Spionul din buzunar

Încercăm un mic experiment mental. Gândiţi-vă la un vecin. Unul oarecare. Dacă locuiţi la etajul 7, alegeţi-l, la întâmplare, pe un cetăţean de la etajul 4. Şi după aceea imaginaţi-vă că îl urmăriţi când iese în oraş, la cumpărături. Vă ţineţi după el şi notaţi, pe o foaie, tot ce cumpără. Un litru de ulei, bis­cuiţi, nişte baterii, o pungă cu hrană pentru pisici. Notaţi tot: ora, marca, preţul. Intră la cinema? Atunci pândiţi la intrare şi notaţi la ce film a mers, la ce oră şi cât costă biletul. Ş.a.m.d. Ce părere aveţi? Aţi face asta în viaţa reală? Dar ce aţi spune dacă altcineva v-ar face aşa?

Acum, vestea proastă. Realitatea, uneori, "bate filmul". Unii dintre noi au un asemenea spion care se ţine după noi. Este din plastic şi îl ţinem în buzunar. Se numeşte "card de fidelitate". Sau "telefon mobil". Să ne înţelegem. Nu toate firmele care emit carduri de fidelitate colectează agresiv date personale. Şi nu orice încercare a companiilor de a înţelege comportamentul clienţilor este un abuz. Însă, din ce în ce mai frecvent, se trece peste o anumită limită. Zilele trecute citeam despre un caz din SUA. O companie a început să trimită acasă, la tinere despre care a dedus, din analiza datelor personale, că sunt gravide, materiale publicitare pentru viitoarele mame. Cu această ocazie au aflat "fericita veste" şi părinţii unor fete care îşi ascundeau sarcina. Inutil să mai adaug, nimeni nu a ieşit bine din această poveste...

Tehnologia a progresat imens în ultimii ani. Astfel, s-au înmulţit posibilităţile de a urmări consumatorii şi de a le înţelege motivaţiile. Există, desigur, şi legislaţie în materie, care ar trebui să limiteze posibilitatea exploatării ilicite a datelor personale. Cu toate acestea, noile tehnologii ridică semne de întrebare. Luaţi, spre exemplu, "reţelele sociale". Ele ştiu cine suntem. Ştiu unde locuim, cine ne sunt prietenii, ce teme ne interesează. Iar unele reţele vând această informaţie. Inclusiv lucruri despre care credem că sunt foarte personale...

Alte companii citesc mail-ul (din adresele oferite cu titlu gratuit) pentru a găsi cuvinte-cheie care să le ajute să ne determine profilul comportamental. Altele, documentele din spaţiul de stocare (iarăşi, oferit cu titlu gratuit). Unele au ajuns să colecteze datele GPS de pe telefoanele mobile din buzunarele noastre. Din nou: nu susţin că absolut orice formă de colectare de date este un abuz. Unele tablete, spre exemplu, au un software anti-furt care presupune legătura, discretă, cu un server central. Dar realitatea este că niciodată indivizii nu au fost urmăriţi cu atâta atenţie ca în această eră a tehnologiei comunicaţiilor în reţea.

Pentru noi, în Est, ironia este următoarea. Ne-am îngrijorat atâta vreme, pe bună dreptate, de capacitatea Statului de a ne urmări până în detaliile vieţii private. Însă acum sunt firme private acelea care au la dispoziţie mijloace ce acum câteva decenii nici nu puteau fi imaginate şi cu care ne pot urmări în timp real, în toate interacţiunile noastre.

Nu sunt un ecologist care trăieşte în pădure, într-o colibă acoperită cu frunze. Nu cred că Satana a inventat codul cu bare. Dimpotrivă, sunt un suporter entuziast al tehnologiilor biometrice, despre care cred că au un viitor extraordinar. Dar mai cred că trebuie să reflectăm asupra unor abuzuri (reale sau posibile) ale tehnologiei comunicaţiilor.

Potenţialul de abuz este dat nu atât de tehnologia în sine. Nu cred că este neapărat o problemă dacă supermarket-ul din colţ notează undeva că am cumpărat o pâine cu secară. Problema apare atunci când această informaţie începe să fie vândută. Când bazele de date comunică unele cu altele. Când o firmă de botoşei pentru copii, spre exemplu, ajunge să folosească informaţii de la farmacia din colţ ori de pe reţelele "sociale" pentru a-şi da seama dacă o fată de 15 ani este însărcinată.

Ce se întâmplă acum este suspect şi din punct de vedere istoric. Societăţile tradiţionale, pre-capitaliste, erau societăţi unde statutul individului, identitatea sa, erau decisive. Spre deosebire de acestea, piaţa liberă, capitalistă, presupune tranzacţii între anonimi. Această anonimitate a ajutat în constituirea unei ordini liberale. Pentru şofer nu mai contează cine sunt pasagerii, dacă sunt albi sau negri. Pentru ospătar, dacă mesenii sunt catolici sau protestanţi. Pentru recepţioner, nu are a face dacă oas­peţii din hotel sunt compatrioţi sau străini. Fiecare a devenit un "consumator". Abuzul datelor personale ameninţă acest spaţiu al libertăţii. Lumea devine un gen de sat global, în care magazinul din colţ ştie cu ce şampon ne spălăm pe cap, iar companii multinaţionale cunosc dacă am vizitat site-uri despre dietă sau depresie şi transmit această informaţie mai departe. Ce ar fi de făcut? Unele state au început să adopte o legislaţie mai restrictivă asupra datelor personale. Şi noi, fiecare în parte, putem fi mai atenţi la ce aplicaţii folosim. Un lucru gratuit costă, adesea, mai mult decât face.