Primele semne ale crizei apei potabile, intens anunţată în ultimii ani, au început să fie vizibile în mai multe zone ale lumii. Specialiştii au anunţat în cadrul unor conferinţe dedicate acestui subiect că din 2025 va fi afectată o mare parte a globului, iar seceta va aduce după sine o criză alimentară fără precedent. Un raport al Băncii Mondiale, publicat în această primăvară, avertizează că încălzirea climatică va agrava dramatic sărăcia pe glob, recoltele agricole vor fi primele afectate, ceea ce va ameninţa securitatea alimentară a milioane de persoane.
SUA se poate confrunta cu probleme legate de necesarul de alimente, după ce California, statul supranumit şi "cămara Americii", a intrat în cel de-al patrulea an de secetă. Guvernatorul acestui stat, Jerry Brown, susţine că schimbările climatice sunt o realitate, iar restricţiile privind consumul de apă sunt absolut necesare: "Vremea cu care se confruntă California se va reflecta şi se va manifesta şi în alte părţi ale lumii. Şi vă pot spune, de aici din California, că schimbarea climatică nu este o farsă. Ne confruntăm cu ea şi este ceva grav. Ideea că mica ta peluză este udată zilnic din belşug este de domeniul trecutului". Acesta le-a răspuns şi celor care îl critică pentru faptul că restricţiile privind apa îi vizează pe simplii cetăţeni şi mai puţin pe marii fermieri: "Agricultorii nu îşi udă peluzele şi nu fac duşuri lungi, ei furnizează fructe şi legume unei importante părţi a lumii". California este cel mai mare producător agricol american, cu o producţie a fermelor evaluată la 48,8 miliarde de dolari. Reprezentanţi ai Departamentului american al Agriculturii au declarat că seceta actuală va avea cel mai probabil un impact major asupra producţiei agricole şi va avea implicaţii asupra aprovizionării SUA şi asupra preţurilor produselor.
Conform unor date ONU, în urmă cu doi ani nu mai puţin de 1,1 miliarde de oameni trăiau în condiţii precare de igienă din cauza lipsei apei. Pe de altă parte, ONU a estimat că schimbările generate de încălzirea globală vor obliga 50 de milioane de oameni să se refugieze în emisfera nordică a planetei, până în anul 2020. Un raport al Citigroup, făcut public în 2012 afirma că în cel mult un deceniu apa va fi mai preţioasă decât petrolul. În raport se spune că sunt absolut necesare investiţii majore în acest domeniu, desalinizare, reciclare, stocare, purificare, transportul pe distanţe mari urmând să devină activităţi vitale. Cum populaţia lumii creşte în mod constant, desalinizarea este privită ca o primă soluţie la îndemână. Cercetătorii estimează ca în 2016 cantitatea de apă dulce produsă prin desalinizare va ajunge la 76 de milioane de metri cubi pe an, dublu faţă de 2008. În Arabia Saudită o mare parte din banii obţinuţi din vânzarea petrolului sunt investiţi în tehnologii care să permită desalinizarea apei mării. Canada are ca plan de rezervă folosirea gheţarilor, tot rezervele de gheaţă fiind vizate şi de chinezi, dar acestea sunt soluţii pentru cel mult 100 de ani şi care nu rezolvă problema pe termen lung. În ultimii ani, aproximativ 70 de râuri importante din întreaga lume au secat practic din cauza sistemelor de irigare şi a consumului excesiv . Din nefericire, veştile rele pe această temă vin în mod constant, gheţarii din Himalaya şi Tibet vor dispărea până în 2100 în ritmul actual al topirii lor. Nevoile tot mai mari ale omenirii înseamnă şi un necesar tot mai mare de apă. Pentru a obţine o tonă de oţel sunt necesari 20 metri cubi de apă, o tonă de hârtie - 200 metri cubi de apă, un kilogram de orez având nevoie de 5000 de kilograme de apă pentru a putea fi produs, un hamburgher - 250 de litri, un pahar de suc de portocale - 850 de litri.
Exporturile de apă vor fi tot mai profitabile, potrivit unui raport al Băncii Mondiale. Vor exista doi poli ai lumii în funcţie de această resursă vitală, zone bogate (Brazilia, Canada, Alaska, Rusia) şi zone cu mari probleme (India, Orientul Mijlociu, o mare parte din Africa). Calculele Organizaţiei Naţiunilor Unite spun că până în 2020, consumul va creşte cu 40%, iar până în 2025, doi din trei oameni vor trai în condiţii de "stres" din cauza lipsei apei. Africa, Orientul Mijlociu şi mai ales Sudul Asiei vor fi în prima linie în ceea ce priveşte această problemă. Ţara noastră stă foarte bine din acest punct de vedere şi nu face parte dintre zonele cu un posibil deficit al resursei de apă în următorii 30 de ani.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2015, 04:35)
Daca se intimpla in SUA asta nu inseamna ca se intimpla si la noi. Incalzirea globala este cea mai mare minciuna. Sa ne vedem linistiti de productia noastra si sa ne uitam la altii cum vor cumpara de la noi scump.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2015, 08:42)
Ai citit ultima fraza?
1.2. Fapte (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 10.04.2015, 11:33)
Sunt sigur că minciuna de care știi tu este de la cei câțiva cercetători plătiți de industria combustibililor fosili. Dacă ai citi rubrica FAPTE de pe pagina de web a NASA, o să vezi că:
"Consensus: 97% of climate scientists agree
Ninety-seven percent of climate scientists agree that climate-warming trends over the past century are very likely due to human activities,1and most of the leading scientific organizations worldwide have issued public statements endorsing this position."
Nu mă face să începem să îl discutăm pe Wei-Hock Soon care primea 1.2 mil $ în ultimii 14 ani ca sponsorizări de la acea industrie în timp ce era exponentul unor articole în care nega efectul omului asupra schimbărilor climatice.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2015, 14:45)
Cristi, tu nu ai obosit sa le cunosti pe toate?
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2015, 18:15)
Da chir ca nu esti decit musca ce le stie pa toate si am impresia ca nu gasesti dosul unui cal. Ce-ar fi sa ma cauti ? Semnat: Calul lui Stefan cel Mare