România în războiul gazelor din Europa

Odată declanşat războiul gazelor, purtat între Statele Unite şi Federaţia Rusă, Războiului Rece i se pune cu greu capăt. Este principalul motiv care determină Washingtonul, susţinut de şefii principalelor state NATO, să susţină sus şi tare că ameninţarea militară împotriva Ucrainei persistă. Şi că retragerea trupelor ruseşti e înşelătoare. Ei bine, în acest război al gazelor, România poate juca un rol cheie.

Nu este un secret pentru nimeni că politica energetică a Statelor Unite dictează Washingtonului să încerce sub toate formele să înlocuiască aprovizonarea Europei cu gazele ruseşti, prin gaze lichefiate descărcate în mai multe porturi din Vestul continentului, de pe vase a căror rută a fost de curând schimbată. Insistenţa cu care Washingtonul a atenţionat şi continuă să atenţioneze Moscova că una dintre sancţiunile la care se expune, fiind chiar cap de listă, este blocarea livrărilor de gaze prin magistrala Nord Stream 2, nu poate fi altfel descifrată decât în logica pe care am expus-o mai sus.

Nord Stream 2 este o mega-lucrare finalizată, o magistrală care leagă producătorii de gaze din Rusia de Europa de Vest pe o rută ocolitoare, astfel încât Ucraina va fi împiedicată în viitor să mai înregistreze venituri ca rezultat al transporturilor de gaze pe vechea magistrală. Totodată dependenţa Ucrainei se va accentua atât în raport cu Moscova, cât şi în raport cu Uniunea Europeană. De aceea, Washingtonul se face luntre şi punte pentru a împiedica, desigur cu acceptul Germaniei în principal, punerea în funcţiune a magistralei Nord Stream 2. În acest sens, un conflict militar declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, în ciuda multiplelor îngrijorări exprimate, ar fi fost, ar fi şi va putea fi o adevărată mană cerească pentru Washington. Pentru că, atenţie, aici nu este vorba doar de banii pe care i-ar pierde Federaţia Rusă şi pe care i-ar putea câştiga Statele Unite, ci şi de dependenţă energetică şi respectiv dependenţă economică şi politică. Prin această presidigitaţie cu înlocuirea gazului rusesc cu cel lichefiat furnizat de Statele Unite, Europa, în special Europa de Vest, va putea fi pe termen lung ţinută în lesă de Washington. Numai că pentru asta ar cam fi nevoie de un război.

România este singurul stat din Uniunea Europeană care, în principiu, nu numai că nu este dependent de gazul rusesc sau de gazele lichefiate, dar poate deveni şi un important exportator de energie. Cu o singură condiţie însă. Ca aceste uriaşe rezerve de gaze existente pe platforma continentală a Mării Negre să poată fi exploatate fie de către producători americani, fie în parteneriat cu aceştia. Condiţiile puse până în prezent de partenerii noştri economici de peste Ocean au fost însă de neacceptat. Pentru că României nu i se garanta sub nicio formă că va deveni un hub al comerţului cu gaze natrale, pentru că România nu primea niciun metru cub din propriile gaze, fiind silită să cumpere de pe piaţă ca orice alt client şi, în fine, pentru că în schimbul uriaşelor sale bogăţii naturale, România nu primea decât redevenţe ridicol de mici, greu de controlat şi care sub nicio formă nu erau de natură să asigure cel puţin contravaloarea reabilitărilor necesare în urma forărilor din Marea Neagră. Acesta poate fi şi unul dintre motivele care l-au determinat pe principalul nostru partener strategic, Statele Unite, să nu aleagă portul Constanţa drept una dintre destinaţiile containerelor de gaze lichefiate care urmează să fie vândute în Europa.

Desigur, dacă noi am permite, în condiţiile impuse de marii producători, o exploatare a uriaşelor pungi de gaze naturale din subsolul Mării Negre, securitatea asigurată României ar spori. Pentru că Statele Unite se vor asigura că-şi pot apăra în viitor investiţiile făcute în România. Iar această situaţie poate fi şi este folosită drept un instrument de şantaj. Poate că tocmai din acest motiv politica noastră energetică continuă să fie atât de discutabilă. Poate că tocmai din acest motiv, la Energie rămâne în continuare cine este

Numai că securitatea României, desigur în parteneriat cu NATO şi cu Statele Unite, care conduc practic această organizaţie, poate fi asigurată şi pe căi mai onorabile. Şi mai profitabile pentru România. Cu o singură condiţie însă. Să existe o voinţă politică în acest sens. Condiţiile sunt favorabile. Voinţa politică însă cam lipseşte.