• ADEVARUL
• Leonard Orban, săpat la Bruxelles. Lupte politice pe candidatura sa la Curtea Europeană de Conturi
Un mail cu acuzaţii la adresa ministrului Leonard Orban, candidat pentru un post la Curtea Europeană de Conturi, a fost trimis unor înalţi oficiali UE. O serie de acuzaţii legate de candidatura ministrului pentru Afaceri Europene, Leonard Orban, ca reprezentant al României la Curtea Europeană de Conturi de la Luxemburg au circulat în această săptămână, pe un email atribuit Transparency Network, înainte ca ministrul român să fie audiat, astăzi, în Comisia de Control Bugetar din Parlamentul European, care urmează să dea avizul pentru această propunere a Guvernului României - aripa Ponta. Informaţiile au fost asumate de o anume Catherine Johnson, reprezentant[ a organizaţiei Transperancy Network, care, în urma verificarilor Adevarul nu au fost găsite, şi au fost trimise de pe adresa de e-mail transparency.eu@gmail.com.
• Reţeaua furnizorilor Oltchim, o necunoscută pentru Ponta
Premierul crede că piroliza preluată de la Arpechim este suficientă pentru combinatul vâlcean, dar instalaţia nu poate funcţiona fără materii prime de la Piteşti. Arpechim Piteşti. Rafinăria, care acum aparţine OMV Petrom, produce benzină de tip "nafta\", necesară în fabricarea materiilor prime pentru PVC, care se procesează într-o altă instalaţie, cea de piroliză. Iar instalaţia de piroliză de pe platforma Arpechim este deocamdată închisă. De aceea, mai mult de jumătate din capacitatea de producţie a Oltchimului este paralizată, neavând materia primă care ar trebui furnizată de Arpechim. Aceasta este ecuaţia pe care premierul Victor Ponta a înţeles-o doar pe jumătate, lucru care l-a determinat să declare că "Oltchim poate funcţiona în cea mai mare parte a capacităţii şi fără Arpechim\". De fapt, chiar dacă instalaţia de piroliză de la Arpechim aparţine într-adevăr Oltchimului (încă din 2009), aceasta nu poate funcţiona pentru că OMV a închis partea sa de rafinărie, astfel că pentru piroliză nu mai primeşte materia primă - în speţă, benzina nafta.
• Vocea Rusiei: Dan Diaconescu este asul din mâneca lui Traian Băsescu
Publicaţia Vocea Rusiei afirmă că Dan Diaconescu este \"asul din mâneca preşedintelui Traian Băsescu\", iar succesul acestuia în procesul de privatizare a Oltchim este parte a unei strategii mai largi de reducere a şanselor USL la alegerile parlamentare. \"Pentru orice observator avizat, succesul obţinut de Dan Diaconescu în lupta pentru privatizarea Oltchim este un semnal de ordin politic care se înscrie într-o strategie mai largă de reducere a şanselor USL de a obţine o majoritate parlamentară în urma alegerilor viitoare. Situaţia politică, privită din perspectiva chiriaşului de la Cotroceni, prezintă anumite provocări care pot fi depăşite prin utilizarea creativă a electoratului lui Dan Diaconescu\", scrie Vocea Rusiei. \"Perspectivele electorale ale PDL nu sunt deloc strălucite şi, chiar dacă Barroso şi Reding vor face campanie prin satele Olteniei, este improbabil ca echipa portocalie să recâştige popularitatea de odinioară.
• Proteste violente în Madrid. Spaniolii cer dizolvarea Parlamentului
Mii de protestatari s-au adunat în Piaţa Neptun din Madrid, la doar 100 de metri de sediul Camerei Deputaţilor, ca să protesteze faţă de măsurile de austeritate impuse de guvernul socialist condus de Mariano Rajoy. Manifestanţii cer furioşi alegeri anticipate şi dizolvarea Parlamentului. Protestul intitulat \"Rodea el Congreso\" (Încercuieşte Congresul) a adunat mii de spanioli nemulţumiţi, aceştia defilând pe străzile Madridului şi scandând lozinci. Mulţi dintre ei poartă pancarte pe care scrie "No" (Nu), ca un răspuns la măsurile de austeritate adoptate de guvernul spaniol.
• La vânzare, CFR Marfă va avea o "cameră a secretelor"
După ce s-a fript cu Oltchimul, statul nu va mai acorda acces persoanelor fizice la privatizări. CFR Marfă va fi licitată după modelul BCR, în care datele nepublice ale companiei vor fi arătate doar investitorilor calificaţi. Apariţia unui proiect de strategie pentru privatizarea CFR Marfă, în contextul în care consultantul Deloitte a propus direct lichidarea companiei, dar şi pe fondul scandalului Oltchim, a pus pe foc sindicatele din domeniul feroviar. Reprezentanţii salariaţilor au cerut ieri, într-o dezbatere publică pe tema vânzării companiei, ca într-o primă fază statul să păstreze pachetul de control şi abia în faza a doua, după ce investitorul îşi va fi dovedit buna-credinţă, să poată obţine, cu prioritate, majoritatea sau chiar totalitatea acţiunilor.
• CURENTUL
• Guvernul Ponta, cocoşat sub falsurile miniştrilor
Toată "floarea cea vestită" a USL, înghesuită în guvern, stă pe falsuri la fel cum stă Ponta pe plagiat. Victor Ponta, Mariana Câmpeanu, Ecaterina Andronescu, Corneliu Dobriţoiu, Radu Stroe, Eduard Hellvig sau Ovidiu Ioan Silaghi sunt doar câţiva dintre cei depistaţi de Curentul cu falsuri în declaraţiile de interese, rezultate din compararea acestora cu datele înscrise în Registrul Naţional al asociaţiilor fundaţiilor şi federaţiilor. Fundaţia care a atras cele mai multe falsuri în declaraţii, nu numai din partea membrilor guvernului Ponta, dar şi din partea liderilor PNL, se numeşte Institutul de Teorie Politică şi Educaţie Democratică "Institutul Liberal I.C.Brătianu", înfiinţat pe 20 septembrie 2011 prin Sentinţa Civilă nr. 13813. Deşi înfiinţată de PNL, la iniţiativa lui Crin Antonescu, fundaţia este omisă din declaraţiile de interese ale liderilor liberali.
• Două partide din cadrul USL se atacă în justiţie
Nici nu s-a încheiat bine proaspăta alianţă politică USL-UNPR, că au apărut deja primele probleme între partidele de stânga reunite sub umbrela PSD. Partidul Conservator a dat în judecată UNPR, pentru un slogan, ( " schimbarea începe acum" ) fără să ţină seama că, probabil, niciuna din formaţiuni nu va mai avea ocazia să-l folosească, la viitoarele alegeri, datorită polarizării atenţiei către partidele fanion din alianţă, PSD şi PNL. Partidul Conservator a declanşat litigiul împotriva UNPR acum o săptămână, când se pregăteau să bea împreună în Deltă pentru a sărbători împărţirea colegiilor eligibile la viitoarele alegeri.
• Ponta îi dă pe mâna DNA pe Dan Ioan Popescu şi Varujan Vosganian?
Aflat în plin război politic şi mediatic cu Dan Diaconescu şi PDL, pe tema privatizării Oltchim, Victor Ponta a anunţat ieri că va sesiza DNA în cazul persoanelor vinovate de creşterea datoriilor combinatul vâlcean. Premierul a mai precizat că ANAF va face o investigaţie în acest sens, iar la finalul acesteia se va face sesizarea la DNA, în funcţie de rezultate. Pentru a elimina timpul pierdut cu investigaţia şi cheltuirea inutilă a banului public, îi recomandăm premierului Ponta să deschidă site-ul ministerului de finanţe unde se află expusă toată situaţia financiară a Oltchim, cu profituri şi pierderi, conform bilanţurilor depuse anual de combinat. În urma consultării datelor oficiale, Ponta poate face de pe acum sesizări pe numele miniştrilor Dan Ioan Popescu şi Varujan Vosganian, sub mandatul cărora combinatul a înregistrat cele mai mari pierderi.
• CURIERUL NATIONAL
• Mai luăm banii pentru resurse umane?
Statul întârzie cu plata a sute de milioane de euro în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), ducându-i în faliment sau insolvenţă pe cei care derulează astfel de proiecte europene. Aceştia i-au scris premierului şi au organizat, recent, o conferinţă de presă având ca temă dificultăţile majore cu care se confruntă organizaţiile cu proiecte în cadrul POSDRU ca urmare a întârzierilor sistematice şi a blocajelor în rambursarea banilor. Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, spune că din păcate, datorită deselor schimbări care au fost atât la nivelul conducerii programului POSDRU cât şi la nivelul specialiştilor care lucrează în sistem, a existat o insuficientă competenţă şi o insuficientă continuitate. O altă problemă se referă la faptul că unii beneficiari nu şi-au respectat integral prevederile contractului.
• Se ascute concurenţa pe piaţa de armament
Un gigant mondial în domeniul aeronauticii şi al producţiei de materiale militare este pe cale să ia fiinţă. Dacă negocierile în curs între Paris, Berlin şi Londra - confirmate oficial la 12 septembrie a.c. - vor fi încununate de succes, fuzionarea grupului franco-german EADS cu britanicul BAE Systems va da naştere unui gigant mondial a cărui cifră de afaceri va atinge 23 miliarde de euro şi va rivaliza cu gigantul american Boeing. Cele două grupuri europene din domeniile aeronauticii şi al materialelor destinate apărării, EADS şi BAE Systems, au în total 225.000 de angajaţi
• Previziunile negre ale S&P despre economia zonei euro
Agenţia de rating Standard & Poor\'s estimează că economia zonei euro se va contracta cu 0,8% în acest an şi va stagna în 2013. S&P prevede un an \"cu creştere foarte slabă\" în Franţa şi Marea Britanie, în paralel cu declinul din Italia şi Spania. Periferia zonei euro nu a reuşit să obţină pe pieţele financiare o scădere a dobânzilor proporţională cu eforturile de reducere a deficitului bugetar. Anterior, într-un raport prezentat în luna iulie, S&P anticipa o scădere de 0,7% a PIB-ului zonei euro pentru acest an şi o creştere de 0,3% în 2013.
• Şedinţa CSAT va fi un test important pentru coabitare
Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda consideră că şedinţa CSAT programată pentru joi, prima după revenirea în funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, va fi un test important pentru coabitare şi că nu este exclusă participarea premierului Victor Ponta. Liderul PDL consideră că în primul rând rămâne de văzut dacă premierul Ponta va participa la reuniunea CSAT, adăugând că este posibil ca acesta să se fi răzgândit în privinţa afirmaţiei sale de a nu participa la şedinţele Consiliului. \"Mai întâi de toate, e de văzut dacă premierul Ponta va participa. Într-adevăr, pe 30 iulie, a doua zi după referendum, şeful Guvernului declara că nu va mai merge la CSAT şi că aşteaptă ca T. Băsescu să-i trimită spre semnare documentele adoptate. Asta nu e tocmai o viziune instituţională asupra CSAT.
• James Grant: Suntem şobolanii de laborator ai băncilor centrale
Bob Janjuah, de la banca japoneză Nomura, spune că acum băncile centrale orchestrează cea mai mare alocare greşită a capitalului din istoria umanităţii. Băncile centrale s-au lansat în experimente fără precedent şi distorsionează pieţele de capital prin suprimarea artificială a dobânzilor, a afirmat în două intervenţii televizate recente James Grant, fondator şi editor la Grant\'s Interest Rate Observer. El aminteşte că preşedintele Rezervei Federale Americane, Ben Bernanke, chiar a admis de curând, la întâlnirea anuală a reprezentanţilor instituţiei de la Jackson Hole, că politicile neconvenţionale fiind fără precedent, bancherii centrali învaţă în timp ce le aplică.
• Cei mai \"generoşi\" angajatori sunt acum în industria auto
Cele mai mari creşteri salariale din sectorul privat le-au avut companiile din industria auto, care au înregistrat o majorare salarială de 8%. Salariile din mediul privat au crescut în medie cu 5% în 2012, sub estimările de la începutul anului, când companiile planificau o creştere de 6%. Creşteri peste medie au mai înregistrat angajaţii din sectorul IT, cel farmaceutic şi cel de servicii externalizate. Salariile angajaţilor din companiile private au crescut, în acest an, în medie cu 5,1%, iar cea mai mare majorare a fost înregistrată în sectorul auto, unde remuneraţiile au crescut, în medie, cu 8%, potrivit unui studiu realizat de compania PwC România.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Caracatiţa intereselor de la Iaşi. Un ministru şi profesori universitari cercetaţi de DNA
\"Evenimentul Zilei\" prezintă cum unii universitari ieşeni fraudează fonduri europene şi de cine sunt sprijiniţi. Profesorul universitar Vasile Cepoi a fost găsit în conflict de interese şi şi-ar putea pierde funcţia de ministru al Sănătăţii. Inspectorii ANI au descoperit posibile fapte de corupţie şi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene. Cazul ministrului relevă dimensiunea uriaşă a fraudelor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi, condusă de rectorul Vasile Astărăstoae. El este şi şeful Colegiului Medicilor . Reţele de interese şi trocuri cu funcţii reciproc avantajoase s-au creat în jurul liberalilor ieşeni, conduşi de deputatul Relu Fenechiu. Relaţiile de amiciţie dintre Vasile Astărăstoae şi Tudorel Toader, judecător constituţional şi decan la Facultatea de Drept a Universităţii \"Al.I. Cuza\" Iaşi, sunt binecunoscute în lumea universitară din oraş.
• CCR decide: Blaga sau Antonescu?
Judecătorii Curţii discută astăzi contestaţia PDL privind şefi a Senatului. Pleacă Antonescu? Vine Blaga? Sunt întrebări la care Curtea Constituţională este aşteptată să dea un răspuns astăzi, când va lua în discuţie contestaţia depusă de PDL privind revocarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului. În ajunul pronunţării, fiecare tabără se declară convinsă că dreptatea este de partea ei. \"Eu nu ţin la funcţia respectivă, dar dorim ca în această ţară legea să fie respectată\", a explicat Blaga.
• Daniel Dăianu: \"Diaconescu nu trebuia să se califice la licitaţia Oltchim\"
Pedigree-ul \"instituţional\" este ceea ce lipseşte realizatorului TV. Licitaţia pentru Oltchim trebuia să impună condiţii care să excludă investitori ca Dan Diaconescu, susţine Daniel Dăianu, fost ministru de Finanţe, într-un interviu pentru EVZ. Condiţionalitatea expresă a Fondului a fost privatizarea Oltchimului, în sensul cel puţin al susţinerii licitaţiei, adică să se vadă că statul doreşte să decidă dacă va continua să bage bani în acest combinat sau vrea să îl eficientizeze. După mine, într-un an electoral trebuiau suspendate aceste procese. Nici Fondul nu trebuia să impună. Acum, boardul va spune că s-au respectat condiţiile, dar iată ce situaţie avem în ţară. Dar situaţia Oltchim este mult mai veche. Se ştiau de ani buni problemele Oltchim.
• Ion Cristoiu dă în judecată Parchetul General
Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, aseară, în cadrul emisiunii \"Ultimul Cuvânt\", la B1 TV, că va da în judecată Parchetul General pentru că a fost anunţat, alături de Mihai Tatulici, pe lista jurnaliştilor plătiţi de Sorin Ovidiu Vântu cu bani de la FNI. Acesta a spus că într-un fragment din rechizitoriu, publicat ieri de agenţia de presă Mediafax, numele său apare drept complice al lui SOV pentru delapidare şi spălare de bani prin intermediul unei edituri care îi poartă numele. \"De ce trebuie să fie numele, hai nu al meu, al lui Mircea Dinescu, târât, sugerat în această chestiune?\", a mai spus Cristoiu.
• Crin Antonescu, despre o alianţă cu PDL: "E o minciună!"
Într-o emisiune televizată, liderul liberalilor, Crin Antonescu, spune că nu ia în calcul o colaborare cu cei din PDL şi că a "dezminţit acest lucru până când a obosit". "Probabil dacă ne vom vedea undeva ne vom saluta, vom da mâna, dar cu Traian Băsescu în calitate de preşedinte, recunoscându-i această calitate nu voi vorbi niciodată. La nivelul relaţiilor politice eu nu recunosc legitimitatea acestui preşedinte."
EXCLUSIV Vănătorul de comori a cheltuit o avere pe maşini de lux şi a sponsorizat Primăria Deva. "Este munca pe o viaţă la toţi"
Liviu- Darius Baci, unul dintre cei mai prolifici vânători de comori era şomer, în perioada 1999. Procurorii au descoperit că acesta a depus în conturile bancare 100.00 de mărci germane. Patru persoane au fost trimise în judecată de procurori pentru furtul mai multor tezaure dacice. O anchetă a ziarului Evenimentul Zilei a semnalat modul în care interlopii din oraşul Deva s-au transformat în vînători de comori. Mirajul aurului dacic i-a transformat pe interlopii din "Cetatea Crimei" în arheologi
• Povestea fabuloasă a TEZAURULUI LYSIMACH, demnă de un film poliţist. O lovitură de 4 milioane de euro cu AURUL DACILOR de la Sarmigezetusa
Cei patru hoţi îşi vindeau marfa la un hotel din Timişoara. Traficanţii de comori le transportau la Viena, apoi luau calea marilor case de licitaţii din lume. Aurul lui Lysimach a apărut la vânzare în Germania şi Statele Unite. Banii erau spălaţi în România sub formă de afaceri noi şi investiţii imobiliare. Doar 28 de monede din comoara de 3.600 de bucăţi de aur au fost recuperate de statul român. Conform procurorilor, Darius Liviu Baci, Mircea Mihăilă, Florin Sebastian Zvîncă şi Romică Hîndorean ar fi descoperit adevărate comori în apropierea unora dintre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Este vorba, conform comunicatului Parchetului general, despre un tezaur de 3.600 de monede Lysimach, Pharnakes şi Asande, estimat la aproape 3,8 milioane de euro şi care cântăreşte aproximativ 30 de kilograme, sustras în 1998 din zona numită "Şesu Căprăreţei\", situată în apropierea de Sarmizegetusa Regia.
• JURNALUL NATIONAL
• Diaconescu nu va putea licita ca persoană fizică la privatizarea CFR Marfă. De ce s-a putut la Oltchim?
Dan Diaconescu nu va putea participa la privatizarea CFR Marfă, ca persoană fizică, ci doar asociat cu firme sau fonduri de investiţii, astfel încât consorţiul să îndeplinească o serie de criterii financiare sau de experienţă în domeniu, potrivit Ministerului Transporturilor. \"Va putea în măsura în care se va asocia într-un consorţiu, care va putea demonstra ministerului că îndeplineşte criteriile de precalificare cu privire la experienţa, la capacităţi financiare, la capabilitate operaţională. Numai aşa, dacă ne referim la acest domn\", a afirmat Cristina Militaru, şef Serviciu Privatizare în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). Astfel, o persoană fizică, simplă nu va putea participa în nume propriu. Întrebarea este de ce nu s-au impus astfel de criterii financiare sau de competenţă şi în cazul combinatului vâlcean.
• Descoperire incredibilă: Cercetătorii cred că este vorba despre ruinele Atlantidei!
Cercetătorii Paul Weinzweig şi Pauline Zalitzki au descoperit mai multe piramide pe fundul Oceanului Atlantic, în apele teritoriale ale Cubei. Ruinele au fost găsite la o adâncime de aproximativ 1.600 de metri adâncime, iar experţii cred că este vorba chiar despre oraşul scufundat Atlantida, scrie utaot.com. Cei doi oameni de ştiinţă au folosit submarine. Structurile antice, realizate din piatră, cântăresc sute de tone şi amintesc de piramidele din Giza (Egipt). Iar asta nu este tot. Cei doi cercetători au mai găsit un sfinx, mai mulţi monoliţi aranjaţi ca la Stonehenge, dar şi gravuri într-o altă limbă, realizate pe pietre. Întrebându-se de ce aceste ruine nu au fost găsite mai devreme, jurnaliştii Utaot.com scriu că situl arheologic a fost descoperit de americani în timpul crizei nucleare din Cuba, din anii \'60, dar locul a fost secretizat pentru a nu fi găsit şi de ruşi.
• Granzii energetici de peste Ocean au pus ochii pe bogăţiile noastre
Până în 2008, americanii care răscoleau pământul patriei nu aveau niciun fel de forţă. Dintr-o dată, totul s-a schimbat, din momentul venirii gigantului ExxonMobil în Marea Neagră. I-au urmat, ca la un semn, Chevron, Hunt Oil, PetroSantander, Vanco International, dar şi fonduri de investiţii puternice. Stabilitatea ţării membre NATO, preţul ridicat al barilului de ţiţei şi perspectiva unor noi frontiere în explorarea hidrocarburilor sunt cele mai serioase motive care i-au făcut pe greii americani să aleagă România. Se anunţă, astfel, investiţii cu mult peste un miliard de euro .Totul a început în luna decembrie a anului 2008, atunci când ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră din lume , a surprins pe toată lumea şi a anunţat că începe o colaborare cu autohtona Petrom pentru explorarea apelor adânci ale Mării Negre, fenomen unic până acum în ţara noastră.
• Statul se joacă cu focul: băncile româneşti au expuneri de miliarde pe Hidroelectrica şi Oltchim
Băncile româneşti au privit multă vreme cu încredere maximă firmele de stat. Credite de miliarde de lei au fost acordate fără niciun fel de problemă Hidroelectrica (firmă aflată acum în insolvenţă), multe dintre ele garantate cu contractele cu băieţii deştepţi, acum anulate. La Oltchim, societate deţinută de statul român, băncile au acordat credite de sute de milioane de lei, în condiţiile în care compania are o situaţie financiară precară de mai mulţi ani, iar procesul de privatizare a fost, cel mai probabil, ratat. La sfârşitul lunii mai 2012 Hidroelectrica avea datorii către bănci de 2,68 miliarde de lei, dintre care credite de aproximativ un miliard de lei sunt scadente în acest an.
• NATIONAL
• Mona Pivniceru a obtinut "trofeul" Videanu la schimb cu "capul" lui Dragnea
Cunoscuta drept o profesionista desavarsita, dar si o femeie extrem de hotarata, toata lumea astepta ca Mona Pivniceru sa adopte o pozitie de forta odata cu anevoioasa sa instalare in fruntea Ministerului Justitiei. Numai ca, in ciuda angajamentelor luate in fata cunoscutilor si a colegilor de partid si de alianta, magistrata pare sa fi fost lovita subit de "sindromul Cornateanu". Numai ca, dupa cum sustin sursele noastre, "cumintirea" Monei Pivniceru este doar o impresie, vremea rafuielilor fiind mai aproape ca oricand. Dupa mai multe intalniri de taina cu oameni extrem de apropiati, noul ministru al Justitiei a hotarat ca a venit vremea sa reactioneze la loviturile incasate pana acum. Dar nu cu declaratii publice sforaitoare, care sa isterizeze din nou Europa, ci intr-un mod mult mai pragmatic.
• Halalai, un bancher cu trecut patat pentru sefia EximBank
Ministerul Finantelor Publice, actionarul majoritar al EximBank, a convocat joi Adunarea Generala a Actionarilor bancii, ca sa decida noua conducere. Viitorul presedinte al bancii pregatit de AGA este Traian Sorin Halalai, un individ care are pete in CV, dar este sprijinit de Victor Ponta. Potrivit propriilor sale declaratii, Traian Sorin Halalai a urmat ASE-ul, specialitatea finante-banci si contabilitate (1990-1995) si are un master in finante-banci (1995-1996). Ce a uitat sa mentioneze Halalai in CV au fost sanctiunile primite in ultimii ani, pentru incalcarea normelor bancare. Conform documentelor intrate in posesia "National", Halalai, in calitate de reprezentant al compartimentului Control Intern la ING Securities, a avut mari probleme cu Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, in 2004 si 2005.
• Mercedes ramane fara piese de schimb din cauza Romaniei
Fabrica Drexelmaier din Pitesti, care produce piese de schimb pentru Mercedes, BMW si Audi, si-a sistat activitatea din cauza unei greve generale. Peste 2.400 de muncitori argeseni au intrat ieri in greva generala pe termen nedeterminat, nemultumiti ca patronatul nu vrea sa le majoreze salariile. Angajatii din schimbul al treilea nu au mai plecat acasa, iar cei din primul schimb au intrat in fabrica, dar nu au inceput lucrul. Protestatarii cer o crestere salariala de 100 de lei, acordarea a zece salarii compensatorii pentru angajatii disponibilizati (fata de maximum sapte, cat ofera acum angajatorul) si o prima de vacanta de 50% din salariul mediu brut, precum si renegocierea contractului de munca, expirat la 7 iulie 2012.
• PUTEREA
• Buzoianu-CSA, pe făraş. Poliţistul pensionar, plasat şef peste asigurări, tras la fund de matrapazlâcurile fiului
Zilele lui Constantin Buzoianu în fruntea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) par a fi numărate. Chemat, ieri, la şedinţa comună a Comisiilor de buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor, unde trebuiau discutate rapoartele de activitate a CSA pe 2010 şi 2011, Buzoianu a dat bir cu fugiţii. Motivând un program încărcat, şeful CSA a lăsat la dezbateri două colege din CSA, care au fost practic desfiinţate de tirul acuzaţiilor care veneau din partea parlamentarilor iritaţi că au fost sfidaţi de Buzoianu. Pe data de 11 septembrie 2012, el a fost audiat de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, pe tema nenumăratelor plângeri primite de parlamentari şi care au ca obiect asigurările.
• Statul nu ştie cât valorează CFR Marfă
Principalul responsabil de privatizarea CFR Marfă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a lipsit, marţi, de la dezbaterea publică dedicată privatizării operatorului feroviar. Nici consultantul pentru privatizarea operatorului feroviar, Deloitte, care încasează un comision de 375.000 de euro de la stat şi primeşte un onorariu de succes de 0,01% din valoarea tranzacţiei, nu a dorit să fie prezent la discuţiile pe tema vânzării operatorului feroviar de marfă. Oficialii Ministerului Transporturilor au recunoscut că Deloitte a propus lichidarea CFR Marfă.
• Magazinul Cocor, vândut pe bucăţi
Proprietarii magazinului Cocor, aflat în Piaţa Unirii din Bucureşti, vor să vândă fiecare spaţiu comercial în parte, după ce în urmă cu două luni unitatea a fost scoasă la vânzare. În acest sens, acţionarii Cocor Bucureşti vor discuta pe 9 octombrie elaborarea unui studiu privind posibilitatea dezmembrării clădirii centrului comercial şi vânzarea spaţiilor utile către chiriaşi sau alte persoane fizice sau juridice interesate. Preţul minim nu trebuie să fie mai mic de 5.000 de euro/mp şi poate ajunge la peste 50.000 de euro/mp, potrivit unui anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti, citat de Mediafax.
• ROMANIA LIBERA
• Ministrul trei în unul. Cepoi este acuzat că şi-a dat 42.000 euro din fonduri UE
Vasile Cepoi şi-ar putea pierde postul după ce ANI l-a acuzat de deturnare de fonduri europene şi conflict de interese. Dezvăluirea vine pe fondul deciziei Bruxelles-ului de a îngheţa finanţarea proiectelor POSDRU din cauza numărului mare de fraude cu banii UE. Mii de proiecte sunt deja în pericol şi sute de mii de persoane vor fi afectate.
• De la Chevron la Gazprom sau cum a declanşat Ponta Marea Revoluţie Naţional-Kaghebistă
Guvernul României subminează imperialismul capitalist decadent occidental prin escrocarea în direct a FMI cu ajutorului lui Dan Diaconescu şi Remus Vulpescu şi curtează cu umilinţă o companie condusă de un fost spion rus asociat cu Vladimir Putin pentru a salva Oltchim spre inflorirea şi propaşirea poporului. Bun venit la Revoluţia Naţional-Kaghebistă! Nimeni, nici măcar Ponta nu mai pare să-şi amintească de ce a dat jos USL guvernul Ungureanu, altfel cel mai onest etc. n-ar fi emis acuzaţia - esenţă pură de obscenitate publică - că MRU n-a privatizat Oltchimul în aprilie. Păi, exact în aprilie Ponta-Antonescu&Voiculescu înfierau guvernul MRU vrea să "înstrăineze pe nimic\" ultimele resurse ale ţării - inclusiv Oltchim - pentru că este şantajabil.
• ZIARUL FINANCIAR
• Recuperatorii de credite vor să intre pe piaţa împrumuturilor ipotecare. Băncile şi-ar "vinde" clienţii care nu mai plătesc ratele către recuperatori, dar nu se înţeleg la preţ cu aceştia
Recuperatorii oficiali de creanţe încep să îşi mute interesul de la recuperările simple de credite de consum sau facturi spre piaţa creditelor ipotecare cu probleme, unde businessul este mai mare şi rata de recuperare este mult mai ridicată. Aceştia sunt dispuşi să plătească cel mult un sfert din valoarea garanţiei, dar bancherii vor cel puţin jumătate mai ales că negocierile se poartă doar pe garanţii \"bune\", cum sunt locuinţele din Capitală sau din oraşele reşedinţă de judeţ.
• Kaufland a detronat Metro după 15 ani
Retailerul german Kaufland, cu afaceri de 5,58 mld. lei (1,31 mld. euro) anul trecut, a devenit oficial cel mai mare jucător din comerţul modern din România după ce rezultatele financiare pe 2011 ale ultimilor doi giganţi din comerţul modern local - Kaufland şi Selgros - au devenit publice pe site-ul Ministerului de Finanţe. Trecerea Kaufland pe prima poziţie nu este însă singura schimbare în top cinci cei mai mari jucători, care au împreună afaceri cumulate de peste 5 mld. euro. Selgros a reuşit anul trecut să revină pe poziţia a patra în top, depăşind astfel Real, divizia de hipermarketuri a grupului german Metro, ale cărei afaceri au scăzut cu circa 9%.
• Criza datoriilor a urcat tensiunea la cote maxime în Europa. Germania atacă dur FMI
Criza datoriilor a adus tensiunile la cote maxime în Europa, iar oficialii de la Berlin par a fi cei mai nervoşi. Bundesbank, banca centrală a Germaniei, a dezlănţuit un atac fără precedent asupra FMI acuzând instituţia că aruncă în stânga şi în dreapta cu bani de parcă ar împrăştia confeti. De asemenea, politicienii germani îi cer Spaniei să spună clar dacă vrea să fie salvată. Oficialii băncii notează că FMI a făcut bine că s-a implicat în salvarea Greciei, Irlandei şi Portugaliei, dar atenţionează asupra relaxării monitorizării şi că standardele \"au intrat la apă\". Nivelul creditării riscă să \"copleşească structura instituţională a FMI\", avertizează raportul. Atacul fără precedent al Bundesbank a produs consternare la Washington, unde-şi are sediul FMI. Reprezentanţii statelor membre ale instituţiei, în special ai celor din Asia şi America de Sud, cred că FMI face de fapt ceea ce ar trebui să facă Germania asumându-şi o mare parte din riscuri pentru a ţine închegată zona euro.
• Cum a deturnat Vîntu banii de la FNI
O parte din banii încasaţi de Vîntu de la FNI au fost folosiţi pentru aportul de capital la Editura Cristoiu, plata părţilor sociale cesionate de Mihai Tatulici Production SA, dar şi pentru sponsorizări, printre beneficiari fiind UFC Rapid, Fundaţia Open România şi Federaţia Română de Atletism. Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus, prin rechizitoriu, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a lui Sorin Ovidiu Vîntu - aflat în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate într-o altă cauză - pentru spălare de bani (două fapte) şi instigare la delapidare.