REVISTA PRESEI 20.02.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 20 februarie 2012

ADEVARUL

Puterea şi-a luat vacanţă în timpul grevei Opoziţiei

Coaliţia majoritară nu-şi mobilizează oamenii în Parlament şi nu are cvorum la şedinţe. Mai mult, democrat-liberalii tipăresc afişe în care îi demască pe "chiulangiii" din PSD şi PNL. Sesiunea parlamentară a început de două săptămâni, dar singura zi în care Legislativul a lucrat cu adevărat a fost cea în care a fost votat Guvernul Ungureanu. Opoziţia este în grevă parlamentară, iar senatorii şi deputaţii Puterii au lipsit pe capete, invocând starea vremii şi profitând de faptul că, în lipsa USL, nu a avut cine să ceară verificarea cvorumului. În paralel, PDL a declanşat o campanie negativă la adresa USL, acuzând parlamentarii Opoziţiei că nu vin la lucrări, dar îşi încasează salariile. Senatul României a fost aproape pustiu în ultima perioadă.

Europa, tot la cură, recesiunea nu trece

După Grecia, guvernul conservator spaniol a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, noi măsuri de austeritate: scăderea în medie cu 25%-30% a salariilor angajaţilor companiilor de stat. Scopul este reducerea deficitului bugetar. Companiile publice vor fi împărţite în trei categorii, în funcţie de mărime. Astfel, în companiile cele mai mari, salariul maxim va fi de 105.000 euro pe an, pentru cele de dimensiuni medii de 80.000 de euro, iar în cele mai mici retribuţiile anuale nu vor putea depăşi 55.000 de euro.

Joachim Gauck va fi noul preşedinte al Germaniei

Joachim Gauck, în vârstă de 72 de ani, un pastor fost militant pentru drepturile omului în fosta Republică Democrată Germană (RDG) va fi următorul preşedinte german, a declarat cancelarul Angela Merkel. Cancelarul german Angela Merkel a cedat presiunilor politice, astăzi, şi a decis să-l susţină pe candidatul opoziţiei, Joachim Gauck, pentru funcţia de preşedinte al Germaniei, evitând astfel o criză politică care ar fi putut distrage atenţia guvernului pe care îl conduce de la rezolvarea crizei din zona euro, informează Reuters. Merkel a anunţat că-l susţine pe Gauck în cadrul unei conferinţe de presă, la care au participat şi liderii celorlalte partide importante din Germania. Pastorul protestant va fi confirmat în funcţie de către Parlamentul german în săptămânile următoare.

Preţul acţiunilor celor mai importante 600 de companii din Europa a crescut

Acţiunile companiilor europene au crescut pentru a treia zi consecutiv. Indicele Stoxx Europe al celor mai importante 600 de companii europene tranzacţionate la bursă a atins astfel un maxim al ultimelor şase luni, tras în sus de faptul că investitorii se aşteaptă ca liderii zonei euro să ajungă la un consens cu privire la o nouă tranşă de împrumut pentru salvarea Greciei. Preţul acţiunilor companiei Anglo American Plc a crescut cu 1,4% după ce a afişat veniturile anule ce au depăşit aşteptările analiştilor. Acţiunile Lafarge SA au crescut cu 6, 3% după ce au raportat venituri operaţionale ce au depăşit estimările. Acţiunile imobiliare ale Persimmon Plc şi Berkeley Group Holdings Plc au înregistrat şi ele creşteri după ce banca de investiţii JPMorgan Chase&Co a crescut nivelul de recomandare al celor două companii pe piaţă.

Japonia se trezeşte încet la realitatea riscului dat de imensa sa datorie publică

Fuga capitalului, creşterea bruscă şi enormă a costurilor de împrumut, prăbuşirea burselor de acţiuni şi o bancă centrală forţată să finanţeze băncile naţionale. Aceasta este realitatea cu care Japonia s-ar putea confrunta în cazul în care nu reuşeşte să stăvilească creşterea datoriei sale publice. "Este înspăimântător când te gândeşti la ce s-ar putea întâmpla dacă, dintr-o dată investitorii ar vinde concomitent pe bursă acţiunile, obligaţiunile şi yenul. Şansa ca acest lucru să se întâmple este mult mai mare decât cred pieţele", a declarat un înalt oficial japonez citat de agenţia de ştiri Reuters. La finele anului 2011 Japonia avea o datorie publică de peste 200% din PIB-ul naţional, iar până în anul 2013 aceasta ar putea ajunge la 228% din PIB.

Revoluţie în viaţa politică şi socială a Italiei : Biserica va fi şi ea taxată

Preşedintele Consiliului de miniştri din Italia, Mario Monti, a anunţat că va renunţa la exceptările fiscale de care se bucură Biserica italiană. Decizia reprezintă o adevărată revoluţie pentru Italia. Până acum, niciun guvern italian nu a îndrăznit să se atingă de privilegiile Bisericii. Guvernul Mario Monti va impune impozit funciar asupra bunurilor Bisericii, relatează "Le Figaro". Monti şi-a anunţat intenţia într-o scrisoare trimisă vicepreşedintelui Comisiei Europene, Joaquin Almunia. Scrisoarea vine la răspuns la procedura de infringement iniţiată de Bruxelles în octombrie 2010 contra Italiei. Monti speră ca, astfel, Comisia să renunţe la acţiunea legală. Bruxelles-ul a primit vestea "cu satisfacţie", explicând că decizia marchează un progres substanţial. Guvernul de la Roma trebuie acum să traducă această intenţie printr-un decret care să fie supus votului Parlamentului.

Volkswagen şi Peugeot încearcă să obţină împrumuturi direct de la BCE

Companiile producătoare de automobile Volkswagen şi Peugeot intenţionează să apeleze la programul de finanţare pe termen lung al Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a facilita scăderea costurilor de finanţare ale producţiei de automobile din regiune. Deşi împrumuturile BCE sunt disponibile doar pentru bănci, ambele companii au şi divizii bancare prin desfăşoară negocierile împrumuturilor. Producătorul german Volkswagen a anunţat ieri că ia în considerare accesarea fondurilor BCE. Compania franceză Peugeot-Citroën deja negociază un împrumut prin divizia sa bancară, Banque PSA, şi a anunţat că este dispusă să ofere o garanţie de un miliard de euro, notează CNBC.

Ţările "salvate" de FMI, în pragul colapsului

Sprijinul financiar din partea Fondului nu a ajutat statele împrumutate, care se află acum în situaţii mai grave decât atunci când au semnat acordurile. Puţine tablouri ilustrează mai bine criza datoriilor de stat din Europa decât cel zugrăvit în luna mai a anului trecut. La fix un an după ce liderii europeni se felicitau reciproc pentru "salvarea" Greciei cu un împrumut de urgenţă în valoare de 110 miliarde de euro de la UE şi FMI, Atena cerea un nou împrumut, mai mare decât primul. Toate acestea după ce obţinuse relaxarea condiţiilor în care semnase acel acord - de la scăderea dobânzii şi până la prelungirea perioadei de rambursare. Şi, cum istoria are obiceiul de a se repeta, asistăm acum la un tablou identic: Portugalia se pare că va cere şi ea un nou împrumut, iar nemţii le promit concesii pentru cel luat luat anul trecut.

SUA agreează ideea unui nou împrumut de la FMI pentru Grecia

Statele Unite au anunţat, ieri, că susţin ideea unui nou împrumut de la Fondul Monetar Internaţional pentru Grecia, salutând acordul încheiat între clasa politică greacă şi Uniunea Europeană pentru noi reforme economice în această ţară. "Salutăm programul de reforme economice convenit între primul ministru grec şi partidele de coaliţie, şi afirmarea publică a sprijinului din partea principalelor economii europene", a declarat secretarul american al Trezoreriei Timothy Geithner într-un comunicat. "Este un ansamblu foarte solid şi foarte dificil de reforme ce merită sprijinul comunităţii internaţionale şi al FMI. Statele Unite încurajează FMI să sprijine acest acord", a adăugat el. Partenerii Greciei din cadrul zonei euro, dintre care miniştrii de finanţe se vor întâlni azi la Bruxelles, ar trebui să se pună de acord asupra unei soluţii pentru ca Atena să evite insolvabilitatea.

Ministrul de Externe britanic avertizează: Ar putea fi declanşat un nou "Război Rece" mult mai periculos, din cauza Iranului

Ministrul Afacerilor Externe britanic, William Hague, a afirmat vineri că ambiţiile nucleare ale Iranului pot declanşa "un nou Război rece" mult mai periculos decât cel dintre ţările occidentale şi Uniunea Sovietică din trecut. "Dacă (Iranul) va reuşi să obţină un potenţial militar nuclear, cred că şi alte naţiuni din Orientul Mijlociu vor vrea să dezvolte arme nucleare", a declarat acesta, într-un interviu publicat de cotidianul Daily Telegraph. "Ameninţarea unui nou Război rece în Orientul Mijlociu... ar fi un dezastru pentru omenire", a apreciat acesta.

CAPITAL

Atac anglo-american pe frontul asigurărilor de viaţă

Metlife a cumpărat Aviva, dar nu se opreşte aici. Vrea să facă din Alico liderul pieţei asigurărilor de viaţă, analizează orice oportunitate de achiziţie şi, între timp, angajează. Inclusiv oameni din bănci. Achiziţionarea Aviva de către grupul american Metlife are toate şansele să fie tranzacţia anului pe piaţa asigurărilor din România. Compania nou-formată se va numi Alico (brandul sub care Metlife este deja prezent în ţara noastră) şi îşi propune să devină liderul pieţei din toate punctele de vedere. Despre această tranzacţie vorbesc, pentru Capital, Theodor Alexandrescu, CEO al Alico, şi Mihai Popescu, CEO al Aviva.

Banca Mondială caută preşedinte

Banca Mondială a anunţat că şi-a fixat ca obiectiv desemnarea noului preşedinte al instituţiei până pe data de 20 aprilie, când urmează să înceapă adunarea semestrială, transmite AFP. Consiliul de Administraţie a stabilit 23 martie ca termen limită pentru depunerea candidaturilor şi a prevăzut "alegerea noului preşedinte până la începerea adunării din primăvară", a precizat instituţia financiară într-un comunicat. În cursul zilei de miercuri, actualul preşedinte, Robert Zoellick, a anunţat că va părăsi postul odată cu expirarea mandatului său pe data de 30 iunie. Potrivit unei surse apropiate insituţiei financiare internaţionale, SUA l-ar putea propune pe actualul Secretar al Trezoreriei, Timothy Geithner.

CURENTUL

Radu Cristescu, protectorul GRIVCO, pe lista consilierilor ministrului Economiei

Fostul preşedinte al ADS, Radu Mihai Cristescu, demis în urmă cu câteva luni de ministrul Agriculturii pentru grave nereguli comise la vârful Agenţiei, a fost recuperat de protectorul său pe linie de partid, Lucian Bode, noul ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care, potrivit surselor noastre l-a pus pe lista consilierilor săi. Radu Cristescu este, de fapt, unul dintre membrii de bază ai grupării care controlează filiala Sălaj a PDL, condusă oficial de Lucian Bode, şi care a preluat de ceva vreme controlul Agenţiei Domeniilor Statului. Asta înseamnă că şi după demiterea sa de la vârful ADS, conducerea instituţiei a rămas, practic, tot în mâinile sale, chiar dacă, de faţadă, preşedinte este Bogdan Ilea, o altă marionetă a cuplului Bode-Cristescu.

Şomerii din Deveselu se-nghesuie să înveţe engleza

Statisticile ANOFM arată că şomerii din judeţul Olt s-au înghesuit în ultima jumătate de an cu zecile ca să înveţe gratuit această limbă, dar şi cum să fie administratori de pensiuni turistice, lucrători hotelieri ori chelneri, ospătari, frizeri şi coafori. La fel şi cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă din Dolj şi Teleroman. "Hi, I'm John from Deveselu city!" Judeţul Olt, unde este şi celebra baza militară de la Deveselu, este în topul judeţelor care au solicitat Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în a doua jumătate a anului trecut, posibilitatea de a organiza cursuri gratuite de limba engleză.

CURIERUL NATIONAL

Cum scăpăm de întreruperea plăţilor europene

Zilele acestea CE va anunţa întreruperea plăţilor pentru resurse umane, ceea ce ar putea priva România de 3,7 mld. euro. ACPR propune modelul polonez, respectiv instituirea unei autorităţi unice sub umbrela căreia să activeze toate programele operaţionale. Anunţul făcut de Direcţia Generală pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din cadrul Comisiei Europene, potrivit căruia din cauza deficienţelor identificate în cazul procedurilor de selecţie ale proiectelor privind dezvoltarea resurselor umane, se va decide întreruperea plăţilor pentru cererile în curs, a stârnit ample reacţii în mediul de afaceri românesc. În urma analizei punctuale a problemelor identificate de reprezentanţii CE, Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR) a făcut o serie de propuneri şi recomandări menite să scoată România cât mai repede din impas.

Ministerul Agriculturii încearcă să repare greşelile fostului şef

Intrarea în vigoare a Legii pajiştilor, publicată în Monitorul Oficial în luna noiembrie 2011, a fost amânată pentru că nu-i pot fi elaborate Normele Metodologice. Legea prevede concesionarea suprafeţelor de teren, deşi acestea sunt exclusiv în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale. Inadvertenţele cuprinse în actul normativ ar genera efecte juridice negative şi ar bloca implementarea schemelor de plăţi pe suprafaţă.

AVAS, bântuită de fantoma privatizărilor

La data de 31 ianuarie, instituţia avea de plătit aproape 60 mil. euro în contul proceselor pierdute şi de încasat puţin peste 7 mil. euro în urma celor câştigate. Autoritatea este parte procesuală în 10.428 de litigii, cauze pentru reprezentarea cărora a încheiat contracte cu 15 case de avocatură. Ţinută artificial în viaţă numai pentru a plăti daunele pe care le datorează creditorilor, executată silit şi fără posibilitatea de a-şi accesa conturile deja poprite de executori, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cheltuie anual importante sume de bani din bugetul statului.

Cum au reuşit câteva bănci să manipuleze rata Libor?

Una dintre băncile investigate recunoaşte că un grup de traderi şi brokeri a manipulat indicele Libor, afectând astfel împrumuturi din toată lumea. Un document transmis instanţei de Biroul pentru Competiţie din Canada arată că o bancă a recunoscut că persoanele implicate "erau capabile să mişte" dobânzile, potrivit cotidianului Wall Street Journal (WSJ), citat de CNBC. Instituţia financiară care cooperează cu autorităţile este grupul elveţian UBS, au declarat pentru WSJ surse apropiate situaţiei. Un reprezentant al UBS a declarat Reuters că nu comentează asupra "speculaţiilor" din presă. UBS a anunţat anterior că a primit imunitate parţială din partea autorităţilor antitrust din Elveţia în schimbul cooperării în ancheta privind manipularea London Interbank Offered Rate (Libor).

EVENIMENTUL ZILEI

Blejnar îi dă o gaură de 1 MILION DE EURO LUI VOICULESCU

Televiziunea din Băneasa pierde o afacere de un milion de euro din cauză că nu mai poate transmite jocul. Antena 1 nu mai difuzează, începând de ieri după-amiază, jocul Super Bingo Metropolis, pe care îl are în grilă din 2009. În locul acestei emisiuni, postul din Băneasa a difuzat filmul "La bine şi la rău". Anularea emisiunii este urmarea deciziei de joia trecută a celor şapte membri ai Comisiei pentru avizarea jocurilor de noroc din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, care au decis, în unanimitate , să revoce licenţa de joc a firmei SC Phoenix Games SRL, cea care organiza Bingo Metropolis.

Victor Ponta, recidivist al normalităţii politice

Liderul PSD şi-a păstrat şi la Washington tonul ponderat în raport cu Puterea adoptat la discursul din Parlament, la învestirea în funcţie a premierului Mihai Răzvan Ungureanu. "Eu nu cred într-o opoziţie care vine să distrugă tot ceea ce au făcut cei dinainte, ei au putut face atât, noi vom face şi mai mult, putem să învăţăm deci din greşelile lor. Asta este ceea ce eu cred. Soluţia este ca cei de la putere să facă ce pot ei mai bine, iar oamenii să decidă prin vot dacă îi păstrează la putere, sau votează cu cei din opoziţie să vină în locul lor. Birocraţia şi corupţia nu sunt doar ale unui singur partid, fiecare partid care vine la putere având uneori tentaţia de a profita de funcţiile pe care le au".

Cine-i arată pisica Serviciului de Informaţii Externe?

Războiul politic din România, aripa de pe Internet, are, din această săptămână un nou actor: celula română a grupării de hackeri Anonymous. Acţiunile lor - trei la număr - creionează o orientare politică antisistem, pun la zid întreaga clasă politică din România şi aplaudă protestul anti-ACTA. "Manifestele" Anonymous, altfel destul de dure, au pălit în faţa ameninţărilor cu dezvăluiri incendiare despre premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi serviciile secrete româneşti. Dezvăluirile despre premier s-au dovedit a fi banale date publice, atacul la "spionii" români a fost amânat, fiindcă, brusc, hackerii nu vor să fie consideraţi trădători şi, colac peste pupăză, celula românească a Anonymous s-a dezis de operaţiunea anti-Ungureanu, pe care a declarat-o un fals.

Jaful secolului se judecă azi

La începutul lunii iulie a anului 2004, şoferul unei maşini blindate de transport valori şi-a lăsat însoţitorul într-o benzinărie şi a fugit cu 100 de miliarde de lei. Fapta încă se judecă. Doi complici l-au aş­teptat în apropiere şi împreună au mutat încărcătura dintr-un microbuz în altul. Cazul a atras atenţia opiniei publice prin suma mare de bani furaţi: circa 100 de miliarde de lei vechi (a­­proximativ 3 milioane de dolari) depozitaţi în 16 saci care cântăreau 350 kg. Românii nu se plictiseau nici atunci. Tocmai se încheiaseră alegerile locale. Traian Băsescu ieşise a doua oară primar general, Ilie Năstase se căsătorise cu Amalia, la Paris, medicul Ciomu tăiase un penis în trei, Dinamo făcuse eventul, luând şi cupa şi campionatul. Premierul Adrian Năstase tocmai remaniase Guvernul şi Opoziţia (PD-PNL) făcea scandal.

JURNALUL NATIONAL

Majoritatea romanilor vor anticipate. USL ar caştiga cu 57%

Dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, USL ar caştiga cu 57% din voturi, arată un sondaj CCSB dat duminică publicităţii. Pe locul doi se situează PDL cu 18%, urmat de PP DD - 12%, UDMR-4%, PRM-3%, PNG şi PER cu cate 2%, iar UNPR şi PNŢCD cu cate 1%. Potrivit sondajului, 52% dintre cei chestionaţi au spus că merg la vot, 33% că nu vor merge, iar 15% că nu sunt in ţară. Sondajul CCSB a testat totodată şi notorietatea şi independenţa politică ale noului premier, Mihai Răzvan Ungureanu, arătănd că 81% dintre cei chestionaţi au o părere bună despre demisia lui Emil Boc din fruntea Guvernului . Astfel, 93% dintre cei chestionaţi stiu că noul premier, fost şef al SIE este noul şef al Executivului. 54% spun că Ungureanu va reprezenta interesele preşedintelui Traian Băsescu şi ale PDL, 27% spun că este independent, iar 19% nu ştiu/nu răspund.

FMI revine la Bucureşti. Datele statistice arată că economia riscă să reintre în recesiune

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, şi di­rectorul de ţară al Comisiei Eu­ropene Istvan Szekely se vor afla mâine şi poimâine la Bucureşti pentru a se întâlni cu Guvernul Ungurea­nu. Misiunea comună a FMI şi UE revine în România la două săptămâni după ultima vizită de evaluare a acordului stand-by cu România. "La solicitarea noului prim-mi­nistru al României Mihai Răzvan Ungureanu, Jeffrey Franks şi Istvan Szekely vor vizita Bucureştiul pentru a se întâlni cu noul Guvern, pentru a discuta evoluţiile economice recente şi implementarea programului. Este o practică obişnuită atunci când o ţară care are un program în derulare cu FMI şi UE îşi schimbă Guvernul.

Incompetenţa de la AMPOSDRU ne lasă fără milioane de euro

Condiţiile de accesare a fondurilor europene pe Axa 2.3 sunt imposibil de realizat, iar România va pierde câteva milioane de euro din cauza incompetenţei celor care au scris ghidul de accesare. Cine îşi permite să scoată din producţie 420 de angajaţi pe care să-i trimită la cursuri de calificare timp de şapte luni, cu opt ore pe zi? Mai mult, angajaţii companiei trebuie să aibă domiciliul stabil într-o zonă urbană, iar firma care vrea să acceseze un grant de 500.000 de euro pentru cursuri de formare profesională trebuie să scoată bani "din buzunar" să plătească formatorii, apoi să se roage la Dumnezeu să se facă rambursarea, în condiţiile în care nu se mai acceptă pe Axa 2.3 decât cursuri de calificare de 1.080 de ore.

NATIONAL

Ea "deseneaza" contracte de 30 milioane de euro pentru taticu'!

Anul trecut, intr-un complex comercial despre care se spune ca ar apartine celebrilor Eugen Bogatu si Aurelian Pilca, capii "Caracatitei" din Portul Constanta, o tanara pictorita a avut prima expozitie personala. La doar 26 de ani, aceeasi Flavia Mihaela Lupu a fost apoi invitata, la initiativa Noricai Nicolai, sa-si expuna lucrarile de arta contemporana la Bruxelles, la Spatiul Cultural "Yehudi Menuhin" din Parlamentul European. Dupa care artista plastica a fost aleasa administrator al SC Constructii Hidrotehnice Iasi, firma care deruleaza contracte cu statul de aproximativ 30 de milioane de euro! Si care tocmai ce cumparase cu peste 80 de miliarde lei vechi actiunile detinute de unul dintre cei mai bogati parlamentari romani, deputatul liberal Mihai Lupu. Ati ghicit: nimeni altul decat tatal pictoritei noastre!

Garda Financiara ii baga trei miliarde de euro in plic lui Ungureanu

Imaginea de om de actiune a noului premier a fost intarita si prin cererea expresa adresata de acesta structurilor de politie si Garzii Financiare de a aduce la buget, in urmatoare luni, aproximativ doua miliarde de euro din combaterea evaziunii fiscale. Serviciile de Investigare a Fraudelor si comisarii financiari nu numai ca s-au conformat imediat si au inceput sa destructureze pe banda rulanta grupari de criminalitate economica dar, conform surselor noastre, vor anunta si depasirea planului impus de Ungureanu, si anume de1,5 % din PIB. Vor strange trei miliarde de euro, insa doar pe hartie...

BCR invinsa de un client fara avocat

Cea mai mare banca din Romania a fost invinsa in instanta de un simplu cetatean. Suparat ca BCR i-a majorat dobanda la credit, barbatul a dat in judecata banca si a castigat. Vranceanul Traian Toca a contractat in 2007 un imprumut de 22.000 de euro, cu o dobanda 6,95%, fixa in primul an, apoi variabila, plus 1,5 puncte procentuale. La un moment dat, dobanda a urcat la peste 10% pe an, iar vranceanul s-a adresat Protectiei Consumatorului. El a aflat ca in contractul sau de creditare se "strecurasera" si clauze abuzive, prin care era obligat, practic, sa accepte oricand toate conditiile bancii, fara drept de apel. Intre timp a aparut Ordonanta 50/2010, care a declansat razboiul intre debitori si creditori. Ordonanta a devenit lege "plina", iar Traian Toca a pornit o actiune in instanta ce parea "sinucigasa": singur, fara avocat, impotriva BCR. Si a castigat! Acum, vranceanul plateste o dobanda de circa 3%, iar banca trebuie sa-i restituie si comisionul de acordare a creditului.

PUTEREA

Cârtiţa lui Hrebe la Cotroceni?

Viorel Hrebenciuc, lider PSD şi unul dintre principalii adversari politici ai preşedintelui Traian Băsescu, şi-a deschis un posibil canal de comunicare cu Palatul Cotroceni. Preşedintele Traian Băsescu a numit-o săptămâna trecută pe Claudia Ionaş în funcţia de purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale. Valeriu Turcan, fostul responsabil, şi-a anunţat demisia din funcţie, după mai bine de cinci ani de colaborare. Claudia Ionaş are 26 de ani şi lucrează de circa patru ani în Administraţia Prezidenţială, în cadrul biroului de presă. Claudia Ionaş, fostă Cristache, s-a măritat anul trecut, în vară, cu Vladimir Ionaş, unul dintre colaboratorii lui Viorel Hrebenciuc la Parlament.

Misiune imposibilă de la "Agentul 007"

Analiştii şi experţii din domeniul fiscal au păreri împărţite cu privire la noua "cruciadă" ordonată de premierul Ungureanu. Acesta le-a cerut miniştrilor şi celorlalţi oficiali guvernamentali cu atribuţii în combaterea evaziunii fiscale să crească gradul de colectare a taxelor şi impozitelor la bugetul de stat cu 1,5% din Produsul Intern Brut în termen de 60 de zile. Fostul preşedinte al ANAF, Daniel Chiţoiu, consideră că o creştere a colectării la acest nivel nu e posibilă în doar două luni.

Şeful trezoreriei Raiffeisen va fi numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor

Directorul executiv pe trezorerie şi arbitraj la Raiffeisen Bank, Cristian Sporiş, va fi numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice responsabil cu Trezoreria, post deţinut anterior de ministrul finanţelor, Bogdan Drăgoi, au declarat surse din mediul financiar, citate de Mediafax. "Au fost mai multe propuneri din mediul bancar, iar în final a rămas şeful trezoreriei de la Raiffeisen Bank, care are o vastă experienţă în sistem şi este apreciat ca unul dintre cei mai buni oameni din piaţă, având o relaţie foarte bună cu ceilalţi trezorieri", au spus sursele citate. În vârstă de 36 de ani, Sporiş a absolvit Facultatea de Finanţe-Bănci a Academiei de Studii Economice şi a lucrat prima dată în trezorerie la sucursala din România a Băncii Naţionale a Greciei.

Statul român se îndatorează cu 5,5 milioane de euro pe oră

132 de milioane de euro pe zi sau 5,5 milioane de euro pe oră. Cu atât s-a îndatorat statul român într-o lună şi jumătate de la începutul acestui an, arată calculele The Money Channel. Ministerul de Finanţe a atras de pe piaţa internă aproximativ 3,5 miliarde de euro, la care se adaugă şi emisiunea de bonduri în dolari. România s-a îndatorat într-un ritm ameţitor de la începutul lui 2012, într-o tentativă de a acoperi cât mai repede nevoia de finanţare pentru tot anul. Statul şi-a propus să atragă de pe piaţa internă prin licitaţiile de titluri de stat de până acum aproximativ 8 miliarde de lei, însă a împrumutat de aproape două ori mai mulţi bani, adică 15 miliarde de lei. Se mai adaugă la banii împrumutaţi şi emisiunea de obligaţiuni pe piaţa externă, prin care statul a atras 1,5 miliarde de dolari de pe Wall Street.

Siria este paralizată, iar Guvernul se dezintegrează

Sancţiunile străine impuse Siriei "dezintegrează" Guvernul şi paralizează autorităţile de la Damasc, potrivit afaceristului Faisal al-Qudsi, fiul unui fost preşedinte al ţării. Acesta a mai declarat că operaţiunile militare mai pot dura "maximum şase luni", urmând ca "milioane de persoane să iasă în stradă" ulterior. Cu toate acestea, al-Qudsi a subliniat că administraţia preşedintelui Bashar al-Assad va "lupta până la capăt", scrie BBC.

Exerciţii militare ample în Iran

Infanteriştii din cadrul Corpului Gardienilor Revoluţiei din Iran au demarat o serie de noi manevre, denumite "Val Fayr", a anunţat agenţia spaniolă EFE. Generalul Mohammad Pakpur, liderul forţelor terestre ale Gardienilor Revoluţiei, a precizat că, alături de brigăzile de infanterie, la exerciţiile militare din deşertul Markazi participă şi brigăzi de voluntari "basij". Anunţul vine la puţin timp după ce nave de război ale Marinei Iraniene au pătruns în Marea Mediterană, abia pentru a doua oară de la Revoluţia Islamică din 1979.

ROMANIA LIBERA

Secretul celor 3,7 miliarde euro de care România riscă să nu se mai atingă

"Deficienţe majore de management şi control" constate în cadrul Programului operaţional vizând dezvoltarea resurselor umane (POSDRU) ar putea conduce la o întrerupere a plăţilor către România. "Este foarte probabil ca în zilele următoare să fie luată decizia privind întreruperea plăţilor pentru România în programul POSDRU", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Leonard Orban. El a mai adăugat că este vorba de o întrerupere, nu de o suspendare şi poate fi ridicată imediat ce se constată îmbunătăţiri în sistem, aceste îmbunătăţiri constatându-se pe baza unui document formulat de Autoritatea română de Audit. Care sunt cauzele care ar putea bloca acest program? Printre problemele sesizate de Autoritatea de Audit şi transmise Comisiei se numără procedurile de selecţie a proiectelor.

Iranul exploatează "arcul şiit"

De la Kabul la Beirut, trecând prin Bagdad, se înmulţesc semnele unei escaladări a războiului rece dintre sunniţi şi şiiţi. Este efectul încercărilor Iranului de a-şi mări influenţa într-un Orient Mijlociu în plin tumult prin intermediul comunităţilor şiite. Tensiunile din "arcul şiit" arată că Iranul dispune de mai multe cărţi de joc în şantajul strategic regional prin care vizează să iasă din izolarea internaţio­nală. Prin intermediul comuni­tă­ţilor şiite, Teheranul îşi extinde influenţa folosindu-le drept pioni. Siria oferă un mare teren de confruntare între o parte a lumii arabe şi Iran.

ZIARUL FINANCIAR

Premierul Ungureanu are la dispoziţie doar o lună să preia iniţiativa să ridice economia. Altfel timpul va veni peste el şi îl va arunca atât în recesiunea economică, cât şi politică

Mediul de afaceri îi cere acum premierului să pună mâna pe pix şi să umple o pagină cu iniţiative economice. Că numai asta îl va ţine şi consacra pe terenul de joc. Altfel va fi numai o speranţă. Iar politica şi fotbalul sunt pline de speranţe. Timpurile economice nu ţin cu noul premier Mihai Răzvan Ungureanu. A preluat pe inventar un trimestru 4 al anului trecut în scădere faţă de trimestrul 3, minus 0,2%, iar după cum arată trimestrul 1 al acestui an, plin de zăpadă şi probleme, va urma al doilea minus la rând (trimestrul 1 va scădea faţă de trimestrul 4), ceea ce va aduce statistic - recesiunea. Şi astfel cifra de creştere economică de anul trecut, de 2,5%, va fi doar istorie şi nu va mai putea fi exploatată.

Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu iese cu o foaie albă în faţa FMI şi UE

De la noul guvern se aşteptau soluţii din primele zile de mandat, dar nicio măsură economică de impact nu a fost până acum pusă pe masă. Deocamdată, se vede doar direcţia dată de finanţatorii internaţionali, care au fost iar invitaţi pentru o vizită "de lucru". Noul guvern Ungureanu nu a emis până acum opinii legate de evoluţia economiei şi nu a venit cu măsuri concrete de susţinere după semnalele negative din ultimele luni. Prima sa iniţiativă în materie este chemarea FMI şi Comisiei Europene care tocmai plecaseră de la Bu­cu­reşti în ultima zi în funcţie a premierului Emil Boc. Cu toate că preşedintele Băsescu a spus că desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru postul de premier fusese hotărâtă încă din decembrie 2011, acesta nu pare să fi folosit răgazul primit până la instalare pentru a-şi construi o echipă proprie de experţi în economie şi finanţe împreună cu care să producă soluţii noi pentru contracararea riscurilor ca Românie să alunece iar în recesiune.

Un nou ministru, noi promisiuni: Urmează "Reabilitarea Centrului Vechi", după ce Udrea a transformat Capitala în "destinaţie balneară"

Cristian Petrescu, numit la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale (MDRT) în locul Elenei Udrea, susţine că Centrul Vechi al Bucureştiului ar putea deveni o atracţie pentru turiştii străini şi că ia în considerare implicarea ministerului în "reabilitarea" acestuia, după ce Udrea declara în mandatul ei că transformă Capitala în destinaţie balneară. "Am cerut o evaluare a impactului pe care implicarea ministerului l-ar putea avea asupra reabilitării şi revitalizării Centrului Istoric Bucureşti. Dacă din analiză rezultă că am putea impulsiona finalizarea lucrărilor, cu siguranţă că vom acţiona", a declarat Petrescu, citat de Mediafax. Mai mult, el a susţinut că Primăria Capitalei nu are destule programe de promovare a Bucureştiului ca destinaţie turistică şi că va solicita un punct de vedere al Consiliului General al Municipiului Bucureşti cu privire la strategia de dezvoltare turistică a Capitalei.

Datoria externă a băncilor s-a plafonat anul trecut la 23 de miliarde de euro. De ce nu mai au nevoie băncile de finanţări externe?

Datoria externă a băncilor a rămas anul trecut la un nivel comparabil cu cel de la sfârşitul lui 2010, fiind raportată o scădere cu aproximativ 300 mil. euro a finanţărilor pe termen lung, compensată însă de o creştere comparabilă a datoriei pe termen scurt. Evoluţia arată că încrederea băncilor în economia românească nu s-a deteriorat semnificativ în 2011, iar pentru acest an se anticipează o menţinere relativ constantă a fluxurilor externe de capital sau chiar o uşoară scădere, în opinia analiştilor. Datoria externă pe termen scurt a băncilor a ajuns la sfârşitul lunii decembrie la 7,4 mld. euro, cu 362 milioane de euro peste valoarea de la finele anului 2010. Faţă de T3 2011 s-a înregistrat o scădere modică, de 78 mil. euro. În schimb, datoria externă pe termen lung a coborât cu 314 mil. euro faţă de 2010, până la 15,3 mld. euro, potrivit datelor BNR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb