RUSIA ÎN EUROPA "Gazprom" şi OMV vor opera împreună tronsonul austriac al South Stream

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 30 iunie 2014

"Gazprom" şi OMV vor opera împreună tronsonul austriac al South Stream

Gigantul rus al gazelor naturale "Gazprom" şi compania petrolieră austriacă OMV AG au convenit, săptămâna trecută, la Viena, să pună bazele unei societăţi mixte care va construi şi opera tronsonul austriac al gazoductului South Stream.

Acest tronson, de 50 de kilometri, nu este foarte lung, dar este important întrucât reprezintă punctul terminus al gazoductului, după cum declară directorul general al "Gazprom", Alexei Miller. În opinia sa, acordul dintre cele două companii va consolida rolul Baumgarten - punctul final al conductei South Stream - ca centru nodal de livrare a gazelor în Europa Centrală şi de Est.

La rândul său, directorul general al OMV, Gerhard Roiss, a afirmat că acordul va spori securitatea aprovizionării cu gaze a Europei şi va respecta legislaţia UE, care susţine creşterea concurenţei.

"Europa are nevoie de gazele ruseşti şi va fi necesară o cantitate mai mare de gaze pe măsură ce rezervele proprii se epuizează", a spus Roiss. Afirmaţiile sale au venit după ce Comisia Europeană a cerut "Gazprom" ca proiectul South Stream să respecte regulile UE referitoare la separarea operaţiunilor de producţie de cele de distribuţie, solicitare respinsă de Rusia.

Tronsonul austriac va deveni operaţional de la sfârşitul anului 2016, sub administrarea companiei mixte deţinute de OMV şi "Gazprom" în proporţii egale. Livrările comerciale prin acest gazoduct sunt estmate să înceapă în 2017, iar capacitatea conductei, de 63 de miliarde metri cubi de gaze anual, va fi atinsă în 12 luni.

De menţionat că, în 2011, "Gazprom" renunţase la planul de construcţie a conductei în Austria, preferând Italia, ţara de origine a companiei energetice "Eni". Dar, grupul rus a analizat renunţarea la ruta italiană după ce, în luna aprilie a acestui an, a semnat un acord cu OMV pentru tronsonul austriac. În luna mai, oficialii grupului rus spuneau că vor decide până în iulie dacă vor construi ambele tronsoane.

Rusia a promovat proiectul South Stream după mai mulţi ani de dispute cu Ucraina, ţara prin care trec jumătate din gazele livrate de "Gazprom" Europei. Rusia a oprit luna aceasta livrările destinate Ucrainei, din cauza neînţelegerilor legate de datoriile ţării pentru gazele importate. Disputele de acest tip au dus la întreruperea livrărilor de gaze către Europa, în 2006 şi 2009.

Comisia Europeană a pus sub semnul întrebării modul în care "Gazprom" şi partenerii săi vor exploata South Stream, în timp ce Ucraina a susţinut că Rusia foloseşte gazele ca armă politică.

Conducerea "Gazprom" consideră că proiectul South Stream va fi construit indiferent de problemele cu care grupul se confruntă în Europa.

Vladimir Putin: "Inaugurarea cât mai repede posibil a gazoductului South Stream va contribui la securitatea energetică şi la diversificarea aprovizionărilor cu gaze. Acest fapt este extrem de important în contextul ultimelor evoluţii din Ucraina".

Gazoductul South Stream, al cărui cost de construcţie ar putea fi de 16 miliarde de euro, va transporta anual până la 63 de miliarde de metri cubi de gaze în UE. Conducta va traversa Marea Neagră pe o distanţă de 900 de kilometri, spre Balcani, unde se bifurcă spre nord şi sud, cu destinaţia Austria şi Italia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb