Romaero Bucureşti (RORX), companie de stat specializată în întreţinerea şi repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, vrea să-şi majoreze capitalul social cu 1,44 milioane lei, prin ofertă publică de acţiuni care va fi lansată săptămâna viitoare, capitalul urmând să se majoreze de la nivelul actual de 15,61 milioane lei până la 17,05 milioane lei, a declarat pentru News.ro directorul general al societăţii, Remus Vulpescu.
Remus Vulpescu a afirmat: "Este prima majorare la Romaero după mult timp şi are la bază sume acordate de stat prin Ministerul Economiei pentru efectuarea de investiţii esenţiale în capacităţile de apărare gestionate de această companie strategică. Este o ofertă pentru acţionarii existenţi, dintre care statul a investit deja în întregime suma necesară".
Majorarea capitalului social se face ca urmare a faptului că statul a finanţat investiţii de 749.000 lei anul trecut, iar anul acesta suma alocată este cu 25% mai mare, de aproximativ 1 milion lei, spune Vulpescu.
Subscrierea se va face într-o singură etapă. Majorarea capitalului social se va realiza prin emisiunea unui număr de 577.264 acţiuni noi, nominative, ordinare, în formă dematerializată, fiecare acţiune având o valoare nominală de 2,5 lei, cu acordarea dreptului de preferinţă pentru acţionarii înscrişi la Depozitarul Central, proporţional cu cotele de participare deţinute de aceştia la data de înregistrare.
Oferta publică va fi intermediată de Swiss Capital, cel mai mare broker din ţara noastră.
Remus Vulpescu a adăugat: "În primul semestru, Romaero Bucureşti a reuşit pentru prima oară în ultimii ani să-şi crească veniturile în paralel cu scăderea cheltuielilor. Astfel, veniturile totale ale companiei de stat au crescut de la 24,76 milioane lei, la sfârşitul lui iunie 2016, până la 42,78 milioane lei în prima parte a acestui an, timp în care cheltuielile totale au scăzut în perioada menţionată de la 62,74 milioane lei la 51,92 milioane lei. Şi la sfârşitul celui de-al treilea trimestru am avut rezultate care confirmă parcursul de redresare al companiei".
Pentru primele nouă luni ale anului, Romaero a raportat pierderi de 16,95 milioane lei, mai mici cu 37% faţă de perioada similară a anului trecut, când s-au ridicat la 26,93 milioane lei, potrivit sursei citate.
De asemenea, actionarii vor alege noi membri în Consiliul de Administraţie, subiectul aflându-se pe ordinea de zi a şedinţei din 14 decembrie.
Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, are circa 760 de salariaţi şi are o valoare de piaţă de 170,5 milioane lei (36,7 milioane euro).