile româneşti, dar şi starea deplorabilă a unităţilor medicale arată cât de bolnavă este sănătatea românească. Cu un buget de sub 3,6% din PIB, sistemul sanitar aşteaptă astăzi rectificarea de 2,8 miliarde de lei, pe principiul "ciocu" mic până-n octombrie".

Populaţia suportă austeritatea, beneficiile vor fi ale PDL

Cel puţin asta rezultă din declaraţia premierului Emil Boc, făcută la finalul unei şedinţe de partid. Deciziile reale care să ducă la relansarea economică sunt în continuare doar la stadiul de intenţie. Emil Boc le transmite colegilor de partid să stea liniştiţi, pentru că PDL va avea de câştigat de pe urma actualei situaţii din România. "Principalii beneficiari, câştigători ai măsurilor aspre, dureroase, grele, din punct de vedere politic, pe care le luăm astăzi, co­recte cu ţara vor fi, în 2012, PDL şi par­tidele care susţin actuala coaliţie de guverna­mânt, pentru că vom reuşi să scoatem ţara din criză şi să o ducem pe creştere economică", a explicat Emil Boc.

Cum s-au aliat brokerii care vor să intermedieze listarea FP

Trei consorţii formate din unele dintre cele mai mari societăţi de brokeraj de la Bursă vor intra în luptă pentru a intermedia listarea Fondului Proprietatea, potrivit unor surse din piaţa de capital. Două consorţii sunt formate exclusiv din diviziile de brokeraj ale unor grupuri financiare, în timp ce al treilea include şi o societate de brokeraj independentă. Astfel, brokerii de la Raiffeisen s-au aliat cu cei de la ING şi BRD, un alt consorţiu este format din KBC Securities şi UniCredit CAIB, în timp ce o altă alianţă s-a încheiat între brokerii de la Intercapital Invest, BCR şi banca de investiţii cehă Wood&Co.

Fraudă internă - cel mai mare risc pentru bănci

Furtul din conturile clienţilor de la Braşov a readus în discuţie "expunerea" băncilor în faţa propriilor salariaţi. Devalizarea conturilor clienţilor, aşa cum s-a întâmplat la Braşov, este cel mai mare risc al instituţiilor de credit. Acestea au la dispoziţie pachete de asigurări speciale, prin care se acoperă pentru posibilele fraude, dar şi pentru toate operaţiunile derulate. Specialiştii susţin că, din acest motiv, nu ar trebui să fie probleme cu recuperarea banilor furaţi. Frauda de la filiala Credit Europe Bank din Braşov a adus în atenţia opiniei publice siguranţa depozitelor clienţilor de la instituţiile de credit.

"Perlele" din portofoliul Fondului Proprietatea evaluate la peste 10 miliarde de lei

Cele mai importante deţineri ale FP sunt cele de la OMV Petrom, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Participaţiile la companiile ener­ge­tice, considerate ca fiind "per­lele" din portofoliul Fondului Pro­prie­tatea (FP), au fost evaluate de analiştii diviziilor de brokeraj ale grupurilor financiare ING şi Raiffeisen la peste 10-11 miliarde de lei, dintre care aproximativ 60% reprezintă valoarea deţinerilor în companii nelistate. Analiştii consideră că expunerea pe care o oferă Fondul pe sectorul energetic românesc este principalul argument în favoarea unei investiţii în acţiuni FP.

Investitorul George Soros pariază pe aur şi vinde obligaţiuni SUA

Investitorul miliardar George Soros (foto) a continuat în T2 să parieze pe aur, reducând, în schimb, investiţiile în ma­rile companii americane, precum Veri­zon Communications şi Pfizer. De ase­menea, el a cedat în totalitate cele 15 mil. acţiuni ale Petroleo Brasileiro. După cum reiese din raportul trimestrial, Soros Fund Management deţine, comparativ cu primele trei luni din 2010, considerabil mai puţine acţiuni cotate la Bursă în SUA. La 30 iunie, fondul controla titluri în va­loare de 5,1 mld. $, o scădere de 42% faţă de suma de 8,8 mld. $ declarată la sfârşitul lunii martie.

Cele şapte mituri despre milionarii americani

În lume există 11,2 milioane de milionari, cu 14% mai mult decât în 2009. La New York trăiesc 667.200 de persoane cu averi de peste 1 mil. $, la Los Angeles - 235.800, iar la Washington - 152.400. În general, milionarii sunt priviţi cu destulă neîncredere de oamenii obişnuiţi, care-i consideră nişte snobi învăţaţi să-şi omoare timpul pe terenurile de golf. În opinia multora, aceşti semeni plini de bani şi-au construit averile prin diferite manevre certate cu legile fiscale, iar unii au avut noroc de moşteniri "grase". Analiştii site-ului Investopedia au decis să spulbere şapte mituri despre milionarii americani.

