REVISTA PRESEI - 25.08.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 25 august 2010

ADEVĂRUL

Cei sperie pe SPP-iştii lui Traian Băsescu "Atenţie la şefu", iar face cu ochiu"!"

Surse din SPP ne-au relatat incidentul dintre Traian Băsescu şi avocatul Dan Chitic, precum şi semnele care trădează momentele de nervozitate ale preşedintelui. Angajaţi de la SPP spun că preşedintele României are tendinţa de a discuta în contradictoriu cu cetăţenii şi că, de câte ori se enervează, păzitorii lui intră în alertă. "Şefu" iar face ochiu"!", se atenţionează cei de la SPP între ei, făcând referire la privirea inconfundabilă a lui Băsescu.

SPP: Chitic a consumat o sticlă de Ouzo, trei beri, a fumat narghilea şi apoi l-a înjurat pe preşedinte

Avocatul Dan Chitic era beat când i-a adresat injurii preşedintelui şi singurul care l-a atins pe acesta a fost un ofiţer SPP care i-a pus mâna în piept, au declarat pentru "Adevărul" surse din cadrul Serviciului de Pază şi Protecţie. "Personajul a stat la masă cu încă vreo şase persoane. A consumat o sticlă de Ouzo şi trei beri şi a fumat narghilea. La ieşirea din restaurant, în spatele preşedintelui, la vreo zece metri, acest individ a strigat < să-ţi fie ruşine >.

Haos şi nedumerire la plata noilor taxe

Cel puţin 500.000 de români sunt purtaţi pe drumuri pentru a da bani statului în contul contribuţiilor pentru veniturile profesionale. Un reporter al ziarului "Adevărul" a pierdut o jumătate de zi să ajungă la instituţiile unde are de plătit noile dări. Citiţi epopeea unui bun contribuabil căruia i s-au refuzat banii. Ieri m-am simţit precum celebrul Cetăţean Turmentat din piesa "O scrisoare pierdură" de Ion Luca Caragiale. Aş fi vrut să-mi plătesc dările către stat, dar nu ştiam de unde să încep.

România pune piciorul în prag Ucrainei

Preşedintele prorus Viktor Ianukovici le-a lăsat românilor din Ucraina o singură biserică cu slujbe în limba maternă. Noi tensiuni în relaţiile dintre Bucureşti şi Kiev din cauza minorităţii române şi a Bîstroe.Comisia mixtă româno-ucraineană a fost suspendată din cauza Kievului, care nu respectă drepturile minorităţii româneşti, a declarat, pentru "Adevărul", şeful DRP, Eugen Tomac.

Mihai Ghimpu sfidează Rusia

Curaj Preşedintele interimar al Republicii Moldova flutură condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov prin faţa Moscovei. Mihai Ghimpu a semnat, luni, un decret prin care reaminteşte "tragicele consecinţe ale semnării Tratatului sovieto-german de neagresiune din 23 august 1939". Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, calcă pe urmele fostului lider ucrainean pro-occidental,Viktor Iuşcenko, care a reabilitat câţiva luptători naţionalişti anticomunişti, pe care Moscova îi consideră criminali de război, scrie agenţia rusă Interfax.

Ambuteiaj de zece zile în China

Mii de oameni sunt blocaţi de zece zile, în maşini, pe o autostradă din China, într-o coadă de peste 100 de kilometri. Oficialii spun că blocajul rutier va mai dura aproape o lună de zile. În nordul Chinei, pe autostrada G110 Beijing-Tibet, mii de maşini, majoritatea camioane pline cu cărbuni sau cu fructe, au rămas blocate de zece zile, bară la bară, într-o coadă de peste 100 de kilometri. Se avansează cu un kilometru pe zi.

2010, un an extrem de slab în istoria vinului

Îngheţul de la începutul anului, grindina, inundaţiile şi canicula vor micşora producţia de vin din acest an cu peste 15%. Consumul de vin a scăzut, de la începutul anului, cu circa 10%, pe fondul sărăcirii populaţiei. Ca să facă faţă situaţiei, producătorii se orientează către export. Cu doar câteva săptămâni înainte de culesul strugurilor, producătorii de vinuri se roagă la Dumnezeu să nu mai intervină vreo calamitate care să le distrugă şi mai mult culturile.

CURENTUL

Parodia Chitic - panaramă în producţia marca Roşca Stănescu: "Pumnu" lu Băse Reloaded"

Un nou atac la Băsescu în scenariul şi regia unui partener al şantajistului SRS. Chitic este numele unui peştişor din categoria pricăjiţilor de pe fundul bălţii de felul baboiului, obleţilor, albişoarei, tåråitorilor. Stă mai pe la fund, genul asta de peşte pricăjit, ca să nu fie înhăţat de peştălăii cei mari. Chitic a dat peste pisica neagră, zice el, confesåndu-se clamoros lui Nistorescu, apoi lui Voiculescu, Vântu etc. De luni, numele de Chitic mai înseamnă ceva, nu neapărat şansa de a intra în DEX, ci în Cartea de Povestiri pentru copii - undeva alături de Istorisirile baronului Munchausen.

Declaraţiile privind contribuţiile individuale aferente drepturilor de autor pot fi trimise prin poştă

Angajaţii plătiţi prin contracte de drepturi de autor s-au îngrămădit, ieri, la casele de pensii şi la agenţiile de ocupare a forţei de muncă să depună declaraţiile individuale privind venitul încasat în iulie, deşi documentele necesare pot fi trimise şi prin Poştă. Persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decåt cele salariale, au obligaţia de a depune cåte o declaraţie privind asigurarea în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, respectiv de a încheia contracte de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Drepturi? de Tia Şerbănescu

Cu cât se apropie toamna când i se numără greşelile, cu atât se străduieşte guvernul Boc să realizeze cât mai multe. De parcă n-ajungea că a băgat drepturile de autor la plata CAS pentru pensii şi ajutor de şomaj, i-a mai şi pus pe drumuri pe bieţii autori care trebuie să stea la cozi în vreo trei locuri ca să-şi depună actele de creaţie la contribuţie. Hoţii obişnuiţi te fură fără să simţi. Statul, mai sadic, te aleargă până-ţi iese şi sufletul odată cu banii. Mic de stat, mare la luat, premierul Boc ar trebui ca, pentru drepturile de autor pentru legea omonimă care instituie o nouă metodă de tortură prin care scoate banii din om, să stea la coadă să-şi achite CAS. Şi le mai spune "drepturi de autor"! Ce drepturi? Nu puteau să reţină banii (sta-le-ar în gât!) direct de la angajator? Cu asta guvernul Boc chiar şi-a dat foc la valiză.

CURIERUL NAŢIONAL

Tinerii, marfă nevandabilă de pe piaţa muncii

Angajatorii nu sunt interesaţi doar de o diplomă, ci vor să vadă ce pot face candidaţii. Disponibilizările, scăderea importantă a numărului de posturi vacante, toate acestea au repercusiuni mult mai grave asupra tinerilor decât asupra adulţilor, sunt de părere specialiştii. Raportul Global Employment Trends For Youth al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) arată că rata şomajului în rândul populaţiei tinere este mai sensibilă la criză decât cea referitoare la adulţi, iar revenirea pieţei muncii pentru tineri va fi mai lentă decât cea destinată populaţiei adulte. Rata şomajului în rândul tinerilor va creşte la 13,1% în 2010, urmând să scadă uşor anul viitor, la 12,7%.

Sistemul bancar a fost în vacanţa de vară

Creditul neguvernamental a scăzut în iulie cu 1,9% faţă de iunie, la 206,69 mld. lei. În aceeaşi perioadă şi depozitele bancare s-au diminuat cu 1,3%, la 167,9 mld. lei. Cererea de creditare s-a diminuat din ce în ce mai mult în ultima perioadă în condiţiile în care încrederea consumatorilor în situaţia economică generală a scăzut, iar aceştia nu mai au siguranţa locului de muncă şi a veniturilor. Potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR) soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în iulie cu 4,4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, însă a scăzut cu 1,9% comparativ cu iunie, la 206,69 miliarde lei, în contextul declinului lunar de 3,2% al componentei în valută, exprimată în lei.

Creşterea economică ar putea fi frânată de lipsa muncitorilor calificaţi

Angajatorii din România consideră dificultăţile privind găsirea de personal calificat, a doua mare provocare a procesului de angajare. În întreaga lume, posturile pentru meseriile calificate sunt din ce în ce mai greu de acoperit, iar acest deficit de muncitori poate frâna creşterea economică viitoare, potrivit ediţiei din 2010 a studiului Manpower - Deficitul de Talente, realizat pe un eşantion de 35.000 de angajatori, la nivelul a 36 de ţări şi teritorii. Lipsa de personal calificat este acută la nivelul celor mai mari economii din lume, precum Statele Unite, Germania, Franţa, Italia, Canada şi Brazilia.

Berceanu: Contestaţiile în Justiţie ţin pe loc construcţiile de drumuri

Sunt situaţii în care s-a refăcut şi de cinci ori un caiet de sarcini şi tot n-a fost bine. MTI nu mai face recurs, pentru că Înalta Curte dă termene de opt luni. Situaţia dezastruoasă a drumurilor şi tergiversarea începerii lucrărilor de modernizare sau construcţie pare să fie cauzată nu numai de lipsa fondurilor şi de dezinteresul autorităţilor sau al companiilor constructoare, ci şi de nenumăratele contestaţii privind procedurile de atribuire a contractelor, pentru a căror rezolvare în instanţă este nevoie de luni. Potrivit declaraţiilor făcute ieri de către ministrul Transporturilor în faţa senatorilor, repetatele contestări în Justiţie ale licitaţiilor determină reluarea procesului, începând cu refacerea caietelor de sarcini.

EVENIMENTUL ZILEI

Cum a încurcat Sebastian Vlădescu un milion de oameni

Normele metodologice semnate şi de reprezentanţii ministerelor Muncii, Sănătăţii şi Internelor au trimis sute de mii de români care muncesc legal la trei autorităţi diferite. Circa un milion de români plătiţi legal, majoritatea cu venituri medii, sunt supuşi în aceste zile unui calvar birocratic. Ei trebuie să alerge cu bani şi declaraţii între Casa de Pensii, Casa de Sănătate şi Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru a fi la zi cu plata taxelor către stat. Este vorba despre peste 386.500 persoane fizice autorizate, 105.000 de deţinători de contracte şi convenţii civile şi aproape 60.000 de oameni care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, potrivit datelor Fiscului valabile la sfârşitul lunii aprilie. Adică aproximativ 550.000 de persoane, la care se mai adaugă şi agenţii de vânzări şi de asigurări, dar şi reprezentanţii profesiilor liberale, precum arhitecţii şi contabilii. Astfel, potrivit estimărilor EVZ, un total de aproximativ un milion de persoane trebuie să plătească noi taxe către vistieria statului.

Oprescu lansează "radio seism" cu 800.000 de euro

Primarul general al Capitalri investeste intr-un sistem de comunicatii performant pentru a putea administra urbea si in situatii de urgenta. Teama primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, de consecinţele unui cutremur devastator este mai mare decât cea pe care le-o induce românilor de rând criza economică. O dovedesc investiţiile pe care edilul-şef e hotărât să le facă în "buncăre informaţionale" şi în sisteme de comunicaţii, care să-i permită să conducă urbea chiar şi în cazul unui cataclism.

Bugetarii, răsplătiţi cu măriri de lefuri de până la 20%

Valoarea coeficientului 1 din sistemul bugetar, aferent salariului minim la stat, ar putea creşte, în 2011, de la 600 la 640 de lei, iar salariile bugetarilor vor fi majorate cu maximum 20%, potrivit proiectului de lege privind salarizarea personalului bugetar în anul viitor, realizat de executiv. Astfel, bugetarii care au salarii cuprinse între 600 şi 800 de lei ar urma să beneficieze de o creştere cu 20% a salariilor; între 801 şi 1.000 de lei - cu 16%; între 1.001 şi 1.500 de lei - cu 12%; între 1.501 şi 2.000 - cu 8%; între 2.001 şi 2.500 - cu 4%, iar "norocoşii" care se bucură de salarii de peste 2.501 lei vor primi o majorare de 1%, potrivit proiectului. Asta, în ciuda faptului că premierul anunţase că salariile mari ar putea fi îngheţate la anul.

Oprescu vrea Olimpiadă la Bucureşti. Vezi aici cum arată stadionul Lia Manoliu!

