Şah la justiţie

Punctul slab al actualei guvernări este ministrul de justiţie. Monica Macovei, tocmai pentru că nu are nici o afiliere partizană (ceea ce ar fi trebuit să reprezinte un avantaj), este ministrul cu cea mai mare expunere politică. Reforma jus-tiţiei devine astfel proba de foc a capacităţii guvernului de a rezolva problemele restante. Deşi alternanţa la guvernare a dominat tranziţia românească, diferenţa semnificativă dintre guvernele FSN-PDSR-PSD şi toate celelalte constă în modul de raportare la reformă. În decembrie 2000, primul act al noului guvern PDSR a fost să anuleze brutal o bună parte a legislaţiei anterioare, pe cînd în decembrie 2004, guvernul coaliţiei era concentrat pe adoptarea cotei unice. În primul caz prevala o viziune pragmatică, iar controlul resurselor, inclusiv al celor juridice, dădea tonul unei guvernări urmărind stabilizarea clientelelor; în al doilea caz, tenta doctrinară a cotei unice relevă schimbarea perspectivei şi încercarea de atragere a unor noi aliaţi socio-economici. Grupurile de interese nu puteau privi fără îngrijorare situaţia. Cadrul juridic, dar mai ales calitatea personalului din justiţie, asigura protecţia sau limitarea corupţiei.

Pe de altă parte, starea jus-tiţiei reprezintă şi pentru PSD sau CSM (care se găseşte pe aceleaşi poziţii cu fostul partid de guvernămînt) un moment al adevărului. Faptul că cele două şi-au concentrat atacul asupra reformei justiţiei ilustrează complicităţile dintre politică şi drept, care au supravieţuit perioadei comuniste. Capitalismul concurenţial nu poate funcţiona decît pe baza unui sistem juridic independent, capabil să asigure supremaţia legii şi imparţialitatea tribunalelor. Capitalismul de mahala cu tenta sa socialistă nu poate funcţiona însă într-un asemenea context. Era de aşteptat, deci, ca rezistenţa la schimbare să fie puternică, cu atît mai mult cu cît, în spiritul tradiţionalelor forme neaoşe, se mimase în 2004, sub presiunile europene, transformarea justiţiei. Astfel, după ce, marţi, Camera Deputaţilor votase noua formă a declaraţiilor de avere propusă de Ministerul Justiţiei, miercuri, CSM şi PSD au atacat virulent reforma justiţiei, primul respingînd propunerile privind numirea în funcţie a procurorilor sau pensionarea magistraţilor, iar cel de-al doilea, prin pana preşedintelui său executiv Adrian Năstase, transmiţînd o scrisoare deschisă comisarului european pentru justiţie şi afaceri interne, Franco Fratini, în care pachetul legislativ privind justiţia este desfiinţat. Strategia conservatorilor se poate descifra astfel: concesiilor mici le corespund concentrări de forţe conjugate cu tactici de gherilă politică în cazul reformelor structurale.

Pentru a păstra controlul asupra justiţiei şi a limita marja de manevră a ministrului justiţiei, CSM a propus ca textul Legii privind statutul magistraţilor să prevadă numirea procurorilor generali şi a adjuncţilor acestora de către Consiliu doar la recomandarea, iar nu la propunerea ministrului. Încet, dar sigur, CSM a devenit, fără a fi votat de naţiune, un autentic depozitar al suveranităţii naţionale, concurînd Parlamentul sau Preşedintele. Asumîndu-şi dreptul de cenzură în domeniul justiţiei, încurajat în mod necritic de unii consultanţi străini, CSM îşi rezervă dreptul de instanţă supremă fără apel. Chiar dacă mandatul popular acordat prin vot presupune angajarea unei reforme reale, CSM se simte îndereptăţit să reziste. Unul dintre motivele acestei reacţii transpare din cealaltă propunere referitoare la vîrsta de pensionare a magistraţilor. În varianta CSM, magistraţii bărbaţi sînt condamnaţi la muncă pe viaţă. Avînd în vedere că speranţa medie de viaţă a femeilor este de 74,8 ani, iar a bărbaţilor de 67,8, rezultă că magistraţii de sex masculin vor lucra, în varianta CSM, aproape pînă în ultima clipă, adică pînă la 68 de ani. Într-o încercare de întinerire şi înnoire a personalului din justiţie, ministerul propusese pensionarea la limită de vîrstă, respectiv la 58 de ani la femei şi 63 de ani pentru bărbaţi.

În aceeaşi zi, Adrian Năstase trimitea scrisoarea deschisă comisarului european pentru justiţie şi afaceri interne, Franco Fratini. Doar la o zi după ce Parlamentul votase în unanimitate tratatul de aderare, iar preşedintele PSD Mircea Geoană avertizase guvernul să nu ofere pretexte pentru a redeschide dezbaterile europene privind integrarea României, Adrian Năstase foloseşte reforma justiţiei pentru a puncta politic în favoarea sa. Acuzînd noua guvernare de presiuni asupra justiţiei preşedintele executiv al PSD cere, aparent nevinovat, părerea comisarului european asupra proiectelor legislative privind magistraţii.

Lipsa de sprijin politic real, nu doar declarativ, pentru Monica Macovei încurajează reacţiile ostile. Dar şahul dat ministrului justiţiei este o lovitură aplicată politicii generale de reformă. Chiar dacă partidele coaliţiei nu îl receptează astfel, el este semnalul începerii etapei de rezistenţă deschisă la schimbare.