Senatorul PSD Robert Cazanciuc a subliniat, astăzi, că o eventuală revizuire Constituţiei pentru adaptarea la vremurile actuale trebuie să satisfacă nevoile cetăţenilor şi nu "poftele politicienilor sau interese de grup", relatează Agerpres.
"Au trecut 156 de ani de la adoptarea primei Constituţii a României, iar de atunci Legea Fundamentală a avut nu mai puţin de şapte versiuni şi a suferit 16 revizuri, în concordanţă cu schimbările prin care a trecut de-a lungul timpului societatea românească, modificările fiind inspirate şi din Constituţiile altor state. Actuala Constituţie a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin Referendumul naţional din 8 decembrie acelaşi an, cu o majoritate semnificativă. Şi această variantă a fost revizuită în 2003. La 10 ani, Parlamentul a mai încercat o nouă revizuire, dar, după votul final de adoptare dat de Comisia de revizuire, la mai bine de un an, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale anumite articole, respingând proiectul. Ulterior, comisia şi-a reluat activitatea", a scris Cazanciuc, pe Facebook.
El a menţionat că toate încercările de modificare a Constituţiei au eşuat în ultimii 10 ani şi încă se mai pune întrebarea dacă este nevoie de o nouă revizuire pentru a fi adaptată la vremurile actuale.
"Poate că da, poate că nu, dar, dacă s-ar înfăptui, revizuirea ar trebui să satisfacă nevoile cetăţenilor şi nu poftele politicienilor sau interese de grup. SUA, unde mă aflu întâmplător, astăzi, chiar de Ziua Constituţiei României, are cea mai veche Lege Fundamentală din lume, fiind efectiv în vigoare de aproape 230 de ani. Modificată sau nu, revizuită sau nu, Constituţia României trebuie respectată de orice român, în orice calitate ar avea-o ca cetăţean al acestei ţări. În frunte cu preşedintele, care are obligaţia constituţională de a veghea la respectarea ei", a adăugat Cazanciuc.
1. S-o revizuiti primesc
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2022, 18:06)
Dar sa nu se schimbe nimic,mai ales privitor la pensiile speciale !.