Rolul IT&C este frecvent ignorat în iniţiativele privind reducerea emisiilor de bioxid de carbon

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 15 mai 2008

Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (IT&C) poate contribui semnificativ la realizarea obiectivelor privind reducerea emisiilor de bioxid de carbon, mai ales prin conectarea operaţiilor internaţionale în condiţiile reducerii necesităţii deplasării membrilor conducerilor companiilor. Cu toate acestea, rezultatele unui studiu efectuat de Economist Intelligence Unit şi sponsorizat de AT&T şi Cisco arată că majoritatea strategiilor companiilor de reducere a emisiilor de bioxid de carbon ignoră rolul IT&C în realizarea acestor obiective.

Dintre cei 345 de şefi de departamente intervievaţi, 18% au declarat că la nivelul companiilor lor există strategii de reducere a emisiilor de bioxid de carbon, iar alţi 39% - că aceste strategii sunt în curs de elaborare. Pe de altă parte, aproape jumătate dintre companiile care au elaborat sau sunt în curs de elaborare a unor strategii de reducere a emisiilor de bioxid de carbon nu ţin cont de rolul pe care l-ar putea juca IT&C în aceste strategii. Acest lucru este surprinzător, deoarece majoritatea celor intervievaţi consideră că decidenţii din vârful structurilor manageriale cunosc potenţialul IT&C în realizarea obiectivelor legate de reducerea emisiilor de bioxid de carbon.

Studiul arată cu claritate că şefii departamentelor de IT sunt bine poziţionaţi în structurile manageriale ale companiilor pentru a promova avantajele ecologice oferite de IT&C. Deşi majoritatea experţilor consideră că şefii departamentelor de IT (CIO) nu ar trebui să conducă iniţiativele de reducere a emisiilor de bioxid de carbon, aceştia ar putea juca un rol consultativ important în procesele decizionale privind utilizarea optimă a tehnologiilor în implementarea acestor iniţiative. Cu toate acestea, în prezent, numai jumătate dintre reprezentanţii organizaţiilor intervievaţi în cadrul studiului EIU au declarat că CIO sunt consultaţi în procesul de dezvoltare a strategiilor de reducere a emisiilor de bioxid de carbon.

"În prezent, la nivelul organizaţiilor se discută mult despre reducerea emisiilor de bioxid de carbon, însă acţiunile propriu-zise sunt deficitare. Utilizarea tehnologiilor în implementarea iniţiativelor oferă o modalitate simplă şi eficientă de trecere de la retorică la acţiune." (Robin Bew, Editorial Director, Economist Intelligence Unit)

"Este interesant de observat că numeroase organizaţii nu profită suficient de rolul strategic al şefilor de departamente IT în abordarea problematicii reducerii emisiilor de bioxid de carbon. Acest raport ne ajută să cunoaştem mai bine atitudinile din aceste organizaţii şi modalităţile prin care companiile pot reduce emisiile de bioxid de carbon prin adoptarea de soluţii bazate pe IT&C." (Phil Smith, European Vice President of Marketing, Cisco)

"Deşi în ultima perioadă se discută intens în domeniul IT&C despre "IT&C-ul ecologic", acest raport arată că CIO poate juca un rol important în dezvoltarea iniţiativelor companiilor vizând reducerea emisiilor de bioxid de carbon. De asemenea, acest raport arată că IT&C poate, într-adevăr, "face diferenţa"." (Lloyd Salvage, Vice President, Global Segment Marketing, AT&T)

Rezultatele studiului mai evidenţiază şi următoarele aspecte:

Presiunile în favoarea schimbării. Majoritatea companiilor declară că structurile guvernamentale şi clienţii exercită presiuni semnificative în vederea ecologizării activităţilor. Contrar părerii generale, acţionarii şi angajaţii companiilor sunt foarte puţin interesaţi de aspectele ecologice.

Conferinţele Web şi videoconferinţele sunt cele mai populare instrumente tehnologice pentru reducerea emisiilor de bioxid de carbon la nivelul organizaţiilor. Atractivitatea conferinţelor audio/video/Web se datorează, într-o anumită măsură, uşurinţei de evaluare cantitativă (în distanţe parcurse terestru sau aerian) a reducerii emisiilor de bioxid de carbon după adoptarea lor ca soluţii de comunicaţii. Din punctul de vedere al evaluărilor interne ale impactului ecologic, comunicaţiile bazate pe teleconferinţe devin o tehnologie atractivă comparativ cu alte iniţiative care oferă într-o mai mică măsură astfel de avantaje directe.

Lucrul la domiciliu nu este adoptat pe scară largă, deşi există instrumente disponibile în acest sens. Cu toate acestea, Braden Allenby, profesor de construcţii civile şi ingineria mediului la Arizona State University, consideră că ponderea activităţilor de lucru efectuate la domiciliu este relativ puţin cunoscută. Într-adevăr, lucrul la domiciliu are, frecvent, un caracter ad hoc şi este utilizat ca un filtru pentru selectarea angajaţilor; pe de altă parte, majoritatea participanţilor la studiu cred că, în următorii doi ani, numărul celor care lucrează de la domiciliu va spori semnificativ.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb