• ADEVĂRUL
• Bulgaria, leacul taxei auto
Orice român care este descurajat de taxa de mediu îşi poate înmatricula maşina, cu 650 de euro, în Bulgaria. Înmatricularea unui autoturism la Ruse durează câteva ore, toate operaţiunile desfăşurându-se în aceeaşi curte.Automobilele cu numere de Bulgaria sunt din ce în ce mai frecvente pe străzile din România. Majoritatea aparţin însă unor cetăţeni români. Potrivit unor date neoficiale, numărul românilor care îşi înmatriculează maşina în Bulgaria este de 30 de ori mai mare decât acum doi ani.
• CSAT: România va cumpăra avioane F16
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat ieri propunerea Ministerului Apărării de achiziţionare a 24 de avioane F-16 în uz.Până la decizia de ieri, oficialii Ministerului Apărării vehiculaseră ideea unei posibile licitaţii pentru cumpărarea unor avioane militare, în cărţi pentru livrarea acestora fiind Eurofighter Typhoon (consorţiu european), JAS 39 Gripen (Suedia) şi F-16 (Statele Unite). Avionul F-16 era cel mai vechi ca generaţie, dar şi cel mai convenabil ca preţ.
• "Nu mai vreau găşti şi clanuri în universităţi"
Noua lege a Educaţiei prevede ca rudele de până la gradul doi să nu mai ocupe funcţii în învăţământ. Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, promite că legea pe care o propune va moderniza şcoala românească. Efectele proiectului aflat acum în dezbatere publică vor dura 20 de ani, mai susţine ministrul, iar primele schimbări se vor produce din toamnă. Din anul şcolar 2011-2012, elevii vor învăţa după o programă şcolară nouă, mult mai aerisită şi curăţată de informaţiile inutile.
• Misterele Revoluţiei-George Marinescu: "Da am manipulat"
Fostul prezentator al Telejurnalului (între 1969 şi 1990) recunoaşte că televizorul a cam minţit poporul în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. A citit comunicatul despre sinuciderea "trădătorului Milea", apoi şi-a făcut "mea culpa" în direct. După 20 de ani, Marinescu admite că a spus multe aberaţii pe post. George Marinescu a fost odată cel mai cunoscut prezentator de la TVR. În zilele când se urca la bordul Trabantului său, nu puţine erau femeile care-l petreceau cu privirea pe calea Dorobanţilor către intrarea din strada Ermil Pangratti.
• Coloniile evreieşti, apartheid sau propagandă?
Disensiunile pe tema coloniilor evreieşti au înveninat relaţiile dintre Washington şi Tel Aviv.Răzvan Sibii, conferenţiar la Universitatea Massachusetts Amherst a făcut o analiză a mizei pe care o au coloniile evreieşti. Corespondentul ziarului "Adevărul" a stat de vorbă cu ambele părţi implicate în conflict. Ce spun palestinienii şi evreii de rând despre un conflict perpetuat de politicieni.
• Limba Română în criză de Andrei Plesu.
Am mai spus-o, fără niciun efect: limba română trece printr-o lungă şi grea suferinţă.
Toţi cei care asistă compătimitor la această agonie sunt neputincioşi. Tratamentul ar trebui să vină de sus, de la instituţii impozante, cum ar fi Ministerul Educaţiei şi Cercetării sau Academia Română. Dar o anumită eficienţă ar putea avea şi reprezentanţii presei scrise şi vorbite, profesorii, oamenii de litere şi părinţii.
• ŢiriacAuto face bişniţă cu vouchere "Rabla"
Deşi se ocupă de vânzarea maşinilor second-hand, ŢiriacAutorulate acceptă vouchere "Rabla", pe care le valorifică ulterior plasându-le firmelor-surori din grup. Pentru a-şi creşte vânzările, ŢiriacAutorulate cumpără vouchere de la clienţii maşinilor second-hand la un preţ de 2.100 de lei, pe care le valorifică ulterior la 3.800 de lei.
• CURENTUL
• Vosganian încearcă să arunce în ograda BNR cheltuirea banilor din privatizări
În perioada 2007-2008, 11 miliarde lei din privatizări au fost cheltuiţi pentru acoperirea deficitului Trezoreriei, potrivit raportului Curţii de Conturi. Astfel, de fiecare dată cånd Guvernul Tăriceanu a rămas fără bani, a aplelat la sumele din privatizări, în ciuda faptului că Fondul Naţional de Dezvoltare era destinat investiţiilor.Varujan Vosganian, fostul ministru al Finanţelor, nu contestă datele Curţii de Conturi, însă susţine că a luat decizia cheltuirii banilor sfătuit de BNR.
• Armata de bătăuşi a lui Cătălin Voicu
Aşa cum declara sincer Cătălin Voicu, el nu putea să creeze singur sistemul mafiot de care este astăzi acuzat. Nimic mai adevărat. Voicu este doar o piesă în acest puzzle imens al corupţiei instituţionale, care cuprinde politicieni, magistraţi, oameni din servicii şi nu în ultimul rånd afacerişti de vază. Reţeaua din care face parte şi Voicu, această Piovra de Dåmboviţa, dezbătută îndelung de presă zilele acestea, are mai multe componente, ca orice reţea mafiotă respectabilă.
• Reţeaua de Tia Serbanescu
Dl Iliescu consideră că respectivele stenograme reprezintă "o porcărie securistică". Pravda! Bietul disident Voicu a fost urmărit de oameni răi care nu l-au lăsat să cumpere şi el câteva sentinţe, să ia bani pentru ele şi să-şi împlinească visul democratic de a avea propria reţea naţională. Ca şi dl Iliescu, Vanghelie consideră cazul Voicu o diversiune menită să ne ţină de foame: "le dăm la pensionari dimineaţa Voicu, la prânz le dăm la salariaţi Voicu şi seara le dăm la tineri tot Voicu". Pardon, nu servim! Mai bine daţi-l la magistraţi! Dimineaţa la procurori, la prânz la judecători şi seara la gardieni. Bon apetit.
• Am aflat ce-l sperie pe Voicu: puşcăria
Comisia juridică din Senat a decis ieri, cu majoritate de voturi, respectiv opt "pentru" şi trei "împotrivă", să dea aviz pozitiv cererii de arestare a lui Cătălin Voicu, cerere înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie. În cadrul audierilor, Voicu a pledat intens pentru menţinerea sa în libertate. Teama de a fi închis i-a dat fiori, mai ales că el îi povestea lui Locic, cu câteva luni în urmă, că viaţa după gratii e un adevărat iad. "Nu vă puteţi închipui ce e acolo. Arestul din Capitală, de la minus 2, ăla care e pe tubulatură - Evul Mediu.
• Boc: "Structura internă a partidului nu permite comportamente de baroni locali"
În aşteptarea Convenţiei Naţionale de la începutul acestei veri, unde se vor face alegeri interne pentru stabilirea viitoarei conduceri pe baza noului statut care va fi aprobat pe 8 aprilie (n.r. - în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare), preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat ieri la postul B1 TV că structura partidului nu permite ca membrii săi să aibă comportament de baroni locali. Potrivit acestuia, "acolo unde este cazul", justiţia îşi face datoria.
• CURIERUL NAŢIONAL
• Şi oamenii falimentează, nu-i aşa?
Legea privind insolvenţa persoanelor fizice a fost adoptată de Senat.Cabat: Băncile vor fi mai reticente în a acorda credite, iar un efect imediat ar fi acela al scumpirii creditării.
Piperea: Era normal ca şi particularul să beneficieze de o protecţie, e mai bine să se ducă la tribunal.
• Opt bănci, amendate de Protecţia Consumatorului pentru costuri ascunse
79.000 lei, sancţiunile aplicate unor societăţi bancare din Capitală.Dintre cele 13 sedii centrale verificate, doar cinci au respectat normele în vigoare.Neregulile privesc şi publicitatea înşelătoare sau lipsa informaţiilor privind lichidarea depozitelor.
• Bula imobiliară se sparge doar în capul debitorilor
Mare a fost înghesuiala la împărţirea câştigurilor în perioada boom-ului imobiliar! Bănci, companii din real estate, consultanţi, toate categoriile de proprietari exultau deopotrivă când cotaţiile mai urcau câte o tură. Acum însă nimeni nu este dispus să îşi asume responsabilitatea bulei imobiliare. Cât despre efectele negative, nici nu mai vorbim... Reprezentanţii sectorului găsesc fel de fel de explicaţii, băncile dau vina pe criză, politicienii ridică din umeri, în timp ce analiştii se întrec să dea explicaţii post-factum.
• Ieftinirea medicamentelor a lovit în bolnavi
Cegedim: Reducerea preţurilor a dus la diminuarea accesului la tratament, întrucât producătorii au renunţat tocmai la medicamentele ieftine ."Pentru ca acest sistem să funcţioneze, trebuie rezolvată problema subfinanţării cronice din domeniu".
Situaţia farmaciilor este "grea şi complicată", datoriile cumulate depăşind jumătate de miliard de euro.
• AVAS a încasat anul trecut mai puţin de 2 mil. euro
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a încasat anul trecut din activitatea de valorificare a activelor 501.785 dolari, sumă de 4,7 ori mai mică faţă de valoarea obţinută în 2008, respectiv 2.364.942 dolari, acest fapt fiind cauzat, potrivit datelor furnizate NewsIn, de situaţia financiară precară cu care s-a confruntat AVAS "ca urmare a blocării constante şi succesive a conturilor instituţiei de către păgubiţii FNI".
• EVENIMENTUL ZILEI
• Maestrul Voicu şi soacra Margareta
Margareta Costea, soacra lui Mircea Geoană, ar fi apelat la serviciile lui Cătălin Voicu, susţin surse politice.Margareta Costea, soacra lui Mircea Geoană, este o cunoştinţă apropiată a senatorului Cătălin Voicu. Potrivit unor surse politice, soacra lui Geoană se află printre cei care au apelat la "serviciile" lui Voicu. Margareta Costea are un dosar penal în legătură cu modul în care şi-a obţinut titlul de revoluţionar. Ancheta trenează de ani buni.
• Judecătorii-turnători împart dreptatea
Trei magistraţi sunt încă activi, deşi au primit sentinţă definitivă şi irevocabilă de poliţie politică. Restul de şapte s-au pensionat după deconspirare, dar numărul turnătorilor ar putea creşte. Au făcut fals în declaraţii Situaţia lor conţine inclusiv o componentă penală pentru că toţi au dat declaraţii pe propria răspundere la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) că sunt imaculaţi.
• Ridicarea monitorizării CE nu se vede la orizont
Raportul Comisiei Europene pe justiţie observă că, în ultimul an, România nu a menţinut ritmul reformei, înregistrând doar rezultate limitate.Oficialii de la Bruxelles şi Bucureşti au evitat să avanseze o dată pentru ridicarea monitorizării Comisiei Europene (CE) pe justiţie. Există motive de precauţie.
• Duelul premierilor Boc şi Tăriceanu, la tribunal
Cei doi premieri (actualul şi fostul) vor fi audiaţi astăzi la Judecătoria Sectorului 5 în procesul intentat de Călin Popescu-Tăriceanu lui Emil Boc în cazul "Sterling". Procesul a început în primăvara anului trecut, după ce liderul PNL a considerat că imaginea şi reputaţia i-a fost pătată în urma declaraţiilor lui Boc, care l-a acuzat în repetate rânduri că "a pus la cale afacerea Sterling" pe final de mandat şi că nu a luat nicio măsură pentru a opri un abuz care aduce prejudicii statului român.
• La loc comanda: guvernul le dă bugetarilor sporurile înapoi
După ce a pus pe jar întreaga tagmă a bugetarilor, prin reducerea lefurilor pentru aproximativ 400.000 de angajaţi ai statului, executivul promite că le va returna banii luna viitoare.
• Candidatul Negoiţă, noua "pleaşcă" a PDL
Fără prezidenţiabilul Băsescu, PDL se orientează după un candidat bun la toate, de la Primărie la Cotroceni, pe care să-l propulseze spre vârful partidului.În perspectiva alegerilor interne, în PDL au început deja calculele pentru reîmpărţirea funcţiilor. Cu Emil Boc candidat unic şi listă închisă la următoarele cinci funcţii de la vârf, democrat-liberalii lasă în continuare în aer ideea găsirii unui prezidenţiabil pentru 2014.
• FINANCIARUL
• Plata TVA la încasarea facturii, o măsură aprobată pentru întreg mediul de afaceri
Votul decisiv revine deputaţilor. Guvernul vede propunerea posibilă doar în cazul contractelor cu statul Senatul a aprobat un proiect de lege care prevede că TVA către Bugetul de stat să fie plătită în termen de 30 de zile de la data încasării contravalorii facturilor aferente serviciilor prestate sau produselor livrate, şi nu la emiterea lor. Pentru acest act normativ, votul decisiv aparţine deputaţilor.
• Cursul de schimb s-a întors la nivelul din ianuarie 2009: 4,07 lei/euro
Moneda naţională a mai câştigat puţin teren în faţa euro. Ieri, Banca Naţională a publicat o rată de 4,0736 lei/euro, în scădere cu 1,52 bani faţă de începutul acestei săptămâni. Cursul de schimb s-a întors la nivelul din urmă cu 13 luni. Pe 7 ianuarie 2009, banca centrală publică o rată de 4,0720 lei/euro. Totodată, jucătorii din piaţa bancară spun că ieri leul s-ar fi apreciat şi mai mult dacă nu ar fi existat câteva ordine de cumpărare de valută. Şi, cel mai probabil, aceste ordine au venit din partea BNR, spun dealerii bancari.
• Ţinta pentru adoptarea euro rămâne tot 1 ianuarie 2015
Comisia Europeană analizează azi programele de convergenţa şi stabilitate depuse de 10 state membre, printre care şi România. Programul de Convergenţă menţine angajamentul privind adoptarea monedei euro la 1 ianuarie 2015 şi estimează o creştere economică de 1,3% în 2010, care va urca la 3,7% în 2012. Greu de crezut, după deficitul din 2009, că România va putea adopta euro în 2015, mai ales că se va acorda o atenţie sporită statelor care doresc să între în zona euro, pe fondul situaţiei din Grecia.
• Băncile au refuzat plăţi fără acoperire de peste 175 de milioane de euro
Blocajul financiar se menţine ridicat, iar datoriile statului la rambursarea TVA au crescut
Sumele refuzate la plată de către bănci s-au ridicat în februarie la 720,213 milioane de lei, cu aproximativ 150 de milioane de lei mai mult faţă de ianuarie. Firmele au în continuare probleme cu lichiditatile, iar blocajul financiar se menţine la cote ridicate.
• Profitul operaţional al Volksbank International a scăzut cu 38%
Banca Volksbank International, prezentă şi în România, a raportat un profit operaţional de 243,4 milioane de euro pentru 2009, în scădere cu 38% faţă de anul anterior, în timp ce provizioanele au crescut de peste două ori, la 174,6 milioane de euro. Câştigul înainte de impozitare (EBT) a fost de 47,5 milioane de euro, potrivit unui raport financiar al Volksbank International. Veniturile din dobânzi ale instituţiei de credit, controlată de grupul financiar austriac Volksbank, au urcat cu 21,8%, la 407,8 milioane de euro.
• UE ne cere returnarea a milioane de euro pentru proiecte prost gestionate
Mai multe primării din Iaşi au coturile blocate, fiind obligate să restituie milioane de euro către Uniunea Europeană. Un control al APDRP în perioada 2007-2009 a descoperit nereguli în cinci cazuri, proiectele fiind investigate de DNA. Valoarea prejudiciului în aceste situaţii se ridică la peste 11 milioane de lei.
• GÂNDUL
• Cum să câştigi bani de pe urma declaraţiei de venit
Cei 875.000 de români care şi-au depus declaraţia de impozit anul trecut, peste 170.000 s-au trezit în situaţia inedită de a fi căutaţi de Fisc pentru a primi datoria pe care statul o avea la ei, adică circa 830 de lei primiţi, în medie, de fiecare persoană, potrivit datelor obţinute de Gândul. Motivul pentru care unii angajaţi primesc bani este că multe firme au preferat să plătească, preventiv, mai mult la bugetul de stat când a venit vorba despre impozitul pe salarii, în urma confruntării datelor trimise de firmă cu cele depuse de angajat reieşind astfel sumele de bani cu care statul este dator contribuabililor
• Rodica Culcer, fosta şefă a Departamentului de ştiri al televiziunii publice, i-ar putea lua locul lui Alexandru Sassu la conducerea TVR. Surse din PD-L au declarat pentru Gândul că partidul a renunţat la nominalizarea lui Florin Călinescu şi intenţionează să o susţină pe Rodica Culcer.La radioul public, nominalizarea aparţine UDMR, Uniunea insistând, în negocierile de până acum, să îşi pună neapărat un om la şefia SRR. Sursele citate au spus că UDMR a condiţionat chiar votul din Parlament pentru şefia TVR de posibilitatea de a-şi nominaliza o persoană de încredere la Radioul public.
• Ponta face primul pas pentru decapitarea lui Vanghelie. Primul semn al marginalizării sale: detronarea din fruntea filialelor Ilfov şi Giurgiu.Cel mai mare susţinător al lui Mircea Geoană, vicepreşedintele social-democrat Marian Vanghelie, a rămas fără organizaţiile Ilfov şi Giurgiu. "E o greşeală", a protestat acesta în faţa colegilor.
Liderul PSD de la Bucureşti, vicepreşedintele Marian Vanghelie, pare să fie din ce în ce mai marginalizat în partid. Noua conducere social-democrată a luat deja prima decizie împotriva sa, fapt ce l-a înfuriat serios pe acesta, conform unor surse din interior.
• JURNALUL NAŢIONAL
• Vinci-Aktor îşi alege inspectorul dorit
Compania Naţională de Autostrăzi şi reprezentanţii Concesionarului Vinci-Aktor vor realiza o licitaţie pentru desemnarea Inginerului Independent, instituţie care va superviza lucrările de construcţie şi contractele de servicii pentru operarea tronsonului Comarnic-Braşov. Rolul Inginerului Independent este esenţial şi în stabilirea preţului final al celei mai scumpe autostrăzi din România cu costuri estimate la 4,8 miliarde de euro.
• Dictatorul Boc
După ce a acuzat pe toate mijloacele de presă că la PNL este dictatură din cauză că preşedintele Crin Antonescu a dorit alegeri interne pe listă, PD-L şi-a stabilit duminică, la Colegiul Director, coordonatele unei structuri de conducere mai mult desemnată decât aleasă prin vot. În ciuda unui curent de opinie prezentat de Theodor Stolojan, Cristian Preda sau Monica Macovei, Emil Boc a impus votul pe listă poentru peşedinte, cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general al partidului.
• România: şase luni fără reforme
"România nu a reuşit să menţină ritmul reformelor pe care îl stabilise până la jumătatea anului 2009. Reforma judiciară a înregistrat rezultate modeste, iar în ceea ce priveşte situaţia dificilă a resurselor umane din sistemul judiciar nu s-a observat nici o îmbunătăţire efectivă, capacitatea sistemului judiciar fiind în continuare pusă la încercare printr-o pierdere netă de personal", se precizează în raportul interimar. Ţării noastre i se reproşează în special întârzierile în adoptarea celor două Coduri - Penal şi de Procedură Penală.
• ROMÂNIA LIBERĂ
• Instanţele româneşti, criticate la Bruxelles
România nu a reuşit să menţină dinamismul reformei pe care îl obţinuse până la jumătatea anului 2009, iar rezultatele în privinţa măsurilor care trebuiau luate în domeniul justiţiei sunt limitate. Raportul bianual al Comisiei Europene în legătură cu progresele României în justiţie, făcut public ieri la Bruxelles, pune din nou în lumină nerealizările Bucureştiului. Oficialii CE consideră că "ultima perioadă electorală a dus la amânarea dezbaterilor parlamentare privind proiectele de Coduri de Procedură Civilă şi Penală, adoptarea acestora reprezentând următoarea etapă vitală în procesul de reformă".
• Beşciu câştigă 40 milioane de euro din autostrada toxică
Un hectar de pe traseul autostrăzii Transilvania devine cea mai scumpă bucată de pământ din România. Statul va plăti cu peste 3.000 euro decontaminarea unui metru pătrat de pământ, poluat cu mercur, din zona localităţii clujene Mihai Viteazul. Suprafaţa se află pe traseul autostrăzii Transilvania. Metrul pătrat deconataminat costă cât unul în centrul Bucureştiului. Pentru o tonă de pământ decontaminată vom plăti 800 euro, adică de 10 ori preţul tonei de ciment (80 euro).
• Dactilografa de la 9 ia spor de subteran
Angajaţii Metroului bucureştean fac parte dintr-o categorie privilegiată: au salarii duble faţă de colegii lor de la CFR, care-i invidiază pentru că "sunt preferaţii miniştrilor Transporturilor" şi au un lider de sindicat care le măreşte salariile declanşând greva la metrou exact în timpul campaniilor electorale. Salariul mediu net al angajaţilor CFR este de 1.600-1.700 de lei lunar. Prin comparaţie, salariul mediu net de la Metrorex este aproape dublu, 2.600 de lei, şi urmează să fie mărit cu până la 10% graţie ameninţărilor cu blocarea Capitalei.
• Lege împotriva fraudei electorale
Guvernul a decis luni seară implementarea unui sistem de informatizare a alegerilor care vizează eliminarea votului multiplu şi centralizarea cât mai rapidă a datelor scrutinului.
Executivul a aprobat introducerea unui program IT la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, acesta urmând a fi aplicat la scrutinul parţial din Colegiul 19, alegeri care au loc în urma retragerii din funcţia de parlamentar a Danielei Popa (PC). Acest program va funcţiona în cadrul sistemului informatic al STS şi va reprezenta un proiect-pilot pentru a se putea observa eficacitatea sa.
• Presa austriacă: Volksbank vrea să plece
Oesterreichische Volksbanken AG, mama Volksbank România, se gândeşte să renunţe la afacerile din Europa Centrală şi de Sud-Est, anunţă agenţia austriacă Die Presse, citată de Bloomberg. Tranzacţia ar urma să se facă pentru aproximativ 1,1 miliarde euro.
Printre numele vehiculate în ultima vreme în ceea ce priveşte o eventuală fuziune sau chiar achiziţie a Volksbank se numără şi Raiffeisen Zentralbank AG, grup austriac cu o prezenţă puternică în Europa de Sud-Est, inclusiv în România. Dacă Raiffeisen ar reuşi să cumpere Volksbank, atunci ar lua naştere un al treilea gigant local, după BCR şi BRD.
• Cât mai scade dobânda pentru depozite
Doar în lei şi doar pe termene foarte scurte. Astfel ar trebui să economisească românii dacă ne uităm la evoluţiile din ultima vreme ale dobânzilor pe care băncile le oferă la economiile populaţiei. Doar în primele luni ale acestui an dobânzile la economiile în lei au scăzut, în medie, cu peste un punct, de la 8,2% în ianuarie la 7,1% în prezent, potrivit datelor.
• ZIARUL FINANCIAR
• Calendarul euro rămâne singurul program de reformare a economiei. Putem adopta euro în 2015?
România trebuie să se agaţe de aderarea la euro aşa cum a urmărit intrarea în UE şi NATO. Adoptarea euro în 2015 rămâne singurul calendar cu repere clare de realizare a reformelor necesare pentru reducerea cheltuielilor publice, dar şi pentru modernizarea economiei, după punctarea altor două borne importante: aderarea la NATO în 2004 şi la UE în 2007. Guvernul şi-a reasumat această ţintă, stabilită împreună cu BNR, în cadrul unei şedinţe pentru aprobarea Programului de Convergenţă 2009-2012, organizată luni-seară, în afara calendarului obişnuit.
• Ce miză are legea falimentului personal şi de ce se opun bancherii
Un proiect al legii falimentului personal, iniţiat în toamna trecută de senatorul PD-L Iulian Urban alături de alţi colegi de partid, vine să reglementeze un domeniu sensibil, al executării contractelor de credit. Peste 10% dintre clienţii persoane fizice înregistrează în prezent restanţe la plata ratelor la credite, iar numărul executărilor de bunuri făcute de bănci ajunge la câteva sute lunar.
• Revoluţie în fiscalitate: companiile ar putea plăti TVA la stat după încasarea facturii
Senatul a aprobat luni un proiect legislativ de modificare a Codului fiscal, iniţiat de PD-L, prin care se prevede că TVA să se plătească în 30 de zile de la data încasării facturii.
Dacă proiectul va fi aprobat şi de Camera Deputaţilor şi legea va fi promulgată, impactul va fi semnificativ atât în mediul de afaceri, cât şi pentru bugetul statului.
• Trei din şapte bănci greceşti au avut pierderi
Din cele şapte bănci cu acţionariat elen, patru au terminat anul trecut pe plus, însă câştigul acestora a fost cu mult depăşit de pierderile acumulate de celelalte trei, potrivit datelor calculate conform standardelor locale de contabilitate. Acestea diferă uneori substanţial de cele calculate conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară.