În primul semestru al anului 2011, compania EUROINS România a subscris prime brute în valoare de peste 116 milioane lei (aferente unui număr de peste 460.000 de poliţe), înregistrând o scădere de 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează un comunicat transmis redacţiei.
"Scăderea segmentului auto ca pondere în total portofoliu, de 7,5%, s-a produs pe fondul creşterii ponderii asigurărilor property, asigurărilor de răspunderi civile generale şi asigurărilor medicale. Astfel, considerăm că ne-am îndeplinit obiectivele propuse la începutul anului, de echilibrare a structurii de portofoliu şi de reducere a expunerii pe segmentul auto", a declarat Iulius Alin Bucşa, Directorul General al EUROINS România.