SIEGFRIED MUREŞAN:  "Comisia Europeană avertizează că vor avea loc noi scumpiri în acest an în România"

A.C
Internaţional / 8 februarie 2018

Siegfried Mureşan

Siegfried Mureşan

Prognoza intermediară de iarnă 2018 a Comisiei Europene, publicată ieri, avertizează că măsurile guvernelor PSD şi ALDE din ultimul an vor duce la noi scumpiri şi în 2018 şi că urmează doi ani de încetinire a creşterii economice, a declarat Siegfried Mureşan, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Acesta a declarat: "Astfel, Comisia Europeană prevede o creştere economică de 4,5% în 2018, iar, în 2019, de 4%, în scădere faţă de cea din 2017 estimată la 6,7%. Acest lucru arată eşecul politicii fiscale şi economice a guvernelor PSD - ALDE care bazează actuala creştere economică doar pe măsuri de încurajare a consumului individual şi fără investiţii publice. Toate aceste prognoze nu sunt deloc surprinzătoare. Aşa cum am avertizat, măsurile fiscale falimentare pe care guvernele PSD - ALDE le-au luat încă de anul trecut, alături de tăierea investiţiilor şi de introducerea de noi taxe, precum supraacciza la carburant, au dus la scumpiri în lanţ şi la o creştere bruscă a inflaţiei în 2017, aceasta ajungând la un nivel-record în ultimii 4 ani, de 3,3%. Iar creşterea inflaţiei a dus la creşterea ROBOR şi acum fiecare român cu rate la bancă plăteşte lunar mult mai mult pentru creditele sale".

De asemenea, au crescut preţurile la carburant, la produse alimentare şi servicii, la energie, iar moneda naţională s-a devalorizat în raport cu euro, adaugă acesta.

În plus, vedem că măsurile PSD - ALDE au dus la scăderi de salarii pentru milioane de români, atât în mediul privat, cât şi la stat, unele dintre ele ajungând chiar şi la 20%, ceea ce, cumulat cu inflaţia şi deprecierea leului, face ca salariile acestora să valoreze astăzi cu aproape o treime mai puţin decât valorau în urmă cu an, susţine Mureşan.

În comunicat se precizează: "Mai grav este că efectele negative şi scumpirile în lanţ vor continua şi pe tot parcursul acestui an deoarece este de aşteptat ca inflaţia să crească în continuare, iar Guvernul nu poate menţine la nesfârşit preţurile reduse cu măsuri guvernamentale populiste. Guvernul PSD - ALDE nu investeşte, nu reuşeşte să atragă investitori străini şi nici să absoarbă din fondurile europene, în plus, face împrumuturi tot mai mari pentru a acoperi măsurile nesustenabile pe care le adoptă, iar aceste datorii va trebui să le plătim noi, românii. Ca atare, fiecare zi în plus în care România este condusă de PSD şi ALDE înseamnă bani mai puţini în buzunarele românilor şi datorii mai mari pentru generaţiile viitoare".

Acesta a adăugat: "Guvernul trebuie să renunţe urgent la măsurile nesustenabile care destabilizează economia şi să folosească această perioadă scurtă de creştere economică pentru a implementa reforme, pentru a creşte investiţiile atât de necesare şi pentru a asigura un cadru fiscal stabil şi favorabil mediului de afaceri. Doar aşa putem avea o creştere economică durabilă, noi locuri de muncă stabile şi mai bine plătite.".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb