REVISTA PRESEI - 26.08.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 26 august 2010

ADEVĂRUL

Şeitan şi Vlădescu, responsabili cu haosul. Românii redescoperă umilinţa cozii

Beneficiarii veniturilor profesionale au retrăit coşmarul cozilor comuniste: lungi, de 5-6 ore, în caniculă şi praf. Responsabili de haos, miniştrii Boc, Şeitan şi Vlădescu s-au făcut că nu le văd. Actorii, scriitorii, jurnaliştii şi persoanele fizice autorizate au fost trimişi la cozi de guvernanţi pentru a plăti contribuţiile pe drepturile de autor. Ieri a fost ultima zi, potrivit legii, când cei cu venituri profesionale mai puteau să-şi depună declaraţiile de asigurare şi să plătească dările la pensii, şomaj şi la sănătate. Modul în care se fac aceste încasări este de-a dreptul umilitor. Ore -întregi în căldură şi în soare pentru înregistrarea unor documente care durează numai trei minute.

Businessul de la "Xerox"

Nu numai Casa de Pensii a fost ţinta aglomeraţiei, ci şi xeroxul de peste drum, singurul loc de unde oamenii îşi pot cumpăra documentele tipizate necesare. Contribuabilii suspectează o "afacere" între cei de la Casa de Pensii şi xerox. "S-au îmbogăţit ăia. Dacă nu ştii ce să ceri, îţi pun în braţe hârtii care te costă 15 lei, pentru orice eventualitate. Un dosar de carton, care e obligatoriu, costa ieri 3,5 lei, iar azi 1,5 lei, că s-au sesizat oamenii. Tipizatele le dau la preţuri diferite, după ureche", se plânge o tânără.

Afaceri ad hoc

Comercianţii sunt primii care "sar în ajutorul" oamenilor nevoiţi să se învoiască de la serviciu ca să stea ore în şir să-şi declare veniturile. Câţiva bărbaţi postaţi în faţa Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti au împărţit fluturaşi cetăţenilor, sub ochii personalului de la pază, oferindu-şi serviciile private de curierat şi poştă. "Ofertă specială: pentru depunerea declaraţiilor şi bilanţului, cu confirmare de primire. Preţ 15 lei/societate", sună oferta comercianţilor.

A plătit un leu la şomaj

Contribuabili din Râmnicu Vâlcea au stat ieri la trei cozi, la AJOFM, pentru a plăti sume care nu depăşeau cinci lei. "Am de plătit un leu la contribuţia de şomaj. Pentru asta a trebuit să fac xerocopii de cinci lei şi să aştept la trei cozi. Nu este normal ceea ce se întâmplă", a spus Constantin Argeşeanu, salariat. Şi la Târgu-Jiu, sute de oameni au stat ore în şir la rând."Pierzi jumătate de zi ca să plăteşti mai puţin de un leu la AJOFM. Este bătaie de joc!", a declarat Eugen Măruţă, jurnalist din Târgu-Jiu, care are un contract pe drepturi de autor.

Şeitan dă circulară de amânare a amenzilor pentru întârzieri

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a anunţat ieri că va trimite o circulară către instituţiile abilitate pentru colectarea contribuţiilor sociale pentru ca cei care întârzie cu depunerea declaraţiilor să nu fie amendaţi. "Va exista o circulară pe care o vom da în sistem. Probabil nu vor exista amenzi nici luna viitoare. Până se aşază sistemul nu se plătesc astfel de penalizări", a spus Şeitan.

Cum se împarte patrimoniul Rodipet

Falimentarea voită a SC Rodipet SA, actuala Network Press Concept SA, continuă cu dezmembrarea reţelei de chioşcuri către diverse firme înfiinţate peste noapte. Mecanismul tip suveică, creat de clanul Awdi pentru a delapida încă din 2004 proaspăt privatizata companie naţională de distribuţie a presei, nu a fost înlocuit de licitaţii. O parte din membrii Adunării creditorilor SC Network Press Concept SA, reprezentanţi ai păgubiţilor care încă mai au de recuperat datorii de la Rodipet, susţin că patrimoniul companiei aflate în insolvenţă este împrăştiat "la pachet" câtorva firmuliţe locale.

Vlădescu s-a sucit : nu mai vrea acţiuni Rompetrol

După ce a declarat că Rompetrol poate achita doar o parte a datoriei istorice, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, cere companiei în instanţă plata integrală. Statul român riscă procese la Curtea de Arbitraj de la Washington pentru încălcarea unor tratate internaţionale de protecţie a investiţiilor. Problema datoriei istorice a rafinăriei Petromidia, de 571 de milioane de euro - acumulată înaintea privatizării din 2001 - a încins disputa între Grupul Rompetrol şi statul român.

CURENTUL

Planuri, de Tia Şerbănescu

Pentru parlamentari se apropie noua sesiune de toamnă şi numărătoarea inversă până la remaniere şi, respectiv, moţiunea de cenzură pe care dl Ponta a fixat-o în brumărel: "din 17 octombrie PSD va fi capabil să ofere o guvernare de o mie de ori mai capabilă decât cea actuală". De o mie de ori mai capabilă? Păzea! Înseamnă că-i capabilă de orice. Mai ales că-l propune pe dl Ponta premier. Dl Năstase a explicat strategia PSD: dărâmă guvernul şi rămâne "o formă de guvern de serviciu care să organizeze alegeri anticipate". Pare un plan bun pro-criză.

Virginalele politicii vor să pună centură de castitate Internetului

Săptămâna trecută "Curentul" a abordat pe larg subiectul tentativei de control a Internetului iniţiate de Olguţa Vasilescu - "manipulatoarea pixului lui Vadim, care vrea să fie Big Sister a românilor". Subtitlul materialului era "Peştii şi curvele vor să pună botniţă Internetului". Nu-mi imaginam cât de repede avea să-mi fie confirmată opinia. Ieri, Olguţa Vasilescu, cea cu pixul, a anunţat că cercul demoazelelor ce râvnesc la calitatea de Big Sister s-a mărit, adăugându-se şi o doamnă de pe centură, Lavinia Şandru, fostă circăreasă, actualmente recalificată pe segmentu" de circotecă politică (conduce PIN, un fel de micro-partid ce încape într-un lift probabil şi datorită faptului că este compus şi din yoghini MISA care pot încăpea cap în fund şi viceversa fără probleme de respiraţie).

Programul BEI lasă iar şcolile din Capitală fără autorizaţii sanitare

Şi în acest an, în Capitală, unităţile şcolare care vor avea cele mai mari probleme în ceea ce priveşte obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare vor fi cele din programul Băncii Europene de Investiţii (BEI), derulat prin Primăria Capitalei. Acest program a fost demarat din anul 2005, însă lucrările în majoritatea şcolilor au înaintat cu paşi de melc din diverse motive: probleme la licitaţii, litigii cu constructorii. Cert este un lucru: în anul şcolar 2010/2011, elevii bucureşteni din 374 de unităţi şcolare, din totalul celor 457, vor învăţa în spaţii cu acte sanitare în regulă. Purtătorul de cuvånt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu, a anunţat, ieri, că 83 de unităţi şcolare nu au primit aviz sanitar.

CURIERUL NAŢIONAL

Cum trebuie să arate strategia de relansare?

""Recomandăm să se aibă în vedere şi aspecte legate de relaţiile de muncă, fiscalitate, fonduri europene şi nu numai"". Reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) solicită Ministerului Economiei refacerea proiectului de strategie privind îmbunătăţirea şi dezvoltarea mediului de afaceri, considerând varianta lansată spre dezbatere neprofesionistă, deoarece sunt omise o serie de elemente esenţiale ale economiei. Potrivit Consiliului, varianta actuală de strategie cuprinde multe elemente interesante şi utile, dar este departe de a reprezenta o strategie profesionistă de care are nevoie România, pentru a-şi construi un mediu de afaceri funcţional, predictibil şi prietenos, în concordanţă cu cele mai bune practici din UE.

Clienţii Planorama rămân cu buzele umflate

Speranţele clienţilor ansamblului Planorama s-au dus pe Apa Sâmbetei, odată cu intrarea societăţii Euro Habitat în insolvenţă. Cu banii luaţi şi rate scadente la bancă, deşi obiectul achiziţiei nu le aparţine, cumpărătorii de bună-credinţă se văd acum puşi în situaţia de a rămâne pe dinafara tabelului în care sunt înscrişi creditorii, pentru că administratorul judiciar, Conexpert SPRL, refuză să facă acest lucru în lipsa actelor constitutive şi contabile ale debitoarei. Potrivit unui comunicat remis ieri presei de către Asociaţia Cumpărătorilor din Ansamblul Planorama, lichidatorul susţine că nu-l poate contacta pe administratorul Euro Habitat şi că societatea nu are niciun patrimoniu care ar putea fi executat.

Rompetrol, între ameninţări şi lamentări

Deşi spune că se va achita de obligaţiile legate de datoriile istorice, Rompetrol încearcă să joace tare în negocierile cu statul român. Oficialii companiei spun că ar putea să închidă rafinăria Petromidia dacă aceasta va continua să aducă pierderi. Ei spun că afacerea nu este la fel de atractivă pe cât părea în momentul achiziţiei din 2007 şi că plata integrală este împovărătoare. KazMunaiGas (KMG) va lua decizia finală în privinţa răscumpărării obligaţiunilor până la finele lunii septembrie şi ia în considerare să aibă Guvernul ca partener în rafinărie, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul financiar al grupului Rompetrol, Dmitri Grigoriev. "Vrem să respectăm toate condiţiile din instrumentul hibrid şi decizia finală va fi luată la finele lunii septembrie", a afirmat Grigoriev.

Salariaţii plătesc asigurările de sănătate pe care angajatorii nu le mai asigură

Piaţa asigurărilor private de sănătate va scădea anul acesta, întrucât criza a determinat companiile să renunţe la a mai oferi angajaţilor asigurări private de sănătate, iar această tendinţă se va menţine până la finele acestui an. "Piaţa asigurărilor private de sănătate va scădea anul acesta cu aproximativ 15%", a declarat, pentru Curierul Naţional, Carmen Radu, Deputy General Manager Eureko. Aceasta ne-a mai spus că în momentul de faţă companiile nu au reînceput să le ofere angajaţilor asigurări private de sănătate, dar există posibilitatea că acest lucru se va întâmpla în aproximativ şase luni.

Congresul Profesiei Contabile din România reuneşte la Palatul Parlamentului crema specialiştilor din toată lumea

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - CECCAR, organizează la Bucureşti, în perioada 3-4 septembrie 2010, a XVIII-a ediţie a Congresului Profesiei Contabile din România. Manifestarea este deja consacrată la nivel mondial, iar tema ediţiei din acest an, "Pentru o nouă cultură în profesia contabilă", va fi dezbătută de peste 1.500 profesionişti în contabilitate, din care nu vor lipsi reprezentanţi ai celor 42 de filiale ale CECCAR. Evenimentul, găzduit de Palatul Parlamentului din Bucureşti, va fi onorat de invitaţi de prestigiu, din toată lumea, din rândul cărora se distinge preşedintele Federaţiei Internaţionale a Contabililor - IFAC, domnul Robert Bunting. Congresul este sponsorizat de organizaţii multinaţionale, de talia evenimentului, printre care PricewaterhouseCoopers România, KPMG România, JPA România şi altele.

Petrecăreţii britanici s-au întors din club acasă

Cluburile britanice încep să se închidă din cauza creşterii şomajului, iar băutura ieftină din supermarketuri determină "petrecăreţii" să stea acasă. Luminar Group Holdings Plc, cea mai mare companie din Marea Britanie deţinătoare de cluburi, a închis din februarie până acum 11 cluburi, iar acţiunile sale au avut un declin de 74 de puncte procentuale, anul acesta, scrie Bloomberg. Brook Leisure Holdings Ltd, companie care deţine mai multe cluburi în nordul Angliei, a fost forţată să închidă două cluburi şi un bar, în ultimele patru luni. "2010 a fost foarte dificil", a declarat Cameron Leslie, managing director al Clubului Matter, care a fost închis din iunie, şi al Clubului Fabric.

Scandalul ajunge război: Rusia a blocat importurile din Republica Moldova

Disputele diplomatice dintre cele două ţări afectează producătorii agricoli. Moscova ar putea lua aceeaşi măsură, de oprire a importurilor, şi la vinul provenit de la moldoveni. Rusia a suspendat importurile de fructe şi legume provenite din Republica Moldova şi intenţionează să oprească şi importul de vin din această ţară, în urma unor dispute diplomatice între cele două ţări. Nu mai puţin de 100 de firme din Republica Moldova nu vor mai putea exporta deloc produse agricole pe piaţa rusă. "Peste 100 din cele 136 de companii care puteau exporta fructe şi legume pe piaţa rusă au rămas fără acest drept", a declarat ministrul moldovean al Agriculturii, Valeriu Cosarciuc, citat de Reuters şi Kyiv Post.

EVENIMENTUL ZILEI

Teste-grilă de coşmar pentru românii plătitori de taxe

Formularele pe care trebuie să le completeze românii care obţin venituri din activităţi independente conţin rubrici care le pun serios la încercare cunoştinţele de economie. Astfel, în declaraţia de asigurare pentru pensie, contribuabilul trebuie să înscrie "baza de calcul a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor", "cota de contribuţie individuală de asigurări sociale", dar şi numărul contului de la Trezorerie unde trebuie viraţi banii, informaţii cu care jonglează mai degrabă specialiştii din domeniul fiscal.

Rompetrol dă acţiuni în loc de bani

Kazahii vor să achite cash doar o treime din bani, restul urmând să se transforme în participaţii ale statului. Guvernul ar fi transmis însă KazMunaiGaz că nu doreşte să fie acţionar la Rompetrol Rafinare, iar compania kazahă se gândeşte ce posibilităţi are să conducă rafinaria Petromidia împreună cu statul, a declarat directorul financiar al grupului Rompetrol, Dmitri Grigoriev.

Ristea Priboi a inviat intr-o afacere colosala

Fostul securist, fost om de incredere al lui Adrian Nastase, consiliaza o firma care incearca o afacere cu energie in valoare de 40 milioane de dolari. Primaria Iasi n-are niciun ban pentru a cumpara carbune, CET are conturile goale si oricum e de mult pus sechestru pe ele. In acest moment de mare cumpana intervine salvatoare firma bulgareasca OET, specializata in afaceri cu energie si care are doi consilieri cu greutate in PSD : Ristea Priboi si Gabriel Dumitrescu, fost general SIE. CET Iasi va procesa carbunele adus de firma consiliata de Ristea Proboi. Apoi, tot curentul si energia termica produse vor reveni bulgarilor.Profit de 18 milioane de dolari.

FINANCIARUL

Unde s-a ajuns: Ministrul Finanţelor ameninţă ziariştii

Bătaia de joc la adresa contribuabililor corecţi a continuat şi ieri. În timp ce aceştia stăteau la cozi pentru a-şi plăti taxele către stat, guvernanţii declarau că problemele din sistem sunt "o supoziţie a presei". Batjocura guvernamentală la adresa celor care realizează venituri din activităţi independente a continuat şi ieri, în primul rând, prin atitudinea arogantă afişată de ministrul Finanţelor, ministrul Muncii şi premierul Emil Boc la adresa unor contribuabili, jurnalişti şi nu numai, obligaţi să se înghesuie la ghişee pentru a plăti taxe. Ura Puterii la adresa ziariştilor s-a manifestat ieri inclusiv prin ameninţări cu dosare de evaziune.

PDL inventează o nouă calificare: "ospătarul electric şef"

Un tânar de 28 de ani, El Hayes Artur Roland, a fost numit în data de 10 august în funcţia de director general al furnizorului de energie electrică de stat Electrica Furnizare Transilvania Nord. El Hayes a fost promovat din funcţia de director comercial al aceleiaşi societăţi, post ocupat din octombrie 2009. Aceasta e singura experienţă în sectorul energetic a noului şef, pentru că până anul trecut el s-a remarcat ca angajat în Primăria Cluj, unde a fost inspector la Serviciul impuneri şi şef la Serviciul executare silită. Până să ajungă la primărie a fost pe rând ospătar, recepţioner, meserie pentru care a făcut şi cursuri de perfecţionare, director comercial la o companie din Cluj şi referent de marketing.

Numărul românilor cu credite îl depăşeşte pe cel al salariaţilor

Unul din 10 debitori ai sectorului bancar este restanţier. Cea mai riscantă categorie în privinţa rambursării este formată din peste 500.000 de români care au în general câte trei împrumuturi, două la bănci şi unul la un IFN. În ultimul raport asupra stabilităţii financiare, BNR arăta că băncile au acordat începând cu 2004 credite pe maturităţi tot mai lungi. Durata medie a unui credit imobiliar este de aproximativ 25 de ani, iar împrumuturile de consum negarantate trebuie să fie rambursate în opt ani. Numărul persoanelor care au contractat credite este de aproximativ 4,5 milioane, depăşindu-l pe cel total de salariaţi.

În Germania, băncile vor fi taxate cu până la 15%

Taxarea băncilor ar putea aduce în Germania un venit de aproximativ 1,2 miliarde de euro pe an, potrivit ministrului de Finanţe german, Wolfgang Schäuble. Legea va privi toate instituţiile financiare cu sediul în Germania, cu excepţia companiilor de asigurări şi a fondurilor speculative. La modul de calculare a taxei vor exista criterii precum angajamentele la nivel global şi produsele derivate. De asemenea, cu cât capitalul va fi mai mare, cu atât taxa va fi mai mică. În orice caz, taxa nu va putea depăşi 10% din beneficiul net al băncilor. Banii astfel strânşi vor fi gestionaţi de un fond care va permite statului, în caz de nevoie, să ajute o bancă aflată în dificultate.

Listarea FP va fi intermediată de consorţiul BRD-ING-Raiffeisen Capital&Investment

Comisia de selecţie a intermediarului care va lista Fondul Proprietatea pe Bursă de la Bucureşti a decis ca operaţiunea să fie realizată de consorţiul format din Raiffeisen Capital&Investment, ING Bank NV Amsterdam Sucursala Bucureşti şi BRD - Groupe Societe Generale. Consorţiul a câştigat licitaţia cu 95 de puncte, dintr-un total de 100, urmat de consorţiul BCR-Wood&Company Financial Services-Intercapital Invest (84 de puncte), consorţiul KBC Securities - UniCredit CA-IB (79 de puncte) şi BT Securities, cu 78,5 puncte.

GÂNDUL

Şeitan îşi bagă coada. Boc nu o vede. Vlădescu îi caută pe creatorii evazionişti

Mii de români plătiţi pe drepturi de autor s-au călcat pe picioare în toată ţara la ghişeele de la casele de pensii, la cele de sănătate şi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă pentru a depune declaraţiile individuale privind venitul încasat în luna iulie. Chiar dacă legea prevede că 25 august este ultima zi de depunere a dosarelor, după care autorităţile pot aplica amenzi de până la 5.000 lei, ministrul Mihai Şeitan le mai dă o derogare românilor: "Puteţi plăti probabil şi săptămâna viitoare".

Legea salarizării: majoritatea bugetarilor primesc în plus 1% în 2011, unele salarii cresc cu maximum 20%, dar vor fi şi perdanţi, inclusiv dintre profesori-

Sindicatele, parţial mulţumite de grila de salarizare, contestă dispariţia unor sporuri. În legea de aplicare a legii-cadru se prevede acordarea condiţionată a unor creşteri ale salariilor de bază, indemnizaţiilor şi soldelor, diferenţiate în funcţie de veniturile actuale, după cum urmează: salariile între 600 şi 800 de lei pot fi majorate (repetăm, condiţionat) cu maximum 20%, salariile între 801 şi 1.000 de lei cu 16%, între 1.001 şi 1.500 cu 12%, între 1.501 şi 2.000 cu 8%, între 2.001 şi 2.500 cu 4%, iar salariile de la 2.501 lei în sus ar putea creşte cu un procent.

Baniciu: "Şi dacă mor de foame, la coadă nu mai stau". Artiştii ameninţă că merg la CEDO. Ce spun Bittman şi Rebengiuc

Dezastru", "porcărie", "bătaie de joc" - astfel este taxată noua metodă de impozitare a drepturilor de autor impusă de Executiv de către artiştii români. Ei nu vor să stea la coadă pentru a plăti taxele concepute de un sistem "bâlbâit". Mircea Baniciu nu şi-a plătit noile contribuţii impuse de Executiv şi nici nu se grăbeşte s-o facă. Nu vrea să stea la cozi pe la ghişee. "Să ne impoziteze fără să ne facă să stăm la coadă. Am zis că, şi dacă mor de foame, la coadă nu mai stau",

Testul aberatiei de Cristian Tudor Popescu

Vlădescu, Şeitan, Boc procedează absolut corect. Sunt foarte buni ca miniştri, respectiv prim-ministru. De asemenea, noi suntem în bună măsură "un popor de vite", cum spunea o femeie condamnată la coadă. Şi noi suntem corespunzători, în sensul că guvernanţii ne trimit la coadă întrucât consideră că avem fiecare câte o coadă, pornind de la noadă. Singurul lucru nepotrivit este orânduirea socială. Dacă am fi rămas într-o Românie totalitară comunistă, zicerile tov. Boc, Vlădescu, Şeitan ar fi fost ascultate fără crâcnire, transmise fiind de Televiziunea Română, singura, la Telejurnal şi publicate în Scânteia.

JURNALUL NAŢIONAL

Al doilea şmen cu Petromidia

KazMunaiGaz ştia de la achiziţia din 2007 a Rompetrol că are posibilitatea de a răscumpăra doar o parte din obligaţiunile de 2,4 miliarde de lei, scadente la 30 septembrie 2010, a anunţat directorul financiar al companiei, Dmitry Grigoriev, într-o conferinţă de presă. Întrebat dacă grupul a comunicat Executivului faptul că nu va răscumpăra toate obligaţiunile scadente în perioada când se concepea bugetul de stat pe acest an, oficialul a anunţat că a spus acest fapt Guvernului încă de anul trecut, dar că discuţiile oficiale au început în februarie.

Cum arde CFR banii publici

În timp ce mii de oameni sunt lăsaţi pe drumuri din lipsă de fonduri, CFR cheltuieşte banii pentru introducerea biletelor termoactive. Chiar în acest an, în spatele a două contracte, primul atribuit în luna februarie, în valoare de 225.600 de euro şi al doilea semnat în luna iunie, în valoare de 474.000 de lei, CFR introduce mai întâi cloşca şi pe urmă ouăle de aur în afacere.

Băsescu se comportă ca un "băiat de băiat"

Cândva oameni apropiaţi ai preşedintelui din postura de consilieri prezidenţiali, Andrei Pleşu şi Adriana Săftoiu analizează azi din postura de editorialişti comportamentul şi declaraţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu. Într-un editorial publicat în Dilema Veche şi intitulat sugestiv "Ce nu trebuie să spună un preşedinte", Andrei Pleşu vorbeşte despre derapajul retoric din ultima vreme al preşedintelui, care "e, ca să zicem aşa, < băiat de băiat >, om dintr-o bucată. (...)

ROMÂNIA LIBERĂ

Avere senzaţională

Achiziţii. Doar în două sectoare din Bucureşti, Dan Diaconescu şi-a cumpărat şase imobile şi 15 terenuri. Informaţiile care au apărut până acum legate de bogăţia patronului OTV nu reflectă decât o mică parte din averea reală a acestuia. România Liberă a identificat doar în sectoarele 1 şi 6 ale Capitalei patru vile, două apartamente de lux şi 15 loturi de teren intravilan, în suprafaţă totală de circa 17.650 metri pătraţi.

Profesia de clicker. Dai click şi faci bani. Şarlatanie sau afacere în toată regula?

Zeci de anunţuri de pe site-urile de joburi promit câştiguri însemnate cu eforturi minime: dai click şi faci bani. Banii îi fac însă doar deţinătorii unor astfel de site-uri. "Vizualizezi reclame pe net şi primeşti bani! Tot ce trebuie să faci este să te înregistrezi pe site-ul nostru şi să dai click!". Zeci de astfel de anunţuri postate pe site-urile de job-uri promit câştiguri mari în raport cu munca depusă 100-200 de dolari pe lună pentru cei care aleg să devină "clickeri" online.

Cum au pierdut ţiganii de mătase banii de integrare

Oficial, în România sunt 535.250 de romi. Liderii acestei etnii spun însă că în realitate, numărul romilor, este de trei-patru ori mai mare. Diferenţa o reprezintă "ţiganii de mătase", aşa cum îşi spun cei care nu recunosc faptul că ar aparţine acestei etnii. Satul Prislop, comuna Răşinari, judeţul Sibiu, numără vreo 300 de suflete. Români sunt doar vreo 15, restul de 95% fiind romi. Aceştia, deşi raportaţi la numărul românilor din acest sat sunt majoritari, nu se consideră romi, ci ţigani "de mătase", iar la ultimul recensământ s-au declarat români.

ZIARUL FINANCIAR

BNR recunoaşte: Bancherii au trecut de criză aruncând povara pe clienţi. Cum comentaţi?

Creşterea marjelor de dobândă şi, într-o măsură mai mică, reducerea costurilor de operare le-au permis băncilor să digere creditele neperformante fără să piardă prea mult din profituri. Strategia bancherilor pentru a se proteja de criză a fost să majoreze costul împru muturilor pentru clienţii buni-platnici şi să reducă dobânzile acordate de ponenţilor pentru a putea să digere pierderile pe care le au din creditele pe care nu le mai recuperează, este concluzia la care a ajuns Banca Naţională în Raportul asupra stabilităţii financiare - ediţia 2010.

Cum riscă românii amenzi de până la 5.000 de lei dacă îl ascultă pe ministrul muncii

"În normele metodologice ale ordonanţei se precizează clar că cei care nu depun declaraţia până la data de 25 a lunii vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 2.500 şi 5.000 de lei. Atât timp cât nu s-a depus niciun ordin al ministrului privind anularea penalizărilor pentru cei care nu-şi depun declaraţiile la timp în această lună, aceste penalităţi se aplică. Eu le recomand tuturor să depună declaraţiile, chiar şi cu venituri 0, dacă nu ştiu cum să le întocmească, pentru a nu risca să piardă 2.500 de lei, pentru că nici sistemul nu este foarte bine organizat", susţine Marius Stăncescu, preşedintele firmei de consultanţă financiară şi de business Riff Holding International.

Flanco scapă de faliment după opt luni de emoţii

Cele trei bănci care au creditat reţeaua Flanco în perioada de creştere a electro-retailului - ING, UniCredit Ţiriac Bank şi BRD - au aprobat ieri planul de reorganizare a companiei aflate în insolvenţă, care practic elimină riscul de intrare în faliment a acesteia. În acelaşi timp, băncile speră să recupereze aproximativ 12 mil. euro de la retailer prin atragerea unui investitor cu lichidităţi în acţionariat. "S-a votat planul de reorganizare, deci varianta falimentului companiei este exclusă în acest moment", a explicat Andreea Anghelof, Senior Partner al Casei de Insolvenţă Transilvania SPRL, administratorul judiciar al Flanco International.

Demonstraţie de forţă a kazahilor de la Rompetrol: Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă am închide rafinăria Petromidia

Kazahii care controlează grupul Rompetrol susţin că statul a avut o atitudine agresivă în demersul de recuperare a datoriilor de 570 mil. euro de la Rompetrol Rafinare (Petromidia) şi că sunt pregătiţi să se apere în cazul în care conflictul va fi dus în justiţie. Reprezentanţii Rompetrol mai lasă să se înţeleagă că din cauza acestui tratament considerat neprietenos, şefii grupului de la Astana (capitala Kazahstanului) iau în calcul chiar varianta închiderii rafinăriei.

Ancuţa face lobby să aducă Romgaz pe Bursa din Sibiu

"S-ar putea să avem şi noi Romgaz-ul listat la Sibiu pentru că Trans-electrica şi Transgaz-ul sunt deja listate la Bursa de la Bu-cureşti, iar listarea Fondul Pro-prietatea pe BVB a fost de la început cu dedicaţie", spune Teodor Ancuţa, preşedintele şi directorul general al Bursei din Sibiu (Sibex). Romgaz este una dintre cele mai mari companii energetice de stat, cu afaceri care anul trecut s-au cifrat la aproape 3,2 mld. lei (circa 754 mil. euro) şi un profit net de 572,5 mil. lei (135 mil. euro). Sibex se bucură de suportul bursei din Var-şovia, cu care are un parteneriat şi care ar putea furniza o parte dintre investitorii de care statul are nevoie pentru a vinde un pachet de 15% din Romgaz.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb