Săptămâna convenţiilor

Cele două mari partide, Democrat şi Republican, care îşi dispută mult-rîvnitul post de Preşedinte al Statelor Unite, au încheiat preliminariile campaniei electorale. Oficial, abia din acest moment, cele două cupluri, preşedinte-vicepreşedinte, au primit mandatul partidelor şi pot să prezinte electoratului şi lumii, viziunea lor despre America următorilor patru ani.

La democraţi, surprizele n-au făcut parte din scenariu. Barack Obama a primit inves-titura prin ovaţii, adică fără să mai fie nevoie de numărarea voturilor delegaţilor desemnaţi de fiecare stat, la convenţie. Alegerea vice-preşedintelui a fost o dezamăgire pentru majoritatea votanţilor democraţi. Pînă în ultimul moment, a existat speranţa că, în ciuda unei campanii dure, care i-a opus timp de un an, pe perioada preliminariilor, Barack Obama şi Hillary Clinton vor forma "cuplul de aur" al unei noi ere de dominaţie democrată, la Washington. N-a fost să fie, din cauze care ţin de răceala dintre cei doi oameni politici şi de calculele greilor Partidului Democrat, cei care decid, din umbră, ce este mai bine şi ce nu este bine pentru şansele candidaţilor. Chiar dacă a pronunţat răspicat şi cu emfază cuvintele-cheie de susţinere a candidaturii lui Obama, chiar şi cînd şi-a îndemnat susţinătorii să se alăture echipei desemnate de partid pentru bătălia finală, Obama - Biden, Hillary Clinton a marcat, poate fără să vrea, tot ceea ce o des-parte de cel care va purta speranţele democraţilor, la Casa Albă. Provin din lumi diferite, au viziuni diferite în privinţa abordării politice a mandatului prezidenţial, au experienţe politice diferite şi nu în ultimă instanţă au sprijinitori politici în categorii sociale sensibil diferite. Superioritatea asumată, din glasul fostei prime doamne a Americii, nu a fost diminuată şi nici ascunsă de cuvintele cu care a proclamat că alegerea partidului este şi alegerea ei. Prima înfrîngere a lui Obama este că nu a găsit altă cale de a gestiona distanţa care-l separă de Hillary, decît îndepărtînd-o din calea lui. După desemnarea echipei democraţilor, sondajele de opinie n-au marcat tradiţionala creştere, semn că lumea a fost puţin impresionată de marele show electoral, de discursurile cu pretenţii vizionare, de promisiunea unei "Schimbări", capabilă să răscolească rădăcinile societăţii americane. Puţini candidaţi la Casa Albă se pot lăuda că au avut statura şi ideile pentru a face credibilă o asemenea viziune. Obama nu este unul dintre ei. Are, desigur, simpatia publicului, dar nimeni nu-l creditează cu forţa politică necesară unui program radical de înnoire. Oricît ar recita cuvîntul mantră al campaniei sale, schimbare, nimeni nu crede, cu adevărat, că va fi alta, mai importantă decît faptul că pentru prima dată un afro-american s-ar putea afla la Casa Albă, în calitate de Preşedinte.

În tabăra Republicană, surpriza era necesară, pentru a relansa interesul publicului. Ea s-a produs prin desemnarea candidatului la funcţia de vice-preşedinte. Dacă democraţii au ratat prezenţa unui femei, republicanii au găsit persoana care să le facă tichetul mai atrăgător. La 44 de ani, Sarah Palin, mamă a cinci copii şi în curînd bunică, guvernatoare a statului Alaska, deţinătoare a unui farmec frust şi lipsită de inhibiţiile debutului pe scena naţională a politicii americane, marchează un cîştig de imagine pentru republicani. Transformarea lui în cîştig electoral este, de acum, sarcina echipelor care vor organiza faza finală a campaniei prezidenţiale, confruntarea directă.

Schimbă convenţiile celor două partide situaţia politică generală? După toate datele, nu! Democraţii rămîn favoriţi la cîştigarea alegerilor prezidenţiale, nu pentru că au găsit formula de aur sau candidatul care va produce cu adevărat schimbarea, ci pentru că echipa republicană ce părăseşte Casa Albă a făcut aproape toate greşelile necesare pentru ca electoratul să fie convins că este necesară schimbarea la vîrful piramidei. Avansul de 10 procente, poate va creşte, poate se va micşora, pe parcursul ultimelor luni de înfruntare. Cu siguranţă, el nu asigură, de la sine, succesul. Marchează însă, apăsat, raportul din favorit şi outsider, iar asta este suficient.