­

GÂNDUL

Moartea nu-i ca viaţa! de Cristian Tudor POPESCU

Moartea nu-i ca viaţa! - asta ar fi replica lui T. Băsescu pentru mamele care îşi smulg părul din cap în faţa cadavrelor copiilor lor arşi de vii la maternitatea Giuleşti, ecou al truismului cinic Iarna nu-i ca vara! cu care d-sa a inaugurat în România Epoca Ţepei Necioplite în care i-a tras pe locuitorii acestei ţări. De Ziua Marinei, dl. preşedinte le ordonase românilor să îndure criza fără bocete, luând pildă de la marinarii militari. Deci, ce atâtea lacrimi, ce atâtea ţipete?

Bebeluşii ţipau de durere. Am smuls furtunul cu dinţii. L-am luat în braţe, şi-a deschis un ochişor albastru, micuţ, ca o boabă de piper

Eroul care a condus primul echipaj de salvatori a povestit, pentru Gândul, clipele de coşmar petrecute în infernul în care se aflau cei 11 bebeluşi. Ne-am urcat în maşină şi ne rugam să nu fie foc în saloanele copiilor, îşi aminteşte Cristian Vâlcu. Ştiam foarte bine maternitatea şi ce dezastru s-ar fi putut întâmpla dacă flăcările ajungeau la saloane. Am mers numai pe contrasens. Când auzi de foc la o maternitate, te gândeşti la tot ce poate fi mai rău, la pericolele care ameninţă bebeluşii. Traficul era infernal, dar am ajuns în cinci minute.

Rusia şi România încep războiul expulzărilor - Bucureştiul trimite acasă un diplomat rus.

Un diplomat rus de acelaşi rang cu Gabriel Grecu a fost declarat "persona non grata" şi trebuie să părăsească România, iar Moscova este acuzată de Bucureşti de "încălcarea gravă" a Convenţiilor de la Viena privind statutul diplomaţilor. Fără să emită vreun comentariu despre faptele puse în seama diplomatului român Gabriel Grecu, MAE de la Bucureşti a contestat, marţi, "încălcarea gravă" a Convenţiilor de la Viena privind statutul diplomaţilor de către autorităţile de la Moscova. Astfel, răspunsul dat de România în scandalul de spionaj dintre cele două state a fost expulzarea "în oglindă" a unui membru al corpului diplomatic al Rusiei la Bucureşti.

Boc, printre dragoni şi ghirlande, a pus temelia China Town din Afumaţi

"Impresionant, impresionant", remarcă Emil Boc în faţa planurilor de ridicare a viitorului oraş, complex care, în câţiva ani, ar trebui să rivalizeze cu China Town-urile din alte state. Proiectul imobiliar de la Afumaţi, spun investitorii, se ridică la peste 100 milioane euro şi va cuprinde locuinţe, precum şi spaţii verzi, alei, şcoli, grădiniţe, magazine, restaurante şi depozite.

De la Bucureşti la Ploieşti în zece minute, prin subteran. Proiectul uitat al lui Henri Coandă

Inginerul aerospaţial Sorin Dinea povesteşte despre proiectele uitate ale lui Henri Coandă. Un tunel subteran prin care se poate circula cu sute de metri pe secundă, casele prefabricate sau aerodina lenticulară sunt doar câteva din invenţiile savantului român. Într-o ţară în care un kilometru de autostradă construit într-un an este o performanţă, a vorbi de tunele subterane în care se poate circula cu sute de metri pe secundă pare ceva absurd. Nu a fost, însă, pentru Henri Coandă, savantul român care a proiectat sistemul în detaliu, cu decenii în urmă.

JURNALUL NAŢIONAL

Sistemul medical, din dramă în dramă

În ultimii trei ani, peste 6.000 de medici au plecat din ţară. Directorul Maternităţii Giuleşti, pro­fe­sorul doctor Bogdan Marinescu, spunea ieri la conferinţa de presă că aş­teaptă finalizarea anchetei în cazul tra­gediei în urma căreia patru be­be­luşi şi-au pierdut viaţa, iar alţi şapte sunt în stare gravă şi că, dacă va fi gă­sit vinovat, va analiza posibilitatea "unei demisii".

Oamenii lui Băsescu, KO în faţa lui Boc

Emil Boc, dar şi garda sa pretoriană formată din Blaga, Videanu şi Berceanu au câştigat azi noapte un meci cu Traian Băsescu.. După o şedinţă de mai bine de şase ore, care s-a întins până după miezul nopţii, gruparea BVB plus premierul i-au făcut KO pe oamenii lui Băsescu, care ceruseră schimbarea conducerii PDL cu una interimară din care să nu mai facă parte membrii Guvernului, şi, în plus, remanierea Cabinetului.

Revista Newsweek a ales cea mai bună ţară din lume: Finlanda

Finlanda a fost desemnată "cea mai bună ţară din lume", într-un clasament realizat de revista americană Newsweek. Elveţia, Suedia, Australia, Luxemburg, Norvegia, Canada, Olanda, Japonia şi Danemarca fac parte şi ele din Top 10, în timp ce România se află pe poziţia 39, între Bulgaria (locul 38) şi Kuwait (poziţia 40), informează Hotnews.

ROMÂNIA LIBERĂ

"Cele mai grave şapte cazuri de bolnavi de pe planetă"

Tragedia de la Maternitatea Giuleşti a fost mutată la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală, care a devenit peste noapte cel mai fierbinte centru sanitar din România. Aici se încearcă salvarea celor şapte bebeluşi care au scăpat cu viaţă din flăcări. "Putem spune fără să greşim că sunt cele mai grave şapte cazuri de bolnavi de pe planetă" a declarat pentru România Liberă managerul spitalului de copii din Capitală, doctorul Dan Enescu.

China priveşte dincolo de Taiwan, spre insula americană Guam

Pentagonul alcătuieşte anual un raport asupra armatei chineze, destinat Congresului american, iar cel dat publicităţii acum critică China în ce priveşte interferenţa, alterarea faptelor şi speculaţii fără fundamentare. Documentul relevă că există multe incertitudini privind calea pe care o va adopta Beijingul în viitor, în special modul în care va utiliza puterea militară. Un subiect analizat este situaţia din Strâmtoarea Formosa, precizându-se că marele stat asiatic şi-a mărit avansul militar asupra Taiwanului în pofida "încălzirii" politice între cele două părţi şi îşi dezvoltă capacitatea de luptă în Asia, până în insula americană Guam, din Pacific.

Miza pe Bucureşti

Recentul studiu publicat de Oxford Economics poziţionează Bucureştiul pe locul 1 între oraşele europene cu cea mai rapidă rată de dezvoltare în viitor. Deşi lovită de criza financiară, România continuă încet, dar sigur, să se dezvolte. Potenţialul mare al ţării, forţa de muncă cu o calificare ridicată şi deschiderea către noi proiecte fac din România o destinaţie atractivă pentru investitorii străini. Dovadă stă recentul studiu publicat de Oxford Economics, care poziţionează Bucureştiul pe locul 1, la cea mai rapidă rată de dezvoltare dintre oraşele europene.

ZIARUL FINANCIAR

Catastrofa de la Giuleşti arată falimentul sistemului sanitar. Avem victime, dar nimeni nu plăteşte. De ce?

În pofida victimelor, directorul Maternităţii şi oficialii Ministerului Sănătăţii desfid întreaga opinie publică: s-a intervenit "normal", nu este cazul să-şi dea demisia. Catastrofa, apărută după trecerea spitalelor la Primăria Bucureştiului, pune sub semnul întrebării justeţea acestei decizii. Cauza celei mai grave catastrofe din istoria spitalelor româneşti din ultimele decenii, incendiul de la Spitalul "Panait Sarbu" care a avut ca rezultat moartea a 4 nou-născuţi şi arsuri grave pentru alţi şapte, nu este cunoscută. Cel mai probabil a fost vorba de un scurtcircuit de la un fir care alimenta aparatul de aer condiţionat combinată cu neglijenţa personalului care nu a observat la timp declanşarea incendiului.

Cluburile cer ca fotbaliştii să fie plătiţi ca PFA

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a solicitat Guvernului ca Legea educaţiei fizice şi sportului să fie modificată, astfel încât meseria de fotbalist să fie inclusă în categoria profesiilor liberale, ca prestator de servicii, iar fotbaliştii să poată fi plătiţi ca PFA. Solicitarea a fost adresată lui Dan Lazăr, consilier al primului-ministru, de către o delegaţie condusă de preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi trei cluburi.

Cum a ajuns SIF Moldova cea mai profitabilă dintre SIF-uri

La începutul anului toţi preşedinţii de SIF-uri au anunţat planuri ambiţioase de restructurare a portofoliilor bazate în mare pe aceeaşi strategie: reducerea expunerii faţă de sistemul bancar, lichidizarea şi diversificarea portofoliului. Din raportările la şapte luni, SIF Moldova (SIF2) pare cea mai consecventă în acest demers, societatea de investiţii din Bacău, condusă de Costel Ceocea, reuşind după primele şapte luni să raporteze cel mai mare profit dintre cele cinci SIF-uri, de 77,5 mil. lei (18,5 mil. euro). Doar în iulie SIF Moldova a câştigat circa 20 mil. lei (4,7 mil. euro), profiturile provenind preponderent din vânzarea de acţiuni BRD.

Raiffeisen: Investitorii români nu sunt pregătiţi pentru produse complicate

Raiffeisen Centrobank, divizia de investiţii a grupului austriac omonim, încearcă să crească popularitatea produselor structurate listând la Bursă primele certificate pe indicele american S&P 500. În doar câteva luni de la apariţia primelor reglementări privind tranzacţionarea produselor structurate pe bursa de la Bucureşti, două mari grupuri austriece Erste şi Raiffeisen au ajuns să îşi dispute această piaţă. Deşi sunt considerate produse de investiţii mai complicate, iar gradul de educaţie financiară al investitorilor locali este încă sub nivelul altor pieţe din regiune, cei doi jucători văd un potenţial de dezvoltare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb