REVISTA PRESEI 28.06.2014

Willy Homner
Revista Presei / 28 iunie 2014

ADEVARUL

Gazprom avertizează ţările europene să nu revândă gazul rusesc Ucrainei

Compania rusă Gazprom a avertizat, vineri, că ar putea limita livrările de gaze naturale către consumatorii săi europeni, dacă aceştia vor încerca, indiferent de formă, să revândă gazele înapoi spre Ucraina, informează Euronews. "În momentul de faţă nu există un flux invers de gaze naturale ruseşti către Ucraina, însă dacă vom constata acest lucru vom fi nevoiţi să introducem probabil limitări ale livrărilor către consumatorii europeni", a declarat Alexei Miller. Directorul Gaprom a caracterizat fluxurile inverse de gaze drept o "schemă pe jumătate frauduloasă". De asemenea, Alexei Miller nu a oferit detalii cu privire la ţările europene care ar putea fi ameninţate de acest conflict. În prezent, Ucraina caută să obţină gaze naturale la un preţ accesibil din partea furnizorilor europeni, după ce Moscova a decis să oprească livrările către Kiev în urma neplăţii unei datorii de 1,95 miliarde de dolari. Gazprom planuieşte să construiască până în 2019 conducta South Stream, care va furniza gaze naturale ruseşti prin Marea Neagră, până în Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Austria, ocolind Ucraina şi România.

Mircea Băsescu rămâne în arest preventiv. Decizia magistraţilor este definitivă

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, rămâne în arest preventiv, ca urmare a unei decizii definitive date vineri de magistraţii Curţii Supreme. Acesta este acuzat de trafic de influenţă după ce ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis vineri, definitiv, ca Mircea Băsescu să rămână în arest preventiv. Astfel, instanţa a menţinut decizia dată pe 20 iunie de Tribunalul Bucureşti. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Marian Căpăţână. Magistraţii au respins ca nefondate contestaţiile depuse de cei doi. Înainte de a fi urcat în dubă şi dus înapoi în Arestul Poliţiei Capitalei, Marian Căpăţână a declarat că totul este "o făcătură a lui Voiculescu". "Suntem nevinovaţi total, e o făcătură a lui Voiculescu. Am luat bani împrumut, am vrut să îi folosesc la AVERSA şi nu i-am mai folosit", a spus Marian Căpăţână la părăsirea sediului Curţii de Apel Bucureşti.

Elevii, dezamăgiţi de notele mici la română de la Capacitate 2014

Primele rezultate la Evaluarea Naţională 2014 au adus nemulţumire şi suspine chiar şi în rândul elevilor foarte buni, din cauza notelor neaşteptat de mici la română, spun dascălii şi părinţii, care sunt decişi să depună contestaţii. Mediile finale de la Capacitate 2014, care vor arăta ierarhia elevilor şi şansele lor la licee bune, vor fi publicate online, pe edu.ro, pe 4 iulie. Subiectele la limba română la Capacitate 2014 le-au dat peste cap planurile de admitere la liceu inclusiv elevilor buni şi foarte buni, de la şcolile de top, care au fost surprinşi de notele mici la această materie, dar şi de notele mai mari la matematică. Elevii au pierdut în special la partea de compuneri din subiectele primite de elevi la examenul de capacitate la limba română, o spun atât dascălii, cât şi părinţii şi elevi, mulţi convinşi că notele de la română nu sunt de nivelul real al copiilor. Urmează aşadar un val de contestaţii.

UE impune Rusiei un ultimatum de trei zile pentru a contribui la restaurarea păcii în estul Ucrainei

Uniunea Europeană a anunţat vineri Rusia că are ultimatum până luni să ia măsuri concrete pentru a asigura încheierea unui acord de pace între forţele guvernamentale ucrainene şi miliţiile separatiste din estul Ucrainei. În caz contrar, alianţa celor 28 de state europene au anunţat noi sancţiuni vizând întregi sectoare ale economiei ruse, inclusiv cel energetic, deşi până în prezent au fost vizaţi în mod special indivizi şi companii. Termenul-limită impus de UE a fost anunţat după semnarea unui acord de integrare de către reprezentantul Ucrainei, al Republicii Moldova şi al Georgiei. Astfel, cele trei ţări exsovietice s-au apropiat şi mai mult pe calea integrării în Uniune, în ciuda obstacolelor puse de Federaţia Rusă.

Cât câştigă Transnistria de pe urma apropierii Republicii Moldova de UE

Aparatul de propagandă din Rusia şi cel pro-rus de la Chişinău au repetat obsesiv că acordul de asociere şi liber-schimb pe care Republica Moldova l-a semnat, vineri, la Bruxelles va "afecta grav" economia Transnistriei, zona separatistă din estul Moldovei. În realitate însă, Transnistria exportă mai mult în UE decât în Rusia, iar locuitorii s-au grăbit să-şi facă paşapoarte moldoveneşti pentru a putea călători liber în UE. Peste 70% din exporturile Transnistriei merg către UE, Moldova şi Ucraina şi doar 19% iau calea Federaţiei Ruse. In ciuda zvonurilor că societăţile din Transnistria nu vor mai putea exporta în UE după semnarea acordului, acordul de asociere şi liber schimb semnat, vineri, 27 iunie, facilitează, de fapt, livrările externe. În prezent, companiile din regiunea transnistreană beneficiază de preferinţe comerciale autonome, care rămân în vigoare până la sfârşitul anului 2015. Practic, piaţa s-a deschis asimetric, în favoarea Transnistriei: companiile de aici pot doar exporta în UE fără niciun cost adiţional, în timp ce producătorii din UE nu au acces liber la piaţa autohtonă.

"The Economist": "Băsescu îşi încheie mandatul în mijlocul unui scandal. E lovitura de graţie dată dreptei"

"Politica românească nu e mai puţin lipsită de intrigi şi dramă", scriu jurnaliştii britanici, care prezintă cazul lui Mircea Băsescu, arestat preventiv după ce a fost acuzat că a primit mită în valoare de 250.000 de euro pentru a influenţa sentinţa în cazul lui Sandu Anghel, condamnat la opt ani de închisoare. În acest context, jurnaliştii de la "The Economist" vorbesc despre implicaţiile politice ale cazului Mircea Băsescu şi susţin că este o lovitură de graţie dată unei drepte scindate, dar şi un avantaj pentru social-democraţi şi, implicit, pentru Victor Ponta, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Potrivit aceleiaşi surse, Ponta nu are contracandidaţi serioşi în cursa pentru Cotroceni, în condiţiile în care, în timpul mandatului său de premier, situaţia economică s-a îmbunătăţit, iar rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut. Singura ameninţare la adresa lui Ponta, susţin jurnaliştii britanici, este încercarea de unificare a dreptei, demarată de PNL şi PDL.

Vechii duşmani devin noii aliaţi: posibila alianţă SUA-Israel-Irak-Iran

SIIL, gruparea teroristă care a acaparat teritorii importante din Irak şi Siria, vizează şi Iordania, sudul ţării find una dintre următoarele ţinte pe lista obiectivelor insurgenţilor. În cazul în care Iordania ar avea nevoie de susţinere militară, Israel şi SUA vor fi implicate într-un conflict regional deja complicat, devenind de facto aliaţi ai Siriei şi Irakului, inamici vechi. Conflictul regional riscă să devină tot mai complicat, fiind deja o problematică importantă pentru comunitatea internaţională. Irak, Siria şi Iran, rivali tradiţionali ai Israelului, se luptă să oprească valul jihadist lansat de SIIL. Pe de altă parte, Israelul a bombardat de mai multe ori refugii ale grupării Hezbollah din Siria şi Liban. În cazul în care Israelul s-ar implica într-un conflict împotriva SIIL pe teritoriul Iordaniei, una dintre cele două ţări care au semnat un tratat de pace bilateral, ar deveni aliat de facto al duşmanilor ei.

Simulare: cât de avantajoasă este, de fapt, "electorata" pentru români

O simulare realizată de Consiliul Fiscal pentru un împrumut căruia i se aplică schema fiscală pentru restructurare, măsură denumită "electorata", arată că debitorul va avea în final o dobândă mai mare de achitat care este acoperită în mică măsură de economia de la plata impozitului pe venit prin deducerea aplicată de stat, astfel că măsura nu este atractivă pentru datornici. Deşi rata lunară şi costul anual sunt mai mici, clientul rambursează băncii în total mai mulţi bani decât dacă n-ar fi optat pentru restructurare, întrucât perioada pe care se aplică dobânda creşte cu doi ani.

The Daily Telegraph: Marea Britanie, cu un pas mai aproape de ieşirea din Uniunea Europeană

Celebru cotidian conservator scrie în ediţia de sâmbătă că Marea Britanie a mai făcut un pas în direcţia renunţării la Uniunea Europeană, după ce premierul David Cameron nu a reuşit să blocheze desemnarea lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene. "Este o zi tristă pentru Europa. Am făcut paşi înapoi. În prezent, devine tot mai greu ca Regatul Unit să rămână în cadrul Uniunii Europene", a declarat, vineri, prim-ministrul britanic David Cameron. Considerat unul dintre "arhitecţii" Tratatului de la Maastricht (acordul care a pus practic bazele UE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker a fost desemnat vineri în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Acesta este criticat de David Cameron în special pentru viziunea sa federalistă asupra proiectului Uniunii Europene.

EVENIMENTUL ZILEI

Poşta Belgiană vrea să cumpere Poşta Română

Pentru angajaţii companiei de stat au apărut câteva semne de redresare a situaţiei. Din septembrie ar putea primi genţi noi, însă creşterea salarială mai aşteaptă. Ofertele de privatizare pentru compania de stat trebuiau depuse iniţial până pe 30 iunie, dar ieri Ministerul pentru Societatea Informaţională a anunţat că termenul se prelungeşte cu 90 de zile, până la sfârşitul lui septembrie. Potrivit ministerului, un mare investitor interesat de compania de stat ar fi solicitat amânarea. "Data limită de depunere a documentelor de participare şi a ofertelor se prelungeşte până la data de 30 septembrie 2014, ora 12,00, ca urmare a solicitării unei importante administraţii poştale europene care a achiziţionat recent dosarul de privatizare şi a evoluţiei pieţei serviciilor poştale locale şi internaţionale", se arată în comunicatul MSI. Potrivit surselor consultate de EVZ, ar fi vorba de vorba "de Poşta Belgiană, care s-a arătat interesată de Poşta Română şi în 2012 şi vrea în continuare să o preia".

Preşedintele Traian Băsescu a pierdut procesul cu Consiliul Discriminării.Amendat pentru afirmaţia: "Dintre romii nomazi foarte puţini vor să muncească"

Curtea de Apel Bucureşti a respins ieri, ca neîntemeiată, acţiunea prin care preşedintele Traian Băsescu solicita anularea amenzii primite de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a afirmat că mulţi romi nomazi "în mod tradiţional trăiesc din ce fură". Decizia instanţei nu este definitivă, iar şeful statului poate face recurs. Pe 10 februarie, CNCD a decis amendarea lui Traian Băsescu cu 600 de lei, pe motiv că declaraţiile făcute de şeful statului în 2010 privind romii care "trăiesc din ce fură" reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă.

Scandal în Austria după numirea în fruntea companiilor de stat a unui simpatizant al lui Vladimir Putin

Un scandal s-a declanşat în ultimele zile în Austria în urma alegerii omului de afaceri Siegfried Wolf la conducerea holdingului ÖIAG, existând temeri că, prin intermediul acestuia, oamenii de afaceri ruşi ar putea obţine o "portiţă de intrare" în UE. Siegfried Wolf a fost ales în calitate de şef al Consiliului de supraveghere al holdingului austriac industrial ÖIAG, care controlează întreprinderile de stat din Austria, anunţă site-ul companiei, preluat de RIA Novosti. În conformitate cu statutul, Wolf va funcţiona în această poziţie timp de doi ani. Omul de afaceri este cunoscut pentru simpatiile sale faţă de Rusia şi de preşedintele rus Vladimir Putin, iar accederea sa în respectiva calitate a g enerat critici în presa austriacă. Unele din publicaţii arată că, din 2010, Siegfried Wolf este preşedinte al Consiliului de administraţie al corporaţiei "Russkie maşinî" (Russian Machines), deţinută de oligarghul rus Oleg Deripaska, apropiat Kremlinului.

Traian Băsescu: Sunt considerat artizanul funcţionării justiţiei în România

După reuniunea de la Bruxelles a Consiliului European, preşedintele Traian Băsescu a declarat că liderii europeni au râs când li s-a transmis documentul Parlamentului României în care se cere demisia şefului statului român. "Ce nu ţin cont oamenii ăştia e că eu îi cunosc de zece ani, au încredere în mine, sunt considerat artizanul funcţionării justiţiei în România. Mai ales când au înţeles că sunt aceleaşi partide de la suspendare lucrurile le-au devenit clare la toţi. Ştiau deja că sunt aceleaşi partide şi au înţeles şi obiectivul", a spus Băsescu. El a susţinut că nu ar fi abordat această problemă dacă declaraţia Parlamentului României nu era trimisă "la extern".

Secretele unui hotel de o sută de ani dezvăluite de un fost hamal, ajuns director general la Hilton

Casele, ca şi oamenii, au propria lor existenţă. Sunt, însă, unele clădiri care au avut mai multe vieţi. În Bucureşti, există un edificiu care a trecut prin două Războaie Mondiale, tot atâtea cutremure catastrofale, care a fost bombardat, s-a tras în el cu mitraliera la Revoluţie, dar a supravieţuit şi este şi azi superb şi impunător. Una din clădirile emblematice ale Bucureştiului împlineşte un veac. La Athenee Palace, devenit Hotel Hilton, s-a scris istorie. Un fost angajat al hotelului povesteşte, cu umor, amintirile sale.

Ţarile cu cele mai puternice paşapoarte

Revista Good Magazine a făcut un clasament al ţărilor care oferă cele mai "puternice" paşapoarte, pe baza libertăţii de a călătorii pentru fiecare cetăţean ce deţine un astfel de document. Pentru a întocmi acest clasament, publicaţia a verificat numărul de ţări în care o persoană poate călătorii fără viză. Deşi americanii se bucură de o mare accesibilitate, paşapoartele eliberate de SUA nu sunt cele mai "puternice" din lume. Cele mai importante paşapoarte le au cetăţenii britanici, finlandezi şi suedezi, care pot călători în 173 de ţări fără viză. Cei din Danemarca, Germania, Luxemburg şi SUA,de asemenea, nu au nevoie de viză pentru a călătorii în 172 de ţări. Românii şi bulgarii pot vizita 141 de ţări fără viză. Nesurprinzător, cele mai "slabe" paşapoarte aparţin Afganistanului (ai cărui cetăţeni pot călători în 28 de ţări fără viză), Irak (31 de ţări), Somalia şi Pakistan (32 de ţări).

JURNALUL NATIONAL

Moment istoric: Republica Moldova a semnat, la Bruxelles, Acordul de asociere şi de liber schimb cu UE

Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat acorduri de asociere la UE, în marja Consiliului European de la Bruxelles. Preşedintele Petro Poroşenko a semnat partea economică a acordului de asociere, în condiţiile în care partea politică a acestui acord a fost semnată la 21 martie 2014. 'De 10 ani (n.r. luptăm pentru asta), de când nu se pomenea în concluziile Consiliului European despre Republica Moldova. Este o zi în care vedem împlinit un efort politic la nivel european, dar în acelaşi timp este de remarcat efortul făcut de moldoveni. Guvernul lor (...) a început un proces foarte inteligent că a pus vizele întâi, pe urmă asocierea şi acordul de liber schimb, şi sunt singurii care au obţinut şi una şi alta. (Vlad) Filat a început, (Iurie) Leancă a continuat şi noi am susţinut', a declarat preşedintele Traian Băsescu, înaintea începerii lucrărilor Consiliului European.

Tăriceanu a anunţat că strânge semnături pentru a candida la Preşedinţie şi că înfiinţează un nou partid liberal

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, într-o scrisoare adresată PNL, că va înfiinţa un nou partid liberal şi că va demara acţiunea de strângere de semnături pentru a candida la preşedinţie. "În calitatea mea de vechi liberal, de participant direct la renaşterea liberalismului în România imediat după Revoluţie şi de om politic care a reprezentat cu onoare şi a făcut cinste PNL în funcţiile publice deţinute, am hotărât împreună cu colegii mei din Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale următoarele: vom iniţia imediat toate procedurile necesare înfiinţării legale a unui nou partid liberal, inclusiv strângerea de semnături şi adeziuni. Noi vom ţine vie flacăra liberalismului în România. Simultan, vom iniţia acţiunea de strângere a semnăturilor necesare înscrierii legale a candidaturii la Preşedinţia României a subsemnatului", afirmă Tăriceanu, în mesajul transmis liberalilor. El a afirmat că ar fi preferat să adreseze acest mesaj la Congresul PNL, dar că nu a fost posibil, deoarece conducerea demisionară a partidului a invocat diverse pretexte.

Analfabetismul digital în România, 41% din populaţie. Media europeană e de 14%

Cele mai recente date lansate de Comisia Europeană, arată că deşi tot mai mulţi oameni sunt conectaţi on-line, aproape 50% din populaţia Europei are competenţe digitale insuficiente pentru mediul de lucru de acum. Numărul de persoane care folosesc Internetul cel puţin o dată pe săptămână în UE a crescut de la 60% la 72% începând cu anul 2010 şi România se află între ţările ce a înregistrat importante progrese în acest sens. De asemenea, România deţine în continuare o valoare fruntaşă când vine vorba de viteza conexiunilor digitale, dar, dacă la nivel european doar 20% din populaţie nu a utilizat vreodată Internetul, la noi în ţară procentul este dublu (42%). Acest fapt se reflectă la nivelul forţei de muncă unde, dacă în Europa 39% dintre angajaţi şi potenţialii angajaţi deţin competenţe digitale insuficiente şi doar 14% nu posedă deloc abilităţi digitale, în România 83% din forţa de muncă nu deţine competenţe digitale suficiente, iar 41% sunt analfabeţi digital.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb