Berea "Skol" a înregistrat, anul trecut, un volum de vânzări de 14 ori mai mare comparativ cu primul an de prezenţă pe piaţă, a anunţat compania odată cu lansarea unei noi promoţii la nivel naţional, subliniind că acest tip de bere a câştigat o notorietate de 97% pe piaţa autohtonă de profil.
Comercializată în ţara noastră de zece ani, berea "Skol" este unul dintre produsele cu cea mai mare creştere procentuală dintre toate mărcile produse de URBB - producătorul român de bere, suc şi apă minerală.
Compania a anunţat că are un buget de investiţii de patru milioane de euro, bani care vor fi direcţionaţi către fabrica de la Bilbor, pentru exploatarea zonei de noi surse, modernizarea echipamentelor de producţie şi a liniilor de îmbuteliere de bere şi suc, precum şi pentru dezvoltarea sistemului de distribuţie şi a celui informatic. În acest an, volumul vânzărilor URBB va creşte cu 10%.
Anul trecut, volumul vânzărilor de băuturi produse de această companie a crescut cu 7%, în timp ce valoarea vânzărilor a cunoscut o creştere cu circa 3% faţă de 2009, când s-a cifrat la aproximativ 100 de milioane de euro.