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a vizitat şantierul stadionului "Lia Manoliu". Oprescu a mărturisit că se gândeşte ca Bucureştiul să organizeze Jocurile Olimpice de Vară, "undeva prin 2020". "Astăzi s-a montat ultima gradenă, structura stadionului este aproape finalizată fiind începute deja finisajele şi instalaţiile. În septembrie vor începe lucrările de montaj ale acoperişului şi lucrările de canalizare exterioară", a spus Sorin Oprescu, după vizita la stadionul "Lia Manoliu". "Finala Europa League se va desfăşura în siguranţă" Oprescu e convins că până la sfârşitula acestui an vor fi finalizate finisajele şi instalaţiile. Tot până în decembrie se va monta o mare parte a scaunelor.

FINANCIARUL

Umilire şi batjocură

Nepăsarea guvernanţilor a transformat într-un haos general plata contribuţiilor aferente veniturilor din activităţi independente. Nu e doar o intrare în normalitate pentru o clasă "privilegiată", aşa cum crede preşedintele, care nu ştie că drepturile de autor s-au impozitat dintotdeauna. Nu este vorba doar despre introducerea unor contribuţii pentru cei cu venituri din activităţi independente. Este pur şi simplu vorba despre o bătaie de joc la adresa a jumătate de milion de oameni - jurnalişti, actori, scriitori, persoane fizice autorizate, dar şi funcţionarii de la ghişee.

Creditarea a înregistrat în iulie cea mai drastică reducere lunară: 1,9%

Principalele motive au fost întărirea monedei naţionale şi lipsa măsurilor de relansare economică. Soldul total al creditelor acordate de către bănci a înregistrat în iulie cea mai drastică reducere lunară din ultimele 12 luni, de 1,9%, în termeni reali scăderea fiind de 4,4%. Componenta în valută, exprimată în lei, a consemnat cel mai mare declin, de 3,2%. Analiştii spun că scăderea creditării în luna iulie, faţă de luna precedentă, a fost determinată de întărirea monedei naţionale şi de lipsa măsurilor de relansare economică.

Datorie-record de plată în noiembrie: 6,1 mld. lei

Vârful de plată, în 2009, în contul datoriei publice, a fost de aproape trei ori mai mic, de 2,7 miliarde de lei. Împrumuturile ministerului condus de Vlădescu pentru finanţarea deficitului bugetar au făcut ca datoria României să crească la sfârşitul primului semestru cu peste 11% din PIB faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În luna iunie sumele împrumutate au scăzut uşor, deoarece Ministerul Finanţelor nu s-a înţeles cu băncile din cauza dobânzilor mari cerute de acestea.

"Vedetele" de pe Rasdaq întârzie cu raportările financiare la semestru

Investitorii încă aşteaptă rezultate de la Armax Gaz, Iproeb, Comnord sau Vulcan. Doar jumătate dintre companiile importante tranzacţionate pe piaţa Rasdaq au publicat până acum, la aproape două luni de la încheierea primului semestru fiscal, rezultatele financiare, în condiţiile în care pe piaţa principală a Bursei de Valori raportarile s-au încheiat deja de aproape două săptămâni. Spre deosebire de piaţa reglementată a BVB, unde fiecare companie trebuie să respecte un calendar financiar, emitenţii tranzacţionaţi pe Rasdaq pot face raportări cu privire la situaţiile financiare când doresc, care de multe ori iau prin surprindere piaţa şi investitorii.

GÂNDUL

Cum se bat pedeliştii în cumetrii politice: "O să bagi partidul în rahat cu vânzările astea"

Vicele PDL, Cezar Preda, are din nou nemulţumiri faţă de propriul guvern. Luni seara, la şedinţa Biroului Permanent Naţional, Preda l-a luat în colimator pe ministrul Economiei, Adriean Videanu, căruia i-a reproşat că vrea să vândă "pe nimic" 10 la sută din portofoliul de acţiuni pe care statul român le mai deţine la Petrom. Cu aerul că are informaţii din Comisia de control al SRI, pe care o conduce, Cezar Preda a susţinut că vânzarea acestor acţiuni - jumătate din pachetul deţinut de stat - ţine de siguranţa naţională.

Presa comunistă din China sare în apărarea ţiganilor expulzaţi din Franţa

Un ziar comunist de la Beijing critică "diferenţa dintre discurs şi acţiune în domeniul drepturilor omului în ţările occidentale", iar miliardarul George Soros numeşte situaţia rromilor "o pată pe conştiinţa europeană". Scandalul declanşat de expulzările de rromi din Franţa a depăşit graniţele Europei, căci acţiunile guvernului de la Paris au stârnit criticile presei comuniste din China, dar şi compasiunea pentru această minoritate din partea magnatului George Soros, evreu emigrat în SUA din Ungaria.

JURNALUL NAŢIONAL

Legea ANI a dat frisoane Guvernului

Dezbaterile de marţi din Senat s-au desfăşurat, în premieră, în prezenţa premierului Emil Boc, foarte îngrijorat de pierderea majorităţii în această Cameră exact în ziua în care era pe ordinea de zi Legea ANI. În plus, în plen intrase şi ordonanţa pentru creşterea TVA, care fusese respinsă în comisiile economice luni seară. Coaliţia de guvernare a pierdut ieri două voturi importante, prin demisia senatorului George Severin din PDL şi prin absenţa în semn de protest a senatorului UDMR Gyorgy Frunda. Tensiunile au făcut ca opoziţia să condiţioneze trecerea Legii ANI de acceptarea reducerii TVA la 19%.

Boc, între demisii şi remaniere

Premierul Emil Boc este strâns cu uşa de parlamentarii PDL să schimbe o parte din miniştri, altfel moţiunea de cenzură ar putea fi votată şi de partidul său. O parte a liderilor PDL îl presează pe Boc să opereze remanierea de Guvern pe care o anunţase preşedintele Băsescu la ultima reuniune de la Snagov, când a dat un termen limită pentru Executiv până la 1 septembrie, pentru a face "analiza" performanţelor fiecărui ministru în parte.

Depozitele românilor au scăzut la 167,9 miliarde de lei

Depozitele populaţiei şi ale firmelor au scăzut în iulie cu 1,3% faţă de iunie, ajungând la 167,9 miliarde de lei, în contextul unei reduceri lunare mai accentuate a economiilor în valută ale populaţiei, potrivit datelor BNR. Totuşi, dacă raportăm luna iulie 2010 la iulie 2009, observăm o creştere cu 5,8% comparativ cu aceeaşi lună de anul trecut.

ROMÂNIA LIBERĂ

Cum rezolva Voicu problemele "cetăţeneşti" ale judecătorilor

Pe un magistrat al Curţii Supreme senatorul PSD l-a ajutat să aducă reţeaua de apă în curtea părinţilor. Soţul unui judecătoare a apelat la Voicul când i s-a îmbolnăvit cîinele, iar doi ofiţeri de la informaţii i-au cerut ajutorul cu numirea rudelor în posturi importante. Una dintre cele mai interesante declaraţii luate de procurori în dosarul senatorului Cătălin Voicu îi aparţine generalului (r) Adrian Isac, fost cadru al Serviciului de Informaţii Externe, consilier al controversatului om de afaceri Marius Locic, şi el trimis în judecată în dosarul Voicu.

Stiglitz: "Europa riscă să cadă înapoi în recesiune"

Economiile europene riscă să cadă înapoi în recesiune din cauza reducerilor de cheltuieli aplicate de guverne pentru tăierea deficitelor bugetare, a avertizat reputatul economist Joseph Stiglitz, la o zi după ce Moody"s a atras atenţia asupra noilor riscuri din zona euro. "Reducerea cu una, cu două a investiţiilor cu return ridicat doar ca să arate mai bine deficitul este complet nesăbuită", a declarat reputatul economist american Joseph Stiglitz la postul irlandez de radio RTE, preluat de Bloomberg.

Legea ANI a schimbat majoritatea din Parlament

În ciuda pierderii majorităţii de la Senat, premierul Boc a reuşit să treacă prin Parlament Legea ANI, în forma agreată de Bruxelles. PNL a votat alături de Guvern, în timp ce parlamentarii PDL fac presiuni asupra lui Emil Boc pentru remanieri. Legea ANI a fost adoptată în sesiune extraordinară, marţi, de Senat, cu 78 de voturi "pentru" şi o abţinere. Senatul este cameră decizională, drept pentru care legea va merge spre promulgare la preşedinte. "România recâştigă o parte din credibilitatea pierdută data trecută, când am avut incidentul pe legea ANI, şi reclădim încrederea pe plan intern şi internaţional pe componenta justiţiei", a declarat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei de ieri.

"Reţeta" lui Dan Diaconescu, folosită şi la bere

Procurorii DNA lucrează la un nou dosar penal în care este implicat Dan Diaconescu. Patronul OTV este acuzat că ar fi şantajat unul dintre cei mai cunoscuţi producători de bere. Descinderea care a avut loc, ieri dimineaţă, la sediul SC Ursus Breweries SA are legătură cu o anchetă jurnalistică demarată de către OTV anul trecut, privind berea Redds, produsă de Ursus. Procurorii DNA susţin că, în luna iunie 2009, în patru ediţii ale emisiunii "Dan Diaconescu Direct", s-a vorbit despre berea Redds şi conţinutul ei aşa-zis nociv.

ZIARUL FINANCIAR

Topul celor mai profitabile companii din România

Companiile mari au rămas pe profit în 2009, cel mai greu an pentru economia românească, excepţie făcând combinatul siderurgic de la Galaţi, deţinut de miliardarul indian Lakshmi Mittal, cu pierderi de 334 milioane de euro, sau Tarom, care a adus statului un minus de 56 milioane de euro. Chiar şi firme din domenii precum bunurile de larg consum sau auto, unde scă-derea consumului a fost evidentă, au rămas pe profit, însă câştigurile lor au fost afectate de contextul general nefavorabil. Cumulat, primele 300 de companii din punctul de vedere al profitului au câştigat 40 mld. lei (9,5 mld. euro), mai mult comparativ cu 2008, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

Datoriile firmelor şi ale populaţiei au ajuns la 72 mld. euro

Populaţia şi companiile private au datorii totale - la creditorii locali, dar şi la cei externi - de 310 miliarde de lei (echivalentul a 72 de miliarde de euro), potrivit unor calcule ale BNR prezentate în Raportul asupra stabilităţii financiare - ediţia 2010. Aceasta este prima dată când sunt prezentate date privind îndatorarea reală a sectorului privat. BNR publică în mod regulat date privind creditele acordate de băncile locale sectorului privat, însă acestea totalizau în iulie doar 48 de miliarde de euro. Astfel, doar două treimi din finanţările pentru sectorul privat provin de la băncile locale, în timp ce instituţiile financiare nebancare (societăţi de leasing sau de credit de consum) contribuie cu încă 9%. Restul de 24% a fost asigurat de creditorii străini.

Indexul ZF Imobiliar: Preţurile apartamentelor mai scad cu încă 10% faţă de anul trecut

După ce din mai 2009 preţurile afişate de vânzători s-au menţinut în medie la peste 90.000 de euro pentru un apartament de trei camere din Bucureşti, în august preţul mediu a coborât la 87.000 de euro, potrivit indexului imobiliar ZF. Reducerea salariilor în sectorul bugetar, anunţarea de concedieri şi majorarea TVA au fost duşmanii imobiliarelor vara aceasta. Scăderea faţă de august anul trecut este de 10%, iar faţă de ianuarie 2010 este de 7%. În toamna anului trecut, preţurile nu s-au redus foarte mult, ba chiar au crescut uşor în unele luni faţă de lunile precedente, susţinute de apariţia programului guvernamental "Prima Casă".

Emoţii privind TVA de 24%: ordonanţa a trecut de Senat şi Guvernul aşteaptă votul din Cameră

Senatul a aprobat ieri cu un vot strâns (64 "pentru" şi 50 "împotrivă") ordonanţa de urgenţă care majorează TVA de la 19% la 24%, dar lucrurile sunt departe de a fi bătute în cuie, pentru că actul normativ trebuie să treacă şi de Camera Deputaţilor, unde, la fel ca şi în Senat, susţinerea guvernului este fragilă. Economiştii cred că respingerea majorării TVA-ului şi revenirea la taxa de 19% va conduce la acutizarea percepţiei de instabilitate a politicii fiscale şi la creşterea gradului de incertitudine referitor la menţinerea acordului cu FMI. Luni seară Comisia de buget-finanţe din Senat modificase ordonanţa de urgenţă (OUG) 58/2010, respingând creşterea TVA de la 19% la 24% şi producând emoţie în rândul miniştrilor care ieri au mers în număr mare în Senat, în frunte cu premierul.

Statul se pregăteşte pentru procesul cu Rompetrol

Statul român ar putea da în judecată grupul Rompetrol, controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz, dacă nu-şi recuperează întreaga sumă de 570 mil. euro reprezentând contravaloarea obligaţiunilor de la rafinăria Petromidia (Rompetrol Rafinare). Potrivit unor surse guvernamentale, Ministerul Finanţelor are mandat pentru a merge în justiţie în cazul în care kazahii nu plătesc toată datoria. Grupul Rompetrol a convocat pentru astăzi o conferinţă de presă în care urmează să prezinte "clarificări privind obligaţiunile scadente la 30 septembrie 2010, precum şi aspecte referitoare la finalizarea ofertei publice de preluare, pe care compania a derulat-o pentru Rompetrol Rafinare (RRC)".

Creditul privat a frânat brusc în iulie, iar depozitele au început să scadă

Populaţia şi companiile s-au împrumutat mult mai puţin în iulie, prima lună din care se aplică măsurile de austeritate adoptate de Guvern, astfel că soldul creditului privat a înregistrat un recul puternic, coborând cu patru miliarde de lei, până la 206,7 mld. lei (echivalentul a 48,7 mld. Euro). Scăderea este determinată în mare parte de impactul de curs având în vedere că leul s-a apreciat în iulie cu aproape 2,8% în faţa monedei unice europene, ceea ce a făcut ca soldul împrumuturilor în valută să scadă artificial, la raportarea în lei. Bancherii spun că mulţi clienţi au devenit reticenţi în a se îndatora pe fondul măsurilor de austeritate adoptate de Guvern, astfel că cererea de credite rămâne anemică.

Băncile schimbă pe 9 septembrie regulile de alegere a reprezentanţilor din ARB

După îndelungi discuţii, membrii Aso-ciaţiei Române a Băncilor (ARB) urmează să decidă pe 9 sept. modificarea statutului astfel încât un membru al Consiliului Director nu va putea avea mai mult de două mandate consecutive, durata unui mandat fiind de trei ani. Radu Gheţea deţine funcţia de preşedinte al ARB de zece ani, fiind votat în luna mai 2009 pentru un nou mandat de trei ani. La nivelul ARB se discută de mai bine de un an despre schimbarea structurii de conducere şi a nivelului cotizaţiilor plătite de băncile membre, ţinta fiind întărirea asociaţiei şi a eficienţei activităţilor acesteia.

BRD le-a plătit angajaţilor bonusuri de 13,7 mil. euro pe anul trecut

BRD, a doua mare bancă după active, şi-a premiat angajaţii cu bonusuri totale în valoare de 57,6 mil. lei (13,7 mil. euro) în contul rezultatelor din 2009, sumele acordate fiind în creştere cu 7% faţă 2008 - cel mai bun an financiar din istoria băncii. Din totalul bonsurilor, primele aferente rezultatelor pe anul 2009 au însumat aproape 45 mil. lei (10,7 mil. euro). BRD şi-a recompensat astfel angajaţii pentru limitarea efectelor crizei asupra afacerilor băncii, alocând pentru prime o sumă mai mare cu 6,9% faţă de 2008.

Creanţele istorice ale lui Ceauşescu trag în jos dividendele Fondului Proprietatea

Capitalul social al Fondului Proprietatea a fost majorat cu 20,8 mil. lei (4,9 mil. euro), până la 13,77 mld. lei (3,24 mld. euro), ca urmare a recuperării de către stat a unor creanţe din activitatea de comerţ exterior din perioada regimului comunist, care au fost aduse de Ministerul Finanţelor ca aport la capitalul fondului. Impactul operaţiunii s-a resimţit asupra scăderii valorii dividendelor. Cu doar câteva săptămâni înaintea derulării AGA, conducerea Fondului a revenit asupra propunerii iniţiale de a acorda un dividend de 0,0822 lei/acţiune din profiturile din 2008 şi 2009, propunând acţionarilor o valoare mai mică a dividendului brut, de 0,0816 lei/acţiune, ca urmare a majorării capitalului social. Fondul are de distribuit dividende în valoare de 1,124 mld. lei (265 mil. euro) din profiturile obţinute în 2008 şi 2009.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Tot ceea ce s-a vehiculat in presa despre Basescu si Dan Chitic este o inscenare a PNL-ului.

    Dan Chitic era beat in momentul incidentului, deci e foarte probabil sa ii fi adresat injurii Presedintelui. Teza cu Presedintele care a demarat in tromba 10 metri dupa care a oprit brusc masina si i-a tras o palma avocatului pare inventia unui om beat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb