REVISTA PRESEI 26.08.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 26 august 2011

ADEVARUL

Cine câştigă din demararea proiectului Roşia Montană

Producătorii de componente, echipamente şi materiale necesare în procesarea zăcământului de aur, precum şi furnizorii de servicii industriale, vor avea o piaţă asigurată pentru 16 ani. Gradul de multiplicare a valorii adăugate este de 3,5 la Roşia Montană (la Petrom este 2,5), estimează analistul economic Ionel Blănculescu. Industriile orizontale, furnizoare de produse specifice exploatărilor aurifere, dar şi constructorii de clădiri şi structuri cu profil industrial sau furnizorii de servicii specifice vor avea numai de câştigat după pornirea lucrărilor de exploatare auriferă de la Roşia Montană. Blanculescu estimează că la fiecare sută de lei derulată în cadrul proiectului de la Roşia Montană, în economie se vor crea activităţi în valoare de cel puţin 350 de lei, ceea ce înseamnă un grad de multiplicare de 3,5. În cazul Petrom, cea mai mare companie din România, acest grad de multiplicare este 2,5.

Oliviu Gherman, senator pe viaţă în vilă de lux

Fostul preşedinte al Senatului Oliviu Gherman a dat în judecată statul cu scopul obţinerii unei chirii mici pentru apartamentul de lux din Kiseleff . Fostul preşedinte al Senatului (1992-1996), Oliviu Gherman (81 de ani) locuieşte împreună cu soţia şi fiica sa într-un apartament de lux dintr-un imobil al RAAPPS, din Bulevardul Kiseleff. În 1994, când a primit repartiţia, Oliviu Gherman, ca preşedinte al Senatului, era cazat într-o vilă de protocol a Guvernului. Pentru a putea fi atribuit familiei Gherman, apartamentul din Kiseleff a fost transferat de la Regia Autonomă LOCATO, a Ministerului Afacerilor Externe, la Primăria Capitalei. Nu a contat nici că locuinţa era destinată închirierii, în valută, personalului misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti şi nici că Oliviu Gherman mai avea o locuinţă la Craiova. Potrivit legislaţiei în vigoare la acea vreme, puteau beneficia de locuinţe din Fondul locativ de stat doar cei care nu aveau în proprietate altă casă.

Cum poţi să câştigi bani cu bonul fiscal

Reprezentanţii IMM-urilor propun ca statul să-i recompenseze pe cei care solicită bonul de la magazine, după modelul aplicat de China şi de Coreea de Sud. Obişnuiţi să cereţi şi să păstraţi bonurile fiscale? Ei bine, acest obicei ar putea să vă aducă câştiguri lunare de până la 10.000 de lei la "Loteria bonurilor fiscale". Oamenii de afaceri au găsit o metodă eficientă pentru a combate evaziunea fiscală. Nu cu amenzi usturătoare, ci cu ajutorul "Loteriei bonurilor fiscale", care ar creşte încasările la buget şi ar aduce premii consistente celor care fac cumpărături "corecte".

Ringier preia Edipresse

Compania elveţiană de presă Ringier a anunţat ieri achiziţionarea întregului pachet de acţiuni al Edipresse A.S. România. Edipresse deţine publicaţiile "Elle", "Avantaje", "Look!", "Psychologies", "Întâmplări adevărate", "Povestea mea", "Lucru de mână", "Poveşti de viaţă" şi "Baby". La acestea se mai adaugă şi licenţa românească pentru "Viva!", publicaţia "Popcorn" şi divizia Custom Publishing. Florian Fels, CEO Ringier Central Europe a declarat că preluarea Edipresse A.S. România este un pas important pentru dezvoltarea companiei din România. Cristina Simion, directorul general al grupului de presă, a declarat că va pleca din companie după finalizarea tranzacţiei, conform paginademedia.ro.

Gigantul petrolier ExxonMobil, dispus să investească 10 miliarde de dolari în România

Americanii de la ExxonMobil, cea mai mare companie din lume, sunt dispuşi să investească în zona românească a Mării Negre între 3 şi 10 miliarde de dolari dacă găsesc petrol în perimetrul Neptun, pe care îl explorează împreună cu Petrom, a declarat şeful diviziei din România a ExxonMobil Exploration and Production, Ian Fischer. Cele două companii vor fora prima sondă de explorare la sfârşitul acestui an sau începutul lui 2012, iar costurile de foraj se vor ridica la un milion de dolari pe zi. "Investiţia este enormă, pentru că apele sunt foarte adânci. Şi riscul este extrem de mare, dar, dacă găsim petrol, dezvoltarea şi producţia în acest perimetru vor necesita investiţii între 3 şi 10 miliarde de dolari pentru o perioadă de 5 ani", a arătat Fisher.

Dobândă record la împrumuturile statului

Se scumpesc împrumuturile statului. Joi, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut obligaţiuni pe zece ani la cel mai mare randament din ultimii şase ani, de 7,59%. În aceste condiţii, statul a împrumutat doar 226,5 mil. lei, cu toate că băncile au subscris în total titluri de 566,5 milioane lei, uşor peste valoarea indicativă, de 400 milioane lei. La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 11 bănci. Pe listă se află Alpha Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comercială Română , Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank. În primele şapte luni ale acestui an, MFP a împrumutat de la bănci peste 34 de miliarde de lei, iar în 2010 a atras de pe piaţa internă peste 41 miliarde de lei.

Trupe de elită vestice, în haine de rebeli

Liderii lumii se pregătesc să deblocheze miliardele lui Gaddafi, pe care insurgenţii le vor înapoi. Soldaţi din trupele speciale britanice şi franceze îl caută pe colonelul Gaddafi cot la cot cu rebelii, deşi operaţiunea nu ar fi trebuit să implice trupe terestre. Ministrul de externe britanic William Hague nu a putut confirma şi nici nega implicarea forţelor speciale britanice în căutarea lui Gaddafi şi a oamenilor săi: "Nu vreau să comentez din motive obiective: nu vrem să punem în pericol pe nimeni".

CURENTUL

Averea PCR, mătrăşită de Iliescu&co. în haznaua capitalismului post-decembrist

In urma unor mişcări de protest din Capitală, noua putere a emis, pe 12 ianuarie 1990, un decret care scotea PCR în afara legii. A doua zi, după ce demonstranţii se împrăştiaseră pe la casele lor, decretul a fost anulat sub motiv că ar fi fost antidemocratic. La o săptămånă după joaca de-a "uite PCR-ul, nu e PCR-ul", CFSN a emis, discret, aproape fără ştiinţa opiniei publice, un act cu adevărat important de care nu-şi mai aminteşte aproape nimeni: "Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990", o înşiruire de vorbe care acum, la fel ca şi atunci, în urmă cu 21 de ani, nu spun prin ele însele absolut nimic. Adevărata lor semnificaţie este conţinută însă în numele complet al obscurului act oficial: "Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990 privitor la trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român".

WSJ: România a trecut fără probleme de turbulenţele internaţionale recente

Pieţele "de frontieră", precum Ghana, Kazahstan şi România, au fost relativ izolate şi au trecut fără prea mari probleme de turbulenţele din ultimele săptămâni de pe pieţele financiare internaţionale, datorită volumului limitat de tranzacţionare a obligaţiunilor şi monedelor acestor ţări. În timp ce bursa americană şi obligaţiunile europene "luau bătaie", datoriile şi monedele micilor economii, odată sinonime cu riscul ridicat, au depăşit aproape neatinse cele patru săptămâni tumultoase de volatilitate şi incertitudine, potrivit unei analize a Dow Jones, preluată de "Wall Street Journal" (WSJ).

CURIERUL NATIONAL

Cât de bună este strategia fiscal-bugetară?

Obiectivele pe termen mediu ale politicii fiscale stabilite în cuprinsul Strategiei pentru perioada 2012-2014 sunt legate de simplificarea sistemului fiscal, o politică de administrare fiscală şi diminuarea arieratelor bugetare. Documentul prevede, printre altele, menţinerea cotei unice de impozitare pentru impozitul pe profit şi pe venit, de 16%, dar şi menţinerea actualelor cote de TVA, cu posibilitatea revizuirii cotelor în anii următori în funcţie de evoluţia economiei naţionale. Preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, a declarat, ieri, că România avea nevoie de această strategie fiscal-bugetară încă din 1990, fiind un instrument major pentru mediul de afaceri. Consiliul propune o loterie a bonurilor fiscale prin care să se combată evaziunea fiscală

Tramvaiul românesc "Imperio", scos la plimbare în Arad

Tramvaiul românesc "Imperio", fabricat de Astra Vagoane Călători Arad în parteneriat cu Siemens, a fost prezentat în premieră publicului, ieri, când a fost scos pe şinele din centrul municipiului Arad, localnicii şi oficiali din mai multe oraşe având ocazia să facă o scurtă călătorie cu acesta. Potrivit reprezentanţilor companiei arădene, "Imperio" este cel mai nou model de tramvai produs pe piaţa mondială şi cel mai economic tramvai din lume. Modelul are podeaua joasă şi are între 168 şi 240 de locuri, în funcţie de numărul de module din care este compus, respectiv trei sau patru.

Preţul aurului a continuat ieri să coboare puternic

Bursele din întreaga lume sunt în creştere, pieţele europene urcând cu 0,8% în timp ce indicele MSCI al burselor globale avansează cu 0,4%. Aurul, considerat un activ sigur în perioade de incertitudine şi volatilitate pe pieţe, şi-a continuat declinul puternic de miercuri, când a înregistrat cea mai abruptă corecţie după 1980 a cotaţiilor futures. Preţul spot al aurului a coborât la 1.732 dolari pe uncie, cu circa 180 de dolari mai redus decât maximul istoric de 1.911,46 dolari pe uncie atins marţi. Preţul aurului a urcat cu 400 de dolari pe uncie din iulie, pe fondul temerilor privind o nouă rundă de recesiune globală şi al crizei datoriilor de stat din Europa.

Udrea susţine că Guvernul vrea să reducă TVA la 9 la sută pentru alimentaţia din turism

Guvernul poartă discuţii privind reducerea TVA pentru alimentaţia din turism la 9 la sută, a declarat, ieri, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, informează Mediafax. Potrivit ministrului Elena Udrea, Guvernul ia în calcul micşorarea Taxei pe Valoare Adăugată în ceea ce priveşte alimentaţia în turism pentru a veni în sprijinul investitorilor.

EVENIMENTUL ZILEI

Un puci amânat în PSD. Scurt inventar al problemelor din partidul lui Victor Ponta

Nemulţumiţii din PSD încearcă să organizeze şi să forţeze mâna lui Victor Ponta să împartă cu ei volanul partidului. Miza: accesul la resursele promise prin intrarea la guvernare. În PSD nu e linişte. În ciuda calmului care domneşte la suprafaţa partidului, PSD e frământat de o mare problemă. Întrebarea momentului în partid este următoarea: ajungem la guvernare şi noi sau doar voi? Este întrebarea opoziţiei din PSD şi e adresată conducerii. Cine este opoziţia? Toţi cei care nu sunt agreaţi de trio-ul Victor Ponta- Adrian Năstase-Liviu Dragnea. Cei care se simt excluşi de la împărţirea beneficiilor care ar decurge din intrare la guvernare de după alegeri.

Patriciu, despre Antonescu: "Nu mă aşteptam la deterioararea relaţiilor"

Omul de afaceri liberal, ameninţat cu excluderea din partid de preşedintele PNL, crede că adversitatea politică nu trebuie să se transforme în duşmănie. "Nu mă aşteptam la o deterioarare a relaţiilor, şi de altfel, uman, în ceea ce priveşte relaţia directă, cel puţin până la ultimul contact pe care l-am avut, acum câtăva vreme, ea era foarte bună. Nu ştiu care este atitudinea lui Crin, dar în ceea ce mă priveşte eu am crezut întotdeauna că adversitatea politică nu trebuie să se transforme în duşmănie. Am văzut prin alte părţi, prin alte culturi oponenţi politici care erau foarte buni prieteni - jucau golf împreună cu o plăcere", a afirmat aseară Dinu Patriciu la o emisiune la B1TV.

Grecia a activat în secret programul de asistenţă în caz de lipsă de lichiditate

Banca Centrală a Greciei a activat programul de asistenţă în caz de urgenţă privind lichiditatea, care este disponibil pentru băncile din zona euro care au nevoie de el, se arată într-un ziar de limbă greacă citat de Reuters. Emergency Liquidity Assistance (ELA) este un program care se activează în cazul unor circumstanţe excepţionale şi presupune furnizarea de bani în caz de lipsă de lichiditate temporară pentru instituţii sau pieţe, conform definiţiei date de Banca Centrală Europeană. Practic, Banca Centrală a Greciei poate furniza fonduri chiar şi în timpul în care pieţele financiare sunt închise.

Prietenia cu Gaddafi a prăbuşit acţiunile UniCredit.

Aproximativ 1,4 miliarde de acţiuni a adunat regimul libian în banca italiană UniCredit şi, conform unor documente, cea mai mare investiţie a Autorităţii Libiene pentru Investiţii a fost chiar în această bancă, lucru oarecum firesc dat fiind faptul că Libia a fost colonie italiană. În luna februarie, acţiunile valorau 2,8 miliarde de euro. Acum, la 6 luni de la conflict, abia mai valorează 1,2 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o scădere de aproape 60%. Dacă ne uităm la valorile din 2010, prăbuşirea este încă şi mai mare. Coform Sky News, Gadaffi şi-ar fi vândut din acţiunile deţinute în cadrul băncii ca să poată finanţa războiul din Libia sau pentru că problemele băncii se adânceau.

Mioara Mantale a fost numită consul general la Strasbourg

Mioara Mantale, fost prefect al Capitalei, a fost numită de către premierul Emil Boc consul general şi şef al Consulatului General al României în Franţa, la Strasbourg, potrivit unui comunicat de presă remis de Palatul Victoria. Executivul a decis şi rechemarea lui Marcel Alexandru al cărui mandat de consul general la Strasbourg s-a încheiat. Mioara Mantale a demisionat în aprilie din postul de inspector guvernamental, pe care îl ocupă din vara anului trecut, după ce fusese eliberată din postul de subprefect al Capitalei.

Şefa de la CNADNR explică cum a fost stabilit preţul iniţial pentru Autostrada Transilvania

Contractul semnat cu Bechtel pentru Autostrada Transilvania a fost folosit în războiul politic dintre PSD şi PDL încă de la început. Daniela Drăghia, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a explicat, într-un interviu pentru "Evenimentul Zilei" cum s-a ajuns, în 2004, la un cost final estimat de 2,2 miliarde de euro pentru construirea celor 415 kilometri de autostradă dintre Braşov şi Borş. Democrat-liberalii acuză guvernarea Năstase, în timpul căreia a fost semnat, că a parafat cel mai dezavantajos contract pentru statul român. Social-democraţii se apără spunând că în contractul atribuit în 2004, un kilometru de autostradă ar fi trebuit să coste circa 5,4 milioane de euro şi nu 16 milioane de euro la cât s-a ajuns ulterior.

CFR, cele mai scumpe căi ferate din regiune

I-am ajuns din urmă pe unguri la preţul călătoriilor pe calea ferată. După ultima scumpire, transportul feroviar local este cel mai scump din zonă. Călătoria "cu naşul", utilizarea unui material rulant inadecvat pentru multe rute şi furturile au adus CFR Călători în pragul falimentului. Bani pentru înnoirea parcului nu sunt, iar stoparea furturilor s-a dovedit a fi un demers fără sorţi de izbândă. Singura soluţie găsită de autorităţi pentru echilibrarea balanţei societăţii a fost majorarea tarifelor.

FINANCIARUL

Piata serviciilor medicale private sfideaza criza prin cresterea cifrei de afaceri

Unele retele de farmacii ori clinici au reusit dublarea sau chiar triplarea castigurilor in 2010. Daca pe diverse domenii de business criza financiara a decapitat cifre de afaceri si profituri, in ceea ce priveste piata serviciilor medicale "masacrul" s-a dovedit a fi providential. Potrivit bilanturilor depuse de companiile de profil la Ministerul Finantelor, unii dintre jucatorii importanti din piata au reusit anul trecut, comparativ cu 2009, sa-si dubleze cifra de afaceri, dar si profiturile.

Trei din cei patru mari producatori autohtoni de bere au raportat pierderi anul trecut

Singura companie cu profit a fost Heineken, ale carei vanzari au fost sustinute de Bucegi si Golden Brau Piata berii va scadea si anul acesta cu pana la 10%. Anul trecut nu a fost unul favorabil pe piata berii din tara noastra, trei din patru mari producatori - Bergenbier, United Ro­ma­nian Breweries Bereprod SRL si Ursus Breweries - consemnand pierderi, com­parativ cu 2009, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice.

