REVISTA PRESEI 20.12.2017

Willy Homner
Revista Presei / 20 decembrie 2017

REVISTA PRESEI 20.12.2017

ADEVARUL

Noul statut al magistraţilor, adoptat de Parlament

Senatorii Opoziţiei au criticat dur, marţi, punerea pe ordinea de zi a Senatului a Legii privind statutul magistraţilor. Până la urmă, proiectul a fost dezbatut şi votat, această iniţiativă fiind adoptată cu 80 de voturi "pentru" şi niciunul "împotrivă", în condiţiile în care senatorii Opoziţiei au ieşit din sală. Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, marţi, că formaţiunea sa va ataca la Curtea Constituţională (CCR) adoptarea de către Senat a Legii 303/2004 privind statutul magistraţilor, spunând că trebuie utilizat orice instrument pentru a bloca intrarea în vigoare a acestei legi. Legea merge la Iohannis pentru promulgare.

CSM: Declaraţiile făcute de Tudorel Toader privind dosarul "Belina" au afectat independenţa sistemului judiciar

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, marţi, sesizarea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, referitoare la declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, despre dosarul "Belina" şi a stabilit că afirmaţiile acestuia au afectat independenţa sistemului judiciar, au precizat surse din CSM. Decizia a fost luată cu 9 voturi pentru şi 7 împotrivă, potrivit unor surse citate de Agerpres. Procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a solicitat pe 26 septembrie Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) să analizeze dacă afirmaţiile ministrului Justiţiei Tudorel Toader conform cărora procurorii nu pot verifica legalitatea hotărârilor de guvern sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar, considerând că ministrul a indus în opinia publică ideea că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal.

Secretul lui Nicolicea: A făcut Dreptul la Spiru Haret, forma de Învăţământ la Distanţă

Unul dintre cele mai bine păzite secrete din politica românească e pe cale să fie aflat, măcar şi parţial: unde a terminat Facultatea de Drept deputatul PSD Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Eugen Nicolicea e deputat din anul 1992. Biografia sa oficială de pe site-ul Camerei Deputaţilor arată că este absolvent a două facultăţi: Electronica şi Dreptul. La niciuna dintre ele însă nu se spune unde a absolvit şi în ce an. A doua facultate urmată de Eugen Nicolicea a fost Dreptul, cea despre care nu doreşte să ofere niciun fel de relaţii. Un fost profesor a mărturisit însă marele secret: a urmat Dreptul la Universitatea Spiru Haret, filiala din Drobeta Turnu Severin, forma de "Învăţământ la Distanţă".

Localităţile în care vor creşte taxele şi impozitele din 2018

Taxele şi impozitele locale din mai multe localităţi vor creşte din 2018, odată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la salariat, potrivit informaţiilor transmise de patronatele IMM-urilor locale, precum şi din mass-media/transparenţă decizională. Laolaltă cu transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, Guvernul a decis şi reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, tăind astfel multor primării cea mai importantă sursă de venit. Instituţiile au decis, aşadar, majorarea altor taxe pentru a compensa. Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) dă însă, drept exemplu de bune practici Clujul, unde taxele şi impozitele locale vor fi menţinute în 2018.

Ce face Principesa Margareta cu Palatul Elisabeta

Principesa Margareta, care în prezent poartă titlul de Custode al Casei Regale şi e şeful Casei Regale, ar putea să fie dată afară din Palatul Elisabeta la începutul lunii februarie. Motivul: Regele Mihai primise Palatul Elisabeta de la Guvernul Năstase în calitate de fost şef de stat, aşa că, potrivit legii, după moartea sa, familia trebuie să elibereze locuinţa în decurs de două luni. Pe de altă parte, surse politice au declarat pentru "Adevărul" că situaţia locativă a familiei regale va fi rezolvată de Guvern printr-o Hotărâre de Guvern, mai ales în contextul în care în Parlament se află un proiect de lge care reglementează statutul Casei Regale.

Occidentul orbecăie neconvingător, în căutarea măreţiei şi unităţii de odinioară

Occidentul orbecăie tot mai neconvingător spre a-şi regăsi măreţia şi unitatea de odinioară. Conştiente de necesitatea transatlanticismului, şi Statele Unite, şi statele europene încearcă să joace un rol tot mai important în propria apărare, în contribuţia în cadrul NATO şi în soluţionarea crizelor globale. Însă lucrurile evoluează mai degrabă haotic, ca să nu spunem pe deplin contrar acestei perspective. Primele semnale ale rivalităţilor vin de la proiectele alternative militare, care, deşi anunţate în consonanţă şi complementaritate, îşi vădesc nu rareori caracterul competitiv şi confruntaţional. Mai mult, tot mai mulţi lideri europeni încearcă să forţeze ideea unei alternative fără Washington şi a unor proiecte autonome, cu precădere pentru proiectarea forţei şi intereselor de putere globală ale puterilor europene.

BANCHERUL

Firmele si-au diminuat simţitor apetitul pentru credite si investiţii, din cauza instabilităţii fiscale si legislative

Companiile româneşti, in special cele mici, si-au diminuat in ultima perioadă apetitul de a se împrumuta la bănci pentru a-si dezvolta activitatea si a derula investiţii, din cauza modificărilor fiscale si legislative, precum si in perspectiva scăderii ritmului de creştere economica in 2018, după atingerea unui vârf in acest an, datorită creşterii puternice a consumului, stimulat de o politica fiscala si monetara pro ciclice, cu creşteri de salarii, scăderi de taxe si dobânzi mici. Ultimul sondaj al BNR privind accesul la finanţare al companiilor arata ca peste doua treimi dintre acestea, mai multe decât anul trecut, vor sa-si diminueze gradul de îndatorare bancara, adică să-si reducă volumul de credite. Mai mult, 65% dintre firme, in creştere de la 59% anul trecut, nu sunt interesate de un credit indiferent de ce dobânda ar avea acesta, aşadar chiar dacă ar fi gratis.

COTIDIANUL

Un "Jurassic Park" al naţionaliştilor sau viitoarea faţă a Europei?

"Pentru o Europă a Naţiunilor Suverane - un model de cooperare pentru un viitor mai bun al popoarelor Europei" - aceasta a fost tema reuniunii liderilor partidelor de extremă dreapta din Europa, ce a avut loc la Praga, la finalul săptămânii trecute. A fost o întâlnire care ar fi stârnit puţin interes, dacă evoluţiile politice din Europa Centrală ar fi fost altele. Însă extrema dreaptă (Partidul Libertăţii) a ajuns la guvernare în Austria (având portofoliile Apărării şi Internelor), sub conducerea conservatorului antiimigraţie Sebastian Kurz. A fost al doilea Congres al Mişcării pentru o Europă a Naţiunilor şi Libertăţii, primul având loc în 2016, în Italia. La Praga au venit şi partide neafiliate din Olanda (Partidul Libertăţii condus de Geert Wilders, al doilea din Olanda), din Polonia, din Cehia şi Germania. Nu a lipsit de la întâlnire noul vicecancelar al Austriei, Christian Strache.

CURIERUL NATIONAL

România depinde de fondurile europene

" Aşa cum spuneam, pentru România, politica de coeziune reprezintă un element decisiv pentru dezvoltarea ţării, se alocă peste 60% din bugetul local, disponibil pentru investiţii publice, iar România s-a confruntat cu dificultăţi destul de mari în perioada 2007 - 2013. În politica de coeziune am beneficiat de încă trei ani, pentru că există această regulă, +3", a spus comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, în cadrul "Galei Fondurilor Structurale". România a pierdut aproape 800 de milioane de euro alocate infrastructurii de transport. Potrivit oficialului european, alte 2,8 miliarde de euro au fost reprogramate pentru actualul ciclu financiar

Yanis Varoufakis, fost ministru elen de Finanţe, intră în război cu BCE şi instituţiile europene

Varoufakis dă în judecată Banca Centrală Europeană la Curtea Europeană de Justiţie, sub acuzaţia că şi-a depăşit atribuţiile "îngheţând" în 2015 lichidităţile, absolut vitale băncilor elene. Reducând lichidităţile sectorului bancar grec pentru a forţa guvernul Tsipras să opereze tăieri de pensii, să majoreze impozitele şi să vândă pe nimic întreprinderile publice, a explicat Fabio De Masi, BCE şi-a depăşit mandatul.

România, anchetată de Comisia Europeană în cazul CFR Marfă

Comisia Europeană investighează dacă stingerea de către statul român a datoriilor CFR Marfă şi necolectarea datoriilor companiei au condus la încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat. "Investigaţia efectuată de Comisie va avea în vedere: o serie de măsuri de ajutor de stat în favoarea CFR Marfă, constând în conversia creanţelor în acţiuni în valoare de 1.669 de milioane lei (circa 360 de milioane euro) în 2013; necolectarea, cel puţin din 2010, a datoriilor la bugetul de asigurări sociale şi a taxelor datorate de CFR Marfă, precum şi a datoriilor companiei faţă de CFR Infrastructură", arată Comisia Europeană într-un comunicat.

Mai mult de un milion de locuri de muncă vacante în Germania

1,1 milioane de specialişti au lipsit angajatorilor germani în trimestrul 3 al anului 2017 - mai mult decât oricând. Economia se află într-o ascensiune continuă şi lipsesc cadrele tinere pentru acoperirea necesarului de forţă de muncă. Companiile germane caută asiduu talente în întreaga lume. Cine s-a jucat cândva cu gândul de a trăi şi lucra în Germania, acela ar trebui acum să-şi planifice acest pas. Pe lângă persoane cu studii superioare, sunt căutate profesii care nu presupun niciun studiu. Pe lista albă a Agenţiei federale pentru ocuparea forţei de muncă se găsesc peste 110 profesii, în care există o lipsă evidentă de forţă de muncă. Aici, şansele pentru aplicanţii internaţionali sunt deosebit de mari. Deosebit de căutaţi: ingineri, tehnicieni, meseriaşi, specialişti IT şi personal medical de specialitate.

EVENIMENTUL ZILEI

Documentele demonstrează că procurorii au ştiut încă din 1992 că Revoluţia a fost pregătită şi confiscată!

Anunţul făcut luni, 18 decembrie 2017, de către Parchetul Militar cu privire la "Dosarul Revoluţiei" nu constituie chiar o premieră pentru jurnaliştii care, în urmă cu 28-27 de ani, se ocupau de aflarea adevărului despre cele întâmplate în zilele fierbinţi ale sfârşitului de decembrie 1989. Zi de zi, procurorii erau întrebaţi despre fapte dezvăluite de presă, despre terorişti, despre rolul unor personaje controversate, cu un trecut pătat, care se înfipseseră în structurile de putere nou create. În decembrie 1992, Procuratura Militară, condusă de generalul Mugurel Florescu, a produs prima "Sinteză a principalelor constatări efectuate din analiza actelor şi lucrărilor de urmărire penală, astfel cum au rezultat din dosarele Revoluţiei".

Declaraţii FĂRĂ PRECEDENT ale fostului preşedinte Traian Basescu

Traian Băsescu s-a enervat din nou, in direct la TV. Fostul preşedinte a adus o serie de jigniri grave la adresa jurnaliştilor care se plasează de o parte sau de cealaltă în privinţa legilor justiţiei. "Fie că îl cheamă Orcan sau cei de la RTV sau Antena 3, sunt lachei de fiecare parte. Ei s-au pus în slujba acestui război între două puteri. Magistraţii vor să fie şefii politicului şi invers. Şi unii, şi alţii sunt de dispreţuit. Slujitorii din presă, lacheii să se oprească" a declarat Băsescu la B1TV. Fostul preşedinte i-a atacat fără milă pe politicieni şi magistraţi. "Politicul vrea să echilibreze lucurile cu mijloace mai mult sau mai puţin corecte. Lacheii din Parlament înţeleg şi ei ce se întâmplă. E dezinformare de ambele părţi. Am văzut procurori care ne descriu că filmările nu sunt bune. E o manipulare incredibilă în bătălia dintre două tabere. În realitate, trebuie plesniţi şi unii, şi alţii.

Obama a protejat traficul de droguri al Hezbollah în SUA pentru a nu supăra Iranul

Administraţia Obama a blocat o investigaţia vizând Hezbollah şi reţeaua sa de distribuire a cocainei pentru a nu periclita tratatul nuclear cu Iranul. O echipă a Agenţiei Anti-Drog (Drug Enforcement Administration - DEA) lucra de aproape zece ani pentru a distruge traficul de droguri al organizaţiei teroriste libaneze Hezbollah, care îi aduce câştiguri de un miliard de dolari anual, se arată într-un amplu documentar realizat de Politico, care a discutat cu zeci de persoane la curent cu acest uriaş scandal. DEA a descoperit că Hezbollah îşi construise pe teritoriul Statelor Unite o reţea complexă de trafic cu cocaină, dar şi trafic de arme, carne vie etc., ale cărui profituri erau "spălate" prin achiziţionarea de maşini de ocazie americane şi expedierea lor în Africa, unde erau revândute.

JURNALUL NATIONAL

Când Casa Poporului aduce mult a casă de nebuni

Ca în fiecare legislatură, găsim şi printre actualii parlamentari o categorie aparte alcătuită din oameni cu comportament sau idei extravagante care-i scot în evidenţă, de cele mai ori scandalizând auditoriul sau lăsându-l mască. Lor li se adaugă şi disidenţii de serviciu, în conflict permanent cu liderii partidelor din care fac parte. Nici preselecţia candidaţilor făcută de partide, nici discernământul electoratului, presupus automat de existenţa votului universal, nu au reuşit să scutească Parlamentul de prezenţe pitoreşti sau idei stupefiante, indiferent care sunt partidele care au reuşit să treacă pragul electoral.

Tel Drum SA şi-a deconspirat acţionarii

Tel Drum SA a declarat la Registrul Comerţului numele acţionarilor săi, după ce a devenit de notorietate informaţia că firma teleormăneană ar fi controlată de liderul PSD Liviu Dragnea, în condiţiile în care societatea era deţinută prin acţiuni la purtător. Potrivit datelor ONRC, obţinute de hotnews.ro, acţionarii Tel Drum sunt Petre Pitiş, cu 54%, Liviu Lucian Dobrescu- 44%, Florea Neda, Marilena Panaitov şi Mirela Costache- fiecare cu câte 0,665%. Persoana împuternicită să semneze în numele Tel Drum este Mircea Vişan. DNA a început, pe 13 noiembrie, urmărirea penală în Dosarul Tel Drum faţă de mai multe persoane, printre care Liviu Dragnea, Marian Fiscuci (fost acţionar majoritar), Petre Pitis şi Florea Neda.

Inceputul sfarsitului? Fondatorul Bitcoin.com si-a vandut toate criptomonedele!

Cofondatorul si directorul tehnic al unuia dintre cele mai mari site-ul de tranzactionare a monedetelor virtuale Bitcoin.com, Emil Oldenburg si-a vandut toate criptomonedele pentru ca, potrivit spuselor sale, sunt lipsite de perspectiva. In opinia lui, bitcoin "este pe cat de bun, pe atat de inutil" si nu are viitor in calitate de valuta pentru tranzactii si comert. "As merge mai departe, afirmand ca investitiile in bitcoin sunt cele mai riscante pe care le-ati putea face", a recunoscut Oldenburg intr-un interviu pentru publicatia suedeza Breakit. El crede ca principalele probleme cu care se confrunta aceasta moneda virtuala sunt comisioanele ridicate si viteza redusa de transfer. Printre altele, comisionul aplicat tranzactiilor in bitcoin se dubleaza la fiecare trei luni. Iar pentru confirmarea unei singure operatiuni este nevoie de circa 4,5 ore.

Bitcoin, un devorator de energie!

Prezentat drept un mijloc de plata foarte sigur si fără intermediari, bitcoin a devenit, odată cu explozia valorii sale, o devoratoare de energie, arată calculele experţilor, contestate de susţinătorii criptomonedei. Potrivit brokerului francez de energie, Selectra, o singura tranzacţie in bitcoin consumă, in prezent, aproximativ 100 KWh, cat un bec aprins timp de trei luni. Spre comparaţie, aceeaşi plată realizată cu un card consuma de 500 de ori mai putina energie. Alt calcul efectuat de site-ul Digiconomist acreditează ideea conform căreia consumul de energie generat de criptomonedă a ajuns sa echivaleze cu cel al unei tari precum Bulgaria, adică de 35 TWh pe an. Ar fi cu 8 TWh mai mult decât la mijlocul lunii noiembrie.

NATIONAL

Regizoarea de Voluntari a mafiei taxiurilor

Gabriela Firea a întrerupt, ieri, programul obişnuit al Romania Tv pentru a face anunţuri importante pentru omenire. Primăriţa a intrat in direct să anunţe masurile apocaliptice pentru taximetrişti. Cu părul nevopsit la rădăcină si cu ochelari cu ramă neagră ca in filmele XXX, primăriţa a anunţat noi reguli pentru taximetrişti: printre altele, sa fie spălaţi, frezaţi si eventual vopsiţi (nu ca doamna Firea care nu a avut timp să treacă pe la coaforul Primăriei), dispeceratul devine obligatoriu. Primăria vrea să-si înfiinţeze propriul dispecerat de taxi, tot instituţia oferă gratuit licenţele de transport, dar aici intervine mafia, ele au ajuns sa fie vândute pe internet cu 7000-8000 de euro, aşa că nu e greu de bănuit că in viitor va începe bătălia spăgilor pentru aceste licenţe, de care va profita si cartelul reprezentat de firmele din Ilfov, unde jupân este Florentin Pandele, primarul de Voluntari.

Se schimba numele Parcului Herăstrău

O hotărâre de ultima oră, venind dinspre Consiliul General, reunit in şedinţa la Primăria Capitalei, indică faptul ca Parcul Herăstrău va purta numele fostului suveran roman, recent condus pe ultimul drum. Aşadar, celebrul parc din vecinătatea Casei Presei va purta numele Regelui Mihai I. Decizia vine la foarte scurta vreme după ce Principesa Margareta, Custodele Coroanei si cea mai mare dintre fiicele Regelui Mihai I, a adresat mulţumiri publice românilor, intr-un prim mesaj transmis după funeraliile fostului monarh.

PUTEREA

Mii de ŞOFERI vor PROTESTA în Capitală miercuri

Un protest de amploare al transportatorilor va avea loc, miercuri, în Capitală. Mii de şoferi vor bloca traficul în oraş, în intervalul 06.00-20.00. La protestul organizat de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) sunt anunţaţi peste 5.000 de transportatori. Aproximativ 3.000 de maşini vor fi parcate în Piaţa Victoriei şi pe Bulevardul Kiseleff. Astfel vor sosi în Bucureşti transportatori din Bacău, Arad, Constanţa, Braşov, Dolj şi Ialomiţa. Maşinile vor intra în jurul orei 6- 6.30 pe centura Capitalei, dinspre DN1, A2, Piteşti, iar la ora 09.00 este programat protestul. Autorizaţia de protest este valabilă până la ora 20.00. Poliţia anunţă restricţii de circulaţie în piata Victoriei, dar şi pe Bulevardul Kiseleff.

ROMANIA LIBERA

DNA a uitat de afacerile de la Porţile de Fier I

Direcţia Naţională Anticorupţie a preluat din 2014, prin decizia fostului procuror general al României, Tiberiu Niţu, unul din dosarele grele ale DIICOT în care se investigau afacerile privind reabilitarea Porţilor de Fier I de la Hidroelectrica. Un dosar istoric, pornit în 2003, care viza, printre altele, modul în care s-au făcut reabilitările de la Porţile de Fier I de la Hidroelectrica a fost uitat de procurorii DNA de vreo trei ani. Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a confirmat într-un răspuns trimis ca urmare a unei solicitări formulate de "România liberă" faptul că instituţia pe care o conduce a fost nevoită în 2014 să trimită la DNA dosarul 246/D/P/2003 ca urmare a deciziei fostului procuror general al României, Tiberiu Niţu.

ZIARUL FINANCIAR

Cinci directori români care lucrează în străinătate au primit pe mână afaceri de 30 mld. euro în acest an

Călin Drăgan (Coca-Cola), Silviu Popovici (PepsiCo), Severina Pascu (UPC), Cristian Codrea (C&A) şi Marcel Cobuz (LafargeHolcim) sunt printre cei mai importanţi manageri români promovaţi în acest an la cârma unor businessuri de câteva miliarde de euro fiecare. Împreună, businessurile conduse de cei cinci români se ridică la circa 30 mld. euro anual în total. Ei se alătură altor zeci de români din băuturi, dulciuri, construcţii, auto, cosmetice sau modă care sunt numiţi fie pe poziţii de directori generali, fie la conducerea departa­mentelor financiare, de marketing sau vânzări, în alte ţări. Managerii români sunt din ce în ce mai bine văzuţi în străinătate, având experienţă pe o piaţă care în ultimii ani a crescut foarte mult, dar unde sunt şi foarte multe provocări în calea dezvoltării unui business.

Retailerii vor fi nevoiţi ca până pe data de 1 august să schimbe toate casele de marcat aflate în funcţiune

Toate casele de marcat cu jurnal de hârtie vor fi eliminate şi înlocuite cu unele care vor stoca datele pe un cip. Toţi comercianţii va trebui să utilizeze de la jumătatea anului viitor case de marcat electronice, care au un preţ pornind de la aproximativ 100-200 de euro în cazul modelelor simple şi până la 500-700 de euro în cazul modelelor mai complexe, care pot fi integrate cu aplicaţii software, a declarat Andrei Bojiţă, CEO al Romania Business Consult RBC. RBC "a început proiecte de integrare software în companiile mari, pentru că în aplicaţiile de software existente trebuie integrată noua imprimantă fiscală, după care va trebui să certificăm la ICI (Institutul de Cercetări în Informatică) aplicaţia software împreună cu imprimanta, după care putem începe roll-outul", a explicat el.

Steinhoff ar putea fi următorul Enron, unul dintre cele mai devastatoare falimente din istoria SUA

Scandalul care a cuprins Steinhoff s-ar putea transforma în versiunea sud-africană a scandalului Enron, scrie Bloomberg. Enron, una dintre cele mai mari zece companii din Statele Unite, s-a prăbuşit în decembrie 2001 prin cel mai răsunător faliment din istoria SUA după dezvăluirea unor fraude sistematice de ordin contabil prin care datoriile nu erau incluse în bilanţuri. Iniţial, retailerul de mobilă Steinhoff a captat atenţia investitorilor după ce s-a transformat într-o forţă la nivel mondial, în ultima vreme sub conducerea preşedintelui miliardar Christo Wiese. Acum însă, acesta atrage atenţia din motive cu totul diferite. Acţiunile retailerului s-au prăbuşit cu 80% în decurs de numai două zile după ce acesta a dezvăluit nereguli contabile datând încă din 2016. Wiese s-a retras, CEO-ul Markus Jooste a demisionat, iar compania se află acum la mila băncilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb