REVISTA PRESEI 28.01.2017

Willy Homner
Revista Presei / 28 ianuarie 2017

REVISTA PRESEI 28.01.2017

ADEVARUL

Guvernul amână adoptarea bugetului până după şedinţa CSAT

Guvernul amână adoptarea bugetului de stat pentru că preşedintele Klaus Iohannis nu le-a transmis dacă va acorda un aviz pozitiv bugetului de stat în şedinţa CSAT, convocată pentru marţi. Iohannis a criticat Guvernul pentru că nu a alocat suficienţi bani instituţiilor din zona securităţii naţionale. Liviu Dragnea: "Guvernul Grindeanu a luat decizia corectă. Respectă procedurile. Din păcate, această procedură este folosită de Iohannis într-un mod neproductiv. Anul trecut a fost emis avizul a doua zi. Nu s-a vrut acest lucru. Spera că se va convoacă CSAT în seara asta. Eram pregătiţi să aşteptăm pentru a demara de mâine procedura pentru adoptarea bugetului".

Guvernul vrea să reducă plafonul garanţiilor pentru Prima Casă

Guvernul propune pentru acest an un plafon cu 15% mai mic al garanţiilor acordate pentru programul Prima Casă, scăderea fiind de la 2,94 miliarde lei în 2016 la 2,5 miliarde lei în 2017, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern lansat vineri în dezbatere publică. Un plafon de garanţii de stat de 2,5 miliarde lei permite acordarea unor credite de circa 5 miliarde lei, în condiţiile în care statul garantează 50% din valoarea unui credit pentru o locuinţă nouă sau consolidată, cu o valoare de maximum 70.000 euro, şi 40% pentru un împrumut acordat pentru o locuinţă veche. Programul Prima Casă, prin care statul garantează credite destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe, a fost introdus în 2009, într-un context în care piaţa imobiliară era blocată din cauza crizei financiare.

Rusia masează trupe la frontiera cu Ucraina

Experţii Ministerului Apărării din Ucraina nu exclud că Rusia ar putea folosi o divizie cu efective de peste 10.000 de militari pentru a fortifica dispozitivul de luptă al separatiştilor din Donbas. Divizia de infanterie motorizată pe care Rusia o coagulează în mod activ, în ultimele săptămâni, este dislocată în regiunea Rostov, în imediata apropiere a hotarului ruso-ucrainean controlat de separatişti. Informaţiile au fost oferite de către purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării în chestiunile Operaţiunii anti-tero, Oleksandr Motuzianik. Oficialul a amintit că pe 24 ianuarie au fost comunicate rezultatele ale activităţii unui grup internaţional de inspectare care s-a aflat pe teritoriul Rusiei din proximitatea frontierei ruso-ucrainene. Grupul a fost compus din inspectori ucraineni, danezi şi canadieni, care au lucrat pe teritoriul regiunii Rostov.

Lumea în 2035. Trei scenarii CIA

Previziunile Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite pentru 2035 nu sunt optimiste. Un nou studiu prospectiv al celei mai puternice agenţii de spionaj din lume prezintă trei scenarii pentru perioada 2020 - 2035, şi anume izolarea, pericolul iminent al unui atac nuclear şi creşterea comunităţilor locale. Ediţia franceză a acestui studiu prospectiv, publicat de regulă din patru în patru ani, a apărut joi sub titlul "Lumea până în 2035 imaginată de CIA şi Consiliul Naţional de Informaţii: paradoxul progresului". "În următorii cinci ani, vom asista la o creştere a tensiunilor între state şi în interiorul acestora", semnalează autorii studiului. Ameninţarea teroristă va creşte, iar statele, tot mai divizate, vor întâmpina dificultăţi în a-i răspunde.

Lukaşenko, "ultimul dictator al Europei", sub presiunea lui Putin

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko s-a declarat solidar cu "fraţii ucraineni", care, în opinia sa, luptă pentru independenţa lor, şi a atras atenţia că un scenariu ca cel din Ucraina nu ar trebui să se repete în ţara sa. Potrivit lui Lukaşenko, supranumit "ultimul dictator al Europei", belaruşii şi-au obţinut foarte uşor independenţa în comparaţie cu alte popoare şi trebuie să evite un conflict militar. Aceste declaraţii, prezentate de agenţia Belta, nu sunt făcute întâmplător. Ele vin în contextul răcirii relaţiilor între Aleksandr Lukaşenko şi omologul său rus Vladimir Putin şi înmulţirii zvonurilor precum că Rusia este pregătită să absoarbă oricând Belarusul.

Dragnea, despre graţiere: Nu mă îmbăt că vor face ordonanţe şi mă va scăpa sistemul din mână

Preşedintele PSD Liviu Dragnea arată că nu speră că ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale îi vor albi dosarele pentru că pot apărea altele, precizând că sistemul "nu îl va scăpa din mână" pentru că reprezintă "o miză foarte mare". "Pe mine nu mă interesează. Mie mi se pot face dosare unul după altul. Nu mă îmbăt că vor face ordonanţe şi mă va scăpa sistemul din mână. Nu cred aşa ceva pentru că este o miză foarte mare", a spus preşedintele PSD Liviu Dragnea, despre efectele celor două ordonanţe asupra dosarelor sale. Liderul PSD a mai spus că aşteaptă de la Guvern o poziţie clară asupra acestor două proiecte de ordonanţă privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale în sensul îmblânzirii pedepselor pentru fapte penale.

Propolisul, antibioticul natural aproape perfect

Cuvântul propolis înseamnă, în greaca veche, "partea dinaintea cetăţii", anticii realizând încă din cele mai vechi timpuri că, printr-o metodă numai de ele ştiută, albinele reuşesc să dozeze şi să combine substanţele extrase din mugurii copacilor astfel încât să realizeze o formidabilă barieră de protecţie pentru stup. Propolisul este un amestec de substanţe vindecătoare, adunat de albine din mugurii şi de pe scoarţa plopilor, mestecenilor, castanilor, sălciilor, frasinilor, aninilor şi ale unor specii de pomi fructiferi. Apicultorii spun despre propolis că este cel mai puternic antibiotic inventat de natură. Spusele lor sunt confirmate şi de studii recente, ce au relevat faptul că nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis.

Iohannis, discuţie cu Merkel despre graţiere

La iniţiativa cancelarului german, preşedintele Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică cu Angela Merkel, care s-a arătat îngrijorată de iniţiativa Guvernului de aplica o graţiere şi de a modifica Codurilor Penale. "Am avut astăzi o foarte bună discuţie telefonică cu Angela Merkel, la iniţiativa Cancelarului german. Pe lângă temele comune de politică externă, am vorbit şi despre continuarea luptei anticorupţie şi angajamentul meu ferm în această direcţie. Cancelarul german şi-a exprimat întreaga susţinere pentru eforturile de menţinere a progreselor făcute de ţara noastră, dar s-a arătat îngrijorată ca anumite demersuri iniţiate în această perioadă să nu afecteze combaterea corupţiei în România", a anunţa preşedintele Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook.

Finlanda face paşi pentru a deveni până în anul 2040 prima ţară din lume fără fumători

Finlanda, al cărei guvern a dezvoltat de curând un plan ambiţios, ce vizează sănătatea şi bunăstarea financiară a rezidenţilor acestei ţări, vrea să devină până în anul 2040 primul stat din lume fără fumători, informează CNN.com. În 2013, 16% dintre finlandezii cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani fumau zilnic, în timp ce în Marea Britanie procentul aferent aceleiaşi categorii de vârsta a fost de 19% în anul 2014. Începând din ianuarie 2017, guvernul finlandez a implementat un nou set de măsuri împotriva fumatului. "Abordarea finlandeză este revoluţionară", a spus Kaari Paaso, directorul departamentului de prevenţie din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Chestiuni Sociale din această ţară. "Vrem să eliminăm toate produsele pe bază de tutun".

Mădălin Voicu şi Mircea Duşa, numiţi secretari de stat de către premierul Grindeanu

Fostul deputat Mădălin Voicu a fost numit de către premierul Sorin Grindeanu în funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. De asemenea, fostul ministru al Apărării din cabinetul Ponta, Mircea Duşa, a fost numit secretar de stat în MApN. Mădălin Voicu este urmărit penal în dosarul "Fraudă la Partida Romilor" alături de fostul deputat Nicolae Păun. Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare de bani şi folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Populaţia Germaniei a atins un nivel record

Germania avea o populaţie de circa 83 de milioane de locuitori la sfârşitul anului 2016 - cel mai mare număr din istoria ţării - ca urmare a afluxului de refugiaţi, a anunţat vineri Biroul Federal de Statistică Destatis, relatează DPA. Numărul populaţiei era de 82,8 milioane anul trecut, depăşind recordul de 82,5 milioane înregistrat de Destatis în 2002. Potrivit Biroului de Statistică, dacă în ţară nu ar fi sosit 750.000 de refugiaţi în 2016, atunci numărul populaţiei Germaniei ar fi înregistrat un declin anul acesta. Rata fertilităţii în Germania este mult sub 2,1 copii/femeie necesară pentru a menţine stabil nivelul populaţiei. Tot vineri, Ministerul de Finanţe a anunţat că guvernul german a cheltuit 21,7 miliarde de euro pentru gestionarea crizei refugiaţilor în 2016.

EVENIMENTUL ZILEI

Deţinutul Sorin Ovidiu Vîntu dezvăluie motivul real pentru care sunt activaţi ofiţerii acoperiţi din presă în cazul amnistiei

Sorin Ovidiu Vîntu, aflat la puşcărie unde ispăşeşte o pedeapsă de şase ani şi două luni în dosarul devalizării Petromservice, a publicat pe blogul său un text în care explică avantajele unei legi a amnistierii: ''1. Deblocarea instanţelor şi a parchetelor de un număr uriaş de dosare; 2.Rezolvă problema supra-aglomerării sistemului penitenciar; 3. Scad costurile cu întreţinerea deţinuţilor; 4. Se îndreaptă numeroasele erori judiciare făcute de judecători tâmpiţi sau de rea-credinţă; 5. Dispare teama funcţionarului. Aproape toţi au câte un schelet în dulap. Printr-o amnistie, scapă de acest schelet, iar spaima prin care a trecut îi va pondera semnificativ lăcomia; 6. Scăpaţi de presiune, oamenii de afaceri vor reîncepe să investească în ţară, creând noi locuri de muncă şi bani la buget;7. Politicienii nu vor mai putea fi şantajaţi cu problemele trecutului şi vor începe să se ocupe şi de interesele voastre.

Dragnea a obţinut GRATUIT un sediu pentru CABINETUL PARLAMENTAR din Teleorman

Deputatul PSD de Teleorman Liviu Dragnea a primit în folosinţă gratuită de la Consiliul Judeţean Teleorman un spaţiu pentru cabinetul său parlamentar din Alexandria în suprafaţă de 77, 65 mp, potrivit unui document obţinut de Flux 24. Liviu Dragnea este preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor. Anterior, el a fost preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, instituţia care acum îi dă acum un sediu gratuit în Palatul Administrativ din Alexandria, unde se află instituţiile locale. Documentul a intrat în vigoare începând cu 28 ianuarie.

Mesaj de la Uniunea Europeană: Românii ar putea avea salariul minim 1.500 de euro

Preşedintele Comisie Europene, Jean Claude Juncker, pledează pentru introducerea unui "salariu social minim" mai întâi în zona euro, apoi în toate ţările Uniunii Europene. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a înaintat o idee pe cât de simplă pe atât de complicată. Şi anume, spune şeful Comisiei Europene, "ar trebui să avem un salariu minim la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene". De asemenea, Jean-Claude Juncker a vorbit şi despre necesitatea unei indemnizaţii minime de şomaj. Declaraţiile au fost făcute cu ocazia unei conferinţe pe tema drepturilor sociale europene. Este bine de ştiut contextul pentru a înţelege că deocamdată salariul minim european nu este decât la nivel de deziderat.

A început ANUL COCOŞULUI de FOC

Anul Cocoşului începe pe 28 ianuarie 2017 şi se sfârşeşte pe 15 februarie 2018. Astrologii spun că anul acesta va fi favorabil celor muncitori şi serioşi, un an care răsplăteşte eficienţa, rigurozitatea şi buna organizare. De asemenea, anul Cocoşului este de obicei foarte exigent în ceea ce priveşte respectul faţă de lege şi autorităţi, iar abaterile de la legalitate sunt taxate prompt şi sever. Este şi anul în care se pot concretiza cercetări ştiinţifice şi proiecte tehnologice revoluţionare, mai ales în domeniile aeronautic şi spaţial.

Astrologa de origine chineză care a anticipat victoria lui Trump anunţă un an dezastruos pentru preşedintele SUA şi unul glorios pentru PUTIN şi MERKEL

Priscilla Lam, o specialistă în zodiacul chinezesc, prezice că 2017 va fi unul de succes pentru Angela Merkel şi Vladimir Puţin, dar şovăielnic pentru preşedintele SUA, Donald Trump, relatează CNN. Una dintre puţinele persoane care au prezis corect victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA a fost abordată de CNN pentru a ghici soarta principalilor lideri mondiali, în 2017. Donald Trump - câinele de foc. Caracteristicile acestei zodii sunt încrederea exagerată în sine şi tendinţa de a vorbi repede fără a gândi.Vladimir Putin - dragonul de apă. Putin va avea un an bun, prezenţa metalului în partea a două de an înseamnă bani pentru el şi Rusia. Economia Rusiei se va îmbunătăţi. Cancelarul german Angela Merkel - calul de lemn. Va reuşi să depăşească dificultăţile şi să câştige alegerile.

JURNALUL NATIONAL

Sevil Shhaideh: "Anul acesta finalizăm 90,3 kilometri de autostradă"

Vicepremierul Sevil Shhaideh a explicat, într-o ediţie specială Exces de Putere, realizată de Oana Zamfir şi Adrian Ursu, care sunt ţintele pe care guvernul şi le-a asumat, la nivel de infrastructură în România. "Anul acesta finalizăm 90,3 kilometri de autostradă. Lugoj - Deva, lotul 2, lotul 3, lotul 4, Sebeş - Turda, lotul 3, lotul 4 şi pe Bucureşti - Braşov, tronsonul Bucureşti - Ploieşti, legatăra cu oraşul. Anul acesta vor fi construite. Noi le finalizăm. Pe drumurile naţionale, finalizăm modernizarea a 275 de kilometri, cu finanţare 100% asigurată, fie că este din fonduri europene sau buget de stat".

Microsoft Corp, revenire spectaculoasă pe bursă

Capitalizarea de piaţă a grupului american Microsoft Corp a revenit vineri peste pragul de 500 miliarde de dolari, o premieră în ultimii 17 ani, după ce compania a raportat rezultate trimestriale peste estimările analiştilor, informează Reuters. La debutul şedinţei de tranzacţionare, acţiunile celui mai mare producător mondial de software au crescut cu 2,1%, până la 65,54 dolari, ceea ce evaluează compania la 510,37 miliarde de dolari. Ultima dată când Microsoft era evaluată la peste 500 miliarde de dolari a fost în luna martie 2000, în zilele de glorie ale sectorului IT. În pofida creşterii, capitalizarea de piaţă a Microsoft este mult în urma celei a Apple Inc., evaluată la 642 miliarde de dolari, sau a Alphabet Inc, firma mamă a Google, evaluată la 570 miliarde de dolari.

Piaţa va fi invadată de maşini second hand

Reprezentanţii producătorilor şi importatorilor de automobile din România susţin introducerea unui sistem cumulativ de taxe, ca alternativă la eliminarea timbrului de mediu, sistem care să cuprindă atât taxarea la înmatricularea unui autovehicul, cât şi un impozit aplicat diferenţiat pentru maşinile noi şi cele rulate. Preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), Ernest Popovici, susţine că piaţa auto din România ar putea consemna o scădere a vânzărilor de maşini noi, ca urmare a dispariţiei timbrului de mediu. APIA vrea imtroducerea în legislaţie a unor prevederi care vizează taxarea maşinilor la înmatriculare şi, în acelaşi timp, un impozit care să catalizeze interesul consumatorului pentru maşinile mai noi, mai puţin poluante.

Un ofiţer SRI a devoalat practicile poliţiei politice: Cum acţiona binomul Coldea-Kövesi

Dezvaluiri explozive despre binomul Coldea Kovesi şi dosarele făcute de DNA în colaborare cu SRI. Potrivit luju.ro, un ofiţer SRI a devoalat practicile poliţiei politice. Acesta a povestit că generalul Coldea organiza întâlniri săptămânale în dimineaţa de luni, cu şefii tuturor unităţilor SRI şi o includea prin videoconferinţă şi pe Laura Codruţa Kovesi. Sub pretextul luptei antiteroriste, a fost creată astfel o bază specială de supraveghere, a dezvăluit ofiţerul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb