REVISTA PRESEI - 30.05.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 30 mai 2011

ADEVĂRUL

Muncim pentru stat 149 de zile pe an

Cheltuielile bugetare depăşesc 40% din PIB, ceea ce înseamnă că statul consumă aproape cinci luni din munca românilor. Din fiecare sută de lei produsă într-un an, cetăţenii rămân cu mai puţin de 60 de lei, susţin promotorii campaniei "Ziua libertăţii fiscale". Presiunea fiscală din România se numără printre cele mai mari din Europa şi din lume, arată o serie de statistici internaţionale, elaborate de mai multe instituţii şi organizaţii de notorietate mondială. O nouă dimensiune a acestei presiuni este conturată prin intermediul unui indicator pe cât de simplu, pe atât de elocvent: cheltuielile bugetare.

Căutătorii de genii au recrutat 173 de români

Mensa, organizaţia care adună laolaltă oameni din toată lumea cu o inteligenţă peste medie, face, de doi ani, recrutări şi în România. Sesiunile de testare se desfăşoară în marile centre universitare. Până în prezent au fost descoperiţi 173 de români cu un IQ de peste 130 de puncte, cel mediu fiind sub 120. Testele sunt concepute de cercetători membri Mensa. Printre membrii cunoscuţi ai organizaţiei Mensa găsim nume respectabile, precum Martin Cooper (inventatorul telefonului mobil), actriţa americană Geena Davis, Isaac Asimov, celebru autor de romane SF, dar şi actriţe de filme porno, cum este Asia Carrera cu un IQ de 156 de puncte.

Interviu cu Ion Ariton, ministrul Economiei: "Continuăm crearea celor doi giganţi energetici"

Ministrul Economiei, Ion Ariton, declară într-un interviu acordat ziarului "Adevărul" că instituţia pe care o conduce nu a renunţat la intenţia de a înfiinţa Electra şi Hidroenergetica, cele două companii energetice-gigant. Listarea la bursă a Hidroelectrica şi Nuclearelectrica nu se află în planul ministerului, susţine Ariton, deşi FMI a anunţat că Guvernul va vinde pe piaţa de capital cel puţin 10% din aceste companii.

Ucraina şi Rusia ne pot ieftini pâinea

Autorităţile de la Moscova şi Kiev vor relua livrările externe de grâu de la 1 iulie, după ce le-au suspendat vara trecută. Seceta şi incendiile din 2010 i-au forţat pe ruşi şi pe ucraineni să stopeze exporturile de cereale. Ca rezultat, în trei luni, preţul grâului a crescut cu 60%. Decizia vine în contextul în care recoltele de cereale ale mai multor ţări europene şi ale Statelor Unite sunt ameninţate de secetă. Vara trecută, Rusia - al patrulea exportator mondial de grâu - a fost afectată de cea mai severă secetă din ultimul secol.

Situaţia din Grecia devine periculoasă pentru România

Patru dintre băncile cu cea mai mare expunere pe datoria suverană a Greciei sunt prezente şi la noi. România nu este imună. Legăturile financiare şi de comerţ, extrem de puternice, pe care Bucureştiul le are cu statele din vestul Europei, ne expun la escaladarea crizei datoriilor din zona euro. În timp ce economiile din estul Europei au demonstrat, până acum, o rezistenţă puternică la criza datoriilor din zona euro, regiunea rămâne expusă la riscurile contagiunii prin canalele sale financiare şi comerciale, se arată într-o analiză a institutului Roubini Global Economics (RGE).

Digi Sport şi GSP TV au îngropat ratingul Ligii I

Audienţele derby-urilor campionatului intern (ediţia 2010-2011) n-au depăşit 800.000 de telespectatori la nivel urban din cauza difuzării meciurilor pe canalele cu acoperire redusă. Partidele Steaua-Dinamo din Liga I au avut cele mai mici audienţe din ultimii zece ani. Cel mai vizionat meci a fost CFR-Dinamo: 1,1 milioane de telespectatori. "Preluarea meciurilor de canale cu distribuţie restrânsă, Digi Sport şi GSP TV, şi scăderea interesului românilor pentru fotbalul intern" sunt principalele cauze ale acestui fenomen. În plus, "amatorismul conducătorilor de club, lucrul după ureche, corupţia la toate nivelurile, mirajul banului făcut cu orice preţ, toate acestea au afectat atractivitatea publicului pentru competiţie", conchide Marian Petcu, Communication Director la agenţia Starcom Media

Berlusconi îşi înghite amarul la Bucureşti

Premierul italian Silvio Berlusconi se află la Bucureşti pentru o reuniune interguvernamentală româno-italiană. "Il Cavaliere" scapă, venind la Bucureşti, de două audieri în procesele deschise pe numele lui, dar şi de scorul usturător de la alegerile locale.

CURENTUL

Curtea de Apel Iaşi a declarat ilegale construcţii din complexul Palas

Pas cu pas, justiţia scoate la iveală lanţul de ilegalităţi care a stat la baza ridicării complexului Palas din Iaşi. După decizia judecătorilor orădeni care au desfiinţat parteneriatul dintre Primăria Iaşi şi Iulius Group, magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au respins vineri recursul înaintat de Primăria Iaşi în procesul intentat de consilierul Sorin Ionescu privind anularea autorizaţiilor de construcţie pentru clădirile construite la mai puţin de 100 de metri de Palatul Culturii, fapt ce încalcă Legea privind protejarerea monumentelor istorice. Curtea de Apel Iaşi a menţinut astfel decizia din 15 octombrie 2010 dată de Tribunalul Iaşi, instanţă ce a decis că cinci corpuri de clădiri ridicate pe perimetrul PALAS au autorizaţie de construcţie ilegală.

Chelu a trecut de la şantaj la ameninţarea partenerilor de afaceri

Controversatul afacerist Cătălin Chelu, cel prins cu punga cu bani în parcarea Ministerului de Interne pe cånd încerca să-l mituiască pe secretarul de stat Dan Fătuloiu, a trecut de la şantajarea partenerilor de afaceri la ameninţarea lor, semn că merge apăsat pe urmele mentorului său, Sorin Ovidiu Vîntu. Chelu, prin intermediul Alprom, este acţionar la firma Forest Product din Piteşti, care se ocupă în principal de producţia de mobilă, peste 80% din producţie fiind destinată pieţei externe. După ce în urmă cu circa o lună a încercat să-i şantajeze pe partenerii săi de afaceri germani de la Forest, Chelu a trecut la metode mai dure, în încercarea de a-şi impune o conducere fidelă la nivelul firmei.

Vîntu a făcut tranzacţia secolului sau e o nouă spălare de bani?

Sorin Ovidiu Vîntu a afirmat joi, prin avocatul său, Marian Nazat, că valoarea tranzacţiei privind vânzarea postului de televiziune Realitatea TV s-a ridicat la 150 milioane de euro. Având în vedere că declaraţia a fost făcută în faţa unei instanţe de judecată a Tribunalului Bucureşti, Nazat încercând - inutil, de altfel - să menţină decizia de punere în libertate a clientului său, este de presupus că ea ar trebui să fie şi adevărată, deci susţinută de dovezi. Cum pot exista însă dovezi pentru o aberaţie de asemenea dimensiune?

CURIERUL NAŢIONAL

Abia de astăzi muncim pentru noi

Ziua libertăţii fiscale cade anul acesta pe 30 mai, ceea ce înseamnă că românii au muncit 5 luni din an pentru stat şi abia de-acum vor munci pentru ei.Radu Nechita: Rolul acestei zile este de a arăta românilor cât de mult îi costă ""gratuităţile"" oferite de stat.Bogdan Glăvan: Ar trebui să ne aşteptăm la o creştere a cheltuielilor publice, şi astfel vom ajunge să muncim şi mai mult pentru stat.

Nicolae Popa cere rejudecarea dosarelor FNI şi FNA

Laura Andrei: TMB a respins toate cererile de suspendare provizorie a executării depuse de AVAS. Conturile Autorităţii ar putea fi poprite din nou, pentru continuarea executării. AVAS susţine că mai are de plătit 24,1 mil. lei celor 6.300 de păgubiţi faţă de care are restanţe. Fostul director Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI, a cerut rejudecarea ambelor dosare penale, FNI şi FNA, a declarat pentru Curierul Naţional Laura Andrei, purtător de cuvânt şi vicepreşedinte al Tribunalului Municipiului Bucureşti (TMB). "Dosarul a fost înregistrat marţi, pe rolul Secţiei Penale, primul termen fiind stabilit pentru data de 16 iunie 2011", a declarat judecătorul Laura Andrei.

Chioşcurile Rodipet din nouă judeţe, scoase din nou la licitaţie

Adunarea creditorilor a avizat procedura de selecţie pentru judeţele Giurgiu, Călăraşi, Teleorman, Ialomiţa, Constanţa, Prahova, Vrancea, Buzău şi Dâmboviţa. Procedurile de selecţie a viitorilor asociaţi vor fi demarate săptămâna aceasta. Nemulţumiţi de modul în care firmele cu care s-au încheiat contracte de asociere pentru chioşcurile Rodipet s-au achitat de obligaţiile contractuale, Adunarea Creditorilor Network Press Concept (fosta Rodipet) a decis, marţi, scoaterea la licitaţie a chioşcurilor din nouă judeţe.

Publicitatea pe Internet a ajuns la 7,3 mld. dolari, în T1

Acest mediu continuă să câştige teren, în contextul în care oamenii petrec din ce în ce mai mult timp online.Un beneficiu este reprezentat de faptul că impactul publicităţii poate fi măsurat cu exactitate. Facebook pune presiune pe toate companiile din domeniu, deşi momentan afacerile reţelei sunt relativ mici.

EVENIMENTUL ZILEI

România, ocolită de castraveţii "ucigaşi"

Castraveţii contaminaţi cu o bacterie mortală au ucis zece germani şi au îmbolnăvit sute de europeni. România, nefiind importatoare, nu e afectată. De câteva zile, castraveţii spanioli contaminaţi cu o bacterie mortală au băgat în sperieţi Europa: zece nemţi au murit şi sute de persoane sunt infectate. Din câteva landuri din nordul Germaniei, bacteria şi-a făcut rapid loc în întreaga ţară şi dincolo de graniţe, în Danemarca, Suedia, Marea Britanie, Austria, Luxemburg, Ungaria şi, mai nou, Cehia. Autorităţile şi medicii spun că românii sunt în afara oricărui pericol dar, în ciuda garanţiilor, panica s-a răspândit şi la noi în ţară.

Senatorul Mircea Banias atacă un ministru din Guvernul Boc

Personajul cheie din dosarul "Şpagă în Portul Constanţa" dă detalii, în exclusivitate pentru Evenimentul zilei, despre personajele care apar în stenogramele interceptărilor telefonice efectuate de DNA. Senatorul Mircea Banias lansează, în premieră, acuzaţii şi la adresa unui ministru din Guvernul Boc.

De ce nu mai candidează Elena Udrea la Bucureşti

Ministrul dezvoltării a rescris "lista" cu candidaţii PDL pentru Primăria Capitalei. Elena Udrea a declarat, ieri, că nu va candida la primăria Capitalei. Motivul: "campania furibundă a PNL". "Nu voi candida la Primăria Capitalei. Categoric nu, pentru că există un atac furibund la adresa mea ca susţinător al Legii Capitalei. E o lege de reformă a oraşului, nu se referă la desfiinţarea sectoarelor, nu are legătură cu ceea ce vedeţi în tot Bucureştiul - Elena Udrea vrea să gestioneze ea banii bucureştenilor. În calitate de ce? De ministru al Dezvoltării? Este absurd. E o campanie furibundă a PNL şi a domnului Chiliman care au la dispoziţie bugetul sectorului 1 cu care umplu puşculiţa PNL".

Sexul oral, mai vinovat ca fumatul pentru cancerul în gât

Fumatul, alcoolul şi, mai nou, sexul oral sunt cauzele care au dus la creşterea alarmantă a cazurilor de cancer oral. În România, a fost lansat testul care depistează boala în câteva minute. În întreaga lume apar peste 640.000 de cazuri de cancer oral, iar în România este a treia formă de cancer ca mortalitate. Şi cauzele bolii s-au diversificat: dacă în trecut, fumatul şi consumul de alcool erau principalele cauze, astăzi, 65% din cazurile de cancer oral sunt cauzate de virusul Papilloma- Uman (HPV), transmis cu uşurinţă prin sex oral.

Videanu în replică la programul USL: "Ar creşte deficitul cu 4% din PIB"

Adriean Videanu a prezentat o analiză cu impactul bugetar al celor 14 măsuri economice propuse de USL. În opinia liderului PDL, dacă programul economic ar fi pus în practică, ar produce un deficit bugetar de 4% din PIB în 2012, respectiv un minus de 5,5 miliarde de euro. Adriean Videanu a susţinut că cel mai mare impact l-ar avea reducerea CAS cu 5%, fapt care ar afecta bugetul de stat cu -0,8%, în timp ce instituirea cotei regresive ar spori deficitul bugetar cu -0,7%. "Viziunea prezentată de USL este una nearticulată şi insuficient fundamentată pentru un document de o asemenea importanţă", a afirmat fostul ministru al Economiei într-o coneferinţă de de presă susţinută azi la sediul PDL.

Cota unică de neruşinare. Autor: Mircea Mihăieş

Conflictul pe faţă dintre Crin Antonescu şi Dinu Patriciu anunţă vremuri grele pentru liberalismul din România. Ce a lipsit până acum din repertoriul manipulării şi neruşinării a fost vocea care să nu tremure atunci când rosteşte enormităţi. Prin cooptarea (să nu-i spun trădarea) lui Antonescu, forţele reacţionare şi-au asigurat un gurist capabil să emită, fără să clipească, orice trăznaie şi să dea consistenţă retorică oricărei aberaţii. Obsesia de a ajunge şef al statului l-a mutilat în asemenea măsură încât ar fi capabil de gesturi inimaginabile, numai să poată dormi, păzit de sepepişti, la Cotroceni. Şi-a bătut joc de principiile liberale, numindu-şi, precum Nero calul, slugile în funcţii importante de partid.

FINANCIARUL

Azi se deschide oferta OTE. Oficialii români cer 1 mld. euro, grecii ar putea da 300 mil. euro

Grupul elen a amânat 5 luni formularea unei decizii privind achiziţia fostului monopol pe telefonie fixă. Investitorii ar putea să nu fie atraşi de vânzarea la bursă a pachetului minoritar de acţiuni, în condiţiile în care Romtelecom nu va oferi foarte curând dividende

Client fidel la FMI: ţara noastră rămâne una dintre cele mai îndatorate din lume. Doar Grecia ne depăşeşte

Cu cele aproape 13 mld. euro împrumutate, România rămâneîin topul datornicilor la FMI. Dacă anul trecut ţara noastră era lider la capitolul împrumuturi, cel mai recent raport al Fondului Monetar Internaţional relevă faptul că, în privinţa acordurilor stand-by, România ocupa locul 2 în lume la capitolul sume datorate. Suntem depăşiţi doar de Grecia, cu o valoare de 12,7 mld. DST (15,2 mld. euro), în cadrul acordurilor stand-by. Astfel, suma pe care România o are de plată către instituţia financiară internaţională este de 10,5 mld. DST, la care se adaugă dobânda. În funcţie de variaţiile de curs, suma este cuprinsă între 12,6 mld. euro (la o medie a DST de 1,2 euro) şi 14,7 mld. euro (ultimul curs oficial de săptămâna trecută era de 1,4 euro pentru un DST).

Planul de reorganizare al Diverta, depus la Tribunalul Bucureşti

Diverta, parte din grupul RTC controlat de Octavian Radu, a depus la Tribunalul Bucureşti planul de reorganizare a companiei, care prevede printre altele continuarea activităţii şi achitarea parţială a datoriilor către salariaţi, a anunţat Casa de Insolvenţă Tran­silvania (CITR). Planul de reorganizare, care urmează să fie supus aprobării Adunării Generale a Creditorilor, se va desfăşura pe o perioadă de 19 luni şi vizează transformarea companiei într-o societate solvabilă. "După doi ani consecutivi de pierderi, Diverta va înregistra în anul financiar 2010 un rezultat operaţional pozitiv, demonstrând că este în continuare un jucător fiabil pe piaţa de retail din România", a declarat, în comunicat, Andreea Anghelof, Senior Partner CITR.

Nicio companie autohtonă nu apare în top 20 "Fuziuni şi Achiziţii" din regiune

Se aşteaptă creşterea interesului pentru sectoarele bancar, telecom şi energetic. Cele mai recente analize asupra pieţei de fuziuni şi achiziţii (M&A) arată că există, în România, o evoluţie pozitivă, însă valorile sunt foarte mici în comparaţie cu alte state din regiune. Nicio companie românească nu a fost implicată în cele mai importante 20 de tranzacţii de pe piaţa de fuziuni şi achiziţii din Europa de Sud-Est derulate de la începutul anului până în prezent, potrivit unei statistici efectua­te de compania de consultanţă Merger­market, la solicitarea "Fin.ro".

Activele fondurilor de pensii vor urca până la finalul anului la 1,35% din PIB

Portofoliile au înregistrat creşteri cu 12,75% pentru Pilonul II şi cu 10,79% pentru Pilonul III. La 31 martie 2011, valoarea totală a titlurilor de stat era de 3,5 mld. lei, reprezentând 66,99% din totalul plasamentelor. Activele nete ale fondurilor de pensii private vor reprezenta, la sfârşitul anu­lui, 1,35% din PIB, de la 0,96% la 31 mar­tie, când erau de 5,25 miliarde de lei, din care 4,89 miliarde de lei pe Pilonul II, estimează Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Europenii au plecat de la Cernavodă. Vin asiaticii

Un consorţiu format din companiile sud-coreene KEPCO International Nuclear şi Global Em Power Sistem Nuclear este interesat să participe la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la centrala nuclearelectrică de la Cernavodă, se arată într-o informare a Ministerului Economiei. Reprezentanţii consorţiului şi-au arătat interesul la finalul săptămânii trecute cu prilejul unei întâlniri cu ministrul Ion Ariton. Anunţul vine pe fondul unei crize a investitorilor la Cernavodă în condiţiile în care patru companii europene, CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF-Suez, au decis să iasă din proiect, în ultimul an, pe motiv că statul român doreşte să îşi păstreze pachetul majoritar.

Depozitarul Central aşteaptă afaceri cu 30% mai mici în 2011

Pentru anul 2011, Depozitarul Central a bugetat o cifră de afaceri de 14,4 milioane de lei, în scădere cu 30% faţă de 2010, şi un profit de 1,5 milioane de lei, doar un sfert din cel înregistrat anul trecut. Cheltuielile estimate pentru 2011 se ridică la 15,5 milioane de lei, în timp ce veniturile totale, bugetate pentru 2011, se ridică la suma de 17,1 milioane de lei, din activitatea de bază fiind estimat a se obţine 14,9 milioane de lei. Profitul Depozi­tarului Central în 2010 s-a ridicat la aproape 6 milioane de lei, fiind în creştere cu 278,48% faţă de anul anterior. Rezultatul operaţional a înregistrat în 2010 o creştere considerabilă cu 485,58%, faţă de 2009, atingând suma de 4,8 milioane de lei.

JURNALUL NAŢIONAL

Pensie uşoară, Rodica Culcer! Contractul şefei ştirilor TVR încetează azi de drept

Directorul Departamentului de ştiri al TVR, Rodica Culcer, împlineşte astăzi vârsta legală de pensionare, respectiv 59 de ani. Potrivit noului Cod al Muncii, contractul individual de muncă al acesteia încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. Ceea ce înseamnă că şefa ştirilor TVR nu mai poate ocupa această funcţie până la primirea deciziei de pensionare, eliberată în trei-patru luni, aşa cum se întâmpla până la modificarea legislaţiei muncii. Ea mai poate rămâne în această funcţie maximum zece zile.

Scandalul "Containerul". Cine este doamna din vămi? Elena Udrea se dă victimă

Într-una dintre stenogramele interceptărilor din dosarul privind corupţia din Vama Constanţa Sud - Agigea, din luna mai 2010, cei doi convorbitori, Eugen Bogatu, fostul şef al Direcţiei Domenii Portuare din Constanţa, şi senatorul PDL Mircea Banias, discută posibi­litatea de a-şi continua demersurile de influenţă pe lângă "doamna". În mod evident, "doamna" este un om politic foarte influent, pe care senatorul PDL Banias nu crede ca cineva să o poată "întoarce" (probabil referindu-se la remanierea guvernamentală care s-a produs la scurt timp - n.r.) - "nu cred că o întorc, pentru că este prea importantă ca să o poată întoarce cineva".

Berlusconi, tête-à-tête luni cu Boc, marţi cu Băsescu

Berlusconi vine la Bucureşti exact când în fieful său din Milano au loc alegeri municipale şi regionale, care, cel mai probabil, vor fi pierdute de partidul său. Silvio Berlusconi, preşedintele Consiliului de miniştri al Republicii Italiene va veni luni la Bucureşti pentru o reuniune interguvernamentală româno-italiană care va avea loc la Palatul Victoria, urmând ca marţi Berlusconi să aibă o întâlnire şi cu preşedintele Traian Băsescu. Potrivit Guvernului, pe agenda discuţiilor se vor afla şi subiecte precum comunitatea românească din Italia şi aderarea României la Spaţiul Schengen. Delegaţia ministerială care îl va însoţi pe Berlusconi cuprinde şi patru miniştri: justiţiei- Angelino Alfano, economiei-Paolo Romani, de interne- Roberto Maroni, şi de externe-Franco Frattini.

NAŢIONAL

România, pusă sub urmărire din puşcărie

Încurajaţi de ultimele succese repurtate în urma ponturilor primite din penitenciare, ofiţerii de informaţii ai "noii SIPA" se pegătesc să urmărească pe aproape oricine, din întreaga ţară. DPCTANP pare o înşiruire de litere fără nicio noimă. Nici măcar titulatura oficială de Direcţia pentru Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului din Agenţia Naţională a Penitenciarelor nu spune prea multe. Poate doar vechea denumire de SIPA să mai trezească niscai frisoane unora. Acum însă, în urma unor informaţii de primă mână obţinute de ofiţerii de informaţii infiltraţi prin puşcăriile patriei, Cătălin Predoiu se află la un singur pas de a dota Ministerul Justiţiei cu un nou serviciu secret.

Ăştia vor să ne bage litiu în apa potabilă!

Un grup de cercetători recomandă introducerea litiului în apa potabilă, după modelul fluoridelor. Astfel, popoarele ar accepta senine orice decizie guvernamentală! Litiul este cunoscut pentru efectele sale psihotrope, fiind recomandat bolnavilor cu psihoze maniaco-depresive. Atenuează tulburările afective, ca dispoziţiile expansive, euforia şi se foloseşte moderat în stări de agitaţie şi idei delirante. Acum, nişte cercetători, independent unii de alţii, au avansat ideea că ar fi numai bun de pus în apa potabilă, pentru a combate ideile suicidale, intenţiile criminale şi consumul de droguri!

Băncile din România se pregătesc de vânzare

Pozitţa slabă a câtorva bănci europene care au sucursale în România lasă deschis drumul consolidării în sistemul bancar românesc. Şeful Raiffeisen Bank România spune că ar trebui să vedem măcar o tranzacţie în acest an. "Putem să ne aşteptăm la o consolidare a sistemului bancar din România (...). Aş fi foarte surpins să nu vedem măcar o tranzacţie anul ăsta", spuneSteven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România. Potrivit money.ro, consolidarea s-a văzut şi în sistemele bancare ale altor ţări. "În Polonia s-a vândut o bancă mare grecească, cât şi una irlandeză", spune van Groningen, care adaugă că nu este suficient să ai capital ci şi să obţii un randament bun de pe urma lui, în vremuri în care "capitalul a devenit mai scump".

PUTEREA

Cum se distrează politicienii în weekend. Ponta, Boc şi Baconschi se visează campioni

Campaniile electorale de după Revoluţie ne-au arătat că atunci când vor să treacă drept populari, politicienii români se dau sportivi. Weekendul acesta a fost unul plin pentru oamenii politici, care au preferat să participe la competiţii de tenis, fotbal şi automobilism. Politicienii au fost cuprinşi de febra sportului în acest sfârşit de săptămână. Teodor Baconschi, ministrul externelor, a jucat puţin tenis, Victor Ponta a mai participat la o etapă de raliu, Emil Boc a învârtit o paletă de ping-pong, iar pesediştii au organizat un turneu de fotbal.

Înainte să fie reţinut, Laurenţiu Mironescu a cerut afişarea pe calculatoarele MAI a unui mesaj anticorupţie

Surse din cadrul poliţiei au precizat că Laurenţiu Mironescu, fostul secretar general al MAI, a solicitat ca pe toate calculatoarele ministerului să se afişeze un mesaj de combatere a corupţiei. Acest mesaj ar fi trebuit să apară pe fiecare calculator al instituţiilor aflate în subordinea ministerului ori de câte ori era accesat sau închis, mai spun sursele citate.

Şoc în fotbalul românesc: Poli Timişoara nu a primit licenţa pentru sezonul viitor

UEFA a înştiinţat Poli Timişoara că nu îndeplineşte criteriile de licenţiere pentru a putea juca din sezonul viitor în cupele europene. Conform patronului Marian Iancu, oficialii FRF, deşi au acordat licenţa în primă instanţă, ar fi informat forul european că formaţia bănăţeană a încălcat regulamentul ca urmare a divizării societăţii care administra clubul, astfel că decizia a fost schimbată. "Viorel Duru a făcut o informare mincinoasă. FRF vrea să ne retrogradese în Liga a III-a, ăsta e demersul lor. Asta se întâmplă în fotbalul românesc", a dezvăluit Iancu. Poli are dreptul de a face recurs. Astfel, FC Vaslui va juca înpreliminariile Ligii Campionilor în locul Timişoarei, iar Gaz Metan va obţine un loc de Liga Europa.

Atac informatic la un post de televiziune: Un mesaj spam a anunţat moartea preşedintelui Băsescu

O adresă de e-mail atribuită postului de televiziune Antena 3 a fost folosită într-un atac informatic care anunţă moartea preşedintelui Traian Băsescu. Destinatarul e-mailului trebuie să acceseze un link de unde se descarcă un virus executabil, nociv pentru computer. Pentru a da şi mai multă credibilitate informaţiei, autorii atacului au folosit numele postului de ştiri Antena 3 în denumirea adresei de la care pare primită ştirea, o adresă însă inexistentă. Textul integral al mailului: "Subiect - Şocant! Preşedintele Băsescu a suferit un accident mortal! Şoc naţional! Traian Băsescu este desfigurat după ciocnirea frontală a maşinii prezindenţiale cu un alt vehicul aflat în trafic. Imagini în premieră aici (link)"

ROMÂNIA LIBERĂ

Înainte de aderare, România şi-a instruit poliţiştii să prindă infractorii cu calculatorul. Şeful de post "Schengen"

Eliminarea controalelor la frontieră o dată ce România va fi acceptată în spaţiul Schengen pune pe umerii poliţiştilor români o responsabilitate mare. Ei au însă acces, din toamna anului trecut, la baza de date comună a statelor Schengen, instrument pe care învaţă acum să-l folosească. Se lovesc uneori de lipsa de semnal şi de o logistică deficitară.

Al treilea Război Mondial e posibil

Profesorul Mihail E. Ionescu consideră că România devine mai puternică o dată cu instalarea scutului antirachetă pe teritoriul ţării, dar că mentalitatea românilor nu s-a schimbat încă suficient şi ar mai fi nevoie de încă zece ani pentru a deveni cu adevărat europeni. Directorul Centrului pentru Studii Est-Europene şi Asiatice mai crede că Rusia, chiar dacă nu e un pericol imediat, poate deveni, mai ales când e vorba despre spaţiul său vital, iar Războiul ruso-georgian din 2008 a demonstrat acest lucru. Profesorul Ionescu nu exclude nici ipoteza unui al treilea război mondial şi argumentează această supoziţie pornind de la schimbările care au loc pe plan global.

De ce s-a blocat schimbarea lui Boc

Traian Băsescu s-a oprit. Nu mai presează pentru înlocuirea premierului şi, sub pretextul că România are nevoie de stabilitate, lasă un răgaz liderilor PDL să propună o variantă mai bună pentru relansarea guvernării. Deşi pare a fi doar o suspendare temporară a planurilor preşedintelui, decizia arată cît de complicată este ecuaţia puterii şi, mai ales, cât de greu le este liderilor de partide să lupte împotriva propriilor instincte, chiar şi atunci când le pun în pericol supravieţuirea politică.

Cât a încasat FC Barcelona pentru câştigarea Champions League?

Barcelona a cucerit aseară, pentru a patra oară, trofeul Ligii Campionilor, după cele din ediţiile 1992, 2006, 2009. Pe lângă faimă şi un loc în istoria competiţiei, catalanii au plecat acasă mai bogaţi cu 126 de milioane de euro, potrivit Mastercard, sponsorul oficial al competiţiei, în timp ce oraşul Barcelona - de unde provine castigatoare - s-a ales cu suma de 18 milioane de euro. Mancester United, echipa care a pierdut fără echivoc în faţa Barcei, a primit 73 de milioane de euro. În plus, se preconizează că Londra, capitala Angliei şi gazda evenimentului, a avut un câştig de 52 milioane de euro.

Mercurialul şpăgii din port

7000 de dolari pentru un transport de jucării contrafăcute, 2.000 pentru un container cu ochelari, 3000 pentru lenjerie intimă. Fiecare container fără acte ieşea din port în schimbul unei şpăgi. Arestarea grupării care gestiona fraudulos importurile din Portul Constanţa scoate la iveală şi amănunte picante despre modul în care şefii vămii luau şpagă de la cei care voiau să introducă mărfuri în ţară, în special din China. Convorbirile interceptate de SRI şi furnizate procurorilor DNA arată cum vameşii îşi negociau şpaga de la caz la caz.

SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ

Reforma lui Boc adânceşte gaura sistemului public de pensii

Diferenţa dintre contribuţiile încasate şi sumele plătite în primele patru luni ale anului s-a mărit cu peste 52% faţă de ianuarie-aprilie 2010, la aproape 4,6 miliarde de lei. Pensiile ar putea creşte cu circa 5,6% în 2012, dacă prognozele oficiale cu privire la indicatorii macroeconomici de care depinde, potrivit legii, evoluţia valorii punctului de pensie, se vor dovedi corecte. Această majorare a punctului de pensie ar urma să crească cheltuielile sistemului public de pensii de la un nivel bugetat de 46,21 miliarde de lei în 2011 la aproape 48,8 miliarde de lei în 2012.

TVA-ul, motiv de divorţ la notar între BNR şi Cotroceni! de Gabriela Vranceanu Firea

Tot ce ne mai lipsea era un conflict între pre­şedinte şi guvernator! Măcar până acum era singura coerenţă la nivel înalt: BNR şi Cotro­ceniul se puseseră de acord în privinţa măsu­rilor de ajustare economică şi a relaţiei cu FMI. Ce tip de acord să existe, ce condiţii să fie acceptate, şi deci îndeplinite, care să fie agenda financiară a ţării, în general. Când s-a renunţat la ideea impozitării pensiilor cu 10%, un val de uşurare s-a auzit din întreaga ţară. Mulţi credeau că necazul le-a trecut ca glonţul şuierând pe la ureche, dar au scăpat. Nu gândeau, la acel moment, că se putea inventa ceva mai grav decât impozi­tarea pensiilor. În scurt timp s-a majorat TVA cu 5% şi totul a sărit în aer.

Încasarea creanţelor, misiune imposibilă pentru companiile de stat

Cabinetul Boc şi-a asumat o inepţie: pentru a se îndrepta împotriva clienţilor rău-platnici, companiile de stat trebuie să execute... statul. Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional să oblige firmele controlate de stat să se îndrepte împotriva clienţilor rău-platnici în aşa fel încât restanţele acestora să fie recuperate. Executivul şi-a asumat o misiune imposibilă, în condiţiile în care mare parte din aceste datorii au rezultat din contracte de afaceri încheiate între firme de stat. Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, a estimat că arieratele companiilor publice, atât către bugetul consolidat, cât şi către societăţi partenere, totalizează aproximativ 5% din PIB.

Monopolul Poştei trebuie desfiinţat chiar după anul electoral 2012

Deşi activitatea Poştei Române a scăzut semnificativ, compania şi-a sporit atât efectivul de personal, cât şi numărul de puncte de acces. La sfârşitul lunii martie, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a amendat cu 10.000 de lei o firmă privată de curierat pentru încălcarea monopolului deţinut de Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) asupra trimiterilor poştale mai uşoare de 50 de grame şi cu tarife mai mici de 2 lei. Potrivit directivelor europene, acest monopol ar trebui să ia sfârşit la 31 decembrie 2012, ceea ce înseamnă că Poşta Română va avea de înfruntat concurenţa. Şi nu doar pe cea a operatorilor privaţi autohtoni, întrucât operatorul omolog din Ungaria a anunţat că intenţionează să-şi extindă activitatea şi în România, după liberalizare.

ZIARUL FINANCIAR

Politicienii refuză privatizările prin Bursă: opoziţia le ignoră, Guvernul le amână

Uniunea Social Liberală (USL), principala forţă politică din opo­ziţie, şi-a prezentat vineri programul economic, care nu conţine nicio referire la privatizarea prin bursă a companiilor de stat. Pe de altă parte, guvernul PDL promite de mai bine de un an vânzarea pe bursă a unor pachete de acţiuni din portofoliul statului.

La începutul anului Guvernul estima să încaseze din privatizări circa 700 mil. euro în 2011, însă cu toate că se apropie sfârşitul primului semestru niciun cent nu a fost obţinut la buget, nici măcar din vânzarea unui pachet minoritar. Din 2005 până în prezent, statul a listat doar două companii pe bursă, Transgaz şi Transelectrica, de pe urma cărora a strâns circa 100 de milioane de euro.

"Este nevoie de lideri politici puternici care să spună: vreau să listez compania pe bursă!"

Polonezii au listat cei mai mari jucători din sectoarele strategice ale economiei pentru a le eficientiza. Responsabilii polonezi susţin că şi dacă statul rămâne acţionar majoritar la aceste companii, listarea pe bursă aduce performanţa în companie pentru că impune presiunea raportărilor. "În momentul când aduci managerii o dată la trei luni să raporteze în faţa presei şi a analiştilor rezultatele pe care le-au obţinut, ai cel mai mare câştig. Câteodată chiar este de preferat listarea unui investitor strategic", a spus Krystof Walenczak ca secretar de stat în ministerul trezoriei, minister care deţine participaţiile la companiile de stat din Polonia, într-o întrevedere cu Ziarul Financiar. Walenczak, care a lucrat până în 2009 la Lehman Brothers, este omul-cheie din ultimii doi ani în ceea ce priveşte privatizarea pe bursă a companiilor poloneze.

Cine sunt cei 600 de tineri manageri care vor conduce România

Şi-au început cariera în anii "90, au până în 40 de ani, conduc afaceri de câteva zeci sau chiar sute de milioane de euro şi s-au făcut remarcaţi în mediul de business prin deciziile luate. Revista BUSINESS Magazin lansează astăzi cea de-a şasea ediţie a catalogului "100 Tineri Manageri de Top", care prezintă poveştile de succes ale executivilor şi antreprenorilor tineri care au reuşit să treacă cu bine peste cei doi ani de recesiune.

USL propune înjumătăţirea cheltuielilor de bunuri şi servicii ca sursă de economii pentru relaxarea fiscală

Uniunea Social-Liberală (USL, formată din PSD şi PNL) îşi propune înjumă­tăţirea cheltuielilor statului cu bunurile şi serviciile, aceasta fiind principala măsură de compensare a scăderilor veniturilor statului în urma di­minuării cotei de CAS şi a relaxării fiscale pe zona veniturilor salariale, prevăzută de programul economic al USL, lansat la finele săptămânii. Cheltuielile cu bunurile şi serviciile înseamnă anual cam opt mld. euro, iar înjumătăţirea lor ar lăsa statului patru mld. euro, adică cam tot atât cât i-ar aduce ca pierdere relaxarea fiscală prevăzută de programul economic al USL ce va fi pus în practică dacă Uniunea va câştiga alegerile din 2012.

Cei mai mari producători agricoli din România sunt printre primii beneficiari ai subvenţiilor agricole din Europa

TCE 3 Brazi şi Comcereal, companii controlate de oamenii de afaceri Culiţă Tărâţă, respectiv Adrian Porumboiu, sunt în top 20 ai beneficiarilor de subvenţii agricole din UE, conform unui clasament întocmit de o organizaţie non-guvernamentală danezo-britanică. Compania lui Tărâţă, care exploatează peste 55.000 de hectare de teren agricol în Insula Mare a Brăilei, se clasează între primele cinci ferme din Uniunea Europeană, în timp ce Comcereal Vaslui, care deţine o exploataţie de aproape 28.000 ha, se clasează pe locul 16.

Romtelecom lansează un portal de ştiri şi divertisment cu conţinut furnizat de Mediafax Group

Mediafax Group, publisherul din România cu cel mai mare număr de branduri lider de piaţă în portofoliu, furnizează, începând din 26 mai, conţinutul integral al noului portal de ştiri şi divertisment al Romtelecom -cauta.romtelecom.ro. Portalul cauta.romtelecom.ro conţine ştiri de ultimă oră din actualitatea economică şi politică, precum şi noutăţi mondene, auto şi din lumea sportului, furnizate de Mediafax Group. "Cu peste 1.500 de materiale jurnalistice realizate zilnic, Mediafax Group este cel mai important furnizor de informaţie din media româneşti", a spus Orlando Nicoară, director general al Mediafax Group. "Romtelecom avansează în zona de online cu acest portal, după ce magazinul online şi portalul video lansate în ultimele luni au atras atenţia clienţilor cu mult peste aşteptările noastre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb