Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că, dacă ritmul lucrărilor nu va fi afectat de condiţiile meteorologice, tronsonul de autostradă Cheţani-Câmpia Turzii ar putea fi dat în folosinţă la finalul acestui an, informează news.ro.
"Lucrările merg într-un ritm foarte bun şi de aia suntem optimişti că până la sfârşitul anului putem să dăm în circulaţie, dacă şi vremea e una potrivită lucrărilor", afirmă Grindeanu.
"Termenele pe care le-am auzit de la constructor, am văzut toată lucrarea, de la un capăt la altul, ar putea fi sfârşitul acestui an când să fie finalizată această lucrare. Ştiţi foarte bine, ea a început prin 2016-2017, din păcate nu a mers în ritmul dorit, s-a reziliat contractul, iar anul trecut în toamnă, undeva în octombrie-noiembrie, a fost preluat contractul de această nouă asociere de companii care (...) face treabă, deci lucrările merg într-un ritm foarte bun şi de aia suntem optimişti că până la sfârşitul anului putem să dăm în circulaţie, dacă şi vremea e una potrivită lucrărilor, să nu plouă foarte mult, pentru că atunci ritmul va fi unul mai scăzut. Sunt mulţumit de ce am văzut aici", a declarat, miercuri, Sorin Grindeanu, aflat în vizită pe şantierul autostrăzii Cheţani-Câmpia Turzii.
Ministrul Transporturilor i-a felicitat pe constructori, spunând că pe şantier "se face treabă bună".
El a susţinut că inclusiv factorii locali de decizie din administraţia locală i-au transmis că sunt mulţumiţi de modul în care constructorul de pe acest tronson lucrează.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2023, 12:46)
Asa cum a putut fi dat in folosinta si in anii trecuti. De 10 ani tot trebuia sa fie dat in folosinta!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2023, 13:59)
S-ar putea da-n folosinta si fara marele anunt al unui ministru specialist si-n comunicatii si-n transpoarte ...