România la vreme de ciumă (IX) A doua "infestare" a Franţei

Octavian Ştireanu
Politică / 1 aprilie 2020

A doua "infestare" a Franţei

Luni, când Orban şi Cîţu purtau în şedinţa de guvern un dialog hilar despre amânarea ratelor la credite, iar ministrul Economiei anunţa că "începe lupta" fabricării de măşti, un avion-cargo rusesc transportând 10 milioane de măşti medicale ateriza pe aeroportul Paris-Vatry, în nord-estul capitalei franceze, în cadrul "podului aerian" dintre China şi Franţa. Aparatul, un Antonov-124 al companiei ruse "Volga", era la primul dintr-o serie de 16 zboruri închiriate pentru 4 săptămâni de către operatorul de servicii logistice Geodis în numele statului francez, a anunţat Eric Martin-Neuville, directorul general de activităţi al Comisiei de transport internaţional "Geodis", informează agerpres.ro.

Acest prim transport a adus în Franţa într-o zi cam câte zicea ministrul Economiei că se vor produce în trei săptămâni, în toată România, dar numai din 16 aprilie încolo! Pe atunci, vor fi şi mai mulţi infestaţi din cauza lipsei de măşti şi tot mai mulţi medici şi asistente, complet neprotejaţi, vor fi abandonat demult frontul antivirus.

În Franţa sunt programate 4 astfel de zboruri în fiecare săptămână, cu aparate -cargo închiriate de la o societate rusă cu sediul în Krasnoiarsk. Următoarea livrare a avut loc astăzi, miercuri."Pentru luna aprilie sunt programate deja 16 zboruri", a indicat Eric Martin-Neuville. Avionul Antonov-124 poate transporta o cantitate de 650 m3 de mărfuri, adică între 10 şi 13 milioane de măşti pe zbor, a mai precizat acesta.

Adică, în aprilie, vor fi aduse în Franţa cu avioane ruseşti peste 160 milioane de măşti chinezeşti.România va produce în această lună 700.000 buc.

În operaţiunea franco-chineză vor fi folosite nu doar uriaşele avioane ruseşti, ci şi avioane din flotila Air France. Duminică, un zbor Air France aterizase pe aeroportul parizian Roissy cu 5,5 milioane de măşti

Guvernul francez a anunţat, sâmbătă, instituirea acestui pod aerian către China, pentru o comandă totală de "peste un miliard" de măşti, dintre care 74 milioane vor fi de tip FFP2, de care au cea mai mare nevoie persoanele expuse direct la infectarea cu coronavirus.

Care sunt învăţămintele acestei operaţiuni gigantice?

Primul este că nu a existat vreun sistem public de sănătate care să fi fost pregătit să facă faţă pandemiei. Reproşul politicianist făcut de Orban, abia ieşit din izolarea petrecută la vila lui Dej, că a găsit stocurile goale, este de-a dreptul absurd.

A doua lecţie este că, atunci când sistemele publice de sănătate se află sub o presiune uriaşă şi sunt ameninţate să cedeze, decidenţii trebuie mai întâi să vadă de urgenţă ce se poate fabrica prin forţe proprii. În România nu s-a făcut această evaluare, s-a lăsat totul pe seama inspiraţiei unor firme şi pe iniţiativa unor sufletişti precum Gigi Becali, care i-a determinat pe cei de la Braiconf să includă în fabricaţie halate şi măşti pe care el le va cumpăra în totalitate şi le va dona spitalelor. Îndemnurile adresate, abia luni, de Iohannis antreprenorilor - "veniţi cu idei, avem nevoie de aceste materiale, avem această oportunitate" - sunt tardive, generale şi demagogice. Unde să vină antreprenorii? Un exemplu: patronul GFR, Gruia Stoica, a făcut încă de vinerea trecută un apel public la guvern să permită firmelor şi ong-urilor să importe, rapid şi la preţuri reale şi folosindu-se de parteneriatele şi relaţiile lor de afaceri, materialele şi echipamentele sanitare de care medicii şi spitalele duc lipsă. Nu e vorba de nicio facilitate fiscală, ci doar de eliberarea licenţelor de import. Apelul său n-a avut niciun ecou. Prietenii ştiu de ce: importul pe "zonă" este monopolul câtorva băieţi deştepţi, care nu pot fi deranjaţi de intruşi taman acum, când dau tunul vieţii...

Preşedintele Camerei de Comerţ pare în perioada asta un fel de Guru care mai degrabă dă lecţii politice decât să se implice cumva. N-am auzit să fi prezentat public şi din timp - împreună cu ministrul Economiei - o listă a firmelor care-şi puteau adapta producţia la necesităţile crizei, a materiilor prime necesare şi a forţei de muncă disponibile, inclusiv în condiţii de mobilizare. Franţa şi-a făcut o astfel de evaluare, prim-ministrul Édouard Philippe anunţând din vreme că "rezervele ţării nu sunt infinite, putem produce săptămânal 8 milioane de măşti, în timp ce necesarul pentru tot personalul medical este de 40 milioane de măşti săptămânal". Pentru Franţa, problema n-a fost, deci, nici ştiinţa, nici voinţa, ci putilinţa! Şi, atunci, a apelat la China.

Aceasta este a treia lecţie dată de Franţa: atunci când ai nevoie masivă de anumite lucruri de care depind sănătatea şi viaţa poporului tău, trebuie să apelezi la cei care, având o industrie puternică şi flexibilă, răspândită în mii de întreprinderi manufacturiere, au capacitatea de a le produce de urgenţă şi în cantităţi uriaşe.

Franţa, Italia şi alte ţări cu pedegree capitalist net superior haştagiştilor dâmboviţeni n-au ezitat să apeleze la China. Iohannis şi Orban i-au întors spatele. Pentru talibanii care văd numai ciumă roşie în faţa ochilor a fost mai important orgoliul decât să-şi ajute poporul. Prostul nu-i prost destul dacă nu e şi fudul. S-au temut că, dacă apelează la ajutorul Chinei, li se contaminează electoratul de "virusul" ideologiei chineze şi-i ceartă Licuriciul!

Franţa n-are asemenea inhibiţii prosteşti. Ea se lasă "infestată ideologic" cu mii de tone de mărfuri şi echipamente sanitare din China, care le salvează medicii şi populaţia. La noi, Iohannis şi camarila galbenă ţin coada sus, în timp ce medicii dezertează pe capete, debandada pune stăpânire pe spitale şi oraşe, iar numărul infestărilor creşte exponenţial.

În noiembrie, anul trecut, Macron a făcut o vizită de 3 zile la Beijing în care a semnat acorduri şi contracte comerciale de peste 13 miliarde de euro. În timp ce Franţa pregătea această colaborare colosală, Iohannis, Orban, Rareş Bogdan şi alţi analfabeţi funcţional dpdv politic se luptau cu ciuma roşie.

Astăzi, în timp ce în Franţa aterizau din China încă 10 milioane de măşti şi alte materiale de protecţie, Iohannis ieşea la televizor să ne spună câte controale s-au făcut şi câte amenzi s-au dat, de parcă cifrele ar ţine loc de măşti!

Trece lumea pe lângă noi ca acceleratul prin halta Cojocna şi groparii de la putere nici nu-şi da seama. Halal să le fie!

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Blestemul țării noastre este ca de la instaurarea comunismului și până în prezent avem numai imbecili si handicapați la putere în momente critice cum avem acum.

    1. Vezi genialii cititori ai acestui ziar care se opun testării bucureștenilor, doar pentru că e propusă de Firea.

      Deci esti de acord ca psihopatii conduc tara. E bine daca inca te mai tii cu Firea. Cine se aseamana se aduna.

      Exact acelasi lucru despre retarzii galbeni. Coruptia de la Suceava este cumplita si incepe sa se vada. Urmeaza Aradul. Orase in care toate functiile se cumpara ca la piata si ai vostri le vand, spitale facute cu bani europeni care nu folosesc la nimic, asta este imaginea voastra a ciumei galbene ! Crezi ca daca Dancila a voastra Turcan are silicoane si botox e mai valoroasa? Sunteti mai rai decat PSD-ul ! Boii aia mai ajunc la puscarie din cand in cand , pentru voi mai iese papleaca ala de la cotroceni si va retrage decoratia. Suntem deja mai satuli de voi si de hotii vostri perversi decat de ghiolbanii din PSD! Epidemia este la inceput si cat credeti ca veti putea ascunde responsabilitatea voastra, cat veti putea da vina pe medici?

    Va rog frumos sa nu mai folositi termenul Infestare. Infestarea se refera la oua de paraziti termenul corect pentru virusuri este INFECTARE. Covid este un virus, o proteina invelita intr-un strat de grasime care NU face oua.

    Suna aiurea infestat. 

    ar fi ca acest Stireanu sa se intoarca la ilici sa sa-i citeasca basmele ce ii trec prin cap...Doar i-a fost sfatuitor!

    Interesant este ca si SUA, in urma unei discutii Trump-Putin, primeste materiale de protectie de la rusi! Iar din China, americanii au preluat o comanda de 10 mil de masti pentru ca au mers acolo si au platit cu cash, cu valiza de bani! In vremea asta nimeni nu mai se preocupa de diferente ideologice, nici macar de interese strategice, cat timp viata cetatenilor sai este in pericol! China e primul manufacturier al lumii, toata lumea apeleaza la ei. Mai putin niste optuzi , care lasa aberatiile ideologice sa primeze in fata intereselor vitale ale propriilor cetateni! Dar cand la putere sunt dicipolii unuia care spumea ca prefera sa platim gaze mult mai scumpe, numai sa nu le luam de la rusi, mai putem avea pretentii ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb