O reuniune de lucru organizată, la sfîrşitul săptămînii trecute, de către Direcţia implementare politici de creşterea animalelor şi procesarea produselor de origine animală, la care au participat reprezentanţi ai Organizaţiei Interprofesionale Naţionale < Laptele > din România, reprezentanţi ai asociaţiilor producătorilor şi procesatorilor, precum şi specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii a constituit Consiliul Laptelui şi Produselor Lactate.
Autentificare Abonaţi
Toţi cititorii ziarului BURSA au primit Gratuit ABONAMENT ca să poată avea acces la ziarul print.
Utilizator: cititorParola: bursa