Scopul şi mijloacele

Anunţata demisie a Guvernului ilustrează trecerea de la o criză latentă la o criză efectivă. Fără această transfigurare, declanşarea alegerilor anticipate nu se justifica. Impreciziile constituţionale au permis conservarea unor centre de putere informală un deceniu şi jumătate. Ambiguitatea legii fundamentale crea fondul crizei, dar nu îi dădea sensul. Faptul că ocazia a oferit-o decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţionale cîteva articole din legea reformării justiţiei a dat o dimensiune instituţională crizei. După decizia de pe 6 iulie, ajustată cu grijă în forma apărării unor drepturi pentru a camufla protejarea unui centru de putere, Guvernul se afla în defensivă, iar opoziţia, în special PSD, într-un avans tactic evident. Fără a mai putea declanşa procedura concursului şi, prin aceasta, reforma personalului de conducere, transformarea justiţiei era blocată. Şi, dincolo de cererile UE privind consolidarea statului de drept, România era condamnată pentru cel puţin încă un deceniu să conserve aceeaşi structură ocultă de putere. Căci rolul jus-tiţiei este esenţial nu pentru integrarea europeană, ci pentru funcţionarea statului. Domnia legii, eliberarea de sub controlul grupurilor de influenţă oculte şi crearea condiţiilor unei independenţe reale a justiţiei sînt elemente fără de care stabilitatea politică şi economia de piaţă competitivă sînt iluzorii.

Alegerile anticipate sînt soluţii ultime la situaţii de criză. Dacă mecanismele parlamentare sînt blocate din cauza ireconcilierii majorităţii cu opoziţia, dacă majoritatea se clatină, dacă instituţiile ajung în conflict, formula recursului la arbitrajul ultim şi neechivoc al naţiunii, singura deţinătoare a suveranităţii, devine inevitabilă. Scopul acestei proceduri excepţionale este reconfirmarea sau respingerea unui program politic. Majoritatea parlamentară este un simplu mijloc prin care programele şi politicile capătă formă şi sînt transformate în acţiuni concrete. Fără programe, fără principii, fără participare cetăţenească, alegerile anticipate rămîn un joc politicianist cu sfîrşit neaşteptat. Cînd Jacques Chirac a convocat alegeri anticipate în 1997 fără să ofere o motivaţie acceptabilă, opoziţia socialistă a învins surprinzător. Tocmai pentru că în politică tentaţia abuzului de putere poate duce la utilizarea acestui artificiu doar pentru a întări guvernul, alegerile anticipate au fost limitate prin proceduri de siguranţă constituţională. Doar în regimurile parlamentare de tip britanic, unde însă cutuma şi bunul simţ cenzurează excesele, nu există nici un fel de limitări la acest capitol. În cealaltă extremă, prezidenţialismul de tip american nu cunoaşte acest mijloc, în schimb, alegerile au loc la fiecare doi ani pentru întreaga Cameră a Reprezentanţilor şi pentru o treime din Senat.

Oricare ar fi motivul invocat pentru alegerile anticipate, fără o criză reală, reacţia electoratului rămîne impre-vizibilă: de la absenteism la votul de protest, alegătorii sancţionează jocul politic meschin. De aceea, trecînd de la simplele crize de încredere în Guvern (precum în Franţa în 1997 sau în Germania anul acesta), la crizele majorităţii (ca în Olanda în 2003) ori crizele instituţionale sau de sistem (ca în Franţa în 1968), alegerile anticipate au fost mai mereu rezultatul unui blocaj poli-tico-instituţional. Nici în con-textul românesc situaţia nu va sta altfel. Cauzele alegerilor anticipate trebuie căutate, cel mai recent, în alegerile din 28 noiembrie 2004. Nu coaliţia ca atare, cît caracterul ei compozit şi improvizat a limitat liber-tatea de acţiune a Guvernului în domenii cruciale pre-cum com-baterea corupţiei sau concurenţa. Iar aşteptările populaţiei privind per-for-manţele guvernării nu sînt orientate pri-oritar spre administraţie, cît spre limitarea corupţiei. Cînd lansa, în ianuarie 2005, tema anticipatelor, preşedintele Bă-ses-cu sugera o temere: fără o majoritate clară, politica Gu-vernu-lui se va dilua pînă la com-promisul cu sistemul. În aceas-tă confruntare, integrarea eu-ropeană este doar un fundal. În miezul conflictului nu se află atît guvernarea, cît centrele oculte de putere care au con-trolat transpartinic tranziţia. În alegerile anticipate nici viitorul Alianţei, nici soarta PSD, nici chiar influenţa preşedintelui Băsescu nu contează. Pentru prima dată, românii sînt che-maţi să arbitreze nu între partide, oameni, clici, ci între in-stituţii. Pentru prima dată, alegerile parlamentare vor fi separate de cele prezidenţiale. În centrul lor nu vor mai fi persoanele, ci programele. Acum vom vedea dacă împăratul este gol.