Elefant.ro are un nou CEO, în persoana lui Sergiu Chircă, managing partner în cadrul Fribourg Capital (acţionarul majoritar în Elefant Online S.A.), înlocuindu-l astfel pe Dan Vidraşcu care a ocupat această poziţie în ultimii patru ani, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Ion Sturza, preşedinte al Consiliului Director al Elefant Online S.A, a declarat: "Dan Vidraşcu a reuşit în mandatul său să aducă elefant.ro de la nivelul unei librării online care abia începea să îşi diversifice oferta la un mall digital cu afaceri de zeci de milioane de euro, obiectiv foarte îndrăzneţ pentru piaţa din ţara noastră. În prezent, elefant.ro este al doilea magazin online din România ca număr de tranzacţii. Anul 2018 va fi anul consolidării acestei poziţii, iar următoarea etapă de dezvoltare a Elefant va fi coordonată de Sergiu Chircă".
Dan Vidraşcu va continua să ocupe poziţia de membru în Consiliul Director Elefant Online S.A. urmând să sprijine în continuare dezvoltarea companiei, potrivit comunicatului.
Sergiu Chircă este membru în Boardul Elefant din 2011, fiind foarte apropiat de evoluţia companiei încă din etapa de start-up. Specializat în investiţii şi management financiar, Sergiu Chircă preia conducerea elefant.ro cu obiectivul de a ghida dezvoltarea companiei in perioada urmatoare.