Raiffeisen Romania a realizat un profit de 39 mil. euro in S1

Valoarea totala a activelor s-a majorat cu 13% fata de iunie 2010, iar solvabilitatea a fost de 11,4%. Rata creditelor neperformante a scazut de la 7,6%, nivel inregistrat in iunie 2010, la 6,9%. Raiffeisen Bank a realizat un profit net de 39 de milioane de euro in primele sase luni ale lui 2011, cu 22% mai redus decat cel inregistrat in iunie 2010, de 50 de milioane de euro. Reprezentantii bancii arata ca aceasta scadere a fost cauzata in principal de modificarile fiscale si de o crestere moderata a costurilor cu provi­zioanele.

"Renasterea satului romanesc": 25.000 de case promise, construite - zero

Executivul a reusit contraperfor­manta ca, in decurs de un an si jumatate, sa nu construiasca nicio casa din cele 25.000 anuntate pentru instalarea pro­fesorilor, medicilor, politistilor si inginerilor in mediul rural. Cabinetul Boc isi luase angajamentul, in februarie 2010, sa "renasca" satul romanesc printr-un am­plu program de investitii care preve­dea construirea a 10 case, in fiecare comuna, in care sa fie instalati specialisti, prioritari fiind tinerii cu varsta pana la 35 de ani.

Tsunami si E.coli au cauzat o scadere a comertului la nivel mondial cu 8%

Principalul domeniu afectat a fost industria auto americana, care a pierdut lunar 2 mld. $ in intervalul aprilie-iunie. Embargoul impus de Rusia la fructele si legumele provenite din UE a constituit alta cauza a reculului. In primele sase luni ale acestui an, comertul international a inregistrat o scadere de 8%. O cifra la care au ajuns expertii cabinetului Capgemini Consulting in studiul trimestrial dedicat schimburilor comerciale mondiale.

Designerii romani din Galeria Cocor au vandut de aproape 400.000 de euro in S1

Galeria Designerilor Romani din Cocor Store, singurul magazin multi­brand din Romania care reuneste creatiile a peste 30 de designeri autohtoni, a raportat vanzari in valoare de 1,65 milioane de lei (380.000 de euro) in primul semestru al anului in curs. Oficialii Cocor anunta ca valoarea medie a bonului de cumparaturi a crescut pana la 540 de lei. Raportat la primul trimestru vanzarile au scazut cu aproximativ 20.000 de euro. Astfel, vanzarile celor peste 30 de designeri romani, printre care Doina Levintza, Catalin Botezatu sau Liza Panait, din cadrul Galeriei, s-au ridicat in primul trimestru la peste 200.000 de euro, in crestere cu pana la 7% fata de ultimele trei luni din 2010.

JURNALUL NATIONAL

Autostrada spre Ploieşti costă 450 de milioane de euro

Pentru tronsonul Bucureşti - Ploieşti, termenul de finalizare este sfârşitul acestui an, dar numai o parte va fi gata. Autostrada Bucureşti - Ploieşti are 62 de kilometri, este construită pe bani de la buget şi costă 450 de mili­oane de euro. Cele două tronsoane, Bucureşti - Moara Vlăsiei de 19 kilometri şi Moara Vlăsiei - Ploieşti de 42 de kilometri au ca termene de finalizare lunile octombrie, respectiv decembrie ale acestui an. Primul tronson este finalizat în proporţie de 83%, cel de-al doilea se laudă cu un procent de 59%. Ambele bucăţi de autostradă au probleme cu câte un pod. Astfel, la ieşirea din Bucureşti, pe o porţiune de 6 kilometri până în Pipera, nu s-a putut lucra şi podul peste centura de nord a rămas suspendat. Latifundiarii refuză să îşi dea terenurile pe bani puţini, aşa cum prevede noua lege a exproprierilor.

Facilităţi pentru firmele datoare

Reprezentanţii IMM-urilor solicită Guvernului anularea penalităţilor pentru neplata datoriilor la bugetul de stat înregistrate în perioada 2009-2010, pentru firmele care nu au avut astfel de probleme înainte de criză. "Sunt 20.000-30.000 de firme care înainte de criză nu au avut datorii la bugetul de stat. Din cauza crizei acestea au acum datorii, penalităţile sunt imense. Dacă luăm în calcul pentru fiecare dintre aceste firme penalităţi pentru neplata datoriilor bugetare de 300-400 de milioane de lei vom vedea că în total este vorba de sute de mi­liarde de lei", a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). În opinia sa, în cazul în care se vor menţine aceste penalităţi jumătate dintre firmele cu datorii vor "muri" într-un an.

NATIONAL

Ce castiga Traian Basescu jucandu-se cu sistemul electoral

Presedinte-jucator, Traian Basescu se hraneste din situatile conflictuale pe care le genereaza. A pariat pe cartea modificarii sistemului electoral, constient fiind ca toate variantele il avantajeaza. Reteta castigatoare nu se modifica. Din 2004 pana in prezent, Traian Basescu a folosit aceeasi tactica. A canalizat nemultumirea populatiei intr-o zona favorabila lui. Ca au fost coruptii lui Nastase, cei 320 de parlamentari care l-au suspendat, "baietii destepti" sau "mogulii", seful statului si-a inventat adversari pe care mai apoi sa-i ingenuncheze spre deliciul electoratului.

Cianura otraveste UDMR-ul

Kelemen Hunor avea nevoie de un pretext pentru a-i arata rivalului Peter Eckstein-Kovacs usa UDMR-ului. Ei bine, l-a gasit. Hunor s-a folosit de semnarea, de catre Eckstein, a petitiei prin care "Transilvania verde" ii cere ministului Culturii (adica lui Kelemen Hunor) retragerea certificatului de descarcare arheologica, pentru masivul Carnic, de la Rosia Montana.

USL lanseaza programul "Prima Piscina"

Ce urmeaza dupa "Prima Casa"? "Prima Piscina" s-ar grabi sa raspunda liberalii si pesedistii care iau de altfel in calcul implementarea unui astfel de program. Dupa economie, educatie, agricultura, administratie, pesedistii si liberalii au o noua "viziune", una turistica de aceasta data. Din cele 35 de pagini ale proiectului uselist, 20 sunt dedicate "dezastrului guvernarii in turism" si doar vreo zece masurilor concrete propuse pentru domeniul cu pricina. De departe, cea mai ciudata se refera la impementarea programului "Prima Piscina".

Voinescu: functionarii au pus PDL-ului eticheta de "coruptie"

Sever Voinescu este constient ca PDL are probleme cu coruptia. Vinovati nu sunt insa parlamentari lor patati, ci birocratii locali, sustine tot el. Purtatorul de cuvant al PDL recunoaste ca partidul si-a pierdut aura de anticoruptie si pune acest lucru nu pe seama celor 2-3 parlamentari indelung mediatizati (Monica Ridzi si Dan Pasat), ci pe seama birocratiei existente la nivelul institutiilor din toata tara: "Relatia dintre omul obisnuit si relatia care poate produce impresia de coruptie e cea dintre omul obisnuit si functionarul cu care vine in contact".

PUTEREA

România pierde sute de milioane de euro

Statul român pierde sute de milioane de euro din cauza unei iminente suspendări de cel puţin câteva luni de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon, situaţie generată de neregulile la întocmirea inventarului naţional de emisii, pentru care şeful ANPM, Iosif Nagy, urmează să fie demis. Decizia finală în privinţa suspendării României de la tranzacţionarea acestor certificate va fi anunţată luni,la două zile după încheierea unei reuniuni a Comitetului de Conformare - Ramura de Implementare a Protocolului de la Kyoto, documentul în baza căruia statele semnatare primesc aceste certificate de emisii, cunoscute şi drept "certificate de poluare" sau "certificate verzi".

Cum să construieşti fără autorizaţie

Capitala se umple de clădiri ridicate ilegal peste noapte, în mare parte din cauza legislaţiei care le permite proprietarilor de terenuri să-şi facă de cap. Chiar şi atunci când primarii intervin, legislaţia le permite proprietarilor "clădirilor-fantomă" să-şi înalţe construcţiile liniştiţi, până când instanţele vor lua o decizie în privinţa lor. Pe strada Lainici din sectorul 1, de exemplu, la numărul 64 a început construcţia unui imobil fără cunoştinţa administraţiei locale.

Miliardarii de la colţ de stradă

România rămâne raiul evaziunii fiscale, în pofida faptului că instituţiile internaţionale au recomandat autorităţilor să diminueze fenomenul. Legume, flori, ţigări şi electrocasnice pot fi cumpărate de la colţ de stradă, direct de la traficanţii care fac bani buni de pe urma activităţilor ilegale. Cu toate că statul a anunţat cu surle şi trâmbiţe că luptă cu evaziunea, contrabandiştii îşi vând nestingheriţi marfa chiar sub ochii celor care ar trebui să-i controleze.

Mai este avantajos să ţii banii la bancă?

Au apus demult zilele când băncile ofereau dobânzi extrem de avantajoase la depozitele populaţiei. În acest moment, băncile nu mai sunt de partea clientului care alege să-şi depună economiile într-un cont. Dobânzile practicate de acestea, atât în cazul depozitelor în lei, cât şi în euro, nu acoperă creşterea inflaţiei sau devalorizarea monedei respective. În plus, statul impozitează cu 16% câştigurile şi aşa foarte mici din dobânzile la depozite, ceea ce nu mai încurajează pe mulţi să vină cu economiile la bancă.

ROMANIA LIBERA

Banca cea bună cu românii chiar există. Citeşte-i extraordinara poveste, află ce dobânzi practică şi ce spune Adrian Vasilescu despre ea

"Banca cea bună" practică o dobândă reală de 6%, nu percepe comisioane şi încearcă din răsputeri să uşureze viaţa debitorilor. De aceea ponderea clienţilor intraţi în incapacitate de plată e de numai 2,27%, de patru ori mai mică decât media din sistemul bancar. La 31 decembrie 2010 în România funcţionau 2.094 de case de ajutor reciproc (CAR), cu un număr de 942.381 de membri. Deşi CAR-urile sunt instituţii financiare nebancare, dacă ţinem cont de toate creditele acordate anul trecut, în valoare de 1.532 miliarde lei, reţeaua CAR ia faţa multora din băncile autohtone mici precum Romexterra, Bank Leumi, Emporiki Bank, Pro Credit Bank, Libra Bank. Suma medie împrumutată de români de la CAR este de 4.060 lei, cu un minim de 100 de lei şi un maxim de 40.000 lei. Durata de acordare a împrumuturilor variază între câteva zile şi 4-5 ani.

Muammar Gaddafi, "câinele nebun din Orientul Mijlociu"

Dotat atât cu o inteligenţă deosebită, cât şi cu o tulburare de personalitate borderline, atestată de o analiză psihologică întocmită de specialişti ai CIA, Gaddafi a reuşit să se menţină mai bine de patru decenii la conducerea ţării sale, folosind mijloace de o brutalitate greu de imaginat. "Violenţele recente ale regimului Gaddafi împotriva unor civili neînarmaţi au dus la pierderea loialităţii multora dintre membrii armatei şi ai corpului diplomatic", susţine Jerrold M. Post, fost analist CIA şi acum un reputat profesor de psihologie politică la Universitatea George Washington, în ediţia recentă a publicaţiei Foreign Policy.

Un nou mesaj audio de la Gaddafi îndeamnă libienii să aducă femeile şi copiii ca să purifice ţara

Canalul de televiziune Al-Uruba, rămas loial lui Muammar Gaddafi, a transmis joi un mesaj audio aparent nou de la liderul libian, în care acesta se adresează libienilor cerându-le "să aducă femeile şi copiii pentru a purifica Libia", potrivit NewsIn. Mesajul intervine în condiţiile în care, cu câteva ore mai înainte, rebelii credeau că l-au încoliţit pe Gaddafi într-un bloc situat în cartierul Abu Salim, în apropierea palatului Bab el-Azizia. "Libia este pentru libieni, nu pentru agenţi străini, nu pentru imperialişti, nu pentru Franţa, nu pentru Sarkozy, nu pentru Italia", le spune Gaddafi ascultătorilor. El le-a cerut locuitorilor din Tripoli să prindă şi să ucidă "şobolanii, stradă cu stradă, casă cu casă".

ZIARUL FINANCIAR

Cum a pierdut un rege al asfaltului 350 mil. euro în criză

Nelu Iordache, unul dintre cei mai cunoscuţi asfaltatori români, dar extrem de discret, şi-a înjumătăţit afacerile în 2010 în lipsa contractelor cu statul. Grupul de firme controlat de Nelu Iordache, cu activităţi în construcţii, transport aerian (Blue Air) şi agricultură, a ajuns de la o cifră de afaceri de circa 660 de milioane de euro în 2009 la 310 mil. euro anul trecut, după declinul companiilor Romstrade, Direct Aero Services şi Andany Trading. Astfel Nelu Iordache a pierdut într-un singur an de criză 350 de milioane de euro.

Vânzările de seifuri cresc pentru că oamenii caută un refugiu

În contextul turbulenţelor de pe pieţe, cererea pentru seifuri a crescut cu 15% de la începutul anului, oamenii au început să se uite mai mult la seifuri ca la o metodă de a-şi proteja bunurile de valoare (bani, bijuterii, documente). "Vânzările au evoluat într-un trend pozitiv. De la începutul anului până în prezent am avut o creştere cu 15% a vânzărilor de seifuri, pe fondul neîncrederii în sistemul bancar şi al nevoii de a proteja bunurile", susţine Ionuţ Vlăsceanu, directorul de vânzări al HCS Romtrade, care activează pe piaţa locală din 1991.

Guvernul a blocat migraţia funcţionarilor în proiecte europene

Funcţionarii care lucrează în prezent în instituţiile care ajută la gestionarea fondurilor europene nu vor mai putea pleca în mediul privat să lucreze în proiecte finanţate de UE, potrivit unei ordonanţe de urgenţă dată de Guvern la finele lunii iunie. Potrivit unor estimări, aproape 6.000 de funcţionari implicaţi în procesul de atragere a banilor europeni s-au reorientat către mediul privat din 2007 până în prezent, demotivaţi de salariile mici. Firmele nu mai au dreptul să angajeze persoane fizice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a cererilor de finanţare pentru cel puţin 12 luni de la semnarea contractului de finanţare.

Statul mai are acţiuni FP de doar 150 mil. euro pentru despăgubiri

Participaţia Ministerului Finanţelor a scăzut la 12,5% din acţiunile Fondului Proprietatea, faţă de 19% la finele lunii iunie, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii (ANRP), care se ocupă de despăgubirile în acţiuni acordate de stat. Astfel, în mai puţin de două luni au mai fost transferate 6,5% din acţiunile Fondului Proprietatea de la stat către persoanele care au câştigat dreptul de a primi despăgubiri în contul unor imobile confiscate de regimul comunist.

Premierul Boc trebuie să investească în economie câte un miliard de euro pe lună pentru a-şi atinge ţinta

Premierul Emil Boc susţine că investiţiile sta­tului vor ajunge în acest an la 36 mld. lei (8,5 mld. euro), ceea ce înseamnă că statul tre­buie să cheltuiască pe investiţii peste 1 mld. eu­ro lunar în a doua parte a anului, de vre­me ce media lunară a primelor şase luni a fost de 300 mil. euro. Dacă cheltuielile cu investiţiile ar ajunge la nivelul celor anunţate de Boc, ele ar însemna şi cele mai mari investiţii făcute într-un an de stat după revoluţie - de 6,6% din PIB-ul estimat în acest an, adică 544 mld. lei (la o creştere economică de 1,5% din PIB).

Helmut Kohl, cândva cel mai puternic om al planetei, desfiinţează politica "pupilei" Angela Merkel

Cancelarul reunificării Germaniei Helmut Kohl, declarat în anii '90 cel mai puternic om al planetei, desfiinţează în termeni duri politica actualului cancelar Angela Merkel. În chiar orele în care savura "distincţia" de a fi fost desemnată de revista Forbes drept cea mai puternică femeie de pe planetă, Merkel, urmaşa lui Kohl pe linia descendenţei creştin-democrate a cancelarilor germani, avea să primească din partea fostului cancelar unificator o replică dură la adresa politicii sale. Kohl atacă ceea ce el numeşte ezitările guvernului de la Berlin şi locul ţării în lume, afirmând, între altele, că trăieşte momente penibile pe care nu credea să le apuce, anume să vadă un preşedinte american venind în Europa fără să viziteze Germania - trimitere la turneul european a lui Barack Obama, de acum câteva luni, care a ocolit Germania.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb