SABMiller a vândut 5,1 milioane hectolitri de bere în România în anul fiscal 2009/2010, în scădere cu 10%

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 21 mai 2010

SABMiller a vândut 5,1 milioane hectolitri de bere în România în anul fiscal 2009/2010, în scădere cu 10%

Volumul de bere vândut de SABMiller în România a scăzut în anul financiar încheiat în martie 2010 cu 10%, excluzând transferurile din interiorul grupului, la 5,1 milioane de hectolitri, cota de piaţă crescând, însă, cu patru puncte procentuale, la 32%, cea mai mare de pe plan local.

Volumele de bere comercializate de grup în România au înregistrat o scădere organică de 13% în anul financiar 2009-2010, pe o piaţă în declin cu 24%, se arată în raportul financiar al SABMiller.

"Am ocupat poziţia de lider de piaţă cu o îmbunătăţire a cotei la 32%. Segmentul mediu a continuat să se dezvolte, în detrimentul mărcilor premium şi economy. Cel mai mare brand al nostru, Timişoreana, a continuat să înregistreze performanţe solide, cu o creştere cantitativă a vânzărilor de 2%", potrivit raportului, citat de Mediafax. Venitul pe hectolitru a urcat cu 9%, având în vedere un curs de schimb valutar constant, cu toate că profitul înainte de dobânzi, taxe şi apreciere (EBITDA) a scăzut.

SABMiller notează că pe parcursul anului şi-a întărit prezenţa pe segmentul economy prin achiziţia operaţiunilor Bere Azuga. Grupul a achiziţionat 70,56% din acţiunile Bere Azuga în aprilie 2009, ajungând să deţină întregul capital al companiei în martie 2010. Operaţiunile de producere a berii au fost transferate principalei afaceri din România a grupului, Ursus Breweries.

Raportul menţionează că achiziţia Bere Azuga, închiderea facilităţii de producţie a companiei şi a altor unităţi similare din Polonia şi Slovacia şi restructurării în Italia, Olanda şi Insulele Canare au necesitat cheltuieli de integrare şi restructurare de 64 de milioane de dolari.

Veniturile SABMiller, la nivel de grup, au crescut cu 4%, la 26,3 miliarde de dolari, în timp ce EBITA s-a majorat cu 6%, la 4,38 de miliarde de dolari. Cantitatea de bere vândută s-a situat la 231 milioane de hectolitri, în termeni organici, asemănătoare celei din anul financiar încheiat în martie 2009.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb