România mulţumită

Am fost, de curând, invitat să vorbesc la o dezbatere. Acolo am găsit, evident, oameni cu păreri diferite. Cu unii sunt înclinat să argumentez. Cu alţii, însă, nu. Vedeţi, am extrem de puţină răbdare cu aceia care repetă formule complet stupide. Dacă nu s-au "prins" până acum, este puţin probabil că cineva îi va lămuri...

Iată, spre exemplu, argumentul de tip "45% din 30%". Sau "70% din 18%". Ori "35% din 45%". Aţi înţeles despre ce este vorba. Este un clişeu, apelat când de unii, când de alţii, după cum le convine. În ultima vreme, este utilizat împotriva PSD-ului, însă şi socialiştii l-au folosit înainte, de pildă împotriva referendumurilor convocate de Traian Băsescu. Mai nou, arată cam aşa: "Este corect ca voinţa a 2 milioane de alegători din cele 5 milioane care au venit la vot, din 17 milioane care au drept de vot etc".

Da, este corect. Nu am - repet - nici o răbdare cu aceia care enunţă stupidităţi absolute. Credeam că, după mai bine de un sfert de secol de simulare a democraţiei, s-a înţeles măcar un principiu simplu al regimului democratic. Decizia celor mai mulţi devine decizia tuturor.

Altfel spus, decizia celor "2 milioane din 5 din 17" - sau indiferent ce cifre mai sunt jonglate în acest gen de pseudo-raţionament - este, constituţional şi moral, decizia tuturor. Nu mai este doar a unei părţi. De aceea există democraţie. Altfel, aveam un sistem numit "anarhie". Acolo fiecare îşi numără adepţii şi nu se simte obligat în nici un fel de deciziile celorlalţi.

Să fim bine înţeleşi. Nu susţin prin asta că alegerile din 2016 sunt în regulă. Sau că trebuie să acceptăm tot ce fac socialiştii ca fiind rezultatul unui proces democratic. Am criticat şi eu, virulent, uneori chiar în această pagină, pe "câştigătorii" ultimelor alegeri parlamentare. Dar dacă criticăm sau rezistăm, atunci să o facem cu argumente corecte, nu cu absurdităţi.

Alta, în aceeaşi categorie: "De vină sunt cei care n-au venit la vot". Mda... Există însă două mici probleme. Ca de obicei. Logica şi faptele. PSD-ul a ajuns la putere cu voturile celor care au votat pentru el. Nu cu voturile celorlalţi sau ale absenţilor. Şi cine ne garantează că absenţii ar fi votat cu actuala Opoziţie? Nimic, desigur, dar asta nu îi împiedică pe unii să enunţe tot felul de fantasmagorii.

Alteori, problema stă doar în lipsa cronică a spiritului de observaţie. Iată discuţiile despre semnificaţia protestelor. Multe dintre acestea, corecte. Problema este că ele scapă din vedere, de regulă, următoarea dimensiune. Satisfacţia.

Greu de crezut, dar foarte mulţi români sunt satisfăcuţi. Ei văd realitatea cu totul altfel decât o vede subsemnatul. Şi, nu mă îndoiesc, mulţi dintre cititorii acestei pagini. Pe stradă, eu văd gropi în care îţi rupi picioarele. Însă mulţi dintre locuitorii Bucureştilor văd luminiţele instalate de Madame Firea. Unele terase mi se par nefrecventabile, iar mâncarea de neatins. Dar văd că sunt pline cu oameni care pleoscăie, mulţumiţi. La televizor sunt emisiuni la care nu m-am uitat niciodată. Dar acestea există şi unele sunt privite de milioane de spectatori.

De ce unii alegători sunt mulţumiţi? Putem dizerta până mâine pe această temă. Important este că sunt. Iar Opoziţia nu a făcut nimic să ţină seamă de unele dintre opţiunile acestora. Sau dacă a încercat, a făcut-o întotdeauna în trena socialiştilor.

Sursele acestei satisfacţii sunt, de fapt, mai profunde decât ne imaginăm. Îmi amintesc de o discuţie pe care am avut-o, de mult, cu o mătuşă. I-am reproşat că mulţi români din generaţia ei au susţinut, la finele anilor '40 şi în anii '50, Partidul Comunist (PMR-ul, cum se numea pe atunci). Mi-a răspuns: "Erau timpuri grele... Lumea primea pâine adusă cu camioanele, mulţi se bucurau cu atât".

Este greu pentru noi să înţelegem lipsurile din perioada războiului. Sau sărăcia şi nesiguranţa din a doua jumătate a anilor '40. Secetă. Ocupaţia sovietică. Ameninţarea războiului nuclear. Disoluţia elitelor. Inflaţia galopantă.

Departe de mine să pretind că acestea ar fi motive legitime pentru a-i sprijini pe socialişti. Cred că această grupare a făcut un rău istoric României.

Ce trebuie să reţinem este altceva. Un profil psihologic. Realitatea este că mulţi oameni au fost mulţumiţi în ultimele decenii. Să muncească la stat pentru un salariu patetic. Să stea într-un apartament din plăci de beton. Să meargă la Venus cu bilet de la "sindicat".

Ei sunt mulţumiţi şi acum. Unii au votat. Alţii nu. (Nu îi interesează şi oricum nu ştiu mare lucru despre politică). Unora li se pare că trăim vremuri prospere. Nu au maşini de asigurat, nu călătoresc în Statele Unite să aibă nevoie de viză, nu au firme care să fie jumulite cu impozite. Se uită la "Mama mea găteşte mai bine" şi se minunează. Sondajele spun că circa o treime din români nu ştiu despre ce este vorba în scandalul Ordonanţei 13. Cea mai mare mişcare politică din ultimii 25 de ani, sute de mii de oameni în stradă, dar ei nu au aflat nimic... Au rămas pe "Uite cine dansează!".