Scenariul, şmecheria şi prostia

Bolovanul politicii ro­mâ­neşti a pornit-o la vale. Toată lumea se întreabă: unde şi cum o să se o­preas­că? Bună în­trebare, doar că politica, vedeţi dum­neavoastră, chiar şi aceea de pe plaiurile mioritice, îi ceva mai complicată decît un bolovan. Mai degrabă, este o piesă...mă rog, un film, dacă doriţi. Cu actori, costume şi decoruri. Desigur, nu-i de ajuns. Toată lumea ştie că nimic nu se mişcă în lumea personajelor şi a măştilor decît pe bază de scenariu. Cineva trebuie să îl scrie, cineva să îl pună în operă. Nu interesează acum identitatea precisă a celor doi stîlpi ai producţiei, cît conţinutul scenariului.

Imediat sub titlul provizoriu, "D'ale Carnavalului 2019", se poate citi între paranteze (şoc, spaimă, fum de cîrnaţi prăjiţi!). Şocul vine, desigur, de la ruperea coaliţiei de guvernare. Domnul Tăriceanu, strivit între Datoria către ţară şi Dragostea de libertate, adevăr şi binele poporului a ales. A ales să nu mai fie nici la guvernare, nici la Cotroceni. Aoleoooo...păi cum aşa, noi ştiam de alegeri inteligente tip win-win, nu nici-nici? Poate n-o fi fost o alegere inteligentă. Sau, mai rău, poate că n-o fi fost nici măcar o alegere! Gestul domnului Tăriceanu seamănă mai degrabă cu saltul de pe stînca tarpeiană, decît cu unul în bazinul de recreere şi răsfăţ balneo-climateric. Dintr-un singur foc, a pierdut atît de încăpătorul, confortabilul scaun din vîrful Senatului, a pierdut, mai mult ca sigur, imunitatea parlamentară pe care i-a apărat-o cu dinţii atît amar de vreme PSD-ul iar, ca să fie masa bogată, a pierdut şi toate iluziile, pe care le avea!, în privinţa unui prea avantajos schimb de fotolii între şefia Senatului şi Cotroceni. Dacă nici asta nu e sinucidere politică, atunci care?!! Spaima este cuvîntul de ordine din rîndul parlamentarilor, al miniştrilor şi a toată floarea cea vestită din care este formată pletora mitocanilor cu ştaif şi scîrţ, aciuaţi prin funcţii administrative bănoase pe bază de carnet de partid şi afiliere la gaşca care trebuie. Te pomeneşti că dacă se duce pe copcă guvernul atît de remaiat al doamnei Dăncilă, ăştia fac alegeri anticipate! Bun...toa­tă lumea ştie că nu se poate, dar....dacă se poate, totuşi? Şi, chiar dacă nu se poate, ce se alege de mandatul lor, dacă pînă la viitoarele ale­geri o tot ţin aşa, din criză de guvern, în criză de guvern, de nu mai are omul timp să pună ochi peste ochi, darămite ban peste ban?! Fumul de cîrnaţi prăjiţi nu ştim de unde vine....dar aşa se cere în orice scenariu care se respectă....un pic de mister. Capitolul doi din scenariu este celebrul monolog hamletian transpus pentru datele politice ale lui Iohannis, în care este dis­tribuit chiar Iohannis. Preşedintele! A fi sau a nu fi....guvernul meu, aceas­ta-i întrebarea.

Să dormi....nu partea asta a fost deja interpretată îndelung, cam pe toată durata mandatului actual. Putem trece acum la cea cu "să visezi". De visat ar şti el Iohannis ce să viseze, problema este că nu e clar dacă visul lui s-ar împlini mai degrabă cu PSD-ul la cîrma executivului, pe timpul alegerilor pentru Cotroceni, sau mai degrabă cu altcineva. Păi cu cine? Cu draga mea PNL, desigur! Aici e aici, că nu-i deloc chiar aşa de sigur. Ăştia sunt atît de înfăşuraţi, capabili să rateze orice le iese în cale, inclusiv mandatul viitor de la Cotroceni al lui Iohannis. Şi...atunci? Atunci, rău cu rău, dar tot mai rău fără rău: un guvern minoritar al PSD, susţinut pe dedesupt de "divizia preşedintelui" din Parlament? Le dai partea lor şi ai mandatul asigurat! După aia, cui îi mai pasă cine cîştigă alegerile parlamentare? Lui Iohannis, cu siguranţă, nu, pentru că el are deja experienţa primului mandat de coabitare cu PSD-ul, pe care ar fi păcat să o risipească tocmai în mandatul al doilea...nu-i aşa?

Şmecheria însă, nu e blatul Cotro­ceni-Palatul Victoria, atît de previzibil, cît încercarea cîtorva cetăţeni turmentaţi care se ţin scai de Didina şi o tachineazăăăăă.....la nemurire! "Zău!...cum ai venit, ai? N-ai venit cu pampon? Vrei să te duci fără pampon?....Pampon? Hotărît, mă cunoaşte, trebuie să-mi schimb costumul, să-mi piarză urma..." Cetăţenii aceştia sunt chiar nişte actori. Ei au nimerit în piesa noastră dintr-un scenariu mai vechi scris nu pentru noi, ci pentru Ucraina, dar dacă a mers la Kiev, de ce n-ar merge şi la Bucureşti? Şmecheria e simplă. Lumea s-a săturat de paiaţele împăiate ale sistemului şi vrea ceva mai cu viaţă, mai ca în filme! Păi ce poate fi mai ca în filme, decît un actor din filme! Şi l-au plimbat nişte luni prin piaţă pe unul, l-au mai scos un pic la aer şi pe al doilea, iar acum a apărut al treilea! Actorul-preşedinte! Şi o să rîdeţi, domnul Tăriceanu, care pînă mai acum două-trei săptămîni ţinea cu dinţii de propria candidatură şi chiar credea că o poate convinge pe doamna Dăncilă să-i cedeze locul în fotoliul de candidat al PSD-ului, acum îl susţine pe "actor".

De aici încolo începe prostia (neadecvare comportamentală şi/sau mentală în încercarea de rezolvare a unei probleme!). Prostia celor care sunt gata să joace într-un scenariu atît de răsuflat, prostia lui Tăriceanu care n-a ştiut nici cînd să cedeze, nici cînd să se agaţe de paiul care l-a purtat pe vîrful valului, prostia lui Dăncilă care crede că jocul la două capete este cheia marilor succese politice şi, desigur, prostia PNL-ului care nu nimereşte nici gropile în care ar fi trebuit de mult să cadă, pînă acum.