Premierul Sorin Grindeanu a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că "probabil poate fi îmbunătăţit" cadrul legal privind defrişările pădurilor şi că în ultimele luni ale anului trecut controalele din industria lemnului "au scăzut foarte mult, spre zero", el adăugând că lăcomia şi drujbele nu pot opri o lege.
Sorin Grindeanu a afirmat, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări legate de defrişarea pădurilor din ţara noastră, că trebuie îmbunătăţit cadrul legal, relatează News.ro.
Premierul a declarat: "Cadru legal poate fi, sunt specialişti care ştiu mai bine decât mine ce poate fi făcut, probabil poate fi îmbunătăţit, dar lăcomia şi drujbele nu pot opri o lege. Aplicarea acelei legi se face de către oameni. Anul trecut, într-un guvern care nu avea nicio culoare politică, ştiţi foarte bine, pe ultimele trei - patru luni ale anului, în acest domeniu, din industria lemnului, controale şi tot ceea ce ţine de gestionarea domeniului, controalele au scăzut foarte mult, spre zero".
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, l-a completat pe Grindeanu, afirmând că în ţara noastră "este o mafie a defrişărilor", dar că legislaţia va fi mai dură.
Dragnea a spus: "Este o mafie a defrişărilor în România. Soluţia nu e deloc complicată. Legislaţia va fi mai dură. Spiritul civic este foarte frumos, dar nu sperăm ca dintr-o dată cei care umblă cu drujbele prin păduri aruncă drujbele şi plantează copaci şi floricele. Mafia a fost construita în timp de către oameni pregătiţi. Nu e o luptă uşoară, dar cred că avem şansa, toţi cei interesaţi să ducem la capăt această luptă".