"Star Storage" - creştere cu 50% a afacerilor

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 16 februarie 2011

Star Storage, furnizor de soluţii şi servicii pentru protecţia şi managementul informaţiilor, a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de peste 20 milioane euro, cu 50% mai mare faţă de 2009, potrivit unui comunicat al companiei. Rezultatele se datorează investiţiilor în portofoliul de soluţii şi de servicii externalizate de data center şi printare.

"Anul 2010 a fost de departe cel mai dificil an, nu numai pentru noi, ci pentru întregul mediu de afaceri. Considerăm, însă, că investiţiile realizate încă de la începutul anului 2009 în lansarea de noi linii de business şi în dezvoltarea celor existente ne-au ajutat să depăşim toate provocările pe care acest an ni le-a oferit", a declarat directorul general al Star Storage, Cătălin Păunescu.

Domnia sa a mai spus că toate diviziile au înregistrat creşteri importante, însă că cea mai mare creştere în acest an au adus-o diviziile de Infrastructură, Data Center Outsourcing şi Output Management Outsourcing (serviciile de printare şi împlicuire a documentelor), ultimele două beneficiind şi de cele mai mari investiţii în 2009-2010, numai anul trecut ridicându-se la peste două milioane de euro.

Sectorul privat a contribuit cu circa 70% la cifra de afaceri, în timp ce sectorului public i-au revenit 30%.

"În ceea ce ne priveşte, în ciuda investiţiilor semnificative făcute în dezvoltarea de soluţii specifice, sectorul public rămâne o dezamăgire datorită numărului mic de proiecte şi lipsei de consistenţă în execuţia unei strategii naţionale coerente de IT&C", a arătat directorul general al companiei.

Pentru anul 2011, compania estimează majorarea afacerilor cu peste 25%.

"În acest an, ne vom concentra pe creşterea valorii companiei prin consolidare şi excelenţă la nivel operaţional", a mai spus Păunescu.

Star Storage are şase divizii de business şi este deţinută, în proporţii egale, de Liviu Gosa şi Nicolae Cătălin Păunescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb