Spune "33"!

MAKE
Miscellanea / 10 august 2023

Spune "33"!
MAKE

Un coleg de la alt ziar mi-a spus ieri că BURSA este cel mai bun ziar din România.

Eu cred acelaşi lucru, dar aşteptam să spună asta altcineva, ca să-l pot cita.

BURSA îndeplineşte, acum, ceea ce am conceput cu un deceniu în urmă - publică studii, analize, monografii, în timpul real al evenimentelor şi corespunzător importanţei problemelor şi o face cu respiraţia unui alergător de cursă lungă.

Vorba lui Sia: "I don't need batteries to play".

Pentru unii, timpul trece degeaba, astăzi sunt la fel cum erau cu cinci ani în urmă; BURSA evoluează şi are proiecte (nu spun ce, niciodată nu am promis, ci doar înfăptuim).

În 33 de ani de necontenită apariţie, BURSA a trecut prin 33 de războaie locale, regionale şi mondiale şi a devenit un luptător matur pe meterezele caracterului integru, ale calităţii articolelor şi nu am să spun că luptă pentru adevăr, deoarece dacă spun că "luptă", înseamnă că ne-ar fi greu şi că uneori nu reuşim.

Ceea ce ar fi fals.

De fapt, nu este nici o luptă, pentru că asta facem, scriem ceea ce credem şi credem ceea ce putem argumenta, pornind de la fapte.

Să spui adevărul face parte din definiţia jurnalismului, iar noi nu suntem nici securişti să viermuim îndărătul ziarului prin rănile patriei, nici purtătorii de cuvânt ai celor care răsplătesc colportarea textelor create în laboratoarele lor nedeclarate.

Nu suntem nici chelneriţe, nici debarasoare.

Cuvintele sunt ale noastre.

Vreţi să plătiţi pentru cuvintele noastre?

Asta faceţi de 33 de ani.

Doctorul îşi ascultă pacientul cu stetoscopul: "Spune treizeci şi trei!"

Pacientul: "Am încercat şi acasă, dar tot mă doare".

Când citiţi BURSA, spuneţi "33".

Durerea nu va înceta.

Dar, pe lângă ceea ce aflaţi citind BURSA, mai aflaţi un lucru pe care nu îl scriem niciodată: aflaţi că aţi aflat ceva ce au aflat şi ceilalţi.

Că în locul stick-ului, trebuie să împingă bani.

Poate că îl admiraţi, dar aţi aflat că toată lumea ştie.

Când cauţi infractorii, ei ar trebui găsiţi la puşcărie, nu aplaudaţi urcând pe podiumul pregătit de chelneriţe, ca să-i premieze.

Este uşor să fii cel mai bun ziar din România, când în presă se strecoară chelneriţe, debarasoare şi prostituate.

În timpul ăsta, piaţa de capital este distrusă - între distrugători, pe locul întâi nu este Marcu.

Vă veţi mira - "Dar cum să facă aşa ceva?!"

Păi, cred că tocmai au făcut-o, între "extra" şi "ordinar".

Lăsându-i în pace mi se pare mult mai periculos.

Până la anul, spuneţi "33"!

Să fie pace!

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. Ca cititor zilnic de 20 de ani confirm: e cel mai aprig drog alaturi de cafeaua de la ora 8.00! Ma desteapta si ma face sa gandesc, mai trebuie ceva?

    La multi ani, Bursa! 

    La Multi Ani!

    Bursa a rămas printre puținele ziare independente și asta nu e puțin.

    Găzduiește articole, editoriale, puncte de vedere care nu se împacă unul cu altul.

    Țineți-o tot așa. 

    Asa este, in ultimii ani ziarul a fost tot mai bun, articolele tot mai variate, analizele tot mai complexe. Astept mereu cu interes sa citesc si suplimentele dedicate, care acopera o gama larga de domenii. Multumesc! La multi ani!

    La Multi Ani! Va multumesc!

    La multi ani Bursa! Multumim pentru tot ce faci pentru piata. Bursa este singurul ziar independent

    La Multi Ani! Va mulțumim pentru tot ceea ce faceți, de 33 de ani, pentru piața de capital din Romania!

    Este uşor să fii cel mai bun ziar din România, când în restul presei sunt numa' "prostituate"

    bravo domnule Make! ai reusit sa faci din Bursa un adevarat ziar neutru ,

    dar te-ai gandat ce va fi Bursa dupa "epoca Make"  

    1. N-ai priceput ca sint nemuritor?

    La multi,multi ani inainte voua!!!

    La Multi Ani Bursa ! Sanatate Dle MAKE !

    Nu e usor sa faceti ceea ce faceti si de aceea aveti admiratia cititorilor dvs.

    Succes in continuare! 

    Daca BURSA este cel mai bun ziar din piata, inseamna ca are cei mai buni jurnalisti. Bravo lor ca reusesc in aceste vremuri sa faca asa un ziar serios! Bravo conducerii ca reuseste sa-si pastreze oamenii buni, in timpuri in care piata muncii este atat de miscatoare! La si mai multi ani!

    La multi ani

    se poate si mai bine, dar din pacate se poate si mult mai rau 

    La multi ani!

    ...

    Chiar este o sursa de informații pe baza cărora se pot lua decizii.

    Felicitari 

    Bursa este un ziar care trebuie citit. La mulți ani!

    Felicitari, multumesc !

    Buna seara si felicitari domnule Make!

    pe cand eram student, de prin 1993 cumparam Bursa si Capital; imi amintesc cum renuntam sa-mi cumpar o portocala dupa masa de pranz si cumparam aceste ziare de vis-a-vis de SALA OLIMPIA din Timisoara. 

    prin 2003 sau 2004, am mers cu avionul la Verona si am fost in avion cu domnul Mutu ( pe cand juca la Verona ), am primit un autograf chiar pe ziarul Bursa, din pacate l-am ratacit. 

    am si o colectie de pri anii 1998- 2004

    Felicitari si va doresc Multi, Multi ani !!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb