Potrivit companiei de consultanţă Gartner Inc., SAP, companie specializată în furnizarea de soluţii software de business, a fost desemnată lider mondial pe segmentul aplicaţiilor de tip Business Intelligence (BI), cu o cotă de piaţă în 2011 de 23,6%, în timp ce veniturile SAP pe acelaşi segment au crescut anul trecut faţă de 2010 cu 19,5%, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.
John Schweitzer, prim-vicepreşedinte şi director general al diviziei Analytics din cadrul SAP, a declarat: "Suntem de părere că această creştere pe segmentul de Business Intelligence, care a depăşit evoluţia pieţei, demonstrează faptul că soluţiile de acest gen sunt din ce în mai utile companiilor, care înţeleg necesitatea unor astfel de aplicaţii în procesul decizional. Managerii au nevoie de multiple şi diverse informaţii pentru a putea implementa corect strategiile de dezvoltare".