Compania românească Star Storage, furnizor de tehnologie cu o istorie de 23 de ani în furnizarea de soluţii digitale de afaceri şi servicii cloud, a luat recent decizia de a iniţia intrarea în procedura generală de insolvenţă prin reorganizare, se arată într-un comunicat al Star Storage, remis redacţiei. Această decizie strategică a fost luată de conducerea companiei având în vedere obiectivele pe termen lung, precum şi angajamentul faţă de angajaţi, clienţi şi parteneri, fiind o decizie influenţată în mod semnificativ de perioada excepţională a pandemiei COVID-19, perioadă în care compania s-a confruntat cu provocări neaşteptate, generând pierderi şi costuri excepţionale, informează sursa menţionată.
În ciuda unei reveniri la profitabilitate în 2022 şi 2023, Star Storage fiind in acest moment o companie profitabilă, cu EBITDA pozitiv, efectele din trecut ale pandemiei au continuat să influenţeze negativ rezultatele şi stabilitatea financiară a companiei, urmând a afecta în continuare performanţa sa, dacă nu s-ar fi luat măsura declanşării procedurii de insolvenţă prin reorganizare, transmite compania. Deşi sumele reprezentând taxe, întârziate la plată în perioada 2020-2022, au fost reeşalonate pe termen lung urmând a fi achitate conform unui plan foarte strict stabilit de managementul companiei, schimbările legislative intervenite în martie 2023 prin care s-au modificat condiţiile de aplicare a înlesnirilor la plată a datoriilor au creat dificultăţi suplimentare, arată datele comunicatului.
Toate aceste schimbări au pus Star Storage în imposibilitatea de a mai continua planul iniţial de reeşalonare la plată a datoriilor şi la luarea deciziei de a deschide procedura de insolvenţă prin reorganizare, pentru a-şi menţine în continuare capacitatea de a desfăşura operaţiunile în condiţii normale, conform sursei citate.
• De ce Insolvenţa prin reorganizare?
Deşi termenul de insolvenţă este adesea perceput într-o conotaţie negativă, realitatea este că reprezintă o măsură pozitivă, de echilibrare, constituind un pas proactiv către redresare şi stabilizare, informează sursa indicată.
Potrivit comunicatului, "Nu a fost o decizie pe care să o luăm uşor. Vrem însă să ne asigurăm angajaţii si partenerii că nu va exista un impact negativ în ceea ce priveşte continuitatea operaţională, activităţile noastre de zi cu zi nefiind afectate şi, mai mult, ne aşteptăm ca acestea să fie îmbunătăţite. Prin restructurarea fundaţiei noastre financiare, vom deveni mai puternici şi mai rezilienţi. Vreau să mulţumesc echipei, dar şi partenerilor şi clienţilor noştri pentru sprijinul continuu şi să îi asigur că vom menţine o comunicare deschisă şi transparentă pe parcursul întregului proces.", a declarat Cătălin Păunescu, CEO Star Storage.
• Impactul asupra companiei. Planurile de viitor.
• Angajaţi: Compania nu va fi afectată de concedieri sau disponibilizări, potrivit companiei;
• Servicii îmbunătăţite pentru clienţi: În urma acestor măsuri, cu impact direct pozitiv în capacitatea companiei de a acoperi la timp obligaţiile către angajaţi si furnizori, clienţii vor fi deserviţi în continuare mai eficient, cu accent pe calitate şi inovaţie, se mai arată în comunicat.
• Previziuni pentru viitor: Compania asigură toate părţile interesate că operaţiunile zilnice vor continua fără întreruperi, precizează sursa. În condiţiile în care Star Storage a înregistrat o creştere de peste 30% în 2023 faţă de 2022, managementul companiei estimează că această tendinţă pozitivă va continua şi în anii următori, fiind sprijinită de măsurile luate de diminuare a efectelor negative din trecut, din perioada pandemiei, potrivit sursei menţionate.
În concluzie, această decizie reflectă angajamentul companiei faţă de o gestionare responsabilă şi strategică a situaţiei curente şi a efectelor semnificative ale crizei COVID-19, în interesul companiei, al angajaţilor şi al partenerilor de afaceri, se mai arată în comunicat.